Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Sentința nr. 121/2015. Judecătoria ODORHEIUL SECUIESC

Sentința nr. 121/2015 pronunțată de Judecătoria ODORHEIUL SECUIESC la data de 25-06-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ODORHEIUL S.

JUDEȚUL HARGHITA

SENTINȚA PENALĂ NR. 121/2015

Ședința publică de la 25 iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. G. R.

Grefier V. M.

Cu participarea domnului procuror O. V. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria O. S..

Pe rol fiind pronunțarea sentinței în cauza penală privind pe inculpații 1. L. I., domiciliat în comuna Feliceni, ., județul Harghita, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de: ucidere din culpă prevăzută de art.192 al.1,2 Cod penal, conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană, care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prevăzută de art.336 al.1 Cod penal, vătămare corporală din culpă prevăzută de art.196 al.1,4 Cod penal, vătămare corporală din culpă prevăzută de art.196 al.1,4 Cod penal, vătămare corporală din culpă prevăzută de art.196 al.1,4 Cod penal, vătămare corporală din culpă prevăzută de art.196 al.1,4 Cod penal, vătămare corporală din culpă prevăzută de art.196 al.1,4 Cod penal, cu aplicarea art.38 al.1 Cod penal și 2. V. I., domiciliat în comuna Mugeni, ., județul Harghita, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art.192 al.1,2 Cod penal, părțile civile în cauză fiind: G. N. prin G. I., din comuna Mugeni, ., județul Harghita, P. B. prin P. A., din comuna Mugeni, ., județul Harghita, F. R. prin F. L., din comuna Mugeni, ., județul Harghita,V. I., V. R. T. prin V. I., toți din comuna Mugeni, ., județul Harghita, H. M. M., H. K., ambii din ., județul Harghita, S. M. O. S., din O. S., ..72, județul Harghita, S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGU M., din Târgu M., ..50, județul M., parte responsabilă civilmente fiind E. I. ROMANIA - asigurare REASIGURARE S.A., SUCURSALA / AGENTIA BU 300 AGENȚIA D. P., din Voluntari, . City Business Park, Cl.023, nr.10, ..

Se constată că judecarea pe fond a cauzei a avut loc în data de 11 iunie 2015, când s-a amânat pronunțarea sentinței la data de 18 iunie 2015 apoi la data de azi, încheierile întocmite făcând parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Deliberând constată

Prin rechizitoriul nr.962/P/17.06.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria O. S. inculpații L. I. și V. I. au fost trimiși în judecată, primul pentru comiterea infracțiunilor de: ucidere din culpă prevăzută de art.192 al.1,2 Cod penal, conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană, care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prevăzută de art.336 al.1 Cod penal și 5 X infracțiuni de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.196 al.1,4 Cod penal, cu aplicarea art.38 al.1 Cod penal iar al doilea pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1,2 Cod penal.

S-a reținut că după ce a consumat băuturi alcoolice inculpatul L. I. a condus autoturismul pe drumurile publice și a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu autoturismul condus de inculpatul V. I.. Acesta transporta cinci copii care nu aveau puse centurile de siguranță, deși autoturismul era prevăzut cu ele.

În urma impactului numita H. Angella A. a suferit leziuni grave și după o săptămână de spitalizare a decedat.

Părțile vătămate s-au constituit părți civile în cauză: Gido Nikoletta cu suma de 15.000 euro, P. B. cu suma de 20.000 de euro, F. R. cu suma de 25.000 de euro, V. R.-T. cu suma de 15.000 de euro și V. I. cu suma de 5.000 de euro reprezentând daune morale, solicitând obligarea inculpatului L. I. și la plata cheltuielilor de judecată (f.74-78).

Părțile vătămate H. M. M. și H. K. s-au constituit părți civile în cauză pentru sumele de: 67 lei reprezentând diferență de venit nerealizat de H. M. M. în perioada 3.06.2013-7.06.2013, 346 lei reprezentând contravaloarea carburantului necesar efectuării de 5 drumuri – dus întors – pe ruta Lutița – Tg. M. (200 km) de către partea civilă H. K. cu autoturismul proprietatea personală a familiei, marca Dacia L., cu mențiunea că, la 100 km autovehiculul consumă în mediu 6 l benzină, 6.500 lei reprezentând contravaloarea monumentului funerar, 50.000 euro echivalent la curs de schimb 1 euro/4,5 lei a 225.000 lei reprezentând daune morale.

