Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1049/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC

Sentința nr. 1049/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 11-11-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MIERCUREA C.

-

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 1049/2015

Ședința publică de la 11 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. I. M.

Grefier C. V.

Cu participarea domnului procuror C. S. M., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C.

Pe rol judecarea cauzei Penale privind pe condamnat M. D. D., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul asistat de apărător din oficiu, av. B. S..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar copia MEPÎ nr. 149/08.05.2014.

Întrebat fiind petentul acesta arată că nu el a formulat cererea și că nu și-o însușește.

Față de precizarea petentului instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii ca inadmisibilă.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru petent solicită respingerea cererii ca inadmisibilă. Cu cheltuieli în sarcina statului.

Petentul solicită respingerea cererii ca inadmisibilă.

INSTANȚA

La data de 28.10.2015, sub nr._ s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Miercurea C. cererea de liberare condiționată formulată de persoana condamnată M. D. D., fiul lui R. și E., născut la data de 26.10.1989. Fiind prezent la judecarea cauzei, condamnatul M. D. D. a arătat că cererea nu îi aparține și nici nu și-o însușește.

Analizând actele și lucrările dosarului, raportat la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Din înscrisurile primite de la locul de deținere rezultă că persoana condamnată M. D. D. se află în executarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr.127/27.01.2014 a Judecătoriei B., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Executarea pedepsei a început la data de 18.09.2013 și urmează să expire în termen la data de 17.03.2017. Potrivit sentinței penale nr.990/21.10.2015 a Judecătoriei Meircurea C., condamnatul este propozabil pentru a fi discutat în comisa de propuneri pentru liberări condiționate la data de 16.01.2016.

În drept, potrivit art.587 C.proc.pen., liberarea condiționată se dispune la cerere sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor. Potrivit art.97 alin.(1) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, liberarea condiționată se acordă potrivit procedurii prevăzute în Codul de procedură penală, la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberare condiționată.

Față de aceste considerente, având în vedere faptul că cererea a fost formulată de o persoană fără legitimare procesuală activă și nu a fost însușită de condamnatul M. D. D., instanța urmează a o respinge ca indamisibilă.

În baza art.275 alin.(3) C.proc.pen, cheltuielile avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, iar suma de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca inadmisibilă cererea de liberare condiționată formulată în numele condamnatului M. D. D., fiul lui R. și E., născut la data de 26.10.1989.

În baza art.275 alin.(3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 130 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.11.2015.

Președinte, Grefier,

C. I. M. C. V.

Cs.I.M./C.V./Primit: 07.12.2015/Redactat: 07.12.2015/Ex: 5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1049/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC