Confiscare specială. Art.315 lit. c NCPP. Încheierea nr. 4/2015. Judecătoria ODORHEIUL SECUIESC

Încheierea nr. 4/2015 pronunțată de Judecătoria ODORHEIUL SECUIESC la data de 13-01-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ODORHEIUL S.

JUDEȚUL HARGHITA

ÎNCHEIERE PENALĂ Nr. 4/2015

Camera de consiliu din 13 ianuarie 2015

Completul compus din:

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ: R. Z. J.

Grefier S. H.

Pe rol soluționarea sesizării Parchetului de pe lângă Judecătoria O. S. de luare a măsurii de siguranță a confiscării speciale față de intimatul N. K., domiciliat în comuna Secuieni ., județul Harghita, în dosarul penal nr.1033/P/2014.

S-a fixat termen fără citarea intimatului.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că nu s-au depus note scrise de intimat.

Instanța în baza actelor și lucrărilor de la dosar trece la soluționarea cererii.

INSTANȚA

Deliberând, constată

Prin sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria O. S., înregistrată la această instanță la data de 10 decembrie 2014, sub nr._ s-a solicitat confiscarea specială a bancnotei contrafăcute din cupiura 100 lei ., ridicat de la N. K..

În motivarea sesizării se arată că la data de 1 august 2008 la magazinul alimentar „Akacsor” din . depistată de administratorul N. K. o bancnotă falsă din cupiura 100 lei.

În probațiune s-a atașat dosarul de urmărire penală.

Prin adresa trimisă intimatului la data de 12 decembrie 2014 i s-a adus la cunoștință că în termen de 10 zile poate depune note scrise, însă acesta nu a uzat de acest drept.

Din actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

Prin rezoluția din data de 16 iulie 2014 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunile de falsificare de monede, prev. de art. 310 Cod penal, punere în circulație de valori falsificate, prev. de art. 313 Cod penal, înșelăciune, prev. de art. 244 Cod penal.

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză, a rezultat următoarea situație de fapt:

La data de 1 august 2008 la magazinul alimentar „Akacsor” din . a fost depistată de administratorul N. K. o bancnotă falsă din cupiura 100 lei.

În urma investigațiilor efectuate nu s-a putut stabili identitatea plasatorului.

Din buletinul de expertiză nr. 3710 din 13 august 2008 al Băncii Naționale a României rezultă că bancnota cu . este o contrafacere și nu are putere circulatorie.

În urma cercetărilor efectuate de către organele de poliție, cu toate că au fost desfășurate activități de identificare și prindere a autorului, rezultatul a fost negativ.

Prin Ordonanța din 5 decembrie 2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria O. S. s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunile de falsificare de monede, prev. de art. 310 Cod penal, punere în circulație de valori falsificate, prev. de art. 313 Cod penal, înșelăciune, prev. de art. 244 Cod penal, sesizată de N. K..

Conform art. 112 lit. a Cod penal sunt suspuse confiscării speciale bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală.

Văzând cele de mai sus instanța va admite sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria O. S. și, în consecință:

În baza art. 549^1 al.3 lit. b Cod procedură penală va dispune confiscarea specială a bancnotei contrafăcute din cupiura 100 lei ., ridicat de la N. K..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria O. S. și, în consecință:

În baza art. 549^1 al. 3 lit. b Cod procedură penală dispune confiscarea specială a bancnotei contrafăcute din cupiura 100 lei ., ridicat de la N. K., domiciliat în comuna Secuieni ., județul Harghita.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în camera de consiliu azi, 13 ianuarie 2015.

Președinte,Grefier,

R. Z. JózsefSzékely H.

Red. R.Z.J.

Tehnored. Sz.H./4 ex.

Primit:19.01.2015

Predat:19.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Confiscare specială. Art.315 lit. c NCPP. Încheierea nr. 4/2015. Judecătoria ODORHEIUL SECUIESC