Plângere conform art. 56 din Legea 254/2013. Sentința nr. 68/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 68/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 21-01-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA M. C.
Sentința penală nr. 68/2015
Ședința publică de la 21 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. V. G.
Grefier: K. B.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe contestator P. M. C. și pe intimat L. A. M., având ca obiect plângere conform art. 56 din Legea 254/2013.
Fără participarea Ministerului Public.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. B. Krisztina.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța pune în discuție excepția invocată de P. M. C., cu privire la tardivitatea formulării plângerii.
Av. B. Krisztina arată că plângerea a fost formulată în termen și solicită respingerea excepției.
Intimatul arată că a formulat mai multe cereri pentru acordarea vizitei intime, dar arată că plângerea a fost formulată în termenul legal.
Întrebat fiind de instanță, intimatul arată că nu dorește să dea declarație în fața instanței.
Apărătorul din oficiu al intimatului condamnat arată că nu au de formulat cereri sau de solicitat probe.
Nefiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, în temeiul art. 387 C.p.p. rap. la art. 388 C.p.p., instanța declară terminată cercetarea judecătorească și, în conformitate cu disp. art. 388 C.p.p., declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei.
Av. B. Krisztina, pe fondul cauzei solicită respingerea contestației formulate de P. M. C., arătând că a fost îngrădit dreptul condamnatului la vizită intimă a fost îngrădit, iar motivul pentru care nu i s-a acordat acest drept este neîntemeiat.
Având ultimul cuvânt, conf. art. 389 C.p.p., condamnatul solicită respingerea contestației formulate de P. M. C..
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra contestației de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.11.2014 sub nr. dosar_, P. M. C. a formulat contestație împotriva Încheierii nr. 609/20.11.2014 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. M. C..
În cerere se solicită anularea Încheierii contestate și, pe cale de consecință, respingerea plângerii formulate de persoana privată de libertate L. A. M. ca nefondată și menținerea măsurilor administrației Penitenciarului M. C. privind respingerea cererilor de acordare a vizitelor intime.
Pe cale de excepție s-a solicitat, în situația în care se va confirma faptul că plângerea deținutului a fost formulată tardiv, respingerea plângerii ca tardiv introdusă.
Relativ la cheltuielile judiciare, s-a solicitat ca, în situația respingerii contestației ce formează obiectul prezentului dosar, acestea să rămână în sarcina statului.
În drept, s-au invocat prevederile art. 56 alin. (9) - (12), art. 69 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Legea nr. 24/2000 - privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
În probațiune s-au anexat - în copie - hotărâri ale instanțelor de judecată cu privire la exonerarea unităților penitenciare de la achitarea cheltuielilor judiciare în favoarea statului, extras din evidenta informatizată a persoanelor private de libertate și cererile de acordare a vizitei intime privind persoana privată de libertate L. A. M..
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 609/2014 al Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. M. C..
Nu s-au depus memorii/concluzii scrise.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 22.10.2014 persoana condamnată L. A. M. a formulat plângere la Judecătorul de supraveghere a privării de libertate la P. M. C., cu privire la faptul că i-a fost respinsă cererea pentru acordarea dreptului la vizită intimă.
Prin Încheierea nr. 609/20.11.2014 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate a fost admisă plângerea petentului și s-a dispus ca administrația locului de deținere să permită petentului exercitarea dreptului la vizită intimă cu respectarea condițiilor prevăzute art.69 alin.l lit.e din Legea nr.354/2013 fără a se impune acestuia ca anterior exercitării acestui drept să fi executat minim 6 luni din pedeapsă în P. M. C..
Împotriva Încheierii Judecătorului de supraveghere P. M. C. a formulat, în termenul legal prevăzut de art. 56 alin. (9) din Legea nr. 254/2013, contestația ce face obiectul cauzei de față.
În considerentele încheierii contestate s-a reținut că prin plângerea formulată și declarația dată în fața judecătorului de supraveghere, persoana privată de libertate a aratat că i s-au încălcat drepturile prevăzute de lege deoarece i s-a respins fără motive temeinice cererea de exercitare a dreptului la vizită intimă. Respingerea cererii sale a fost motivată prin faptul că nu a executat minim 6 luni în P. M. C.. Față de cele sesizate de petent, P. M. C. a comunicat faptul că necesitatea de a se acorda vizita intimă numai după executarea a 6 luni din pedeapsă în P. M. C. se datorează respectării prevederilor art.69 alin.l lit.e conform căruia "pot beneficia de vizită intimă persoanele condamnate care ... nu au fost sancționate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei intime, sau sancțiunea a fost ridicată". Se arată că în accepțiunea Penitenciarului M. C. și a Administrației Naționale a Penitenciarelor "acest termen obligatoriu de 6 luni se aplică și pentru perioada de cunoaștere a deținuților noi depuși până la acordarea vizitei intime". În dovedirea acestei afirmații s-a anexat un răspuns al ANP comunicat în legătură cu o întrebare în acest sens pusă de P. Târgșor. Astfel, cu privire la termenul prevăzut de art.69 alin.l lit.e, în înscrisul anexat se precizează că "dispozițiile legale se aplică întocmai, în sensul că nu există derogări de la termenul de 6 luni prevăzut de art.69 alin.1 lit. e".
