Furtul. Art.208 C.p.. Sentința nr. 852/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 852/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-06-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA PENALĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR. 852
Ședința publică din data de 26.06.2015
Președinte: M. V.
Grefier: C. A.
Cu participarea Procuror: Sitiavu G.
Pe rol cauza penală privind pe inculpatul S. M. cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, e, g și i și alin. 3 lit. f din C.P.. 1968 cu aplic, art. 41 alin. 2 din C.pen. 1968 și cu aplic. art. 5 din C.pen. (18 acte materiale).
Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 18.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată – care face corp comun cu prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, conform art. 391 alin. 1 C.pr.pen, stabilește termen pentru deliberare și pronunțare, data de 26.06.2015, dată la care,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
- Situația de fapt și încadrarea juridică reținute prin rechizitoriu:
Prin rechizitoriul nr._/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 10.10.2014 sub nr._, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul S. M. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.a, e, g și i și alin.3 lit.f C.pen. 1969 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. 1969 și reținerea art.5 C.pen. 2009 (18 acte materiale), reținându-se în esență că, în baza aceleași rezoluții infracționale, în data de 06.10.2009, împreună cu numitul M. L., a pătruns în Portul C. și a sustras dintr-un vagon de tren staționat în triajul stației C. C. Port „Mol 5” cantitatea de 260 kg deșeuri de fier vechi, în data de 27.10.2009 a sustras cantitatea de 81 kg deșeuri fier vechi dintr-un vagon din stația CF C. Port B, în data de 25.02.2010 a sustras dintr-un depozit din stația C. Port A un sabot de frână uzat și un opritor de siguranță boghiu, în datele de 31.01.2010, 14.03.2010, 05.05.2010, 07.05.2010, 11.05.2010, 17.05.2010, 25.05.2010 și 04.06.2010 a pătruns în incinta . Portul C. și a sustras următoarele cantități de cocs petrol: 35 kg, 30 kg, 38 kg, 25 kg, 35 kg, 41 kg, 42 kg și 40 kg, iar în datele de 13.02.2010, 24.02.2010, 08.03.2010, 10.03.2010, 27.04.2010, 10.05.2010 și 30.05.2010 a pătruns în incinta . Portul C. de unde a sustras următoarele cantități de cocs petrol: 38 kg, 43 kg, 36 kg, 42 kg, 48 kg, 42 kg și 36 kg.
Pentru dovedirea situației de fapt, au fost menționate următoarele mijloace de probă: procesele-verbale de constatare a infracțiunilor din datele de 25.02.2010, 31.01.2010, 14.03.2010, 05.05.2010, 11.05.2010, 17.05.2010, 25.05.2010, 04.06.2010, 13.02.2010, 24.02.2010, 08.03.2010, 10.03.2010, 27.04.2010, 10.05.2010, 30.05.2010, 06.12.2009 și 13.02.2010; planșe fotografice; declarațiile martorilor P. Jenică, N. A.-L., S. E.-N., B. M., P. C., Catacostea C., Papazicu D., P. D., P. I.-C., M. D.-G., R. N., D. R.-M., Cozlov I.-P., D. M.-N., U. V., B. F., M. L., D. I.-M., Zalinschi M.-Richard, R. I.-C., Șapera M., Nădăbaică Goerge-S. și Ș. A.; procesele-verbale de predare a cantităților de cărbune energetic, deșeuri feroase și piese componente aparținând vagoanelor de cale ferată către societățile prejudiciate; adresele de comunicare a valorilor prejudiciilor de către societățile păgubite; declarațiile inculpatului S. M.; declarațiile suspectului M. L..
- Desfășurarea procedurii în camera preliminară și cercetarea judecătorească:
Prin încheierea din camera de consiliu din 19.02.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat că nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpat sau de către avocatul desemnat și nici de partea civilă și persoanele vătămate, motiv pentru care, în temeiul art.346 alin.2 C.proc.pen., a constatat competența instanței și legalitatea sesizării prin rechizitoriul nr._/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., a efectuării actelor de urmărire penală și a administrării probelor, astfel că a dispus începerea judecății.
La data de 26.03.2015 partea civilă S.N.T.F.M. C.F.R. MARFA SA a arătat printr-o adresă că înțelege să se împace cu inculpatul, având în vedere că acesta a achitat prejudiciul în cuantum 199,38 lei (chitanța nr._/23.02.2015). M. SA și Rematinvest au arătat că nu înțeleg să se împace cu inculpatul. În schimb, prin adresa din 26.05.2015 . precizat că înțelege să se împace cu inculpatul. Ulterior și Rematinvest SRL a menționat în adresa din 26.05.2015 că dorește să se împace cu inculpatul.
La termenul din 18.06.2015, fiindu-i aduse la cunoștință dispozițiile art.374 alin.4, 375 și art.396 alin.10 C.proc.pen., inculpatul a arătat că recunoaște fapta astfel cum este descrisă în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, fiind ascultat sub acest aspect, declarația fiind atașată la dosar (f. 37, 38 d.u.p.). Pentru considerentele arătate în încheierea de dezbateri, instanța a admis cererea inculpatului.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile în circumstanțiere depuse de inculpat (f. 24-36), apreciind că proba este concludentă și utilă cauzei conform art.100 alin.3 C.proc.pen.
La solicitarea instanței a fost atașată fișa de cazier judiciar a inculpatului (f. 22, 23 d.u.p.).
- Situația de fapt reținută de instanță:
În fapt, la data de 06.10.2009, organele de poliție din cadrul S.P.T.M. C. s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către inculpatul S. M. și M. L. a infracțiunii de furt calificat, constând în aceea că în aceeași zi, în jurul orelor 22.00, au sustras cantitatea de 260 kg fier vechi dintr-un vagon aflat în triajul C. „Mol 5”.
Din probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de depistare și declarațiile inculpatului S. M. și ale numitului M. L., a rezultat că în data de 06.10.2009, în jurul orei 20:30, cei doi au pătruns în Portul C. printr-o spărtură aflată în gardul împrejmuitor dintre porțile de acces nr.5 și nr.6 și s-au deplasat în zona triajului C. „Mol 5” cu scopul de a sustrage fier vechi. Aici au găsit o garnitură de vagoane încărcate cu deșeuri de fier vechi, sens în care au urcat într-unul dintre vagoane și au început să arunce mai multe bucăți de fier în vegetația aflată între linii, urmând ca ulterior să ridice bucățile de fier și să le valorifice la un centru de colectare din zona cartierului Poarta 6 din mun. C..
În jurul orei 21:30, în timp ce se aflau în vagon, cei doi au fost surprinși de organele de poliție care, în prezența martorului asistent B. F., au procedat la legitimarea acestora și la cântărirea deșeurilor de fier vechi, rezultând cantitatea de 260 kg care a fost predată pe bază de proces-verbal societății prejudiciate . din Portul C..