S. municipal O. S. s-a constituit ca parte civilă în cauză cu suma de 1087,306 lei reprezentând cheltuielile ocazionate de îngrijirile medicale acordate părților civile.

S. județean clinic de urgență Tg. M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de_,41 lei.

Partea responsabilă civilmente Euroins Romania Asigurare-Reasigurare S.A. a fost de acord cu despăgubirile solicitate de părțile civile în limita celor dovedite cu acte justificative în ce privește despăgubirile materiale. Daunele morale care urmează a se acorda consideră că trebuie stabilite în limite rezonabile luând în considerare Ghidul pentru soluționarea daunelor morale eliberat de Fondul de protecție a victimelor străzii. Sumele solicitate de unitățile spitalicești apreciază că trebuie plătite de inculpați și nu de societatea de asigurare.

Partea responsabilă civilmente a solicitat în baza art. 249 și următoarele Cod procedură penală instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor inculpatului L. I. având în vedere că există riscul înstrăinării bunurilor fapt care ar determina imposibilitatea recuperării despăgubirilor.

Inculpatul L. I. a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa și a solicitat aplicarea procedurii recunoașterii învinuirii și schimbarea încadrării juridice apreciind ca lege penală mai favorabilă Codul penal din 1968.

Inculpatul V. I. nu recunoaște săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa arătând că a tras de volan spre stânga pentru a proteja copiii care într-adevăr nu purtau centuri deși mașina era dotată cu ele.

Din actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

La data de 1 iunie 2013, inculpatul L. I., după ce a purtat discuții aprinse cu soția la domiciliul conjugal din localitatea Porumbenii M., nr. 24, județul Harghita, s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală marca Opel Meriva, cu numărul de înmatriculare_ și s-a deplasat în localitatea Mugeni, județul Harghita unde într-un bar din centrul localității a consumat o cantitate însemnată de băuturi alcoolice, respectiv bere.

În jurul orelor 17:00, inculpatul L. I. s-a hotărât să se deplaseze spre municipiul O.-S.. În jurul orelor 17:24, în timp ce se deplasa spre localitatea Tăureni, într-o curbă ușoară la dreapta a pătruns pe contrasens. Din sens opus venea autoturismul marca Opel Astra C., cu numărul de înmatriculare_, condus de către inculpatul V. I..

Inculpatul V. I. în dimineața de 1 iunie 2013, cu ocazia zilei copilului, a transportat în mașina proprietate particulară pe fiica sa V. R. T. împreună cu alte colege de clasă, respectiv H. Angella A.. F. R.. Gido Nikoletta și P. B., din localitatea Lutița până în localitatea Satu M., județul Harghita, unde se organiza o serbare cu acest prilej.

În mod regulamentar, pe scaunul din spate al autoturismului marca Opel Astra C. puteau fi transportați trei copii în loc de patru iar copiii trebuiau să aibă centuri de siguranță deoarece autoturismul era prevăzut pe locurile din spate, cu respectivele dispozitive.

Înainte de intersectarea celor două autovehicule, V. I. a observat că mașina Opel Meriva condusă de L. I. circulă pe contrasens. V. I. în loc să reducă viteza și să tragă de volan la dreapta, acesta în mod neinspirat, a tras de volan la stânga.

De altfel, și L. I. a observat că din sens opus venea un autoturism și a încercat să redreseze autoturismul pe care îl conducea înspre dreapta. L. I. însă nu a mai reușit să treacă cu autoturismul său pe sensul de rulare, impactul a avut loc între cele două mașini a fost frontal și s-a produs chiar la mijlocul părții carosabile, pe mijlocul liniei continue aflându-se cele două autoturisme, așa cum s-a constatat din procesul-verbal de cercetare la fața locului (f 21-22). Poziția celor două autovehicule rezultă din planșa foto criminalistică efectuată de către organele de poliție imediat după producerea evenimentului rutier. (f 39-43)

În urma impactului deosebit de violent care a avut loc între cele două autovehicule, numita H. Angella A. a suferit un traumatism sever la nivelul capului, astfel că după ce a fost consultată la S. municipal O. S., a fost transportată de urgență la S. C. județean de urgență Târgu M. - Clinica ATI Copii, suferind o fractură cominutivă parietală cu înfundații, plagă zdrobită occipitală stânga și după o săptămână de spitalizare, copilul a decedat, (f 60-62)

Așa cum rezultă din raportul de autopsie medico-legală nr. 1754-284/2013, eliberat de către Institutul de medicină legală Târgu M., moartea minorei a fost violentă iar între leziunile traumatice și deces există o legătură de cauzalitate directă, necondiționată, (f. 60-62)

La rândul lui V. I. a suferit leziuni traumatice fiind transportat la S. municipal O. S. - Serviciul de urgență și primire, cu diagnosticul traumatism prin accident rutier, contuzie toracică fractură, arc costal VII-VIH, necesitând pentru vindecare un număr de 22-24 zile de îngrijiri medicale, (f 66-67)

Conform raportului de constatare medico-legală nr. 21/Al/OS. eliberat de către Serviciul județean de medicină legală Harghita, rezultă că pasagera F. R. în urma accidentului, a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 70-80 zile de îngrijiri medicale.(f 70-71)

Minora Gido Nikoletta a suferit o fractură cominutivă 1/3 medie tibia stg., necesitând pentru vindecare un număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale. (f. 74-75)

Pasagera P. B., în urma accidentului, a suferit o fractură claviculară dr. contuzie forte coloană cervicală, contuzie pulmonară, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 22-24 zile de îngrijiri medicale, (f 78-79)

Pasagera V. R. T. de asemenea a suferit o hemoragie subarahnoidiană, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 24-26 zile de îngrijiri medicale. (f 82-83)

Și inculpatul L. I. a suferit leziuni severe la nivelul membrului inferior stâng și un traumatism umăr stg. (f 63)

Imediat după producerea accidentului V. I. a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager, rezultatul fiind negativ, (f 390)

Fiind în stare comatoasă, inculpatul L. I. nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, recoltându-i-se o probă de sânge pentru stabilirea alcoolemie iar din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie a rezultat o concentrație de 1,90%o, alcool în sânge. (f 389)

Din expertizele realizate în faza de urmărire penală și cea de judecată rezultă aceleași încălcări ale circulației rutiere: inculpatul L. I. a încălcat prevederile art. 102 (3-a), privind conducerea autoturismului, în timp ce se afla sub influența alcoolului, art. 77 pct. 2, privind interdicția încălcării marcajului continuu, pentru separarea sensurilor de mers, în conformitate cu Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 și art. 47, privind păstrarea unei distanțe laterale suficiente, față de vehiculele, care circulă din sens invers, conform O.U.G. 195/2002 iar inculpatul V. I. a încălcat prevederile art. 97, pct. (1-2), privind interdicția transportării copiilor sub 12 ani, pe scaunul din față, respectiv obligativitatea purtării centurii de siguranță din dotare, pe scaunele din spate, art. 148, pct. 2-5, privind transportarea a mai multor persoane decât numărul de locuri, prevăzute în certificatul de înmatriculare, conform Regulamentului de aplicare a O.U.G. 195/2002, art. 36 privind purtarea centurii de siguranță, art. 47 privind păstrarea unei distanțe laterale de siguranță față de vehiculele, care circulă din sens invers, simultan cu art. 77, pct. 2 privind interdicția încălcării marcajului continuu pentru separarea sensurilor de mers conform O.U.G. 195/2002.

Starea de pericol este generată de inculpatul L. I., în stare de ebrietate, care a determinat trecerea pe contrasens cu . autoturismului, care circula regulamentar, din sens invers, și este agravată de manevra total contraindicată de evitare a impactului frontal, prin viraj brusc la stânga efectuată de inculpatul V. I..

La producerea leziunilor minorei, care a decedat ulterior, ca: fracturi craniene multiple ale calotei și endobazei craniene, au contribuit în mod evident,, conform raportului de autopsie medico-legală, corpuri dure din interiorul autoturismului aflat în decelerație respectiv sculele pe care inculpatul V. I. le avea în portbagaj.

Ambele expertize subliniază manevra neinspirată a inculpatului V. I. de ocolire spre stânga, care era total neindicată și încalcă normele legale referitoare la circulația vehiculelor pe drumurile publice. În cazul manevrei spre dreapta, cu reducerea vitezei, până la oprirea autoturismului; atât cât permitea configurația drumului ciocnirea frontală putea fi evitată sau transformată în ciocnire laterală sau frontală cu acoperire parțială. Astfel lățimea drumului este de 6 m iar lățimea autoturismelor de 1,694 m respectiv 1,707 m rămânând de la linia de demarcație centrală câte 1,3 m, la care se adaugă și lățimea acostamentului, care deși cu vegetație este drept și permitea oprirea.

Instanța apreciază că inculpații au o culpă comună la producerea accidentului, inculpatul L. I. în proporție de 80% iar inculpatul V. I. în proporție de 20%.

La aplicarea legi penale mai favorabile instanța va avea în vedere faptul că deși limitele de pedeapsă sunt mai mari în Codul penal din 1968, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, împrejurările care pot constitui circumstanțe atenuante, condițiile aplicării suspendării condiționate sau a celei sub supraveghere sunt mai favorabile inculpaților.

Față de recunoașterea sinceră a comiterii infracțiunilor reținute în sarcina sa, însușirea probelor administrate în faza de urmărire penală pe care instanța le consideră concludente, va admite cererea inculpatului V. I. de soluționare a cauzei conform procedurii recunoașterii învinuirii.

La individualizarea și dozarea pedepsei ce urmează a li se aplica inculpaților instanța va reține ca circumstanțe atenuante, după reducerea limitelor pedepselor cu o treime pentru inculpatul L. I., colaborarea acestora cu organele de urmărire penală, lipsa antecedentelor penale, disponibilitatea de a despăgubi părțile civile, apreciind ca o pedeapsă a cărei executare să fie suspendată condiționat va realiza scopul pedepsei, inculpații fiind la primul contact cu legea penală au înțeles urmările faptelor lor și nu vor comite alte infracțiuni.

În consecință instanța îl va condamna pe inculpatul L. I.: pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 1,2,3 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 74 lit. a,c art. 76 lit.c Cod penal din 1968, art. 396 al. 10 Cod procedură penală, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 al. 2 Cod penal la 2 ani închisoare; pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 al. 2,4 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 74 lit. a,c ,art. 76 lit.e Cod penal din 1968, art. 396 al. 10 Cod procedură penală, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 al. 1,4 Cod penal la 3 luni închisoare; pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 183 al. 1,3 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 74 lit. a,c, art. 76 lit. e Cod penal din 1968, art. 396 al. 10 Cod procedură penală, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev.de art. 196 al.1,4 Cod penal la 200 lei amendă penală;

pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 183 al. 1,3 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 74 lit. a,c, art. 76 lit. e Cod penal din 1968, art. 396 al. 10 Cod procedură penală, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 al. 1,4 Cod penal la 200 lei amendă penală; pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 183 al. 1,3 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 74 lit. a,c, art. 76 lit.e Cod penal din 1968, art. 396 al. 10 Cod procedură penală, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev.de art. 196 al. 1,4 Cod penal la 200 lei amendă penală; pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 183 al. 1,3 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 74 lit. a,c, art. 76 lit.e Cod penal din 1968, art. 396 al. 10 Cod procedură penală, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 al. 1,4 Cod penal la 200 lei amendă penală.

În baza art. 33 lit.a Cod penal infracțiunile sunt în concurs real și în baza art. 34 lit.d Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei și în baza art. 82 Cod penal va fixa un termen de încercare de 4 ani.

Va atrage atenția inculpatului asupra prev. art. 83,84 Cod penal.

Instanța va condamna inculpatul V. I. pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 1,2 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 74 lit. a,c ,art. 76 lit.d Cod penal din 1968, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 al. 1,2 Cod penal la 5 luni închisoare.

În baza art. 81 Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei și în baza art. 82 Cod penal va fixa un termen de încercare de 2 ani și 5 luni.

Va atrage atenția inculpatului asupra prev. art. 83,84 Cod penal.

În baza art. 7 alin.1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național de date genetice judiciare, instanța va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat și în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 5 al.5 din Legea nr. 76/2008 inculpații vor fi informați că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J a profilului lor genetic.

Părțile civile H. M. M. și H. K. au solicitat: sumele de: 67 lei reprezentând diferență de venit nerealizat de H. M. M. în perioada 3.06.2013-7.06.2013, 346 lei reprezentând contravaloarea carburantului necesar efectuării de 5 drumuri – dus întors – pe ruta Lutița – Tg. M. (200 km) de către partea civilă H. K. cu autoturismul proprietatea personală a familiei, marca Dacia L., cu mențiunea că, la 100 km autovehiculul consumă în mediu 6 l benzină, 6.500 lei reprezentând contravaloarea monumentului funerar, 50.000 euro echivalent la curs de schimb 1 euro/4,5 lei a 225.000 lei reprezentând daune morale.

Despăgubirile materiale sunt justificate prin actele depuse (f.134, 136, 137, 138, 139, 135), în sumă de 6913 lei.

Suferința psihică cauzată părților civile de pierderea fiicei lor în vârstă de aproape 10 ani a determinat un prejudiciu moral imens și durabil pentru repararea căruia inculpații vor fi obligați în raport cu cotele lor de culpă la plata sumei de 100.000 lei.

Daunele morale solicitate de partea civilă Gido Nikoletta raportat la numărul de îngrijiri medicale, 35-40 zile și leziunile suferite vor fi admise în limita sumei de 15.000 lei pe care instanța o apreciază ca suficientă pentru suferințele pricinuite ei de faptele inculpaților.

Inculpații vor fi obligați la plata sumei de_ lei cu titlu de daune morale, în cotele reținute pentru vinovăția lor, pentru acoperirea suferinței pricinuite părții civile P. B., în cele 22 – 24 de zile în care leziunile produse în accident i s-au vindecat.

Despăgubirile materiale solicitate de partea civilă F. R. sunt dovedite doar pentru suma de 2832,98 lei fără a putea fi incluse sumele menționate în decontul de cheltuieli al părților civile, unități spitalicești, care vor fi achitate acestora (1649,095 lei) și chitanțele care au fost depuse în două sau trei exemplare, reprezentând copii identice (f.263, 264).

Prejudiciul moral cauzat părții civile F. R., raportat la durata necesară vindecării leziunilor produse ei, 70-80 zile, și urmărilor care au necesitat tratament de specialitate respectiv recuperator, instanța îl evaluează la 30.000 lei.

Partea civilă V. R.-T. a prezentat documente justificative pentru suma de 1130 lei, contravaloare combustibil iar în ce privește daunele morale solicitate instanța va admite în parte cererea sa considerând că pentru cele 24 – 26 zile de îngrijiri medicale, suma de 10.000 lei va acoperi suferința pricinuită ei.

Admițând acțiunile părților civile în parte instanța urmează să respingă restul pretențiilor.

Va obliga partea responsabilă civilmente Euroins România Asigurare- Reasigurare S.A. la plata sumelor reprezentând despăgubiri materiale și daune morale, cheltuieli de judecată în favoarea părților civile în limita contractului de asigurare.

De menționat faptul că S. M. O.-S. s-a constituii parte civilă în cauză în ceea ce privește îngrijirile medicale ale lui L. I. cu suma de 66,344 lei

S. clinic județean de urgență Târgu M. s-a constituit parte civilă în cauză față de îngrijirile medicale acordate lui L. I., cu suma de 6.472,09 lei. (f. 98)

S. municipal O. S. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 26,313 lei în legătură cu cheltuielile de spitalizare ale lui V. I.. (f. 144)

Pentru cheltuielile de spitalizare în ceea ce o privește pe H. Angella A., S. municipal O. S. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 42,695 lei (156) iar de asemenea S. clinic .județean de urgență Târgu M., pentru cheltuielile de spitalizare ale lui H. Angella A., s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 7.925,27 lei. (f. 168)

S. municipal O. S. s-a constituit parte civilă în cauză, cu privire la cheltuielile de spitalizare privind pe F. R., cu suma 49,389 lei (f. 253) iar la rândul său S. clinic județean de urgență Miercurea-C., pentru același bolnav, s-a constituit parte civilă cu suma de 1,649,00 lei. (f. 267)

S. municipal O. S. s-a constituit parte civilă în cauză pentru cheltuielile de spitalizare ale lui Gido Nikoletta, cu suma de 426,97 lei. (f. 293)

P. B. a fost internată la S. municipal O. S., unitate care s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 471,332 lei. (f. 319)

Pentru cheltuielile de spitalizare ale lui V. R. T., S. municipal O. S. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.859 lei (f 347) iar S. C. Județean de Urgență Târgu M., se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1.452, 66 lei. (f. 358)

Sumele mai sus arătate sunt justificate de deconturile de cheltuieli depuse și inculpații urmează a fi obligați la plata lor în cotă de 80 – 20%, în baza art. 313 al.1 din Legea 95/2006 care prevede obligativitatea celui care aduce daune sănătății altei persoane să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale respectiv să suporte cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.

