Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 289/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 289/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 06-03-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA O.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 289/2015
Ședința publică de la 06 martie 2015
Președinte I. E. S.
Grefier B. T. M.
Pe rol fiind judecarea plângerii conform art. 104 din Legea 254/2013, privind pe condamnatul L. F. C..
La apelul nominal făcut în cauza nu se prezintă nimeni.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constata ca la dosarul cauzei s-au comunicat concluzii scrise de către P. O..
Reprezentantul parchetului arata ca nu participa la judecarea cauzei.
Instanța consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
DELIBERÂND:
Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria O. la data de 26.01.2015 petentul-condamnat L. F. C., deținut în P. O., a contestat soluția dată prin încheierea nr.1/13.01.2015 de către judecătorul de supraveghere din cadrul Penitenciarului O., prin care s-a respins plângerea petentului împotriva hotărârii nr. 159/18.12.2014 a Comisiei de disciplină din cadrul P. O. în dos.nr. 143/2014.
Contestația petentului-deținut nu este motivată în fapt și în drept.
Din actele și lucrările dosarului nr. 311/D/143/2014 înaintat de judecătorul delegat din cadrul Penitenciarului O., instanța reține următoarele:
Prin hotărârea Comisiei de disciplină nr. 159 din 18.12.2014 s-a aplicat deținutului L. F. C. sancțiunea disciplinară a suspendării dreptului de a primi vizite pe o perioadă de 3 luni, pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 82 lit. g din Legea nr. 254/2013, constând în aceea că la data de 11.10.2013, în jurul orelor 08.00, fiind deplasat temporar la Penitenciarii Satu M. cu o autospecială de transport deținuți, a încercat să forțeze desfacerea mijloacelor de imobilizare la trapa metalica de aerisire din cușeta X4 în care era închis.
Împotriva acestei sancțiuni, deținutul a formulat plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate din P. O., înregistrată la data de 23.12.2014, sub dosarul nr. 311/D/l43/2014, solicitând admiterea plângerii și anularea sancțiunii disciplinare
Din actele întocmite în dosarul disciplinar nr. 143/2014, pus la dispoziție de Comisia de disciplină din cadrul Penitenciarului O. judecătorul de supraveghere a reținut următoarele:
Potrivit raportului de incident, întocmit de AS.P M. P., la data de 24.11.2014, ora 08:00, deținutul, la . M. a fost observat cu mâinile ridicate la trapa de aerisire de la cușeta X 4 în care se afla, încercând să forțeze mijloacele de imobilizare aplicate pentru mâini
In urma declanșării procedurii disciplinare și având în vedere înscrisurile aflate la dosarul de cercetare disciplinară, respectiv: Raportul de incident nr. 143/24.11.2014; Notă-raport întocmită de ASP M. P. la data de 24.11.2014; Notă- raport întocmită de ASP M. D. la data de 24.11.2014; Tabel cu persoanele private de libertate pentru tranzit la Penitenciaru Satu M. în data de 24.11.2014; Proces verbal nr. A2 -_/19.11.2014; Planșă foto cu autospeciala de transport deținuți Scania, nr. înmatriculare_ ; Planșă foto cu ușa cușetei X 4 din autospecială; Planșă foto cu trapa metalică de aerisire din cușeta X 4 din autospecială; Planșă foto cu poziția mâinilor față de trapa metalică de aerisire din cușeta X 4 din autospecială (reconstituire); Declarația deținutului L. F. C. din data de 28.11.2014; Hotărârea Comisiei de disciplină nr. 157/27.11.2014; Referatul de cercetare disciplinară din data de 17.11.2014, dosar nr. 135/2014; Raportul de incident nr. 135/11.11.2014, prin hotărârea Comisiei de disciplină nr. 159 din 18.12.2014 s-a aplicat deținutului L. F. C. sancțiunea disciplinară a suspendării dreptului de a primi vizite pe o perioadă de 3 luni, pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 82 lit. g din Legea nr. 254/2013, constând în aceea că la data de 11.10.2013, în jurul orelor 08.00, fiind deplasat temporar la Penitenciarii Satu M. cu o autospecială de transport deținuți, a încercat să forțeze desfacerea mijloacelor de imobilizare la trapa metalicade aerisire din cușeta X4 în care era închis.