Prin adresa nr.1143 din data de 20.10.2009, . a comunicat faptul că valoarea prejudiciului cauzat prin sustragerea cantității de 260 kg fier vechi este de 190 lei, care însă a fost recuperat în totalitate, astfel încât nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Fiind audiat, inculpatul S. M. a recunoscut săvârșirea faptei.
La data de 27.10.2009, organele de poliție din cadrul S.P.T.M. C. s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către inculpatul S. M. a infracțiunii de furt calificat, constând în aceea că în aceeași zi, în jurul orei 17:30, a sustras cantitatea de 81 kg fier vechi dintr-un vagon aflat în triajul C. „Mol 5”.
Din probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de depistare din data de 27.10.2009, declarația martorului Ș. A. și declarațiile inculpatului S. M., a rezultat că în data de 27.10.2009, în jurul orei 17:00, inculpatul a intrat în Portul C. printr-o spărtură aflată în gardul împrejmuitor din zona porții de acces nr.6 și s-a deplasat pe jos până în triajul CF „Mol 5” pentru a sustrage fier vechi pe care să îl scoată din port și să îl valorifice la un centru de colectare din mun. C..
Ajuns în triaj, inculpatul a escaladat unul dintre vagoanele încărcate cu fier vechi de unde a aruncat două bucăți de fier și, în timp ce încerca să le transporte în afara portului, a fost depistat de o patrulă de poliție care în prezența martorului Ș. A., au procedat la legitimarea acestuia și la cântărirea deșeurilor de fier vechi, rezultând cantitatea de 81 kg care a fost predată pe bază de proces-verbal societății prejudiciate .>
Prin adresa nr.2669 din data de 05.11.2009, . comunicat faptul că valoarea prejudiciului cauzat prin sustragerea cantității de 81 kg fier vechi este de 24,30 lei, care însă a fost recuperat în totalitate, astfel încât nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Fiind audiat, inculpatul S. M. a recunoscut săvârșirea faptei.
La data de 31.01.2010, organele de poliție din cadrul S.P.T.M. C. s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către inculpatul S. M. a infracțiunii de furt, constând în aceea că în aceeași zi, în jurul orei 15:00, a sustras cantitatea de 35 kg cocs petrol din triajul CF din Portul C. aparținând .>
Din probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de depistare din data de 31.01.2010, declarația martorului D. R.-M. și declarațiile inculpatului S. M. a rezultat că în data de 31.01.2010, în jurul orei 15:00, inculpatul a intrat în Portul C. printr-o spărtură aflată în gardul împrejmuitor din zona porții de acces nr. 6 și s-a deplasat pe jos până în triajul . a sustrage cocs petrol pe care să îl scoată din port și să îl folosească în interes personal.
Ajuns în triaj, a încărcat cocs petrol într-un sac din rafie pe care îl avea asupra sa și, în timp ce intenționa să iasă din incinta societății, a fost depistat de un agent de pază care a anunțat lucrătorii de poliție.
În prezența martorului D. R.-M., lucrătorii de poliție au procedat la legitimarea acestuia și la cântărirea deșeurilor de fier vechi, rezultând cantitatea de 35 kg care a fost predată pe bază de proces-verbal societății prejudiciate . Portul C..
Prin adresa nr.168 din data de 16.02.2009, . comunicat faptul că valoarea prejudiciului cauzat prin sustragerea cantității de 35 kg fier vechi este de 4 lei, care însă a fost recuperat în totalitate, astfel încât nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Fiind audiat, inculpatul S. M. a recunoscut săvârșirea faptei.
La data de 13.02.2010, organele de poliție din cadrul S.P.T.M. C. s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către inculpatul S. M. a infracțiunii de furt, constând în aceea că în aceeași zi, în jurul orelor 16:45, a sustras cantitatea de 38 kg cocs din Portul C. aparținând .>
Din probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de depistare din data de 13.02.2010, declarația martorului B. G. și declarațiile inculpatului S. M., a rezultat că în data de 13.02.2010, în jurul orei 15:00, inculpatul a intrat în Portul C. printr-o spărtură aflată în gardul împrejmuitor din zona porții de acces nr.6 și s-a deplasat în incinta . a sustrage cocs petrol pe care să îl scoată din port și să îl folosească în interes personal.
Ajuns în incinta societății, a încărcat cocs petrol într-un sac din rafie pe care îl avea asupra sa și, în timp ce intenționa să părăsească incinta portuară, a fost depistat de organele de poliție care în prezența martorului B. G., au procedat la legitimarea acestuia și la cântărirea sacului găsit asupra sa, rezultând cantitatea de 38 kg cocs care a fost predată pe bază de proces-verbal societății prejudiciate . Portul C..
Prin adresa nr.77/10.03.2010, . comunicat faptul că valoarea prejudiciului cauzat prin sustragerea cantității de 38 kg cocs metalurgic este de 109,02 lei, care însă a fost recuperat în totalitate, astfel încât nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Fiind audiat, inculpatul S. M. a recunoscut săvârșirea faptei.
La data de 25.02.2010, organele de poliție din cadrul S.P.T.M. C. s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către inculpatul S. M. a infracțiunii de furt calificat, constând în aceea că în aceeași zi, în jurul orei 10:00, a sustras din Portul C. componente de la vagoanele aparținând S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A.
La data de 08.03.2010, organele de poliție din cadrul S.P.T.M. C. s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către inculpatul S. M. a infracțiunii de furt calificat, constând în aceea că în aceeași zi, în jurul orei 11:50, a sustras din Portul C. 36 kg cărbune energetic aparținând .>
La data de 10.03.2010, organele de poliție din cadrul S.P.T.M. C. s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către inculpatul S. M. a infracțiunii de furt calificat, constând în aceea că în aceeași zi, în jurul orei 09:45, a sustras din Portul C. 40 kg cocs aparținând .>
La data de 14.03.2010, organele de poliție din cadrul S.P.T.M. C. s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către inculpatul S. M. a infracțiunii de furt calificat, constând în aceea că în aceeași zi, în jurul orei 13:30, a sustras din Portul C. 30 kg cocs petrol aparținând ..
În legătură cu actul material din 25.02.2010, din probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de depistare din data de 25.02.2010, declarația martorului M. D. G. și declarațiile inculpatului S. M., a rezultat că în data de 25.02.2010, în jurul orei 10:00, inculpatul a intrat în Portul C. printr-o spărtură aflată în gardul împrejmuitor din zona porților de acces nr.5 și nr.6 și s-a deplasat spre un depozit de fier vechi din triajul CF zona „A”.
Ajuns aici, a observat între liniile de cale ferată o găleată de tablă în care se aflau un sabot de frână uzat și un opritor siguranță boghiu, bunuri pe care le-a luat cu intenția de a le valorifica la un centru de colectare a deșeurilor feroase. În timp ce intenționa să părăsească incinta portuară, inculpatul a fost depistat de organele de poliție care în prezența martorului M. D.-G., au procedat la legitimarea acestuia și la identificarea bunurilor pe care le avea asupra sa, constatând că acestea sunt piese componente aparținând vagoanelor de cale ferată pe care le-au predat pe bază de proces-verbal societății prejudiciate S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A.
Prin adresa nr.8A/3.2/491 din data de 17.03.2010, S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ SA a comunicat faptul că valoarea prejudiciului cauzat prin sustragerea componentelor de la vagoane de este de 250,26 lei, dintre care 50,88 lei reprezintă valoarea bunurilor sustrase care au fost recuperate, iar 199,38 lei reprezintă cheltuieli pentru montarea pe vagon a pieselor componente sustrase, sumă cu care se constituie parte civilă în procesul penal, achitată de inculpat prin chitanța nr._/23.02.2015.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.
Din procesul-verbal de depistare din data de 08.03.2010, declarația martorului Zalinschi M.-Richard și declarațiile inculpatului S. M., a rezultat că în data de 08.03.2010, în jurul orei 11:00, inculpatul a intrat în Portul C. printr-o spărtură aflată în gardul împrejmuitor din zona porții de acces nr.6 și s-a deplasat în incinta . a sustrage cocs petrol pe care să îl scoată din port și să îl folosească în interes personal.
Ajuns în incinta societății, a încărcat cocs petrol într-un sac din rafie pe care îl avea asupra sa și, în timp ce intenționa să părăsească incinta portuară, a fost depistat de organele de poliție care în prezența martorului Zalinschi M.-Richard, au procedat la legitimarea acestuia și la cântărirea sacului găsit asupra sa, rezultând cantitatea de 36 kg cocs care a fost predată pe bază de proces-verbal societății prejudiciate . Portul C..
Prin adresa nr.100 din data de 25.03.2010, . comunicat faptul că valoarea prejudiciului cauzat prin sustragerea cantității de 36 kg cocs metalurgic este de 128,52 lei, care însă a fost recuperat în totalitate, astfel încât nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Fiind audiat, inculpatul S. M. a recunoscut săvârșirea faptei
Din procesul-verbal de depistare din data de 10.03.2010, declarația martorului R. I.-C. și declarațiile inculpatului S. M., a rezultat că în data de 10.03.2010, în jurul orei 08:30, inculpatul a intrat în Portul C. printr-o spărtură aflată în gardul împrejmuitor din zona porții de acces nr.6 și s-a deplasat în incinta . a sustrage cocs petrol pe care să îl scoată din port și să îl folosească în interes personal. Ajuns în incinta societății, a încărcat cocs petrol într-un sac din rafie pe care îl avea asupra sa și în timp ce intenționa să părăsească incinta portuară a fost depistat de organele de poliție care în prezența martorului R. I.-C., au procedat la legitimarea acestuia și la cântărirea sacului găsit asupra sa, rezultând cantitatea de 42 kg cocs care a fost predată pe bază de proces-verbal societății prejudiciate . Portul C..
Prin adresa nr.101 din data de 25.03.2010, . comunicat faptul că valoarea prejudiciului cauzat prin sustragerea cantității de 42 kg cocs metalurgic este de 119,65 lei, care însă a fost recuperat în totalitate, astfel încât nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Fiind audiat, inculpatul S. M. a recunoscut săvârșirea faptei.
Din procesul-verbal de depistare din data de 14.03.2010, declarația martorului B. M. și declarațiile inculpatului S. M., a rezultat că în data de 14.03.2010, în jurul orei 12:00, inculpatul a intrat în Portul C. printr-o spărtură aflată în gardul împrejmuitor din zona porții de acces nr.6 și s-a deplasat până în triajul „Mol 5”, în zona . a sustrage cocs petrol pe care să îl scoată din port și să îl folosească în interes personal. Ajuns în triaj, a încărcat cocs petrol într-un sac din rafie pe care îl avea asupra sa și, în timp ce intenționa să iasă din incinta portuară, a fost depistat de un agent de pază care a anunțat lucrătorii de poliție. În prezența martorului B. M., lucrătorii de poliție au procedat la legitimarea acestuia și la cântărirea bunurilor găsite asupra sa, rezultând cantitatea de 30 kg cocs petrol care a fost predată pe bază de proces-verbal societății prejudiciate . Portul C..
Prin adresa nr.269 din data de 22.03.2009, . comunicat faptul că valoarea prejudiciului cauzat prin sustragerea cantității de 30 kg cocs petrol este de 7,8 lei, care însă a fost recuperat în totalitate, astfel încât nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Fiind audiat, inculpatul S. M. a recunoscut săvârșirea faptei.
La data de 24.02.2010, jandarmii din cadrul U.M. 0608 C. s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către inculpatul S. M. a infracțiunii de furt, constând în aceea că în aceeași zi, în jurul orei 10:40, a sustras din Portul C. 43 kg cărbune energetic aparținând .>
La data de 27.04.2010, organele de poliție din cadrul S.P.T.M. C. s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către inculpatul S. M. a infracțiunii de furt, constând în aceea că în aceeași zi, în jurul orei 13:30, a sustras din Portul C. 48 kg cărbune energetic aparținând .>
La data de 05.05.2010, organele de poliție din cadrul S.P.T.M. C. s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către numitul S. M. a infracțiunii de furt, constând în aceea că în aceeași zi, în jurul orei 12:00, a sustras din Portul C. 38 kg cărbune energetic aparținând .>
La data de 07.05.2010, organele de poliție din cadrul S.P.T.M. C. s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către inculpatul S. M. a infracțiunii de furt, constând în aceea că în aceeași zi, în jurul orei 16:00, a sustras din Portul C. 25 kg cărbune energetic aparținând .>
La data de 10.05.2010, organele de poliție din cadrul S.P.T.M. C. s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către inculpatul S. M. a infracțiunii de furt, constând în aceea că în aceeași zi, în jurul orei 18:30, a sustras din Portul C. 42 kg cărbune energetic aparținând .>
La data de 11.05.2010, organele de poliție din cadrul S.P.T.M. C. s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către inculpatul S. M. a infracțiunii de furt, constând în aceea că în aceeași zi, în jurul orei 14:30, a sustras din Portul C. 35 kg cărbune energetic aparținând .>
La data de 17.05.2010, organele de poliție din cadrul S.P.T.M. C. s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către numitul S. M. a infracțiunii de furt, constând în aceea că în aceeași zi, în jurul orei 12:00, a sustras din Portul C. 41 kg cărbune energetic aparținând .>
La data de 25.05.2010, organele de poliție din cadrul S.P.T.M. C. s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către inculpatul S. M. a infracțiunii de furt, constând în aceea că în aceeași zi, în jurul orei 11:30, a sustras din Portul C. 42 kg cărbune energetic aparținând .>
La data de 30.05.2010, organele de poliție din cadrul S.P.T.M. C. s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către inculpatul S. M. a infracțiunii de furt, constând în aceea că în aceeași zi, în jurul orei 12:30, a sustras din Portul C. 36 kg cărbune energetic aparținând .>
La data de 04.06.2010, organele de poliție din cadrul S.P.T.M. C. s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către inculpatul S. M. a infracțiunii de furt, constând în aceea că în aceeași zi, în jurul orei 15:00, a sustras din Portul C. 40 kg cărbune energetic aparținând .>
În legătură cu primul act material din cele 10 enumerate anterior (24.02.2010), din probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de depistare din data de 24.02.2010, declarația martorului P. C. și declarațiile inculpatului S. M., a rezultat că în data de 24.02.2010, în jurul orei 10:00, inculpatul a intrat în Portul C. și s-a deplasat în zona .. de unde a sustras cărbune pe care l-a încărcat într-un sac din rafie pe care îl avea asupra sa și, în timp ce se deplasa spre domiciliu, a fost depistat de o patrulă de jandarmi care în prezența martorului P. C., au procedat la legitimarea acestuia și la cântărirea sacului găsit asupra sa, rezultând cantitatea de 43 kg cărbune energetic care a fost predată pe bază de proces-verbal societății prejudiciate . Portul C..
Prin adresa nr.221 din data de 14.08.2010, . comunicat faptul că valoarea prejudiciului cauzat prin sustragerea cantității de 43 kg cărbune energetic este de 15,35 lei, care însă a fost recuperat în totalitate, astfel încât persoana vătămată nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Fiind audiat, inculpatul S. M. a recunoscut săvârșirea faptei.
Din procesul-verbal de depistare din data de 27.04.2010, declarația martorului U. V. și declarațiile inculpatului S. M., a rezultat că în data de 27.04.2010, în jurul orei 12:00, inculpatul a intrat în Portul C. printr-o spărtură aflată în gardul împrejmuitor din zona porții de acces nr.6 și s-a deplasat în zona . a sustrage cărbune energetic pe care să îl scoată din port și să îl folosească în interes personal.
Ajuns în incinta societății, a încărcat cărbune într-un sac din rafie pe care îl avea asupra sa și, în timp ce intenționa să părăsească incinta portuară a fost depistat de organele de poliție care în prezența martorului U. V., au procedat la legitimarea acestuia și la cântărirea sacului găsit asupra sa, rezultând cantitatea de 48 kg cărbune energetic care a fost predată pe bază de proces-verbal societății prejudiciate . Portul C..
Prin adresa nr.194 din data de 26.05.2010, . comunicat faptul că valoarea prejudiciului cauzat prin sustragerea cantității de 48 kg cărbune energetic este de 17,71 lei, care însă a fost recuperat în totalitate, astfel încât nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Fiind audiat, inculpatul S. M. a recunoscut și regretat săvârșirea faptei.
Din procesul-verbal de depistare din data de 05.05.2010, declarația martorului B. M. și declarațiile inculpatului S. M., a rezultat că în data de 05.05.2010, în jurul orei 11:00, inculpatul a intrat în Portul C. printr-o spărtură aflată în gardul împrejmuitor din zona porții de acces nr. 6 și s-a deplasat în zona . a sustrage cărbune energetic pe care să îl scoată din port și să îl folosească în interes personal.
Ajuns în incinta societății, a încărcat cărbune într-un sac din rafie pe care îl avea asupra sa și, în timp ce intenționa să părăsească incinta portuară a fost depistat de organele de poliție care în prezența martorului B. M., au procedat la legitimarea acestuia și la cântărirea sacului găsit asupra sa, rezultând cantitatea de 38 kg cărbune energetic care a fost predată pe bază de proces-verbal societății prejudiciate . Portul C..
Prin adresa nr.411 din data de 18.05.2010, . comunicat faptul că valoarea prejudiciului cauzat prin sustragerea cantității de 38 kg cărbune energetic este de 17 lei, care însă a fost recuperat în totalitate, astfel încât nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Fiind audiat, inculpatul S. M. a recunoscut săvârșirea faptei.
Din procesul-verbal de depistare din data de 07.05.2010, declarația martorului D. F. și declarațiile inculpatului S. M. a rezultat că în data de 07.05.2010, în jurul orei 14:30, inculpatul a intrat în Portul C. printr-o spărtură aflată în gardul împrejmuitor din zona triaj B clădire IDM PC1 și s-a deplasat în zona . a sustrage cocs pe care să îl scoată din port și să îl folosească în interes personal.
Ajuns în incinta societății, a încărcat cărbune într-un sac din rafie pe care îl avea asupra sa și, în timp ce intenționa să părăsească incinta portuară, a fost depistat de organele de poliție care în prezența martorului D. F., au procedat la legitimarea acestuia și la cântărirea sacului găsit asupra sa, rezultând cantitatea de 25 kg cocs care a fost predată pe bază de proces-verbal societății prejudiciate . Portul C..
Prin adresa nr.457 din data de 04.06.2010, . comunicat faptul că valoarea prejudiciului cauzat prin sustragerea cantității de 25 kg cocs este de 10 lei, care însă a fost recuperat în totalitate, astfel încât nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.
Din procesul-verbal de depistare din data de 10.05.2010, declarația martorului R. I.-C. și declarațiile inculpatului S. M., a rezultat că în data de 10.05.2010, în jurul orei 17:30, inculpatul a intrat în Portul C. printr-o spărtură aflată în gardul împrejmuitor din zona porții de acces nr.6 și s-a deplasat în zona . a sustrage cărbune energetic pe care să îl scoată din port și să îl folosească în interes personal.
Ajuns în incinta societății, a încărcat cărbune într-un sac din rafie pe care îl avea asupra sa și în timp ce intenționa să părăsească incinta portuară a fost depistat de organele de poliție care în prezența martorului R. I.-C., au procedat la legitimarea acestuia și la cântărirea sacului găsit asupra sa, rezultând cantitatea de 42 kg cocs metalurgic care a fost predată pe bază de proces-verbal societății prejudiciate . Portul C..
Prin adresa nr.219 din data de 14.08.2010, . comunicat faptul că valoarea prejudiciului cauzat prin sustragerea cantității de 42 kg cocs metalurgic este de 112,98 lei, care însă a fost recuperat în totalitate, astfel încât nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Fiind audiat, inculpatul S. M. a recunoscut săvârșirea faptei.
Din procesul-verbal de depistare din data de 11.05.2010, declarația martorului E. Rodinel și declarațiile inculpatului S. M. a rezultat că în data de 11.05.2010, în jurul orei 14:00, inculpatul a intrat în Portul C. printr-o spărtură aflată în gardul împrejmuitor din zona porții de acces nr.6 și s-a deplasat în zona . a sustrage cărbune energetic pe care să îl scoată din port și să îl folosească în interes personal.
Ajuns în incinta societății, a încărcat cărbune într-un sac din rafie pe care îl avea asupra sa și în timp ce intenționa să părăsească incinta portuară a fost depistat de organele de poliție care în prezența martorului E. Rodinel, au procedat la legitimarea acestuia și la cântărirea sacului găsit asupra sa, rezultând cantitatea de 35 kg cărbune energetic care a fost predată pe bază de proces-verbal societății prejudiciate . Portul C..
Prin adresa nr.456 din data de 04.06.2010, . comunicat faptul că valoarea prejudiciului cauzat prin sustragerea cantității de 35 kg cărbune energetic este de 17 lei, care însă a fost recuperat în totalitate, astfel încât nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.
Din procesul-verbal de depistare din data de 17.05.2010, declarația martorului R. I.-C. și declarațiile inculpatului S. M., a rezultat că în data de 17.05.2010, în jurul orei 11:15, inculpatul a intrat în Portul C. printr-o spărtură aflată în gardul împrejmuitor din zona porții de acces nr.6 și s-a deplasat în zona . a sustrage cărbune energetic pe care să îl scoată din port și să îl folosească în interes personal.
Ajuns în incinta societății, a încărcat cărbune într-un sac din rafie pe care îl avea asupra sa și, în timp ce intenționa să părăsească incinta portuară a fost depistat de organele de poliție care, în prezența martorului R. I.-C., au procedat la legitimarea acestuia și la cântărirea sacului găsit asupra sa, rezultând cantitatea de 41 kg cărbune energetic care a fost predată pe bază de proces-verbal societății prejudiciate . Portul C..
Prin adresa nr.438 din data de 28.05.2010, . comunicat faptul că valoarea prejudiciului cauzat prin sustragerea cantității de 41 kg cărbune energetic este de 19 lei, care însă a fost recuperat în totalitate, astfel încât nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Fiind audiat, inculpatul S. M. a recunoscut săvârșirea faptei.
Din procesul-verbal de depistare din data de 25.05.2010, declarația martorului R. I.-C. și declarațiile inculpatului S. M., a rezultat că în data de 25.05.2010, în jurul orei 10:15, inculpatul a intrat în Portul C. printr-o spărtură aflată în gardul împrejmuitor din zona porții de acces nr.6 și s-a deplasat în zona . a sustrage cărbune pe care să îl scoată din port și să îl folosească în interes personal.
Ajuns în incinta societății, a încărcat cocs într-un sac din rafie pe care îl avea asupra sa și, în timp ce intenționa să părăsească incinta portuară, a fost depistat de organele de poliție care în prezența martorului R. I.-C. au procedat la legitimarea acestuia și la cântărirea sacului găsit asupra sa, rezultând cantitatea de 42 kg cocs care a fost predată pe bază de proces-verbal societății prejudiciate . Portul C..
Prin adresa nr.455 din data de 04.06.2010, . comunicat faptul că valoarea prejudiciului cauzat prin sustragerea cantității de 42 kg cocs este de 16 lei, care însă a fost recuperat în totalitate, astfel încât nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Fiind audiat, inculpatul S. M. a recunoscut săvârșirea faptei.
Din procesul-verbal de depistare din data de 30.05.2010, declarația martorului Cozlov I.-P. și declarațiile inculpatului S. M., a rezultat că în data de 30.05.2010, în jurul orei 11:30, inculpatul a intrat în Portul C. printr-o spărtură aflată în gardul împrejmuitor din zona porții de acces nr.6 și s-a deplasat în zona . a sustrage cărbune energetic pe care să îl scoată din port și să îl folosească în interes personal.
Ajuns în incinta societății, a încărcat cărbune într-un sac din rafie pe care îl avea asupra sa și, în timp ce intenționa să părăsească incinta portuară, a fost depistat de organele de poliție care, în prezența martorului Cozlov I.-P., au procedat la legitimarea acestuia și la cântărirea sacului găsit asupra sa, rezultând cantitatea de 36 kg cărbune care a fost predată pe bază de proces-verbal societății prejudiciate . Portul C..
Prin adresa nr.220 din data de 14.08.2010, . comunicat faptul că valoarea prejudiciului cauzat prin sustragerea cantității de 36 kg cărbune este de 12 lei, care însă a fost recuperat în totalitate, astfel încât nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut și săvârșirea faptei.
Din procesul-verbal de depistare din data de 04.06.2010, declarația martorului P. D. și declarațiile inculpatului S. M., a rezultat că în data de 04.06.2010, în jurul orei 14:00, inculpatul a intrat în Portul C. printr-o spărtură aflată în gardul împrejmuitor din zona porții de acces nr.6 și s-a deplasat în zona . a sustrage cocs pe care să îl scoată din port și să îl folosească în interes personal.
Ajuns în incinta societății, a încărcat cărbune într-un sac din rafie pe care îl avea asupra sa și, în timp ce intenționa să părăsească incinta portuară, a fost depistat de organele de poliție care, în prezența martorului P. D., au procedat la legitimarea acestuia și la cântărirea sacului găsit asupra sa, rezultând cantitatea de 40 kg cocs care a fost predată pe bază de proces-verbal societății prejudiciate . Portul C..
Prin adresa nr.478 din data de 11.06.2010, . comunicat faptul că valoarea prejudiciului cauzat prin sustragerea cantității de 40 kg cocs este de 15 lei, care însă a fost recuperat în totalitate, astfel încât nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Fiind audiat, inculpatul S. M. a recunoscut săvârșirea faptei.
În fața instanței inculpatul a arătat că recunoaște faptele astfel cum sunt descrise în rechizitoriu și i-au fost prezentate cu ocazia citirii actului de sesizare, solicitând ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, menținându-și declarațiile date în fața organelor de cercetare penală în sensul recunoașterii faptelor.
- Încadrarea juridică a faptei:
Instanța constată că potrivit art.104 din Legea nr.255/2013 privind Legea de punere în aplicare a C.proc.pen. (LPANCPP), pe data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală. Potrivit art.246 din Legea nr.187/2012, de la aceeași dată a intrat în vigoare și Legea nr.286/2009 privind Codul Penal.
Referitor la modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile (art.5 C.pen.), instanța constată că prin decizia nr.265/6._, publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În considerente deciziei, Curtea Constituțională a reținut că, în caz de tranziție, judecătorul este ținut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, așa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, așa cum este cazul actualului Cod penal. Soluția se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deși fiecare cu o concepție unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală.
De asemenea, în legătură cu decizia nr.2 din 14 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea Constituțională a constatat că odată cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr.2 din 14 aprilie 2014 a instanței supreme încetează în conformitate cu prevederile art.147 alin.4 din Constituție și cu cele ale art.4771 din C.proc.pen.
Față de acestea, având în vedere că, potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii, instanța constată că singura modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile în cauza de față este prin stabilirea, în mod concret, a mecanismului de răspundere penală conform ambelor coduri și de a aplica inculpatului legea cea mai favorabilă.
