Lipsirea de libertate în mod ilegal. Art. 189 C.p.. Sentința nr. 189/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 189/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 02-06-2015
DOSAR PENAL NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
SENTINȚA PENALĂ NR. 189/2015
Ședința publică din data de 02.06.2015
PREȘEDINTE: M. N. C.
GREFIER: G. S.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Judecătoria Cornetu, a participat procuror V. A..
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe revizuent S. M., având ca obiect lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 C.p.).
Dezbaterile au avut loc la termenul de judecată din data de 28.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța a stabilit pronunțarea la data de 01.06.2015 și ulterior a amânat pronunțarea la data de 02.06.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin cererea formulată în numele petentului condamnat S. M. (fiul lui I. și I., născut la data de 17.06.1986, încarcerat în Penitenciarul Jilava) adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu s-a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 383/17.07.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul_, definitivă prin decizia penală nr. 135/29.01.2015 a Curții de Apel București- Sectia I-a Penală.
Revizuentul și-au întemeiat cererile pe dispozițiile art. 452 alin. 1 și 2 Cod de procedură penală, susținând că nu el este autorul infracțiunii pentru care a fost condamnat.
Pentru termenul de judecată din data de 28.05.2015, condamnatul S. M. a atașat la dosarul cauzei, prin intermediul administrației locului de deținere, un înscris în care arată că nu a formulat nicio cerere de revizuire și nu cunoaște cine a formulat această cale extraordinară de atac.
Potrivit art. 455 alin. 1 Cod procedură penală, pot cere revizuirea părțile din proces, în limitele calității lor procesuale și un membru de familie al condamnatului, chiar și după moartea acestuia, numai dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului.
Îndeplinirea acestei condiții este verificată de către instanță, potrivit art. 459 alin. 3 Cod procedură penal, iar în cazul în care constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentință respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.
În prezenta cauză, instanța constată că nu condamnatul S. M. este cel care a formulat cererea de revizuire și niciun alt membru al familiei acestuia.
Față de aceste considerente, în baza art. 459 alin. 5 Cod procedură penală va respinge cererea formulată în numele petentului condamnat S. M., ca inadmisibilă.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 459 alin. 5 Cod procedură penală, respinge cererea formulată în numele petentului condamnat S. M. (fiul lui I. și I., născut la data de 17.06.1986, încarcerat în Penitenciarul Jilava) privind revizuirea sentinței penale nr. 383/17.07.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul_, definitivă prin decizia penală nr. 135/29.01.2015 a Curții de Apel București- Sectia I-a Penală, ca inadmisibilă.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. N. C. G. S.
Red.Jud.M.N.C./Thred.G.S.
1ex/08.06.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 284/2015.... | Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința... → |
|---|