In fapt, s-a reținut că deținutul a fost deplasat temporar la P. Satu M. în vederea prezentării la Tribunalul Satu M., pentru termenul din data de 25.11.2014, în dosarul nr._ . Deplasarea s-a efectuat cu autospeciala de transport deținuți Scania, nr. înmatriculare_, cu care se efectuează cursa de transfer deținuți „Ardealul". In jurul orelor 08:00, înainte de . M., ASP M. P. din compunerea escortei a observat că deținutul, care avea aplicate cătușele la mâini, a încercat să forțeze desfacerea mijloacelor de imobilizare la trapa metalică de aerisire din cușeta X4 în care era închis. Agentul 1-a observat câteva minute, iar ASP M. D., alt membru al escortei, s-a apropiat de cușetă, observându-1 câteva momente. Fiind întrebat ce face, deținutul a întrebat la rândul său cine și de ce i-a pus cătușele. Agenții i-au reamintit că este inclus în categoria deținuților cu grad sporit de risc, motiv pentru care i s-au aplicat mijloacele de imobilizare. Deținutul s-a așezat apoi pe scaun până la predarea sa escortei Penitenciarului Satu M., fără alte incidente.
Fiind audiat de către judecătorul de supraveghere la data de 13.01.2015, condamnatul a declarat următoarele:
„Îmi mențin plângerea pe care am formulat-o împotriva comisiei de disciplină, doresc anularea sancțiunii disciplinare aplicate. Nu recunosc săvârșirea faptei, sens în care îmi mențin declarația pe care am dat-o în cursul cercetării disciplinare și nu doresc să mai dau altă declarație cu privire la fapta reținută în sarcina mea. Am fost văzută de către persoana de supraveghere în timp ce încercam să închid trapa în data de 24.11.2014, cu ocazia transferului temporar la Satu M..
Arăt că am dorit să închid trapa, deoarece aceasta era deschisă iar afară ploua și mi se udau hainele, iar scaunele erau ude. Fiind întrebat de către personalul din escortă cu privire la faptul că aveam mâinile pe trapă, i-am răspuns că încerc să închid trapa, care era ruginită și am avut nevoie de aproximativ un minut să o închid. Nu am reușit să o închid, motiv pentru care până în Satu M. vehiculul a circulat cu trapa deschisă. Nu propun administrarea altor mijloace de probă".
Contrar celor declarate în fața judecătorului de supraveghere, prin declarația din faza de cercetare disciplinară din data de 28.11.2014, deținutul a arătat că „...la un moment dat, am încercat să închid dispozitivul pentru că venea aer rece, iar cușeta nu avea încălzire cu aer cald".
Judecătorul reține că starea de fapt prezentată de Comisia de disciplină și vinovăția deținutului sunt dovedite cu înscrisurile aflate la dosarul de cercetare disciplinară, iar susținerile deținutului, potrivit cărora acesta a încercat să închidă trapa, deoarece aceasta era deschisă, iar afară ploua, au fost înlăturate din ansamblul probator administrat, deoarece acestea nu se coroborează cu alte probe și sunt în mod evident nesincere.
Astfel, judecătorul a reținut că, așa cum se arată și în referatul de cercetare a incidentului disciplinar, fiind sezon de iarnă, cu temperaturi scăzute (luna noiembrie), autospeciala circula cu trapele închise și cu sistemul de încălzire pornit. De asemenea, deși închiderea trapei se poate face în câteva secunde, prin tragerea ei peste orificii, din declarațiile personalului din compunerea escortei rezultă că acesta a fost văzut și urmărit cu mâinile ridicate la trapă mai multe minute.
Din conținutul raportului de incident nr. 143/24.11.2014, notei-raport întocmită de ASP M. P. la data de 24.11.2014 și a notei-raport întocmită de ASP M. D. la data de 24.11.2014 rezultă că deținutul a fost observat încercând să-și desfacă cătușele de la mâini, prin forțarea lor la tabla care închide aerisirea la cușetă.