Plecând de la condițiile prevăzute de lege pentru reținerea formei continuate a infracțiunii (art.35 alin.1 C.pen. 2009, art.41 alin.2 C.pen. 1969), având în vedere și tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni (art.39 alin.1 lit.b C.pen. 2009; art.34 alin.1 lit.b C.pen. 1969), instanța consideră că legea veche este mai favorabilă inculpatului, astfel încât se impune menținerea încadrării juridice din cuprinsul rechizitoriului.
Astfel, 8 acte materiale au fost comise în dauna persoanei vătămate . acte materiale în dauna . act material în dauna . act material în dauna . și 1 act material în dauna S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A. (în total 18 acte materiale).
Noul Cod penal a instituit prin art.35 alin.1 C.pen. 2009 o condiție în plus pentru a se putea reține forma continuată a infracțiunii – unicitatea de subiect pasiv. Prin urmare, conform noii reglementări, nu s-ar putea reține o singură infracțiune de furt calificat în formă continuată, câtă vreme în cauză au fost 5 persoane vătămate. Așadar, instanța ar putea reține conform noului Cod penal următoarele infracțiuni:
- o infracțiune de furt calificat prev. de art.228 alin.1 raportat la art.229 alin.1 lit.b și d C.pen. în dauna persoanei vătămate .;
- o infracțiune de furt calificat prev. de art.228 alin.1 raportat la art.229 alin.3 lit.f C.pen. 2009 – persoană vătămată S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A;
- o infracțiune de furt calificat prev. de art.228 alin.1 raportat la art.229 alin.1 lit.d C.pen. 2009 – persoană vătămată .>
- o infracțiune de furt în formă continuată prev. de art.228 alin.1 cu reținerea art.35 alin.1 C.pen. 2009 – 8 acte materiale, persoană vătămată .>
- o infracțiune de furt în formă continuată prev. de art.228 alin.1 cu reținerea art.35 alin.1 C.pen. 2009 – 7 acte materiale, persoană vătămată .>
Reținând incidența art.396 alin.10 C.proc.pen. și aplicând inculpatului pedepse cu închisoarea îndreptate spre minim, reținând inclusiv dispozițiile art.74 alin.2 C.pen. 2009 și 76 alin.1 C.pen. 2009 în legătură cu infracțiunile în formă simplă, instanța ar urma să îi aplice inculpatului următoarele pedepse cu închisoarea: 6 luni închisoare, 1 an și 4 luni închisoare, 6 luni închisoare, 9 luni închisoare și 8 luni închisoare.
Studiind fișa de cazier judiciar a inculpatului, infracțiunile sunt concurente cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentința penală nr.377/23.04.2014 a Judecătoriei C., definitivă prin neapelare la 21.05.2014, astfel că, ulterior anulării suspendării condiționate a pedepsei în baza art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 raportat la art.85 alin.1 C.pen. 1969, instanța ar urma să facă aplicarea art.39 alin.1 lit.b C.pen. 2009, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-ar adăuga un spor de 1/3 din totalul pedepselor ce nu se execută, respectiv 1 an și 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 3 ani și 3 luni închisoare în regim de detenție conform art.60 C.pen. 2009.
În schimb, păstrând încadrarea juridică din rechizitoriu, instanța ar urma să-i aplice inculpatului o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru toate cele 18 acte materiale (în condițiile în care art.41 alin.2 C.pen. 1969 cu impune condiția subiectului pasiv unic), ar constata că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.377/23.04.2014 a Judecătoriei C., definitivă prin neapelare la 21.05.2014 (2 ani închisoare), ar dispune anularea suspendării condiționate în temeiul art.85 alin.1 C.pen. 1969 și, făcând aplicarea art.34 alin.1 lit.b C.pen. 1969, ar urma ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, fiind îndeplinite din punctul de vedere al instanței condițiile pentru a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Chiar și în măsura în care inculpatul ar fi înțeles să se împace cu persoanele vătămate Rematinvest și D. (în condițiile în care conform art.231 C.pen. 2009 împăcarea nu operează în cazul faptelor prevăzute la art.229 alin.3 C.pen. 2009, astfel că nu putea opera împăcarea în privința faptei comise în dauna S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A), inculpatul ar fi urmat să fie condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 11 luni închisoare care putea fi suspendată sub supraveghere în temeiul art.91 C.pen. 2009.
Or, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere – Codul penal 1969 este mai favorabilă decât suspendarea executării sub supraveghere – Codul penal 2009, în condițiile în care inculpatul nu este obligat să desfășoare o activitate neremunerată în folosul comunității și, la împlinirea termenului de încercare este reabilitați de drept dacă nu a mai săvârșit o altă infracțiune și dacă nu a încălcat cu rea-credință măsurile de supraveghere. În schimb, pe noul Cod penal, la expirarea termenului de supraveghere pedeapsa se consideră executată, începând să curgă termenul de reabilitare.
În consecință, în raport de argumentele expuse, legea veche este mai favorabilă și va ultraasctiva, astfel încât faptele inculpatului S. M. care, în baza aceleași rezoluții infracționale:
- în data de 06.10.2009, în jurul orei 2030, împreună cu numitul M. L., a pătruns în Portul C. și a sustras dintr-un vagon de tren staționat în triajul stației C. C. Port „Mol 5” cantitatea de 260 kg deșeuri de fier vechi, după ce anterior l-a escaladat;
- în data de 27.10.2009, în jurul orei 17:30, a sustras cantitatea de 81 kg deșeuri fier vechi dintr-un vagon din stația CF C. Port B, după ce l-a escaladat;
- în data de 25.02.2010, în jurul orei 10:00, a sustras dintr-un depozit din stația C. Port A un sabot de frână uzat și un opritor de siguranță boghiu;
- în datele de 31.01.2010, 14.03.2010, 05.05.2010, 07.05.2010, 11.05.2010, 17.05.2010, 25.05.2010 și 04.06.2010 a pătruns pe timp de zi în incinta . Portul C. și a sustras următoarele cantități de cocs petrol: 35 kg, 30 kg, 38 kg, 25 kg, 35 kg, 41 kg, 42 kg respectiv 40 kg, iar
- în datele de 13.02.2010, 24.02.2010, 08.03.2010, 10.03.2010, 27.04.2010, 10.05.2010 și 30.05.2010 a pătruns pe timp de zi în incinta . Portul C. de unde a sustras următoarele cantități de cocs petrol: 38 kg, 43 kg, 36 kg, 42 kg, 48 kg, 42 kg, respectiv 36 kg,
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.a, e, g și i și alin.3 lit.f C.pen. 1969 cu reținerea art.41 alin.2 C.pen. 1969 și aplicarea art.5 C.pen. 2009 (18 acte materiale).
