Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 351/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC

Sentința nr. 351/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 30-03-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MIERCUREA C.

-

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 351/2015

Ședința publică de la 30 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. I. M.

Grefier C. V.

Cu participarea doamnei procuror A. M. Zernovean, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C.

Pe rol judecarea cauzei Penale privind pe petent B. C., având ca obiect alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

Se constată că dezbaterea cauzei pe fond a avut loc în ședința publică din data de 11.03.2015, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

La data de 20.10.2014, sub nr._ a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, cererea de modificare a pedepselor formulată de condamnatul B. C. A., fiul lui A. și M., născut la data de 25.12.1982, deținut în Penitenciarul Miercurea C.. Prin Sentința penală nr.585/24.11.2014 a Tribunalului Harghita s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Miercurea C..

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.12.2014, sub același nr. de dosar,_ .

La dosar au fost atașate, din dispoziția instanței, informații referitoare la situația juridică a petentului, sentințele penale prin care acestuia i-au fost aplicate pedepse privative de libertate și fișa de cazier judiciar a petentului.

La data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Codul penal, care instituie reguli diferite cu privire la tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni.

Instanța constată că în situația petentului, legea penală veche este mai favorabilă; de altfel, potrivit art. 10 din Legea nr. 187/2012, tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi mai favorabile.

În aceste condiții, văzând că toate infracțiunile care intră în structura pluralității de infracțiuni au fost comise sub imperiul legii vechi, respectiv a C.pen. din 1968, instanța, în baza art. 5 din noul Cod penal, va analiza cererea petentului prin raportare la prevederile de drept material înscrise în vechiul C. pen.

Analizând actele dosarului prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, instanța, considerând că cererea petentului este întemeiată, o va admite, și, în consecință:

I. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, d, e C.pen. aplicată prin Sentința penală nr.338/26.05.2014 a Tribunalului Harghita, definitivă prin decizia penală nr.175/08.09.2014 a Curții de Apel Târgu M., și va repune în individualitatea lor pedepsele componente de: -7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b, d și e C.pen pe o durată de 2 ani, aplicată prin Sentința penală nr. 21/04.02.2011 a Tribunalului Harghita, definitivă prin Decizia penală nr. 3960/03.12.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.13 alin.1,3 din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2, art.37 lit. a C.pen

- 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, b, e C.pen. pe o durată de 2 ani, aplicată prin Sentința penală nr. 417/28.03.2012 a Judecătoriei Miercurea C., definitivă prin Decizia penală nr. 504/R din 22.06.2012 a Curții de Apel Târgu M., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.329 alin.1,2 C.pen. din 1968, cu aplicarea art.37 lit.a C.pen și art.41 alin.2 C.pen. din 1968

II. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr.1013/16.09.2014 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare la data de 07.10.2014 și va repune în individualitatea lor pedepsele componente de:

- 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea, prev. de art.293 alin.1 C.pen (fapta din data de 30.05.2013)

- 4 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, prev. de art.20 C.pen. din 1968 rap. la art.70 alin.2 din OUG 105/2001, art.37 lit. a C.pen. din 1968 și cu aplicarea art.5 C.pen. (fapta din data de 30.05.2013)

III. Va constată că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin Sentințele penale nr. 21/2011 a Tribunalului Harghita și nr. 417/2012 a Judecătoriei Miercurea C. sunt concurente.

În consecință, în baza art.36 alin.2 C.pen. din 1968, rap. la art.33 lit. a și art. 34 lit. b, art.35 Cod penal din 1968, cu aplicarea art.5 C.pen. va contopi pedepsele de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b, d și e C.pen pe o durată de 2 ani și de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, b, e C.pen. pe o durată de 2 ani, în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b, d și e C.pen. din 1968 pe o durată de 2 ani. IV. Va constata că faptele pentru care petentul a fost condamnat prin Sentința penală nr.1013/2014 a Judecătoriei Oradea au fost săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie față de faptele pentru care a fost condamnat prin Sentințele penale nr. 21/2011 a Tribunalului Harghita și nr. 417/2012 a Judecătoriei Miercurea C..

În baza art.39. alin.1 rap.la art.34, art.35 C.pen din 1968 cu aplic. art.5 C.pen, va contopi fiecare dintre pedepsele de 6 luni și 4 luni închisoare, aplicate prin Sentința penală nr. 1013/2014 a Judecătoriei Oradea cu pedeapsa de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b, d și e C.pen. din 1968 pe o durată de 2 ani (conf. pct.III), stabilind două pedepse de câte 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute art.64 lit.a, b, d și e C.pen. din 1968 pe o durată de 2 ani. În baza art.33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal din 1968, cu aplicarea art.5 C.pen. va contopi cele două pedepse de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b, d și e C.pen. din 1968 pe o durată de 2 ani, în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b, d și e C.pen. din 1968 pe o durată de 2 ani, pe care, în considerarea perseverenței infracționale a petentului, o va spori cu 2 luni închisoare, urmând ca acesta să execute în final pedeapsa rezultantă de 7 ani și 2 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b, d și e C.pen. din 1968 pe o durată de 2 ani.

Instanța va aplica pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a, b, d și e C.pen. din 1968, în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C.pen. din 1968, și va deduce din pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta, perioada deja executată de la data de 31.05.2013 - la zi.

În ceea ce privește perioada 04.05._10, solicitată a fi scăzută din pedeapsa aplicată, instanța constată că aceasta este o perioadă executată din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr.323/2008 a Judecătoriei Miercurea C., pedeapsă din a cărei executare petentul a fost liberat condiționat la data de 24.08.2010. Se constată că prin Sentința penală nr.417/2012 a Judecătoriei Miercurea C. s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate și s-a contopit restul de 618 zile închisoare rămase de executat cu pedeapsa de 3 ani închisoare. Prin urmare, instanța constată că perioada menționată mai sus nu poate fi dedusă din pedeapsa stabilită prin prezenta.

Va menține dispozițiile referitoare la confiscarea specială a sumei de 5000 lei (Sentința penală nr.417/2012 a Judecătoriei Miercurea C.).

Va anula mandatele de executare a pedepsei închisorii nr.344/08.09.2014 emis de Tribunalul Harghita, și nr.1326/07.10.2014 emis de Judecătoria Oradea, și va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei hotărâri.

În temeiul art. 275 alin.(3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar suma de 50 de lei, reprezentând onorariu parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu (delegație nr. 0034/08.01.2015) se va avansa Baroului Harghita din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.585 C. proc. pen., admite cererea de modificare a pedepselor formulată de condamnatul B. C. A., fiul lui A. și M., născut la data de 25.12.1982, CNP_, deținut în Penitenciarul Miercurea C., și, în consecință:.

I. Descontopește pedeapsa de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, d, e C.pen. aplicată prin Sentința penală nr.338/26.05.2014 a Tribunalului Harghita, definitivă prin decizia penală nr.175/08.09.2014 a Curții de Apel Târgu M., și repune în individualitatea lor pedepsele componente de: -7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b, d și e C.pen pe o durată de 2 ani, aplicată prin Sentința penală nr. 21/04.02.2011 a Tribunalului Harghita, definitivă prin Decizia penală nr. 3960/03.12.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.13 alin.1,3 din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2, art.37 lit. a C.pen

- 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, b, e C.pen. pe o durată de 2 ani, aplicată prin Sentința penală nr. 417/28.03.2012 a Judecătoriei Miercurea C., definitivă prin Decizia penală nr. 504/R din 22.06.2012 a Curții de Apel Târgu M., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.329 alin.1,2 C.pen. din 1968, cu aplicarea art.37 lit.a C.pen și art.41 alin.2 C.pen. din 1968

II. Descontopește pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr.1013/16.09.2014 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare la data de 07.10.2014 și repune în individualitatea lor pedepsele componente de:

- 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea, prev. de art.293 alin.1 C.pen (fapta din data de 30.05.2013)

- 4 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, prev. de art.20 C.pen. din 1968 rap. la art.70 alin.2 din OUG 105/2001, art.37 lit. a C.pen. din 1968 și cu aplicarea art.5 C.pen. (fapta din data de 30.05.2013)

III. Constată că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin Sentințele penale nr. 21/2011 a Tribunalului Harghita și nr. 417/2012 a Judecătoriei Miercurea C. sunt concurente.

În baza art.36 alin.2 C.pen. din 1968, rap. la art.33 lit. a și art. 34 lit. b, art.35 Cod penal din 1968, cu aplicarea art.5 C.pen. contopește pedepsele de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b, d și e C.pen pe o durată de 2 ani și de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, b, e C.pen. pe o durată de 2 ani, în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b, d și e C.pen. din 1968 pe o durată de 2 ani.

IV. Constată că faptele pentru care petentul a fost condamnat prin Sentința penală nr.1013/2014 a Judecătoriei Oradea au fost săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie față de faptele pentru care a fost condamnat prin Sentințele penale nr. 21/2011 a Tribunalului Harghita și nr. 417/2012 a Judecătoriei Miercurea C..

În baza art.39. alin.1 rap.la art.34, art.35 C.pen din 1968 cu aplic. art.5 C.pen, contopește fiecare dintre pedepsele de 6 luni și 4 luni închisoare, aplicate prin Sentința penală nr. 1013/2014 a Judecătoriei Oradea cu pedeapsa de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b, d și e C.pen. din 1968 pe o durată de 2 ani (conf. pct.III), stabilind două pedepse de câte 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute art.64 lit.a, b, d și e C.pen. din 1968 pe o durată de 2 ani. În baza art.33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal din 1968, cu aplicarea art.5 C.pen. contopește cele două pedepse de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b, d și e C.pen. din 1968 pe o durată de 2 ani, în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b, d și e C.pen. din 1968 pe o durată de 2 ani, pe care o sporește cu 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 7 ani și 2 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b, d și e C.pen. din 1968 pe o durată de 2 ani.

Aplică condamnatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a, b, d și e C.pen. din 1968, în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C.pen. din 1968.

Deduce din pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta, perioada deja executată de la data de 31.05.2013 - la zi.

Menține dispozițiile referitoare la confiscarea specială a sumei de 5000 lei (Sentința penală nr.417/2012 a Judecătoriei Miercurea C.).

Anulează mandatele de executare a pedepsei închisorii nr.344/08.09.2014 emis de Tribunalul Harghita, și nr.1326/07.10.2014 emis de Judecătoria Oradea, și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei hotărâri.

În temeiul art. 275 alin.(3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 50 de lei, reprezentând onorariu parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu (delegație nr. 0034/08.01.2015) se va avansa Baroului Harghita din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 30.03.2015.

Președinte, Grefier,

C. I. M. C. V.

Cs.I.M./C.V.

Primit: 29.04.2015

Redactat: 29.04.2015

Ex: 5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 351/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC