Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 1097/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 1097/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 28-09-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ Operator de date cu caracter personal 3161

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 1097/2015

Ședința publică din data de 28 septembrie 2015

Președinte – CRENGUȚA J. C.

Grefier – D. F.

Ministerul public este reprezentat de procuror P. C. din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 C.p.p.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul P. R. I., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. e C.pen. din 1968.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul asistat de avocat Rengle B., în substituirea apărătorului ales Mascaș F., potrivit delegației depusă la dosar și pentru partea civilă apărătorul ales C. G., potrivit delegației depusă la dosar, lipsă fiind partea civilă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Avocatul părții civile depune la dosar constituire de parte civilă în cauză cu sumele de 4.002 lei și 1164 euro, reprezentând contravaloarea motorinei sustrase și a prejudiciului nerealizat de societate și cu suma de 10.000 euro, reprezentând daune morale.

Instanța, în baza art. 374 Cod procedură penală, face o prezentare succintă a actului de sesizare al instanței, explicând inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce și că are posibilitatea să nu dea declarație întrucât aceasta va putea fi folosită ca mijloc de probă împotriva sa.

Instanța, aduce la cunoștința inculpatului că are posibilitatea să beneficieze de procedura simplificată prev. de art. 375 C.p.p., dacă recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa și nu dorește administrarea altor probe.

Inculpatul, arată că dorește să fie judecat pe baza procedurii recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală, întrucât recunoaște fapta reținută în sarcina sa și nu dorește administrarea altor probe.

Instanța, în baza art. 375 al. 1 Cod procedură penală, procedează la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată în procesul verbal separat atașat la dosar, după ce în prealabil a fost citită și semnată de inculpat și apărătorul acestuia.

Instanța pune în discuție solicitarea inculpatului, ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute de art. 374 alin. 4 C.pr.pen..

Reprezentantul parchetului, solicită admiterea cererii inculpatului de aplicare a procedurii simplificate.

Apărătoarea inculpatului și avocatul părții civile consideră că sunt îndeplinite condițiile privind admisibilitatea acestei proceduri.

Instanța, constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea procedurii simplificate, motiv pentru care în baza art. 375 alin. 2 Cod procedură penală admite cererea inculpatului și dispune ca judecata să aibă loc conform procedurii prev. de art. 375 și urm. C.p.p..

Avocatul părții civile, pe latura civilă a cauzei, solicită în probațiune audierea martorului A. C. - director la H.Essers și citarea acestuia de la locul de muncă, cu sediul în Oradea, Șoseaua Borșului nr. 40, jud. Bihor și cu care dorește să dovedească că acel transport nu a fost realizat și că o perioadă de timp partea civilă nu a mai primit alte curse de la H.Essers tocmai pentru că nu a realizat acel transport.

Instanța, pune în discuție cererea formulată.

Reprezentantul parchetului având în vedere că inculpatul a recunoscut integral prejudiciul, nu consideră relevant audierea martorului solicitat de avocatul părții civile.

La solicitarea apărătoarei inculpatului, avocatul părții civile comunică un exemplar din constituirea de parte civilă cu aceasta și cu reprezentantul parchetului.

Apărătoarea inculpatului se opune cererii formulate, având în vedere că partea civilă are posibilitatea să facă dovada celor susținute cu înscrisuri și nu este de vină inculpatul că partea civilă nu a mai primit alte curse de la H.Essers.

Avocatul părții civile insistă în audierea martorului pentru a dovedi că acel transport nu s-a mai efectuat.

Apărătoarea inculpatului arată că acel transport se putea efectua cu orice alt camion, sens în care consideră că nu are relevanță audierea martorului solicitat de avocatul părții civile.

Instanța, respinge cererea în probațiune formulată de avocatul părții civile, apreciind că nu este utilă și concludentă cauzei.

Avocatul părții civile depune la dosar dovada achitării onorariului avocațial atât din cursul u.p. cât și din cursul judecății.

Instanța, pune în discuție aplicabilitatea legii penale mai favorabile.

Reprezentantul parchetului consideră că legea mai favorabilă este legea veche, având în vedere că inculpatul este transportator.

Apărătoarea inculpatului consideră că legea mai favorabilă este legea nouă, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute pentru această infracțiune.

Avocatul părții civile, arată că lasă la aprecierea instanței.

Nefiind alte cereri de formulat, instanța, în baza art. 387 alin. 2 C.p.p. declară terminată cercetarea judecătorească și acordând cuvântul în dezbateri, conform art. 388 C.p.p..

Reprezentantul parchetului arată că susține rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea prin care a fost trimis în judecată inculpatul P. R., care în calitate de șofer în cadrul S.C. A.&G. S.R.L., în data de 17.09.2013, a sustras cantitatea de 667 litri de motorină, din autotrenul cu numărul de înmatriculare_, pe care își desfășura activitatea. În consecință în temeiul art. 228 alin.1 - 229 alin. 1 lit. e C. penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. solicită condamnarea acestuia la o pedeapsă just individualizată cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 81 C.penal din 1969. În baza art. 71 al 2 C. pen, pe durata executarii pedepsei principale, solicită interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b C. pen. ca pedeapsa accesorie, iar în baza art. 71 alin. 5 C. pen., solicită suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata executarii pedepsei principale. În temeiul art. 19 C.p.p. rap. la art. 397 alin. 1 C.p.p., rap. la art. 1357 C.civil solicită admiterea acțiunii civile exercitată de partea civilă și obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile în măsura în care acestea vor fi dovedite. În temeiul art. 274 alin. 1 C.p.p. solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

Avocatul părții civile solicită să se constate vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa. Pe latura penală solicită condamnarea inculpatului la o pedeapsă just individualizată cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Pe latura civilă a cauzei, solicită admiterea constituirii de parte civilă formulată în fața instanței, respectiv a daunelor materiale în sumă de 4.002 lei reprezentând contravaloarea motorinei sustrase, 1.164 euro, reprezentând contravaloarea cursei care nu s-a realizat ca urmare a faptei inculpatului. În acest sens, solicită să se aibă în vedere că pe comanda de transport este trecută suma de 1.164 euro, aspect dovedit cu înscrisul aflat în dosarul de u.p., iar comanda de transport a fost anulată ca urmare a neefectuării transportului. Cu privire la daunele morale solicitate, arată că instanța urmează să hotărască dacă sunt îndreptățite sau nu. Solicită să se aibă în vedere că este vorba de o firmă de transport, cu mai mulți angajați și care a pierdut o perioadă de timp comenzi de la H.Essers, prin urmare consideră că prejudiciul de imagine cauzat este real, dovedit și de notorietate. Solicită obligarea inculpatului la plata onorariului avocațial atât din cursul u.p., cât și din cursul judecății.

Apărătoarea inculpatului în baza art. 396 alin. 10 C.p.p. solicită reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime în cazul în care i se va aplica o pedeapsă cu închisoarea și cu o pătrime în cazul în care i se va aplica o pedeapsă cu amenda. Solicită să se rețină că inculpatul a fost obligat să săvârșească această infracțiune, că societățile de transport angajează șoferi cu salariul minim pe economie și le dă o diurnă la negru pe care nu au cum să o dovedească, că societatea a avut mai mulți angajați care puteau efectua acel transport, că inculpatul a recunoscut că a greșit și este dispus să suporte consecințele condamnării. În ipoteza în care i se va aplica o pedeapsă cu închisoarea, consideră că sunt îndeplinite condițiile pentru amânarea aplicării pedepsei, având în vedere că inculpatul este tânăr, lucrează tot ca și șofer la o altă firmă de transport, iar dacă patronul firmei de transport își achita obligațiile față de inculpat acesta nu era obligat să săvârșească această infracțiune. Pe latura civilă a cauzei, solicită admiterea acțiunii civile și obligarea inculpatului la plata de despăgubiri civile în măsura dovedirii. Cu privire la imaginea părții civile solicită să se aibă în vedere că este aleatoriu ca H.Essers să aibă relații comerciale cu o societate sau nu. Totodată, solicită să se aibă în vedere că dacă angajatul este nevoit să sustragă motorină din camion este și vina angajatorului nu numai vina angajatului.