Sub aspectul laturii obiective, inculpatul a realizat elementul material al infracțiunii de furt calificat, respectiv “luarea”, sustrăgând pe nedrept bunurile menționate anterior, fie cu intenția de a le valorifica, fie de a le folosi în interes personal, producându-se așadar urmarea imediată, respectiv deposedarea persoanelor vătămate și aproprierea bunurilor de către inculpat, legătura de cauzalitate dintre elemental material și urmarea imediată fiind dovedită.
Atașate elementului material sunt și elementele circumstanțiale vizând modalitatea de săvârșire a faptei, respectiv de mai multe persoane împreună (actul material din 06.10.2009), pe timp de noapte (actul material din 06.10.2009), prin escaladare (actele materiale din 06.10.2009 și 27.10.2009), obiectul material al infracțiunii continuate fiind într-un caz componente a mijlocului de transport feroviar (sabot de frână uzat și un opritor siguranță boghiu) – actul material din 25.02.2010.
În legătură cu reținerea alin.3 lit.f, instanța constată că agravanta se referă la « componente ale mijloacelor de transport aferente traficului feroviar » ; textul nu face nicio disctinție după cum acele componente sunt sau nu demontate.
În același sens este și decizia nr.5512/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în care s-a arătat că în cazul în care o persoană sustrage de pe câmp, la marginea triajului C.F.R. piese metalice disparate, fără a-și da seama că acestea constituie piese ale unor vagoane de pe care au fost demontate, fapta nu poate fi încadrată în infracțiunea de furt calificat. Observă instanța în schimb că în cauză piesele au fost sustrase de către inculpat din imediata apropiere a vagonului, dintre șinele de cale ferată, astfel că acesta a avut reprezentarea că bunurile reprezintă componente ale mijloacelor de transport feroviar.
În privința reținerii art.209 alin.1 lit.e C.pen. 1969, instanța constată că Portul C. este un loc întotdeauna accesibil publicului în sensul art.152 lit.a C.pen., chiar dacă accesul se face în anumite condiții ; o asemenea împrejurare, nu este însă în măsură să înlăture agravanta.
Sub aspectul laturii subiective, instanța apreciază că inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor, urmărind producerea lui prin săvârșirea acestora, fiind așadar întrunite condițiile prevăzute de art.19 alin.1 pct.1 lit.a C.pen. 1969 – forma de vinovăție a intenției directe.
În raport de argumentele expuse, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.396 alin.2 C.proc.pen. întrucât fapta există, a fost săvârșită de către inculpat și constituie infracțiune, instanța va dispune condamnarea acestuia.
- Individualizarea judecătorească a pedepsei:
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere, pe lângă atingerea scopului pedepselor stabilit de art.52 C.pen, și dispozițiile art.72 C.pen, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Limitele de pedeapsă vor fi reduse cu 1/3 ca urmare a admiterii cererii inculpatului de a urma procedura simplificată a recunoașterii învinuirii.
Cu privire la fapta săvârșită, instanța reține că infracțiunea de furt calificat ocrotește o valoare sociale importantă – patrimoniul persoanei fizice sau juridice, observându-se în cauză și o protecție specială pe care legiuitorul a înțeles să o acorde în cazul anumitor categorii de bunuri – componente ale mijloacelor de transport feroviare, în vederea desfășurării în siguranță a circulației pe calea ferată; pericolul general al faptei este concretizat în limitele de pedeapsă prevăzute de lege (de la 4 la 18 ani închisoare conform Codului penal 1969, respectiv de la 2 ani și 8 luni închisoare la 12 ani închisoare.
În concret, gravitatea infracțiunii continuate comisă de inculpat este totuși una redusă, în condițiile în care prejudiciile produse au fost modice, inculpatul sustrăgând practic un sabot de frână uzat și un opritor siguranță boghiu în valoare de 50,88 lei (componente ce erau demontate oricum), 341 de kg de deșeuri de fier vechi și 570 de kg de cocs petrol, în majoritatea cazurilor inculpatul urmărind să folosească bunurile în scop personal (cărbunii), doar în trei situații intenția fiind aceea de a le valorifica.
În plus, se remarcă modalitatea rudimentară, arhaică de comitere a faptei, inculpatul pătrunzând în incinta Portului C. printr-o spărtură în gard, fără a avea asupra sa bunuri pe care să le folosească la comiterea faptei. De altfel, în toate cele 18 situații, inculpatul a fost surprins în flagrant de organele de poliție ori de jandarmerie, mijloacele întrebuințate de inculpat la comiterea actelor materiale nefiind cele adecvate, lipsa de profesionalism fiind evidentă.
În legătură cu persoana inculpatului, instanța reține că acesta are 61 de ani, este cetățean român, căsătorit, doi copii majori, studii superioare, având în schimb antecedente penale, fiind condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de furt prev. de art.228 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. și aplicarea art.5 C.pen. 2009, pedeapsă concurentă cu prezenta, fiind dispuse și 8 soluții de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unor amenzi administrativepentru același gen de infracțiuni.
Pe parcursul procesului penal inculpatul a manifestat o atitudine pozitivă, de recunoaștere a faptelor comise, regretându-le, dovedind bună-credință în condițiile în care a făcut dovada achitării prejudiciului către partea civilă S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A, dar și cheltuielile judiciare avansate de stat în dosarele în care a fost cercetat.
Din înscrisurile depuse de inculpat rezultă că acesta are capacitatea pierdută în proporție de cel puțin 50%, obținând o pensie de 402 lei lunar, fiind încadrat în muncă în anii 80 și 90 la Direcția Generală pentru Agrucultură și Industrie Alimentară, absolvind Facultatea de Agronomie în anul 1979.
Așadar, rezultă că inculpatul a obținut în trecut venituri licite și s-a preocupat de formarea sa profesională, la acest moment fiind pensionar. Punând în balanță gravitatea faptei cu aspectele ce țin de persoana inculpatului, o pedeapsă orientată spre minim este suficientă pentru realizarea scopului și funcțiilor acesteia – prevenirea săvârșirii de infracțiuni și reintegrarea socială deplină a inculpatului.
Față de aceste considerente, în baza art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.a, e, g și i și alin.3 lit.f C.pen. 1969 cu reținerea art.41 alin.2 C.pen. 1969 și aplicarea art.5 C.pen. 2009 și art.396 alin.10 C.proc.pen. instanța îl va condamna pe inculpatul S. M. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (18 acte materiale).
Constatând că prezenta este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare, pedeapsă ce a fost suspendată condiționat, în baza art.85 alin.1 C.pen. 1969 instanța va anula suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.377/23.04.2014 a Judecătoriei C., definitivă prin neapelare la 21.05.2015.
În consecință, aplicând tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni, în baza art.85 alin.1 teza finală coroborat cu art.36 alin.1 raportat la art.34 alin.1 lit.b C.pen. 1969 instanța va contopi pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.377/23.04.2014 a Judecătoriei C., definitivă prin neapelare la 21.05.2014 pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.228 alin.1 C.pen. 2009 și art.41 alin.2 C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009, cu pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită prin prezenta, urmând ca în final să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.
În privința pedepselor accesorii, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
Prin urmare, la stabilirea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, instanța va avea în vedere atât dispozițiile art.64 și art.71 C.pen. 1969, dar și Decizia nr. LXXIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza S. și P. contra României, cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord).
Astfel, instanța subliniază strânsa legătură ce trebuie să existe între infracțiunea săvârșită și interzicerea unui drept (fapta comisă furnizând premisa că e nevoie de interzicerea acelui drept pentru apărarea valorilor ocrotite de legea penală).Or, natura faptelor săvârșite de inculpat, susține existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a și lit.b C.pen (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), instanța apreciind că, față de pericolul social concret al acestora și față de persoana inculpatului, nu se impune interzicerea dreptului de a alege.
Prin urmare, în baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969, instanța va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța consideră că scopul pedepsei și reinserția socială pot fi atinse fără privarea de libertate a inculpatului având în vedere vârsta acestuia, faptul că este căsătorit, are un venit stabil din pensie, însă este necesar un control strict al acestuia pe o durată lungă de timp.
Instanța constată de asemenea că pedeapsa aplicată inculpatului în urma concursului de infracțiuni nu depășește 3 ani închisoare (art.861 alin.2), infractorul nefiind anterior comiterii celor două infracțiuni condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de un an.
Ținând cont și de argumentele expuse privind gravitatea faptei și cele referitoare la persoana inculpatului, în baza art.861 și 865 alin.2 raportat la art.85 alin.1 C.pen. 1969 instanța va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 6 ani și 6 luni, calculat conform art.862 alin.1 și art.865 alin.2 teza a II-a C.pen. 1969, de la 21.05.2014.
În baza art.863 alin.1 C.pen. 1969 pe durata termenului de încercare condamnatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul C.;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art.863 alin.3 lit.c C.pen. 1969 instanța va impune condamnatului obligația de a nu frecventa zona triajelor C.F.R. din mun. C. și Portul C., ținând cont de faptul că toate actele materiale au fost comise în aceste zone.
În raport de această modalitatea de individualizare a executării pedepsei, în baza art.71 alin.5 C.pen. 1969 pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se vor suspenda și pedepsele accesorii.
În baza art.404 alin.2 C.proc.pen., instanța va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.864 alin.1 și 2 C.pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare ori în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori stabilite de instanță.
- Latura civilă:
Instanța va lua act că persoanele vătămate ., ., . M. SA și . s-au constituit părți civile, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
În condițiile în care inculpatul a făcut dovada achitării prejudiciului în cuantum de 199,38 lei pe parcursul procesului penal, instanța va respinge ca rămasă fără obiect acțiunea exercitată de partea civilă S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ SA.
- Cheltuieli judiciare:
Față de soluția de condamnare dispusă, în baza art.272 raportat la art.274 alin.1 C.proc.pen. instanța va obliga inculpatul la plata către stat a sumei de 2.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare (2.100 lei corespunzător fazei de urmărire, 400 de lei corespunzător fazei de judecată).
În baza art.274 alin.1 teza finală raportat la art. 272 alin. 2 C.proc.pen. instanța va dispune avansarea din fondurile MInisterului Justiției a onorariului avocatului din oficiu în cuantum de 200 de lei conform împuternicirii . nr.6549, sumă ce rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.a, e, g și i și alin.3 lit.f C.pen. 1969 cu reținerea art.41 alin.2 C.pen. 1969 și aplicarea art.5 C.pen. 2009 și art.396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul S. M. (poreclit „Amaru”, fiul lui I. și N., născut la data de 14.10.1953 în ., jud. V., domiciliat în mun. C., ..57, jud. C., cetățean român, căsătorit, doi copii majori, studii superioare, pensionar, cu antecedente penale, CNP:_) la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (18 acte materiale).
În baza art.85 alin.1 C.pen. 1969 anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.377/23.04.2014 a Judecătoriei C., definitivă prin neapelare la 21.05.2015.
În baza art.33 lit.a C.pen. 1969 constată că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentința penală anterior menționată.
În baza art.85 alin.1 teza finală coroborat cu art.36 alin.1 raportat la art.34 alin.1 lit.b C.pen. 1969 contopește pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.377/23.04.2014 a Judecătoriei C., definitivă prin neapelare la 21.05.2014 pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.228 alin.1 C.pen. 2009 și art.41 alin.2 C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009, cu pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită prin prezenta, urmând ca în final să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969.
În baza art.861 și 865 alin.2 raportat la art.85 alin.1 C.pen. 1969 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 6 ani și 6 luni, calculat conform art.862 alin.1 și art.865 alin.2 teza a II-a C.pen. 1969, de la 21.05.2014.
În baza art.863 alin.1 C.pen. 1969 pe durata termenului de încercare condamnatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul C.;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art.863 alin.3 lit.c C.pen. 1969 impune condamnatului obligația de a nu frecventa zona triajelor C.F.R. din mun. C. și Portul C..
În baza art.71 alin.5 C.pen. 1969 pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se vor suspenda și pedepsele accesorii.
În baza art.404 alin.2 C.proc.pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.864 alin.1 și 2 C.pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare ori în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori stabilite de instanță.
Ia act că persoanele vătămate ., cu sediul în mun. Cluj-N., Piața T. C., nr.15, .. 66A/66B, jud. Cluj, ., cu sediul în mun. C., Portul C., Rădăcina Mol 3, depozit 2, incinta 1 și 3, jud. C., .>, cu seciul în mun. C., Port Nou, D. 45, jud. C., .>, cu sediul în mun. C., Port Nou, D. 45, jud. C. și .>, cu sediul în mun. C., incinta Port, dana 80-84, jud. C., nu s-au constituit părți civile, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
Respinge ca rămasă fără obiect acțiunea exercitată de partea civilă S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ SA, cu sediul procesual ales în mun. C., ., nr.2, jud. C., prejudiciul de 199,38 de lei fiind achitat de inculpat pe parcursul procesului penal.
În baza art.272 raportat la art.274 alin.1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 2.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare (2.100 lei corespunzător fazei de urmărire, 400 de lei corespunzător fazei de judecată).
În baza art.274 alin.1 teza finală raportat la art. 272 alin. 2 C.proc.pen., dispune avansarea din fondurile MInisterului Justiției a onorariului avocatului din oficiu în cuantum de 200 de lei conform împuternicirii . nr.6549, sumă ce rămâne în sarcina statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.06.2015.
Președinte Grefier
M. V. C. A.
Tehnored. Jud. MV/tehnored. Gref. CA/ 22.07.2015, 10 ex.
← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Sentința nr. 970/2015.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr.... → |
---|