Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1396/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 1396/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 17-11-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

Operator de date cu caracter personal 3161

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ nr. 1396/2015

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2015

PREȘEDINTE: G. M.

GREFIER: P. L.

Ministerul public este reprezentat de procuror M. Miriam din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu disp. art. 369 al. 1 C.pr.pen.

Pe rol judecarea cererii de liberare condiționată, formulată de condamnatul O. G..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru condamnatul O. G., avocat din oficiu H. I., potrivit delegației depusă la dosar, lipsă fiind condamnatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocatul condamnatului arată că nu formulează cereri.

Reprezentanta parchetului arată că nu formulează cereri.

Nefiind alte cereri de formulat, instanța consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Avocatul condamnatului solicită respingerea cererii ca fiind lipsită de obiect, deoarece condamnatul a fost liberat condiționat.

Reprezentanta parchetului, având în vedere că persoana condamnată a fost liberat la termen, solicită respingerea cererii ca fiind lipsită de obiect. De asemenea solicită obligarea condamnatului la cheltuieli judiciare către stat.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Salonta la data de 08.06.2015 sub Dos. nr._, condamnatul O. G. a solicitat instanței dispunerea liberării condiționate, cu precizarea că motivele le va relata în fața instanței.

În drept au fost invocate prev. art. 60 al. 1 C.pen. și art. 59 al. 1 C.pen.

Prin sentința penală nr. 69/2015 a Judecătoriei Salonta s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, unde cauza a fost înregistrată la data de 29.07.2015 sub dosar nr._ .

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

Din adresa Penitenciarului Oradea nr._ din 16.10.2015 rezultă că persoana condamnată O. G. a fost pus în libertate la data de 12.10.2015 ca urmare a expirării în termen a pedepsei (f. 11 dos. inst.).

Față de aceste aspecte, instanța, va respinge cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul O. G., de sub efectul pedepsei de 8 ani 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.1407/2011 pronunțată de Judecătoria B. ca fiind lipsită de obiect.

În baza art. 275 al. 2 Cod procedură penală va obliga condamnatul să plătească statului 200 lei cheltuieli judiciare.

În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu H. I., în cuantum total de 130 lei, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 4469/18.09.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul O. G., fiul lui N. și D., născut la data de 09.01.1982 în B., jud. B., CNP_, dom. în com. Tarlungeni, ., jud. B., de sub efectul pedepsei de 8 ani 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.1407/2011 pronunțată de Judecătoria B..

În baza art. 275 al. 2 Cod procedură penală obligă condamnatul să plătească statului 200 lei cheltuieli judiciare.

În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu H. I., în cuantum total de 130 lei, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 4469/18.09.2015.

Cu contestație la tribunal în termen de 3 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședința publică din 17 noiembrie 2015 .

PREȘEDINTE GREFIER

G. M. P. L.

Red G.M.

Dact. P.L.

3 ex / 09.12 .2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1396/2015. Judecătoria ORADEA