Judecătorul de supraveghere a privării de libertate a apreciat că din răspunsul ANP nu rezultă însă că persoanele condamnate nu își pot exercita dreptul la vizită intimă în primele 6 luni de executare a pedepsei, ci faptul că pentru a beneficia de vizită intimă trebuie să nu fi fost sancționați disciplinar anterior solicitării. Este evident că termenul de 6 luni se referă la orice moment din timpul executării pedepsei și nu reprezintă o perioadă minim ce trebuie executată atâta vreme cât art.44 alin.l din HG nr. 1897/2006 preved că "persoanele private de libertate beneficiază trimestrial de vizită intimă, cu durata de două ore". Conform interpretării date de administrația locului de deținere, ar însemna ca, fără a exista vreo prevedere legală, persoanele condamnate să nu poată beneficia de acest drept primele 6 luni din pedeapsă pentru a se verifica îndeplinirea condiției prevăzute de art.69 alin.l lit.e din lege. Atâta vreme cât legea nu prevede o asemenea interdicție, nimeni nu poate da o interpretare care să adauge la lege sau să restricționeze exercitarea acestui drept. De altfel din răspunsul ANP nu rezultă o astfel de restrângere, aceasta fiind doar interpretare dată de administrația locului de deținere. Condiția prevăzută art.69 alin. 1 lit.e poate fi verificată pentru perioada pe care a executat-o persoana condamnată chiar dacă încă nu a executat 6 luni pentru că este evident că înainte de începerea executării pedepsei, acesta nu avea cum să fie sancționat.
Sub aspectul tardivității plângerii formulate de către petentul L. A. M. la Judecătorul de supraveghere a privării de libertate, invocată de către contestator, instanța reține că aceasta este nefondată întrucât plângerea a fost formulată la data de 22.10.2014, iar raportat la data soluționării ultimei cereri anterioare plângerii (16.10.2014), rezultă că plângerea a fost formulată în termenul de 10 zile prevăzut de art. 56 alin. (2) din Legea nr. 254/2013.
În motivarea pe fond a contestației se arată că la respingerea cererilor de acordarea a vizitelor intime, astfel cum au fost solicitate de persoana privată de libertate L. A. M., administrația Penitenciarului M. C. a avut în vedere dispozițiile art. 69 din Legea nr. 254/2013, care prevede că pot beneficia de vizită intimă persoanele condamnate care îndeplinesc, cumulativ, mai multe condiții, printre care și cea prevăzută la lit. e) - nu au fost sancționate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei intime, sau sancțiunea a fost ridicată.
Având în vedere că deținutul a fost depus pentru prima dată într-o unitate penitenciară la data de 11.06.2014, raportat la condiția prevăzută de lit. e) a art. 69 din Legea nr. 254/2013, condiție ce trebuie îndeplinită cumulativ cu celelalte prevăzute de legiuitor, administrația penitenciară a considerat că aceasta nu este îndeplinită de deținut, întrucât de la data depunerii sale în penitenciar nu s-a scurs termenul de 6 luni. Pe de altă parte, termenul de 6 luni constuie un termen optim de cunoaștere a persoanei și personalității deținutului, iar legiuitorul l-a prevăzut în scopul de a da posibilitatea administrațiilor penitenciare de a putea evalua persoana condamnaților și prin prisma săvârșirii unor posibile fapte de natură a constitui abateri disciplinare. Participarea la programe educaționale, de asistență psihologică și asistență socială sau muncă nu are un caracter activ, caracter ce s-ar putea evalua doar după o perioadă lungă de timp.
S-a subliniat că administrația penitenciară a aplicat dispozițiile legale, în sensul că nefiind întrunite cumulativ toate condițiile prevăzute de legiuitor persoana privată de libertate nu poate beneficia de vizită intimă. Se apreciază că în situația în care legiuitorul ar fi intenționat a prevede excepții de la regula generală instituită de actul normativ, în prezenta speță articolul 69 alin. 1 din Legea nr. 254/2013, atunci s-ar fi prevăzut și norma derogatorie de la dispozițiile acestuia.
