Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 657/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 657/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 24-06-2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA MIERCUREA C.
Sentința penală nr. 657/2015
Ședința publică de la 24 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. V. G.
Grefier: K. B.
Cu participarea domnului procuror T. L., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnat B. J., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul, asistat de apărător din oficiu, av. V. O..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Apărătorul din oficiu al petentului condamnat și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu au de formulat cereri sau de solicitat probe.
Nefiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, în temeiul art. 387 C.p.p. rap. la art. 388 C.p.p., instanța declară terminată cercetarea judecătorească și, în conformitate cu disp. art. 388 C.p.p., declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei.
Av. V. O., pentru condamnat, solicită admiterea cererii de liberare condiționată, arătând că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege în acest sens, condamnatul a executat fracția cerută de lege și a avut un comportament corespunzător. Liberarea condiționată a acestuia a mai fost amânată anterior, iar la acest moment nu are sancțiuni neridicate. Solicită admiterea cererii.
Reprezentantul parchetului, având în vedere antecedentele penale ale condamnatului, comportamentul oscilant al acestuia pe perioada executării pedepsei, și faptul că a mai beneficiat de liberare condiționată, consideră că cererea de liberare condiționată a condamnatului este neîntemeiată, motiv pentru care solicită respingerea acesteia și menținerea soluției comisiei pentru individualizarea regimului de executare.
Având ultimul cuvânt, conf. art. 389 C.p.p., condamnatul solicită admiterea cererii. Arată că într-adevăr a mai fost liberat condiționat, dar dintr-un alt mandat, care nu are legătură cu mandatul pe care îl execută în prezent.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înaintată de administrația Penitenciarului Miercurea C. și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.06.2015 sub nr. dosar_, petentul B. J., deținut în Penitenciarul Miercurea C., a contestat propunerea de amânare a comisiei pentru liberare condiționată.
Împreună cu cererea petentului a fost înaintat Procesul-verbal nr. 80 din 28.05.2015 al comisiei pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Miercurea C. și anexa la acesta, privind caracterizarea persoanei condamnate.
În cerere petentul arată că a fost amânat pentru a doua oară de comisie în mod nemotivat, întrucât el îndeplinește condițiile legale pentru a fi liberat condiționat.
În drept, s-au invocat prevederi din C. proc. pen. și Legea nr. 254/2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal al comisiei de liberare condiționată s-a concluzionat că petentul B. J. nu întrunește condițiile legale pentru a putea fi liberat condiționat, fiind amânat 2 luni până la data de 27.07.2015, având în vedere comportamentul oscilant adoptat pe perioada executării pedepsei, antecedentele penale și faptul că a mai beneficiat de liberare condiționată și nu a apreciat clemența instanței.
În raport de dispozițiile Legii nr. 254/2013, care nu prevăd în mod explicit o cale de atac împotriva soluției comisiei pentru liberare condiționată, instanța califică cererea condamnatului ca fiind cerere de liberare condiționată formulată conform art. 97 alin. (11) din Legea nr. 254/2013 și art. 587 alin. (1) C. proc. pen..
Petentul, în vârstă de 27 ani, execută o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, aplicată prin sentința penală nr. 518/2013 a Judecătoriei B., cu mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 689/2013. Execută pedeapsa în Penitenciarul Miercurea C., în regim închis.
Reținând că prevederile Codului penal de la 1969 privind condițiile pentru acordarea liberării condiționate sunt mai favorabile în situația condamnatului față de dispozițiile Codului penal, care prevede la art. 100 alin. (1) lit. b) că liberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis, instanța va analiza cererea de liberare condiționată prin raportare la prevederile din Codul penal de la 1969, în baza căruia s-a aplicat pedeapsa.
Ca atare, instanța urmează să verifice dacă sunt îndeplinite cumulativ de către condamnat condițiile pentru acordarea liberării condiționate, prevăzute de art. 59 din Codul penal din 1969, respectiv dacă a executat fracția necesară din durata pedepsei, este stăruitor în muncă, este disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare. În subsidiar, instanța va ține seama si de antecedentele penale, în contextul aprecierii procesului de îndreptare a condamnatului.
Astfel, din procesul-verbal al comisiei pentru liberare condiționată și caracterizarea condamnatului rezultă următoarele:
- Condamnatul B. J. execută o pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare (1277 zile). Conform prevederilor art. 59 Cod penal din 1969, la momentul judecării propunerii de liberare condiționată condamnatul trebuie să aibă executată cel puțin 2/3 din durata pedepsei (851 zile), din care executată efectiv cel puțin jumătate din durata pedepsei (638 zile). Acesta a început executarea pedepsei la data de 08.11.2012 și executase 1114 zile (932 zile efectiv, 12 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și 170 zile arest preventiv), astfel că această condiție legală este îndeplinită.
- În timpul executării pedepsei, în urma muncii prestate condamnatul a câștigat 12 zile de închisoare considerate ca executate, astfel că, având în vedere faptul că execută pedeapsa în regim închis, se reține că este stăruitor în muncă.
- Condamnatul a fost sancționat disciplinar de 7 ori pe durata executării pedepsei, însă toate sancțiunile a fost ridicate ulterior prin recompensare, astfel că, având în vedere că nu a mai comis nicio abatere din luna martie 2014, instanța reține că este îndeplinită condiția cu privire la disciplină.
- În ce privește dovezile temeinice de îndreptare, în lipsa unor prevederi legale referitoare la conținutul și modul de evaluare a acestora, considerând că această condiție se referă la îndreptarea sub aspect moral a condamnatului instanța va aprecia îndeplinirea acesteia prin raportare la comportamentul deținutului din timpul executării pedepsei. Dovezile temeinice de îndreptare trebuie să rezulte din conduita persoanei condamnate și eforturile acesteia pentru reintegrare socială, în special în cadrul activităților socio-educative desfășurate, din responsabilitățile încredințate și evidențierea prin recompensele acordate.
În timpul executării pedepsei condamnatul a participat la 2 programe și 8 activități educaționale, față de care a manifestat interes. A fost evidențiat cu un număr de 7 recompense, dintre care 3 pe parcursul anului curent. De asemenea, a menținut legătura cu mediul de suport și a absolvit programul social destinat pregătirii pentru liberare. Deși în caracterizarea întocmită acestuia se concluzionează că a avut un comportament necorespunzător, instanța reține că pe parcursul executării pedepsei deținutul și-a revizuit atitudinea și a dat dovezi de îndreptare.
De asemenea, instanța reține faptul că persoana condamnată are antecedente penale și a mai beneficiat de liberare condiționată. Cu toate acestea, antecedentele nu pot constitui prin ele însele o împiedicare în a beneficia din nou de liberare condiționată în condițiile în care, raportat la circumstanțele personale ale condamnatului, instanța își formează convingerea că acesta s-a îndreptat, se poate reintegra în societate și justifică încrederea de a-i fi acordată liberarea condiționată, întrucât a dat dovezi că în ceea ce îl privește pedeapsa actuală și-a îndeplinit deja rolul punitiv și educativ.
În raport de cele reținute, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile legale pentru acordarea liberării condiționate, prevăzute de art. 59 alin. 1 și 2 Cod penal din 1969.
Din considerentele expuse, în temeiul art. 587 C. proc. pen. raportat la art. 59 Cod penal din 1969, va admite cererea de liberare condiționată formulată de petentul B. J. și va dispune liberarea condiționată a acestuia.
În baza art. 61 Cod penal din 1969, va atrage atenția condamnatului că săvârșirea de infracțiuni în intervalul de timp de la liberare și până la împlinirea duratei pedepsei poate determina revocarea liberării condiționate.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar suma reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa Baroului Harghita.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 587 C. proc. pen. raportat la art. 59 Cod penal din 1969, admite cererea de liberare condiționată formulată de petentul B. J., deținut în Penitenciarul Miercurea C. și în consecință:
Dispune liberarea condiționată a condamnatului B. J., fiul lui I. și E., născut la data de 20.07.1987 în jud. C., oraș Baraolt, CNP_, cu domiciliul în jud. C., loc. Aita M., ., de sub puterea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 689/2013 emis de Judecătoria B..
În baza art. 61 Cod penal din 1969, atrage atenția condamnatului că săvârșirea de infracțiuni în intervalul de timp de la liberare și până la împlinirea duratei pedepsei poate determina revocarea liberării condiționate.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 130 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se avansează Baroului Harghita din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.06.2015.
Președinte,Grefier,
G. D. ViorelBoth K.
G.D.V./B.K.
Primit:22.07.2015
Redactat:22.07.2015
Ex: 5
| ← Plângere conform art. 56 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








