Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința nr. 294/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 294/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 04-09-2015

Dosar penal nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU – JUD. ILFOV

SENTINȚA PENALĂ NR. 294

Ședința Publică din data de 04.09.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. V. B.

GREFIER: V. L.

Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Judecătoria Cornetu, a participat procuror S. M..

Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Cornetu cu inculpatul B. C., cercetat în dosarul penal nr.7033/P/2014 sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 336 alin. 1 Cp.

Dezbaterile au avut loc la data de 20.08.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, instanța stabilind pronunțarea la data de 04.09.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 10.08.2015 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr._ acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Cornetu cu inculpatul B. C. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzute de art. 336 alin. 1 C.pen., obiect al cauzei penale nr. 7033/P/2014.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că la data de 09.11.2014, in jurul orelor 09.38, organele de politie au fost sesizate in legătura cu producerea unui eveniment rutier pe D.N.6 in .. La fata locului lucratorii de politie au constatat ca in evenimentul rutier a fost implicat autoturismul Dacia L. cu nr._ ce rula din direcția București către A., al cărui conducător auto nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției in dreptul km.l7+150m și s-a răsturnat in afara pârtii carosabile. A fost identificat conducătorul auto in persoana lui B. C.. Întrucât prezenta halena alcoolica, inculpatul B. C. a fost testat la ora 10.00 cu aparatul alcooltest, acesta indicând o valoare de 0,83 mg/l alcool pur in aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-a fost recoltata o proba de sânge. Conform buletinului de analiza toxicologica alcoolemie nr.2256/10.11.2014 numitul B. C. a prezentat o alcoolemie de 1,45 g%o alcool pur in sânge la ora 11.10.

Totodată s-a precizat că situația de fapt anterior expusă a fost stabilită în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: procesul-verbal de depistare, cererea de analiza si buletinul de examinare clinica, buletinul de examinare toxicologica alcoolemie, declarațiile inculpatului B. C., declarațiile martorilor B. I. si B. I..

De asemenea, în cuprinsul acordului de recunoaștere a vinovăției s-a arătat felul, cuantumul și forma de executare a pedepsei, cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat.

A fost înaintat instanței dosarul de urmărire penală nr. 7033/P/2014.

Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P. de pe lângă Judecătoria Cornetu, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 C.proc.pen.

Astfel, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarea situație de fapt: la data de 09.11.2014, in jurul orelor 09.38, organele de politie au fost sesizate in legătura cu producerea unui eveniment rutier pe D.N.6 in .. La fata locului lucratorii de politie au constatat ca in evenimentul rutier a fost implicat autoturismul Dacia L. cu nr._ ce rula din direcția București către A., al cărui conducător auto nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției in dreptul km.l7+150m și s-a răsturnat in afara pârtii carosabile. A fost identificat conducătorul auto in persoana lui B. C.. Întrucât prezenta halena alcoolica, inculpatul B. C. a fost testat la ora 10.00 cu aparatul alcooltest, acesta indicând o valoare de 0,83 mg/l alcool pur in aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-a fost recoltata o proba de sânge. Conform buletinului de analiza toxicologica alcoolemie nr.2256/10.11.2014 numitul B. C. a prezentat o alcoolemie de 1,45 g%o alcool pur in sânge la ora 11.10.

Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în faza urmăririi, respectiv: proces - verbal de constatare / planșe foro (f. 15-53 dup), buletin de analiză toxicologică – alcoolemie nr. alcoolemie nr. 2256/10.11.2014 (f.54 dup), bon etilotest (f. 55-56 dup), declarație martor (f. 68-77 dup), declarații suspect/inculpat (f. 63-67 dup), ce a recunoscut constant săvârșirea faptei.

Având în vedere ansamblul probelor administrate în cauză, reiese deci cu certitudine săvârșirea de către inculpatul B. C. a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibație alcoolică peste limita legală.

În drept, fapta inculpatului B. C. care la data de 09.11.2O14, in jurul orelor 09.38 a condus autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ pe D.N.6 in Cornetu, județ Ilfov, având o alcoolemie de 1, 45 g‰ alcool pur in sânge, îmbibație alcoolică peste limita legală, întrunește pe latură subiectivă și obiectivă elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al acestei infracțiuni constă în acțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibație alcoolică peste limita legală, astfel cum reiese din probele biologice recoltate.

Urmarea imediată în cazul acestei infracțiuni constă într-o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite de lege și relațiile sociale referitoare la acestea, respectiv viața, integritatea fizică și psihică a participanților la trafic și integritatea bunurilor.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă ex re, din însăși săvârșirea faptei, aceasta fiind o infracțiune de pericol, pentru a cărei existență nu este necesară producerea unui rezultat concret, privit în materialitatea sa, fiind suficientă crearea unei stări de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice și a participanților la trafic.

Sub aspectul laturii subiective, instanța reține că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3 pct. 1 lit. b) C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Astfel, inculpatul, știind că se află sub influența băuturilor alcoolice, a condus un autoturism pe drumurile publice, acceptând posibilitatea creării unei stări de pericol pentru relațiile sociale privind circulația în siguranță pe drumurile publice, precum și pentru valorile sociale apărate prin dispozițiile legale în baza cărora a fost cercetat în cauză.

În consecință, se constată faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este mai mic de 7 ani închisoare, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prev. de art. 482 C.proc.pen., iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat din oficiu Av.I. D. din cadrul Baroului Ilfov, cu delegația . nr._/2015 depusă la dosarul de urmărire penală.

În fața instanței de judecată inculpatul a fost asistat de avocat din oficiu (f.11 d.i.).

Față de aceste considerente și apreciind cuantumul pedepsei stabilite cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei, în baza art. 485 alin. (1) lit. a) C.pr.pen., va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu inculpatul B. C., cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 1 C.pen., obiect al cauzei penale nr. 7033/P/2014.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului și a modalității de executare a acesteia, instanța, avand în vedere circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, nu a mai avut nici o altă manifestare de acest gen anterior și ulterior comiterii faptei și dovedește că a înțeles gravitatea faptei sale, consideră că aplicarea art. 83 C.p, pentru infracțiunea comisă este suficientă pentru reeducarea inculpatului și necesară pentru a se asigura o reinserție socială normală a acestuia.

În consecință, în baza art. 396 alin. 1 și 4 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal va stabili în sarcina inculpatului B. C. (pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 alin.1 Cod penal, pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.

În baza art. 83 alin. 1 Cod penal, va amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 Cod penal și calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 85 alin. 2 lit. g Cod penal, interzice inculpatului să conducă autovehicule pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, va obliga inculpatul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român (urmărire penală și instanță).

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu în cuantum de 230 de lei se va avansa din fondurile Ministerului de Justiție și rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 485 alin. 1 lit. a) C.pr.pen., admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat în timpul urmăririi penale de P. de pe lângă Judecătoria Cornetu cu inculpatul B. C. (fiul lui Ș. și C., născut la data de 01.07.1955 în Strehaia, jud.M., domiciliat în București, . nr.52, ., . sector 4, CNP_, cetățean român, studii postuniversitare, profesor universitar la Universitatea București - Facultatea de Georgrafie, necunoscut cu antecedente penale, stagiul militar satisfăcut), cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzute de art. 336 alin. 1 C.pen., obiect al cauzei penale nr. 7033/P/2014.

În baza art. 396 alin. 1 și 4 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal stabilește în sarcina inculpatului B. C. (pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 alin.1 Cod penal, pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.

În baza art. 83 alin. 1 Cod penal, amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 Cod penal și calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 85 alin. 2 lit. g Cod penal, interzice inculpatului să conducă autovehicule pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român (urmărire penală și instanță).

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu în cuantum de 230 de lei se va avansa din fondurile Ministerului de Justiție și rămâne în sarcina statului.

Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.09.2015.

Președinte Grefier

M. V. B. V. L.

Red. Jud.- M.V.B./ 09.09.2015

Tehn/List. Gref. - V.L.M. – 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința nr. 294/2015. Judecătoria CORNETU