Avocatul părții civile arată că diurna este stabilită prin convenții de transport.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că firma este închisă de mult și nu avea cum să mai primească alte comenzi de transport. Arată că îi pare rău și regretă fapta comisă.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea din 10.06.2015– dosar nr. 6397/P/2013 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P. R. I. pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt, reținându-se că în data de 18.09.2013, pe timp de zi, a sustras din rezervoarele autotrenului Volvo FH cu nr. de înmatriculare_, 667 l motorină.

Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut comiterea faptei.

Din conținutul dosarului, examinând probele administrate în faza de urmărire penală, în raport de declarația inculpatului de recunoaștere a învinuirii, instanța reține următoarele:

La data de 18.09.2013, numitul C. G. în calitate de reprezentant a persoanei vătămate ., a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că, în data de 17.09.2013, între orele 15,0-16,00, a fost sustrasă o cantitate de motorină în timp ce autotrenul se afla în utilizarea inculpatului. Inculpatul trebuia să efectueze o cursă de transport internațional și anterior camionul a fost alimentat de către reprezentantul persoanei vătămate cu cantitatea de 1050 l motorină, după care i l-a dat inculpatului P. R. I.. Același administrator a declarat că în jurul orei 15,00, l-a contactat pe inculpat pentru a verifica situația cu pana de cauciuc pe care trebuia inculpatul să o rezolve la o vulcanizare de la Calea Borșului, acesta comunicându-i că autotrenul prezintă defecțiuni la cutia de viteze, respectiv nu intră în trepte mai mici de viteze și prin urmare nu poate efectua cursa (fila 8 dosar u.p.), în sesizarea făcută administratorul persoanei vătămate arătând că l-a îndrumat pe inculpat să ducă camionul la un service. Ajuns în service, inculpatul a abandonat autotrenul, comunicându-i reprezentantului persoanei vătămate că el nu poate pleca în cursă cu 50 lei și că pleacă acasă, ceea ce a și făcut, părăsind autotrenul în parcarea service-ului, cu cheile în contact.

Verificând programul GPS, administratorul persoanei vătămate a constatat că există o extragere de motorină de 497 l din camion în timp ce acesta se afla pe Șoseaua Borșului, ulterior constatându-se că și din rezervorul semiremorcii lipsește cantitatea de 170 l motorină, fapt confirmat de martorul H. D..

Cu ocazia cercetării la fața locului s-a constatat că autotrenul nu prezintă urme de forțare la sistemul de închidere al ușilor sau al rezervoarelor acestea funcționând normal. De asemenea, rezervoarele de motorină nu au fost sparte sau găurite, iar sistemul de alimentare și furtunurile au fost intacte. Martorul H. D. a confirmat că autotrenul a fost alimentat cu motorină, fiind umplute cele 2 rezervoare ale camionului, precum și rezervorul de la camion (filele 80-82 dosar u.p.).

Din adresa emisă de WebEye Internationat nr.063/11.11.2014 rezultă că extragerea de motorină s-a efectuat în data de 17.09.2013, între orele 14.38.01-15.01.48, când autotrenul se afla în spatele Parcării M., situată pe .-55 dosar u.p.).

În cauză au fost audiați în cursul urmăririi penale și martorii Pentea Gerge S. și Mențea R. A., ambii angajați ca mecanici auto la . S., care au declarat că în cursul lunii septembrie au fost contactați de către Chebeu G. - administratorul persoanei vătămate, care i-a rugat să efectueze reparații la un camion care trebuia să plece în Belgia, după ora 15,00, inculpatul prezentându-se la atelierul de reparații cu autotrenul marca Volvo FH care era condus de inculpat, martorii solicitându-i să scoată camionul din curtea firmei și să-l parcheze în față, lângă poarta de acces. După 15-20 de minute martorul Pentea G. S. susține că a fost contactat de către reprezentantul persoanei vătămate care i-a solicitat să verifice rezervoarele autotrenului, ocazie cu care a constatat lipsa combustibilului, dar și faptul că șoferul plecase, lăsând cheile în contact.

Persoana vătămată S.C. A.&G. S.R.L. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4002 lei, reprezentând contravaloarea combustibilului sustras, 1164 euro, reprezentând prejudiciul nerealizat prin neefectuarea cursei de transport internațional și cu suma de 10.000 euro în echivalent lei la data plății cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul de imagine adus prin neonorarea comenzii de transport.

Audiat fiind în cursul cercetării judecătorești (fila 20), inculpatul a recunoscut comiterea faptei, astfel cum este ea reținută în rechizitoriu, motivându-și fapta prin aceea că a fost nemulțumit că a fost trimis în cursă cu 100 lei, deși persoana vătămată îi datora 580 euro pentru o cursă anterioară efectuată (aspect confirmat de către reprezentantul persoanei vătămate - fila 9 verso dosar u.p. și fila 126 dosar u.p.), bani din care a mai avut de achitat și spălatul autotrenului și mașina prezenta și defecțiuni la cutia de viteze și a fost nevoit să ducă camionul în service.

Starea de fapt reținută de către instanță și vinovăția inculpatului sunt pe deplin dovedite cu probele administrate în cauză, respectiv declarația de recunoaștere dată de către inculpat în fața instanței, care se coroborează cu probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv declarațiile reprezentantului persoanei vătămate, declarația martorului H. D., care confirmă, atât alimentarea cu combustibil a autotrenului, cât și extragerea motorinei din rezervoare, cu adresa WebEye International, cu declarațiile martorilor Pertea G. S. și Mențea R. A., care confirmă faptul că inculpatul a abandonat camionul în parcarea service-ului cu cheile în contact.

Fapta inculpatului P. R. I. care în data de 17.09.2013, între orele 14.38.01-15.01.48, a sustras cantitatea de 667 l motorină din autotrenul cu nr. de înmatriculare_, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt, prev. și ped. de art. 228 alin. 1 C. penal, cu aplic. art. 5 C. penal și cu reținerea art. 396 alin. 10 C.p.p., text în baza căruia îl va condamna pe inculpatul P. R. I., la pedeapsa de: 1 an închisoare.

Întrucât de la momentul comiterii faptei și până în prezent, în legislația penală au survenit modificări, se pune problema aplicării legii penale mai favorabile.

Având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de cele două legi penale succesive (art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. e C. penal din 1969, respectiv art. 228 alin. 1 C. penal), situația personală a inculpatului (fără antecedente penale), în aplicarea art.5 Cod penal din 1969, instanța va reține ca lege mai favorabilă inculpatului prevederile Noului cod penal care, în cauză, conduc în ansamblu la o situație mai favorabilă pentru inculpat, întrucât minimul special al pedepsei este mai redus în noua reglementare, iar instanța față de toate circumstanțele cauzei se orientează spre o pedeapsă minimă, situație ce îl avantajează pe inculpat chiar dacă Noul cod penal nu mai prevede posibilitatea suspendării condiționate a executării pedepsei.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.penal, reținând gradul de pericol social al infracțiunii, atitudinea manifestată de inculpat, circumstanțele comiterii faptei, respectiv pe fondul nemulțumirilor create de condițiile în care își desfășura activitatea, acesta recurgând la această modalitate de rezolvare a problemelor, deși ar fi trebuit să apeleze la calea legală pe care ar fi avut-o la dispoziție pentru a-și recupera banii neîncasați pentru munca prestată.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, instanța în baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va stabili un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a C. pen. va impune condamnatului să execute următoarea obligație: să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.

În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Beiuș sau în cadrul Primăriei Câmpani pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Sub aspectul laturii civile, instanța reține că persoana vătămată . s-a constituit parte civilă în cauză, suma de 4002 lei, reprezentând contravaloarea combustibilului sustras, suma de 1164 euro, reprezentând prejudiciul nerealizat prin neefectuarea cursei de transport internațional și cu suma de 10.000 euro în echivalent lei la data plății cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul de imagine adus prin neonorarea comenzii de transport.

Cu privire la pretențiile părții civile, instanța reține că acestea nu sunt în totalitate justificate, singura suma care se cuvine părții civile pentru recuperarea unui prejudiciu cert cauzat exclusiv prin fapta inculpatului este contravaloarea motorinei sustrase din autotrenul cu nr. de înmatriculare_, respectiv suma de 4.002 lei, sumă la plata căreia îl va obliga pe inculpat.

În ceea ce privește suma de 1164 euro cu titlu de prejudiciu nerealizat ca urmare a neefectuării cursei, instanța reține că această pierdere suferită de societate se datorează modului defectuos în care și-a organizat activitatea, respectiv nu a pus la dispoziția inculpatului un autovehicul în perfectă stare de funcționare care să-i permită efectuarea în siguranță a unei curse internaționale (a trimis inculpatul la vulcanizare, după care l-a trimis la un service existând suspiciuni cu privire la defecțiuni la cutia de viteză) și nu i-a dat acestuia o sumă de bani care să îi asigure suportarea unor cheltuieli minime inerente unei deplasări de lungă durată, inculpatul nefiind obligat să dispună de resursele financiare necesare acoperii unor astfel de cheltuieli (mâncare, parcare, taxe de drum, spălat autovehicul și cheltuieli inopinate, etc). În plus, o firmă de transport internațional trebuie să prevadă posibilitatea ca din diverse motive un șofer să nu fie disponibil pentru o anumită cursăn situație în care apelează la soluția de rezervă, fără ca acest lucru să i se impute șoferului, fiind un aspect ce ține de managementul societății.

În ceea ce privește suma de 10.000 euro solicitată cu titlu de daune morale pentru prejudiciul de imagine adus prin neonorarea comenzii de transport, instanța reține că dacă imaginea părții civile a fost clădită prin multă muncă și seriozitate, numai la fel poate fi și menținută, neonorarea unei comenzi de transport putând să se întâmple la orice firmă de transport care nu dispune de o bază materială adecvată (camioane în perfectă stare de funcționare) și de resurse umane pe măsură (șoferi motivați), prin urmare instanța urmează să respingă, atât pretențiile privind suma de 1.164 euro, cât și suma de 10.000 euro ca neîntemeiate.

Astfel, instanța în baza art. 397 C.p.p. rap. la art. 25 alin. 1 C.p.p. și art. 1357 C. civil va admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă . și va dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 4002 lei cu titlu de despăgubiri materiale și va respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate.

În baza art. 276 alin. 2 Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea părții civile, având în vedere că pretențiile au fost admise doar în parte și prin urmare nu se justifică obligarea inculpatului la plata integrală a onorariului avocațial plătit de către partea civilă.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 5 C. penal reține că, în mod global, legea penală mai favorabilă în cauză este legea penală nouă, respectiv Noul Cod penal.

În baza art. 228 alin. 1 C. penal ( art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. e C. penal din 1969) cu aplic. art. 5 C. penal cu reținerea art. 396 alin. 10 C. penal condamnă pe inculpatul P. R. I., fiul lui T. și E. M., ns. la 26.01.1988 în Beiuș, județ Bihor, CNP_, dom. în com. Câmpani, . Bihor, cetățenie română, conducător auto, fără antecedente penale, la pedeapsa de:

-1 an închisoare.

În baza art. 12 din Legea 187/2012 cu ref. al art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 interzice inculpatului P. R. I. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligație: să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.

În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Beiuș sau în cadrul Primăriei Câmpani pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 397 C.p.p. rap. la art. 25 alin. 1 C.p.p. și art. 1357 C. civil admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă . și dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 4002 lei cu titlu de despăgubiri materiale și respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate.

În baza art. 276 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea părții civile.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 28 septembrie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Crenguța J. C. F. D.

Red C.J.C.

Dact. F.D.

2 ex /06.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 1097/2015. Judecătoria ORADEA