Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1322/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 1322/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 03-11-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 1322/2015

Ședința nepublică de la 03 noiembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. H.

Grefier: A. O. B.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea este reprezentat de procuror C. P..

Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 C.p.p.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind cererea de contestație la executare, formulată de condamnatul C. I..

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 20.10.2015.2015 dată la care părțile prezente au pus concluzii pentru dezbaterea cauzei în fond, concluzii consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânând pronunțarea pentru data de 27.10.2015, apoi pentru data de 03.11.2015, dată la care s-a pronunțat prezenta hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.07.2015 sub număr de dosar_ /2014 petentul C. I. a formulat contestație la executare la mandatul de executare a pedepsei nr. 417/2014 arătând că a prmit o pedeapsă prea mare.

La termenul de judecată din data de 24.07.2015 petentul a arătat că renunță la cerere.

Analizând contestația la executare instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr.277/A/2014 a Tribunalului Bihor definitivă prin decizia penală nr. 277/A/2015 petentul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare .

Având în vedere cererea de renunțare a petentului și decizia nr. 34/2006 a ÎCCJ prin care s-a stabilit că petentul poate renunța la cererea de contestație la executare, pecum și prevederile art. 599 alin 3 Cod procedură penală, instanța În temeiul art. 598 Cod procedură penală coroborat cu RIL 34/2006 al ICCJ ia act de retragerea contestației la executare formulată de petentul C. I., născut la data de 01.07.1986, în Salonta, fiul lui I. și S., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea

În temeiul art. 275 alin 2 Cod procedură penală obligă petentul la plata sumei de 10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Onorariul apărătorului din oficiu C. P. cu delegația nr. 4468/2015 în cuantum de 130 lei va fi suportat din fondurile Ministerului de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 598 Cod procedură penală coroborat cu RIL 34/2006 al ICCJ ia act de retragerea contestației la executare formulată de petentul C. I., născut la data de 01.07.1986, în Salonta, fiul lui I. și S., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea

În temeiul art. 275 alin 2 Cod procedură penală obligă petentul la plata sumei de 10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Onorariul apărătorului din oficiu C. P. cu delegația nr. 4468/2015 în cuantum de 130 lei va fi suportat din fondurile Ministerului de Justiție.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicarea copiei de pe minută.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.11.2015.

Președinte, Grefier,

H. C. B. A. O.

Red. jud. H.C.

Tehnored. gref. A.B.

3 ex./02.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1322/2015. Judecătoria ORADEA