Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 748/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC

Sentința nr. 748/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 15-07-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MIERCUREA C.

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 748/2015

Ședința publică de la 15 Iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. I. M.

Grefier C. V.

Cu participarea domnului procuror T. L., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C.

Pe rol judecarea cauzei Penale privind pe condamnat M. N., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul asistat de apărător din oficiu, doamna av. Forika N..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar copia MEPÎ nr. 3313/2012 din 16.01.2013.

Apărătoarea din oficiu a petentului condamnat și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu au de formulat cereri sau de solicitat probe.

Nefiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, în temeiul art. 387 C.p.p. rap. la art. 388 C.p.p., instanța declară terminată cercetarea judecătorească și, în conformitate cu disp. art. 388 C.p.p., declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei.

Av. Forika N. solicită admiterea propunerii comisiei pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Miercurea C. și solicită a dispune liberare condamnatului. Arată că toate condițiile sunt îndeplinite pentru ca acesta să beneficieze de liberare condiționată.

Având în vedere antecedentele penale ale condamnatului, faptul că a mai beneficiat de liberare condiționată, precum și comportamentul necorespunzător al condamnatului pe perioada executării pedepsei, reprezentantul parchetului consideră că propunerea de liberare condiționată a acestuia este neîntemeiată, motiv pentru care solicită respingerea acesteia și, în consecință, fixarea unui termen potrivit art. 587 alin.2 C.pr.pen.

Având ultimul cuvânt, conf. art. 389 CPP, condamnatul solicită admiterea cererii de liberare condiționată.

INSTANȚA

Prin adresa nr._ din 09.07.2015, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.07.2015, sub nr._, Penitenciarul Miercurea C. a înaintat Procesul-verbal nr.96 din 09.07.2015 al Comisiei pentru liberare condiționată privind pe condamnatul M. N., fiul lui I. și A., născut la data de 22.09.1982.

În cuprinsul cererii, Penitenciarul Miercurea C. a arătat că potrivit procesului-verbal nr.96 din 09.07.2015, Comisia pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Miercurea C. a propus liberarea condiționată a deținutului.

La dosarul cauzei au fost depuse: copia M.E.P.Î. nr. 3313/2012 din 16.01.2013 emis de Judecătoria B., procesul-verbal nr.96 din 09.07.2015 și anexa la acesta privind caracterizarea condamnatului.

Analizând cererea și înscrisurile depuse la dosar prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Analizând prevederile noului C. pen. referitoare la condițiile ce trebuie îndeplinite de condamnați pentru a putea beneficia de liberare condiționată, se constată că acestea sunt defavorabile în raport de regulile instituite de vechiul Cod penal, prin urmare, având în vedere și aspectele reținute în Decizia Curții Constituționale nr. 214/1997, respectiv în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 25/2007, instanța va analiza propunerea Comisiei prin raportare la prevederile de drept material înscrise în vechiul Cod penal. Examinând situația condamnatului, comisia a constatat că, în cauza analizată, sunt îndeplinite condițiile legale pentru a fi propusă liberarea condiționată.

În drept, potrivit art. 59 alin.(1) și (2) din Codul penal din 1969, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei. În calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. 1 se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depășește 10 ani și a cel puțin două treimi când pedeapsa este mai mare de 10 ani.

Instanța constată că persoana condamnată M. N. se află în executarea unei pedepse de 5 ani și 3 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 2396/2012 pronunțată de Judecătoria B., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din cuprinsul procesului-verbal nr.96 din 09.07.2015 rezultă că executarea pedepsei a început la data de 03.06.2011, și urmează să expire în termen la data de 02.09.2016, deținutul având de executat 1919 zile de închisoare, din care, până la data încheierii procesului-verbal a executat 1528 zile.

Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuia să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 1279 zile, astfel că este îndeplinită condiția privind fracția obligatorie de executat.

În ceea ce privește condiția privind dovada stăruinței în muncă, disciplinei și a faptului că deținutul a dat dovezi temeinice de îndreptare, instanța reține că în perioada executării pedepsei acesta a fost sancționat disciplinar de 6 ori. Dintre sancțiunile disciplinare aplicate condamnatului 2 au fost ridicate cu titlu de recompensă. Deținutul nu a desfășurat activități lucrative, a participat la 2 programe educaționale și a absolvit un an școlar.

Instanța mai reține că, astfel cum rezultă din caracterizarea condamnatului pe durata detenției, acesta este cunoscut cu antecedente penale și a mai beneficiat de liberare condiționată de două ori.

Totodată, se constată că persoana condamnată M. N. nu se află la prima analiză a Comisiei, fiind amânat de la 06.11.2014 până la data de 05.07.2015.

Din actele aflate la dosar rezultă însă, că deținutul nici în perioada de amânare nu s-a remarcat printr-un comportament deosebit, care să justifice punerea sa în libertate, dimpotrivă, la data de 03.02.2015 a fost sancționat disciplinar pentru comiterea unei abateri foarte grave, respectiv deținerea de obiecte interzise. Tot în această perioadă, condamnatul a abandonat de 2 ori cursurile de școlarizare.

Liberarea condiționată nu reprezintă un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa până la termen, ci un instrument juridic prin care instanța de judecată constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenție până la împlinirea integrală a duratei stabilite cu ocazia condamnării întrucât condamnatul, prin conduita avută pe toată durata executării dovedește că a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale și convinge astfel instanța că nu va mai comite infracțiuni, iar liberarea sa anticipată nu reprezintă nici un pericol pentru colectivitate.

Față de cele expuse, apreciind că perioada efectiv executată de condamnatul M. N. nu este suficientă pentru reeducarea sa, instanța va respinge propunerea formulată de Comisia pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Miercurea C., ca neîntemeiată.

În baza art.587 alin.(2) din C.proc.pen., va fixa termen de reiterare a cererii la data de 08.11.2015.

În temeiul art. 275 alin.(3) C.proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 587 alin. (2) C. proc. pen., art. 59 alin.1 C.pen. din 1969, art.5 C.pen., respinge ca neîntemeiată propunerea de liberare condiționată formulată de Comisia pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Miercurea C. pentru condamnatul M. N., fiul lui I. și A., născut la data de 22.09.1982, CNP_, deținut în Penitenciarul Miercurea C..

În baza art. 587 alin. (2) C. proc. pen., fixează termen de reînnoire a cererii sau propunerii după data de 08.11.2015.

În baza art.275 alin. (3) C. pr. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.07.2015.

Președinte, Grefier,

C. I. M. C. V.

Cs.I.M./C.V.

Primit: 24.07.2015

Redactat: 27.07.2015

Ex: 5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 748/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC