Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 107/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 107/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 27-01-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

Operator de date cu caracter personal 3161

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ nr. 107/2015

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2015

PREȘEDINTE: G. M.

GREFIER: P. L.

Ministerul public este reprezentat de procuror M. Miriam din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu disp. art. 369 al. 1 C.pr.pen.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul B. A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 al. 2 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se prezintă pentru partea civilă M. R., avocat ales Inășel A. și martorul A. G., lipsă fiind inculpatul B. A. și partea civilă M. R..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța dispune ca martorul A. G. să părăsească sala de judecată, pe timpul vizionării CD-ul aflat la dosarul de urmărire penală.

Reprezentanta parchetului, arată că nu solicită amânarea cauzei față de lipsa inculpatului, cu privire la care arată că a fost prezent la termenul trecut și are termen în cunoștință.

Avocatul părții civile arată că s-ar putea dispune amânarea cauzei, față d elipsa inculpatului, care a fost prezent la termenul trecut.

Instanța procedează la desigilarea vizionarea CD-ului aflat la dosarul de urmărire penală, în vederea vizionării acestuia și se procedează la vizionarea CD-ul, constatându-se următoarele:

- CD-ul cuprinde două poze de la atelier și magazin și o înregistrare video (filmare), în care apare inculpatul cu o persoană;

- apare inculpatul în timp ce intră în curtea atelierului, apoi când iese;

- apare un echipaj de poliție care intră în curtea atelierului;

- apare partea civilă care le indică agenților de poliție, fără a se vedea persoana;

- apare partea civilă care iese din autoturismul parcat în curtea atelierului;

- apare inculpatul care fuge după partea civilă;

- apare inculpatul ieșind din curtea atelierului;

- apare inculpatul care fuge după partea civilă în curtea atelierului, apoi inculpatul iese singur din curte, după care iar se întoarce în curtea atelierului gesticulând;

- apare echipajul de poliție, apoi apare o altă imagine cu inculpatul care intră în curtea atelierului, poarta fiind închisă;

- apar imagini cu inculpatul care iese în fugă din curtea atelierului;

- apare înregistrată o altă imagine cu inculpatul care iarăși intră în curtea atelierului;

- apare o filmare care înregistrează agenții de poliție care vin în curtea atelierului;

- apare inculpatul împreună cu agenții de poliție care ies din curtea atelierului;

- filmarea începe cu inculpatul și partea civilă în stradă, în fața atelierului și este înregistrat modul în care inculpatul îl atacă pe partea civilă, respectiv îi aplică o lovitură cu pumnul în față.

Instanța constată că durata filmării este de 6 minute și 20 secunde și că incidentul s-a petrecut pe trotuar în fața atelierului.

Se menționează că filmarea cuprinsă pe CD-ul vizionat azi este depusă în dosarul de urmărire penală sub formă de planșă cu capturi foto (filele 14-28).

Instanța procedează la resigilarea plicului, care se atașează la dosarul de urmărire penală.

Instanța procedează la audierea martorului A. G., declarația acestuia fiind consemnată în proces verbal și atașată la dosarul cauzei, după ce în prealabil a fost citită și semnată de către martor.

În timpul audierii martorului A. G., se prezintă inculpatul B. A..

Instanța aduce la cunoștința inculpatului faptul că s-a procedat la vizionarea CD-ului aflat la dosarul de urmărire penală.

Inculpatul arată că nu a putut să ajungă mai repede și totodată arată că nu este nicio problemă că s-a vizionat CD-ul.

Instanța face cunoscut inculpatului că la ora 10.30 s-a procedat la vizionarea CD-ului și aduce la cunoștința inculpatului conținutul acestuia, respectiv faptul că ce este filmat pe CD apare în pozele de la filele 14-28 din dosarul de urmărire penală, pe care le prezintă inculpatului.

Inculpatul arată că se recunoaște în pozele depuse la dosar.

Inculpatul solicită audierea în calitate de martori a angajaților părții civile, întrucât a doua zi și a treia zi partea civilă era acolo. Solicită audierea celor doi mecanici.

Reprezentanta parchetului invocă prev. art. 374 al. 6 C.pr.pen., potrivit cărora inculpatul trebuie să indice numele și adresele martorilor.

Inculpatul arată că știe avocatul părții civile aceste date, pentru că sunt angajații părții civile, susținând că el știe doar prenumele martorilor. Precizează că dorește să dovedească cu audierea martorilor faptul că a doua zi, a treia zi și următoarea săptămână partea civilă a fost la firmă.

Avocatul părții civile arată că i se pare inadmisibilă cererea inculpatului, care nu indică numele și adresele martorilor, iar cu privire la temeinicia cererii arată că partea civilă nu a formulat pretenții pentru prejudiciul suferit urmare a venitului nerealizat de partea civilă. Cu privire leziunile existente, arată că nu au fost contestate și se putea cere contraexpertiză, dar nu au fost contestată existența leziunilor. Face referire la declarația martorului audiat azi, care a făcut relatări în detaliu. Arată că i se pare inadmisibilă proba și precizează că nu știe date cu privire la martorii solicitați de inculpat.

Inculpatul arată că a vorbit de două ori cu partea civilă și nu i-a spus despre vreo sumă de bani.

Instanța, cu privire la cererea inculpatului privind audierea martorilor, având în vedere teza probatorie invocată de inculpat la acest termen de judecată, raportat la cererea formulată de partea civilă prin apărător și având în vedere că nu au fost indicate numele și adresele martorilor, respinge cererea formulată de inculpat ca nefiind utilă cauzei.

Reprezentanta Parchetului solicită să fie întrebat inculpatul dacă este de acord cu plata daunelor materiale.

Inculpatul arată că este de acord să-i plătească părții civile 500 lei și arată că el nu crede că i-a provocat daune de sute de milioane.

Instanța procedează la luarea unui supliment de declarație inculpatului B. A., declarația acestuia fiind consemnată în procesul verbal separat atașată la dosar, după ce în prealabil a fost citită și semnată de inculpat.

Avocatul părții civile depune la dosar chitanțe privind onorariul avocațial și chitanțele privind achitarea către spital a costurilor consultațiilor.

Reprezentanta parchetului arată că solicită aplicarea ca lege penală mai favorabile a legii vechi și anume codul penal din 1968.

Avocatul părții civile formulează aceleași concluzii.

Inculpatul lasă la aprecierea instanței.

Nefiind alte cereri de formulat, instanța, în baza art. 387 alin. 2 C.pr.pen. declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri, conform art. 388 C.pr.pen.

Reprezentanta parchetului, susține rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, prin care a fost trimis în judecată inculpatul, apreciind dovedită vinovăția acestuia. În temeiul art. 180 alin. 2 C.pen. din 1968 solicită condamnarea inculpatului la pedeapsa cu închisoarea just individualizată, cu suspendarea sub supraveghere conform art. 86 ind. 1 C.pen. din 1968. În baza art. 12 al. 1 Legea 187/2012 și art. 71 al. 2 C.pen. solicită interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b C.pen. ca pedeapsă accesorie, care urmează a fi suspendată, conform art. 71 al. 5 C.pen. În temeiul art. 397 al. 1 c.pr.pen. și art. 1357 C.civ., solicită admiterea acțiunii civile a părții civile și obligarea inculpatului la despăgubiri civile în favoarea părții civile. În temeiul art. 274 al. 1 C.pr.pen. solicită obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.

Avocatul părții civile M. R. solicită condamnarea inculpatului la o pedeapsă just individualizată, apreciind dovedită vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei. Ca modalitate de individualizare a executării pedepsei solicită suspendarea sub supraveghere. Pe latură civilă solicită admiterea constituirii de parte civilă așa cum a fost formulată și obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile solicitate. Solicită să se aibă în vedere depoziția martorului audiat azi, care confirmă cele arătate de partea civilă și suferința pentru care a solicitat daunele morale. Arată că părțile nu s-au putut împăca pentru că nu este prima dată când partea vătămată a fost agresată de inculpat și arată că violențele au culminat, așa cum apare în înregistrarea video, astfel că 3 ore partea vătămată a fost terorizată de inculpat, care de 8-10 ori a intrat în curtea părții vătămate urmărind să-l agreseze pe partea vătămată. Precizează că o lună de zile partea vătămată nu s-a prezentat la locul de muncă, concluziile medicului fiind entorsă la glezna dreaptă. Cu privire la perseverența infracțională a inculpatului, arată că ultima dată acesta a fost scos de sub autoturismul de teren de către poliție. Solicită admiterea acțiunii civile, cu cheltuieli de judecată.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că este de acord să-i dea părții civile suma de 500 lei și nu crede că este vinovat de faptul că a produs daune în asemenea măsură. Mai arată că dorește să se împace cu partea vătămată.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea din 03.10.2014 - dosar 7833/P/2013 s-a dispus punerea în mișcare și trimiterea în judecată a inculpatului B. A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 al. 2 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, reținându-se că inculpatul, în data de 15.11.2013 l-a agresat fizic prin lovire, pe persoana vătămată M. R., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 18 de zile de îngrijiri medicale.

Prin același rechizitoriu s-a dispus, în baza art. 315 C.p.p., rap. la art. 16 lit. c C.p.p., clasarea cauzei cu privire la fapta de amenințare, prev. de art. 193 al. 1 Cod Penal din 1968, iar în baza art. 315 C.p.p., rap. la art. 16 lit. a C.p.p. s-a dispus clasarea cauzei cu privire la fapta de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al. 1 Cod Penal din 1968.

Din conținutul dosarului, instanța reține următoarele:

În data de 18.11.2013 numitul M. R. a solicitat tragerea la răspundere penală a numitului B. A. care, în data de 15.11.2013, l-a agresat fizic prin loviri cu pumnii, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 18 de zile îngrijiri medicale și tot în aceeași zi a pătruns fără drept în curtea imobilului său, în care funcționează atelierul de service auto.

Din declarația persoanei vătămate reiese că se află cu inculpatul într-o stare conflictuală veche, acesta fiind vecin de proprietate cu imobilul în care el își desfășoară activitatea comercială, respectiv magazin de piese auto și service. În data de 15.11.2013 inculpatul a venit în curtea imobilului, adresându-i cuvinte și expresii jignitoare și injurii, după care l-a lovit cu pumnul în ochiul stâng. Persoana vătămată a chemat poliția, iar după plecarea lucrătorilor, inculpatul l-a atacat din nou pe la spate, lovindu-l cu pumnii, fiind nevoit să se refugieze în atelier. După aprox. 5 min., a intrat în magazin, unde inculpatul l-a urmărit și, în timp ce închidea ușa, inculpatul a lovit cu piciorul ușa, prinzându-i persoanei vătămate piciorul între ușă și treaptă. Între orele 20.00 – 20.22, inculpatul a intrat de mai multe ori în curte, ascunzându-se pentru a-l surprinde ca să-l lovească din nou. Agenții de poliție chemați din nou la fața locului, l-ar fi găsit pe inculpat ascuns sub o mașină parcată în curte. Persoana vătămată a precizat că pe tot parcursul agresiunii, inculpatul l-a și amenințat cu acte de violență, solicitând tragerea la răspundere penală și pentru infracțiunea de amenințare.

Potrivit Certificatului medico-legal nr. 3323/Ia/1326 din 16.11.2013, persoana vătămată M. R. a suferit leziuni la nivelul ochiului stâng („palpebral superior, inferior stg.), braț drept, gamba dreaptă, produse prin lovire repetată cu corpuri contondente dure – fiindu-i acordate un număr de 8 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații (fila 10). Ulterior, prin completarea certificatului inițial, pe baza actelor medicale prezentate, s-a constatat că leziunile suferite de persoana vătămată la data de 15.11.2014 includ și o contuzie entorsă glezna stângă și necesită un număr total de 18 de zile de îngrijiri medicale (fila 11).

Din procesul verbal de vizionare a imaginilor puse la dispoziție de persoana vătămată (fila 13), dar și din vizionarea directă de către procuror, reiese că inculpatul, pe parcursul serii, s-a aflat în mai multe rânduri pe trotuarul din fața imobilului persoanei vătămate și a pătruns de repetate ori în curte, atât pe poarta deschisă, cât și prin ușă, când poarta era închisă. Se observă că acesta avea o atitudine agresivă, alergând după persoana vătămată, urmărindu-l pe acesta. Mai mult, este fără dubiu faptul că inculpatul i-a aplicat o lovitură cu pumnul drept în zona feței persoanei vătămate, în timp ce amândoi se aflau pe trotuar, în stradă.

Audiat în cauză cu privire la comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, inculpatul B. A. nu a recunoscut comiterea faptei, arătând că între el și persoana vătămată există o stare conflictuală mai veche, iar în acea zi îl aștepta pe trotuar pe fratele său, care se afla cu mașina la reparat în service-ul persoanei vătămate. Mai arată că în seara respectivă se afla în stare de ebrietate și nu-și amintește exact ce s-a întâmplat, însă precizează că, deși a avut „o altercație” cu persoana vătămată, nu l-a lovit pe acesta. A precizat că, într-adevăr, la limita dintre trotuar și curtea lui M. R. s-au apropiat, el l-a prins pe acesta de gulerul de la cămașă și „posibil de brațe, pentru a-l îndepărta de acolo” și nu-și amintește dacă a exercitat și alte acte de violență asupra persoanei vătămate. Nu recunoaște nici faptul că a fugit după el în curte pentru a-l lovi.

S-a reținut că declarația inculpatului nu este sinceră, având în vedere faptul că din înregistrarea video a camerei de supraveghere reiese cu claritate faptul că acesta l-a lovit cu pumnul pe persoana vătămată (care purta o bluză fără guler) și că a alergat în mai multe rânduri după acesta, în interiorul curții.

Inculpatul a mai declarat că dorește să se împace cu persoana vătămată și să conviețuiască în continuare în relații de bună vecinătate.

S-a apreciat că materialul probator de la dosar dovedește faptul că inculpatul l-a agresat pe numitul M. R.. Deși în înregistrarea video a fost surprinsă doar lovitura de pumn în zona ochiului stâng, s-a apreciat că, din întreaga atitudine a inculpatului (relevată în filmări și în declarația sa) se poate concluziona că altercația a avut și alte momente de agresiune fizică producătoare de leziuni. În acest sens declarația persoanei vătămate se coroborează cu concluziile certificatului medico-legal, precum și cu unele părți din declarația inculpatului.

În cursul cercetării judecătorești, cu ocazia audierii inculpatului la termenul de judecată din data de 02.12.2014, acesta nu a recunoscut comiterea faptei, susținând că el doar l-a îmbrâncit pe partea vătămată (f. 29-31).

La termenul de judecată din data de 27.01.2015 a fost audiat martorul A. G. (f. 38-39), care a declarat că partea civilă M. R. i-a spus că a avut o altercație cu un vecin și urmare a acestei altercații are un traumatism la glezna dreaptă. De asemenea martorul a precizat că l-a transportat de mai multe ori pe parte civilă la un cabinet medical pentru efectuarea ședințelor de fizioterapie, și a văzut că acesta avea la ochiul stâng o vânătaie.

Starea de fapt reținută de instanță și vinovăția inculpatului sunt pe deplin dovedite cu probele administrate în cauză: plângerea și declarația persoanei vătămate; certificate medico-legale; proces-verbal de efectuare a actelor premergătoare; fișa intervenției la eveniment; proces verbal de vizionare imagini, planșa foto, 2 buc. CD; declarații învinuit/inculpat și fișa de cazier judiciar.

Întrucât de la momentul comiterii faptei și până în prezent, în legislația penală au survenit modificări, se pune problema aplicării legii penale mai favorabile.

Cu privire la verificarea incidenței legii penale mai favorabile, având în vedere Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României, instanța reține că, pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, limitele de pedeapsă sunt mai mici conform vechi reglementări, de asemenea și în ce privește modalitățile de individualizare a executării pedepsei închisorii, vechea reglementare este mai favorabilă, raportat la întreaga speță, față de noua reglementare – art.193 alin.2 Cod penal.

În drept, fapta inculpatului B. A., care la data de 15.11.2013 l-a agresat fizic prin lovire, pe persoana vătămată M. R., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 18 de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin.2 Cod penal din 1968, cu aplic. art. 5 Cod penal.

Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 180 alin.2 C.penal din 1968, instanța reține că elementul material constă în orice acțiune ce are drept rezultat o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 zile. Acțiunea inculpatului, care aplicând o lovitură cu pumnul în zona feței și a faptului că a îmbrâncit-o pe partea civilă M. R., în urma cărora aceasta a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 18 zile de îngrijiri medicale realizează elementul material al infracțiunii de lovire sau alte violențe .

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) pct.1 lit. a) C.penal din 1968, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanța a ținut cont de limitele de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei comise, de circumstanțele reale ale comiterii acesteia – inclusiv de faptul că inculpatul

a agresat-o pe partea vătămată într-un loc public, pe stradă, în fața atelierului și mai apoi intrând în curte de mai multe ori, precum și de lipsa antecedentelor penale.

Față de cele reținute, instanța apreciază că în cauză nu se impune reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 C. penal din 1968, întrucât conduita bună înainte de săvârșirea infracțiunii corespunde doar unui comportament normal în societate, fiind o conduită firească și nu una de natură să îl îndreptățească obligatoriu pe inculpat la un tratament sancționator mai ușor. Raportat la natura infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, în condițiile în care este vorba despre o infracțiune de violență, ținând cont inclusiv de perseverența cu care inculpatul a urmărit-o pe partea civilă după ce i-a aplicat lovitura cu pumnul în față, dar și de faptul că nu s-a sfiit să aplice lovitura într-o zonă circulată, unde cu ușurință putea fi indicat ca agresor, ceea ce denotă o doză de indiferență față de posibilele urmări ale comportamentului său. De altfel acestea sunt și considerentele pentru care nu se impune orientarea pedepsei spre minimul special, fiind necesar ca pedeapsa aplicată să fie stabilită la un cuantum care să presupună că este în măsură să ducă la atingerea scopului pedepsei.