De altfel, judecătorul de supraveghere a reținut că susținerile deținutului sunt contradictorii in cele doua declarații pe care le-a dat, astfel în faza de cercetare disciplinară, acesta a declarat că a încercat să închidă trapa întrucât intra aer rece de afară, în vreme ce în fața judecătorului de supraveghere a declarat că a încercat să închidă trapa pentru că afară ploua.
Față de cele de mai sus, se constată că în mod corect s-a reținut de către Comisia de disciplină din cadrul Penitenciarului O. și mai apoi de judecătorul de supraveghere că fapta deținutului L. F. C., constând în aceea că în data de 24.11.2014, în jurul orelor 08:00, fiind deplasat temporar la P. Satu M. cu o autospecială de transport deținuți, a încercat să forțeze desfacerea mijloacelor de imobilizare la trapa metalică de aerisire din cușeta X4 în care era închis, întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 100 alin.2 raportat la art. 82 lit. q din Legea nr. 254/2013.
Potrivit art. 82, lit. q din Legea nr. 254/2013 persoanelor private de libertate le este interzisă utilizarea în mod necorespunzător sau în alte scopuri a bunurilor puse la dispoziție de administrația penitenciarului, iar conform art. 100 alin.2 din același act normativ, nerespectarea acestei interdicții constituie abatere disciplinară gravă.
Potrivit procesului-verbal de evaluare a riscului privind siguranța locului de deținere nr. A-2-_/19.11.2014, deținutul L. F. C. a fost clasificat în categoria persoanelor care prezintă risc pentru siguranța locului de deținere, urmând să i se aplice mijloacele de imobilizare în interiorul și exteriorul locului de deținere, motiv pentru care la scoaterea din cameră, pe parcursul transportului, acestuia i-au fost aplicate cătușele. Procesul verbal i-a fost adus la cunoștință sub semnătură la data de 19.11.2014, prin urmare, acesta cunoștea introducerea sa în categoria persoanelor care prezintă risc și felul mijloacelor de imobilizare stabilite și, cu toate acestea, pe durata transportului a încercat fără drept îndepărtarea cătușelor metalice aplicate.
In ceea ce privește individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate, se apreciază că în mod corect s-a reținut că, în funcție de natura și gravitatea abaterii disciplinare, care evidențiază premeditarea și ingeniozitatea deținutului în a-și procura obiecte disimulate de natură a înlătura mijloacele de imobilizare, împrejurările în care aceasta a fost comisă, respectiv persoana condamnatului, care a mai fost sancționat disciplinar în cursul anului 2014 de 3 ori pentru săvârșirea abaterii disciplinare constând în deținere de obiecte interzise ( sancțiuni a căror aplicare este suspendată în prezent, deoarece acestea fac obiectul unor cauze aflate în curs de soluționare de către instanța de judecată), aspecte care justifică aplicarea sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 101 alin.1 lit. e din Legea nr. 254/2013 pentru o perioadă de 3 luni.
Din considerentele prezentate, instanța reține că sancțiunea aplicată condamnatului L. F. Gprian este legală și temeinică, motiv pentru care instanța, în baza art. 104 al. 9-13 din Legea nr. 254/2013, va respinge ca nefondată contestația formulată de deținutul petent L. F.-C. împotriva încheierii nr. 1/13.01.2015 dată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului O. în dos. nr. 311/D/143/2014, încheiere pe care o menține în totalitate.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală instanța va obliga petentul să plătească statului 50 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 104 al. 9-13 din Legea nr. 254/2013, respinge ca nefondată contestația formulată de deținutul petent L. F.-C., fiul lui G. și G., ns. la 10.10.1979, CNP_, aflat în prezent în P. O., împotriva încheierii nr. 1/13.01.2015 dată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului O. în dos. nr. 311/D/143/2014, încheiere pe care o menține în totalitate.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă petentul să plătească statului 50 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 06.03.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
I. E. S. B. T. M.
Red. I.E.S.
Tehnored. B.T.M.
4 ex./05.04.2015
| ← Tâlhărie. Art.233 NCP. Sentința nr. 292/2015. Judecătoria ORADEA | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 355/2015.... → |
|---|