Instanța reține că cererile persoanei private de libertate L. A. M. de acordare a vizitei intime au fost respinse de către administrația penitenciarului datorită neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 254/2013, respectiv de a nu fi fost sancționată disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei intime, sau sancțiunea a fost ridicată. Se reține că acesta a fost depus în penitenciar la data de 16.06.2014.
Sub aspectul legalității soluției de admitere a plângerii de către Judecătorul de supraveghere a privării de libertate, instanța reține că beneficiul de vizită intimă a fost reglementat de către legiuitor ca un drept al persoanei private de libertate, în structurarea actului normativ dreptul la vizită intimă fiind prevăzut distinct în capitolul Capitolul V privind Drepturile persoanelor condamnate – din Legea nr. 254/2013. Ca urmare, deși supusă anumitor condiții, acordarea și exercitarea acestui drept nu poate fi îngrădită decât în condițiile legii.
Dreptul la vizită intimă al persoanelor condamnate este prevăzut expres în art. 69 din Legea nr. 254/2013 și nu este menționată ca și condiție pentru a beneficia de acest drept necesitatea executării unei perioade minime de detenție. Conform dispozițiilor art. 53 din Constituția României, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege. Pe cale de consecință, restrângerea sau limitarea exercitării dreptului la vizită intimă al persoanelor condamnate nu poate fi decât expres prevăzută de lege și nu poate fi dedusă prin interpretarea extensivă a condiției prevăzute de art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 254/2013, în sensul că perioada de referință pentru stabilirea situației disciplinare constituie și o perioadă minimă obligatorie de detenție. Această interpretare nu poate fi primită din punct de vedere logico-juridic, întrucât s-ar adauga la lege ceea ce nu prevede, limitând posibilitatea persoanelor private de libertate de a beneficia de acest drept în periodicitatea trimestrială, sau prin excepție, frecvența lunară pentru primul an după încheierea căsătoriei, în cazul persoanelor care s-au căsătorit în timpul detenției, prevăzute de art. 44 alin. (1) din HG 1897/2006. De asemenea, ar fi inechitabilă pentru persoane condamnate la pedepse mici, cărora dreptul le-ar fi efectiv nerecunoscut.
Aprecierea că termenul ar fi unul optim de cunoaștere a persoanei și personalității deținutului poate fi justă, însă ca argument nu poate determina această interpretare, întrucât un asemenea termen ar trebui prevăzut și pentru alte condiții care trebuie îndeplinite de către persoanele condamnate pentru a beneficia de vizită intimă, cum este cea prevăzută la lit. f) – de a participa activ la programe educaționale, de asistență psihologică și asistență socială ori la muncă, care de asemenea ar necesita pentru evaluare o perioadă de timp. Este evident astfel că perioada de 6 luni constituie un termen de referință, pentru că în lipsa acestuia în cazul unei sancțiuni neridicate o persoană condamnată nu ar mai putea beneficia niciodată de dreptul la vizită intimă și nu este un termen minim obligatoriu de detenție, care ar trebui prevăzut distinct.
În acest context, în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 44 alin. 1 din H.G. nr. 1897/2006 privind acordarea vizitei intime trimestrial, raportat la dispozițiile art. 188 alin. 2 din Legea nr. 254/2013 instanța nu identifică contradicția invocată pentru care prevederile art. 44 alin. 1 din H.G. nr. 1897/2006 nu se pot aplica.
Cu privire la solicitarea ca în situația respingerii contestației Penitenciarului M. C., cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului, instanța reține că, deși aceste contestații sunt reglementate de dispozițiile din Legea nr. 254/2013, act normativ cu caracter derogatoriu de la legea generală, chiar dacă termenul de „contestație" nu s-ar circumscrie noțiunii de contestație din Codul de procedură penală, nu există dispoziții legale derogatorii de la regula generală prevăzută de art. 275 alin. (2) C. proc. pen., care prevede că în cazul declarării apelului, recursului în casație ori al introducerii unei contestații sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul în casație, contestația sau cererea. Ca urmare, până la o eventuală intervenție legislativă nu se poate face distincție în sensul solicitat.
Din considerentele expuse, în baza art. 39 alin. (18) raportat la art. 56 din Legea nr. 254/2013, va respinge ca nefondată contestația formulată de către P. M. C., iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 39 alin. (18) raportat la art. 56 din Legea nr. 254/2013, respinge ca nefondată contestația formulată de către P. M. C. împotriva Încheierii nr. 609/20.11.2014 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. M. C..
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, va fi avansată Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2015.
Președinte,Grefier,
G. D. ViorelBoth K.
G.D.V./B.K.
Primit: 03.03.2015
Redactat: 03.03.2015
Ex: 5
| ← Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... | Plângere conform art. 56 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
|---|