În baza 180 alin.2 Cod penal din 1968, cu aplic. art. 5 Cod penal, condamnă inculpatul B. A., pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, la o pedeapsă de:- 6 luni închisoare

În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 71 al. 2 Cod penal din 1968, va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal din 1968 cu titlu de pedeapsă accesorie.

Având în vedere, vârsta inculpatului și prezența inculpatului în fața organelor judiciare și în fața instanței de judecată, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, motiv pentru care în baza art. 81 Cod Penal din 1968 cu aplicarea art.5 Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal din 1968 .

Conform art. 71 alin.5 Cod penal din 1968, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se va suspenda și executarea pedepselor accesorii.

De asemenea instanța, în baza art. 404 al. 2 Cod procedură penală, va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, cu referire la art. 83 și 84 Cod penal din 1968, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

Sub aspectul laturii civile, instanța reține că partea civilă M. R. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 35.500 lei cu titlu de despăgubiri civile, din care 500 lei daune materiale și 30.000 lei daune morale, generate de suferința fizică și psihică produsă ca urmare a săvârșirii infracțiunii (f 1728).

Având în vedere probele de la dosar, instanța în baza art. 19 și 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357, art.1370 Cod civil, va admite în partea acțiunea civilă formulată de partea civilă M. R., astfel va obliga pe inculpatul B. A. să plătească părții civile M. R., suma de 198 lei cu titlu de cheltuieli materiale, reprezentând contravaloarea taxă consultații medicale potrivit chitanțelor nr.SJO48836 din 16.11.2013, nr._ din 13.12.2013,bon fiscal nr.28/27.11.2013 și 15/18.11.2013 (f 40-43).

Iar, în ce privește daunele morale, având în vedere natura leziunilor descrise în certificatul medico-legal, precum și numărul de zile de îngrijiri medicale necesar pentru vindecare, împrejurarea că acordarea daunelor morale are ca scop repararea suferinței fizice cauzate părții vătămate M. R., fără să poată constitui o modalitate de îmbogățire fără just temei, instanța în baza art. 19 și 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357, art.1370 cod civil îl va obliga pe inculpat să plătească părții civile suma de7.000lei cu titlu de daune morale.

Instanța va respinge restul pretențiilor solicitate de partea civilă ca nedovedite.

În baza art. 276 alin. 1 Cod procedură penală va obliga inculpatul să plătească părții civile M. R. suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat, achitat potrivit chitanțelor nr. 377 din 18.11.2014 și nr. 388 din 26.01.2014 eliberate de Cabinet avocat Inășel A. (f.44-45).

Fiind în culpă procesuală, instanța, în baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală îl va obliga pe inculpat să plătească suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 5 Cod penal reține ca lege penală mai favorabilă dispozițiile art. 180 alin.2 Cod penal din 1968 și în consecință :

În baza 180 alin.2 Cod penal din 1968, cu aplic. art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul B. A., fiul lui F. și R., născut la 13.08.1973 în Oradea, jud. Bihor, cetățenie română, studii liceale, operator Compania de A. Oradea, cu domiciliul în Oradea, ., apt.4, jud. Bihor, CNP_, fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, la o pedeapsă de:

- 6 luni închisoare

În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 71 al. 2 Cod penal din 1968, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal din 1968 cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 Cod Penal din 1968 cu aplicarea art.5 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal din 1968 .

Conform art. 71 alin.5 Cod penal din 1968, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 404 al. 2 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, cu referire la art. 83 și 84 Cod penal din 1968, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 19 și 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357, art.1370 Cod civil, obligă pe inculpatul B. A. să plătească părții civile M. R., dom. în Oradea, ., ..12, jud. Bihor, suma de 198 lei cu titlu de cheltuieli materiale și 7.000leicu titlu de daune morale.

În baza art. 276 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească părții civile M. R. suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 27 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

G. M. P. L.

Red G.M.

Dact. P.L.

3 ex / 06.02 .2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 107/2015. Judecătoria ORADEA