Cererea părții responsabile civilmente de instituire a sechestrului asupra bunurilor inculpatului L. I. urmează a fi respinsă pentru următoarele motive.

Partea responsabilă civilmente prin relația contractuală cu inculpatul este garanta executării despăgubirilor acordate părților civile. Ea nu a indicat bunuri ale inculpatului și nu a dovedit intenția acestuia de ascundere, înstrăinare sau sustragere a vreunui bun. Astfel instanța apreciază că motivul invocat de partea responsabilă civilmente respectiv acțiunea în regres pe care o va exercita împotriva inculpatului L. I. în aplicarea art. 58 lit. b din Legea 136/1995 excede procesului penal.

În baza art. 276 al. 2 Cod procedură penală instanța va obliga inculpatul L. I. să plătească în favoarea părților civile H. M. M. și H. K. 240 lei și inculpatul V. I. 60 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

În baza art. 274 al. 2 Cod procedură penală instanța va obliga inculpatul L. I. să plătească în favoarea statului 521,60 lei și inculpatul V. I. 680 lei cheltuieli judiciare.

Cheltuielile judiciare în sumă de 100 lei reprezentând onorarii avocaționale din oficiu vor rămâne în sarcina statului în baza art. 274 al. 1, teza finală Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea inculpatului L. I. de soluționare a cauzei conform art. 375 Cod procedură penală și în consecință:

Condamnă inculpatul L. I. – fiul lui Ș. și M., născut la data de 16 decembrie 1975 în mun. O. S., județul Harghita, cetățenia română, studii 12 clase, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără loc de muncă și ocupație, fără antecedente penale, domiciliat în mun. O. S. . ., adresa la care locuiește efectiv comuna Feliceni . județul Harghita, posesorul CI . nr._, eliberat de SPCLEP O. S., CNP:_:

-pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 1,2,3 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 74 lit. a,c art. 76 lit.c Cod penal din 1968, art. 396 al. 10 Cod procedură penală, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 al. 2 Cod penal la 2 ani închisoare.

-pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 al. 2,4 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 74 lit. a,c ,art. 76 lit.e Cod penal din 1968, art. 396 al. 10 Cod procedură penală, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 al. 1,4 Cod penal la 3 luni închisoare.

-pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 183 al. 1,3 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 74 lit. a,c, art. 76 lit. e Cod penal din 1968, art. 396 al. 10 Cod procedură penală, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev.de art. 196 al.1,4 Cod penal la 200 lei amendă penală,

-pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 183 al. 1,3 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 74 lit. a,c, art. 76 lit. e Cod penal din 1968, art. 396 al. 10 Cod procedură penală, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 al. 1,4 Cod penal la 200 lei amendă penală.

-pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 183 al. 1,3 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 74 lit. a,c, art. 76 lit.e Cod penal din 1968, art. 396 al. 10 Cod procedură penală, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev.de art. 196 al. 1,4 Cod penal la 200 lei amendă penală

-pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 183 al. 1,3 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 74 lit. a,c, art. 76 lit.e Cod penal din 1968, art. 396 al. 10 Cod procedură penală, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 al. 1,4 Cod penal la 200 lei amendă penală.

În baza art. 33 lit.a Cod penal infracțiunile sunt în concurs real și în baza art. 34 lit.d Cod penal inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei și în baza art. 82 Cod penal fixează un termen de încercare de 4 ani.

Atrage atenția inculpatului asupra prev. art. 83,84 Cod penal.

În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național de date genetice judiciare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul L. I., în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 5 al.5 din Legea nr. 76/2008, informează inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J a profilului genetic.

Condamnă inculpatul V. I. – fiul lui E. și V., născut la data de 16 noiembrie 1970 în or. Cristuru S., județul Harghita, cetățenia română, studii 12 clase, profesia/ocupația: turnător,formator, fără loc de muncă, fără antecedente penale, domiciliat în comuna Mugeni ., județul Harghita, posesorul CI . nr._, CNP:_:

- pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 1,2 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 74 lit. a,c ,art. 76 lit.d Cod penal din 1968, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 al. 1,2 Cod penal la 5 luni închisoare.

În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei și în baza art. 82 Cod penal fixează un termen de încercare de 2 ani și 5 luni.

Atrage atenția inculpatului asupra prev. art. 83,84 Cod penal.

În baza art. 7 alin.1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național de date genetice judiciare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul V. I., în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 5 al.5 din Legea nr. 76/2008, informează inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J a profilului genetic.

În baza art. 397 al. 1 Cod procedură penală raportat la art. 19, art. 20 și art. 25 Cod procedură penală, cu referire la art. 1357 Cod civil, art. 1381 și următoarele Cid Civil, obligă inculpatul L. I. să plătească:

- în favoarea părții civile Gido Nikoletta_ lei reprezentând daune morale,

- în favoarea părții civile P. B. 8000 lei reprezentând daune morale,

- în favoarea părții civile F. R. 2265,90 lei reprezentând despăgubiri materiale și_ lei reprezentând daune morale,

- în favoarea părții civile V. R. T. 904 lei reprezentând despăgubiri materiale și 8000 lei reprezentând daune morale,

- în favoarea părților civile H. M. M. și H. K. 5530,40 lei reprezentând despăgubiri materiale și 80.000 lei reprezentând daune morale,

- în favoarea părții civile S. municipal O. S. 1078,767 lei reprezentând despăgubiri civile,

- în favoarea părții civile S. județean clinic de urgență Târgu M._,96 lei reprezentând despăgubiri civile.

În baza art. 397 al.1 Cod procedură penală raportat la art. 19, art. 20 și art. 25 Cod procedură penală ,cu referire la art. 1357 Cod civil, art. 1381 și următoarele Cod civil, obligă inculpatul V. I. să plătească:

- în favoarea părții civile Gido Nikoletta 3000 lei reprezentând daune morale,

- în favoarea părții civile P. B. 2000 lei reprezentând daune morale,

- în favoarea părții civile F. R. 556,47 lei reprezentând despăgubiri materiale și 6000 lei reprezentând daune morale,

- în favoarea părții civile V. R. T. 226 lei reprezentând despăgubiri materiale și 2000 lei reprezentând daune morale,

- în favoarea părților civile H. M. M. și H. K. 1382,60 lei reprezentând despăgubiri materiale și_ lei reprezentând daune morale,

- în favoarea părții civile S. municipal O. S. 8,539 lei reprezentând despăgubiri civile,

- în favoarea părții civile S. județean clinic de urgență Târgu M. 1584,95 lei reprezentând despăgubiri civile.

Respinge celelalte pretenții ale părților civile.

Obligă inculpatul L. I. să plătească în favoarea părților civile H. M. M. și H. K. 240 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Obligă inculpatul V. I. să plătească în favoarea părților civile H. M. M. și H. K. 60 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Obligă partea responsabilă civilmente Euroins România Asigurare- Reasigurare –S.A. la plata sumelor reprezentând despăgubiri materiale și daune morale, cheltuieli de judecată în favoarea părților civile în limita contractului de asigurare.

Respinge cererea de instituire a sechestrului asigurator.

Obligă inculpatul L. I. să plătească în favoarea statului 521,60 lei cheltuieli judiciare.

Obligă inculpatul V. I. să plătească în favoarea statului 680 lei cheltuieli judiciare.

Cheltuielile judiciare în sumă de 100 lei prezentând onorarii avocaționale din oficiu rămân în sarcina statului.

Obligă partea responsabilă civilmente Euroins România Asigurare- Reasigurare S.A. la plata sumelor reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea statului în limita contractului de asigurare.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.

Pronunțată în ședința publică de azi, 25 iunie 2015.

Președinte,Grefier,

M. G. RamonaVolloncs M.

Fiind în concediu de odihnă,

semnează Grefier,

G. S.

Red.: M.G.R.

Tehnored.: G.Gy.,

Ex.: 15

P..: 10.08.2015

Pred.: 12.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Sentința nr. 121/2015. Judecătoria ODORHEIUL SECUIESC