Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Sentința nr. 481/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 481/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 14-04-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 481/2015

Ședința publică de la 14 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE P.-S.-F. P.

Grefier A. O. B.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea este reprezentat de procuror C. P..

Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 C.p.p.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat C. H. R. M., având ca obiect refuzul conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de a se supune prelevării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei prev de art 337 C P..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul personal și asistat de av. ales C. D..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin Serviciul Registratură al instanței s-a depus la dosar fișa de cazier judiciar a inculpatului.

Instanța întreabă inculpatul dacă recunoaște săvârșirea faptei și dacă își însușește probele administrate în faza de urmărire penală și dacă dorește judecarea sa în baza acestor probe.

Inculpatul declară că este de acord cu cele puse în discuție de instanță.

Nefiind cereri prealabile, instanța declară începerea cercetării judecătorești

Conform art. 372 C.pr.pen. instanța procedează la identificarea inculpatului care se legitimează cu cartea de identitate.

Conform art. 374 Cod procedură penală, instanța dă citire actului de sesizare al instanței, explicându-i inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce, aducându-i totodată la cunoștință dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, precum și cu privire la dreptul de a pune întrebări celorlalte părți, martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește că este necesar.

Inculpatul arată că dorește să dea declarație.

Conform art. 378 Cod procedură penală instanța procedează la ascultarea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată în procesul-verbal separat atașat la dosar cauzei după citire.

Instanța pune în discuție cererea formulată de inculpat privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției.

Inculpatul solicită judecarea conform procedurii simplificate.

Reprezentantul parchetului și apărătorul inculpatului solicită admiterea cererii.

Instanța având în vedere declarația dată azi de inculpat în fața instanței de judecată, atitudinea de recunoaștere și regret a acestuia, faptul că acesta este de acord cu probele administrate în faza de urmărire penală și momentul la care a intervenit aceasta, va admite cererea inculpatului.

Se constată că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța, în baza art. 388 C.p.p. acordă cuvântul în dezbateri.

Procurorul susține rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea prin care a fost trimis în judecată inculpatul H. R. M. care la data de 12.02.2014 a refuzat prelevarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Apreciind că vinovăția inculpatului este dovedită cu mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală și cu declarația dată de inculpat la acest termen de judecată, solicită în baza art. 337 alin. 1 C.pen. cu ref. la art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnarea inculpatului la o pedeapsă just individualizată, cu suspendare sub supraveghere.

În baza art. 65 al 1 C. pen., solicită interzicerea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 67 al 1 C. pen., după executarea pedepsei principale solicită interzicerea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b C. pen. pe o durata de 2 ani, ca pedeapsa complementară.

Solicită obligarea inculpatului la respectarea măsurile de supraveghere, prev. de art 93 al 1 C. pen., a executa una sau mai multe din obligatiile prev de art 93 al 2 C. pen., a presta o muncă nerenumerată în folosul comunității, conform art 93 al 3 C. pen.

În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Av. C. D. solicită a se reține circumstanțe atenuante prev. de art. 75 alin. 2 lit. b C.pen. Arată că inculpatul a avut o atitudine sinceră, de recunoaștere, nu au fost martori la săvârșirea evenimentului.

În baza art. 396 alin. 10 C.pr.pen. cu art. 76 alin. 1 lit. a C.pen. apreciază că se poate aplica inculpatului amânarea aplicării pedepsei, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, a condus la o oră târzie, pe o distanță de mai puțin de 100 de metri.

Inculpatul având cuvântul arată că regretă săvârșirea faptei.

INSTANȚA

DELIBERÂND

Constată că, prin rechizitoriul emis în data de 07 ianuarie 2015, în dosarul nr. 1193/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat în instanță la data de 14.01.2015, sub dosarul cu numărul de mai sus, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului H. R. M., pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul conducătorului de autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă prev. și ped. de art. 337 C.pen..

În faza de urmărire penală s-au administrat următoarele mijloace de probă: ordonanță de punere în mișcare acțiune penală (f. 5), ordonanță continuare cercetări suspect (f 6), rezoluție începere urmărire penală (f 16), proces verbal constatare a infracțiunii ( f 3), declarații inculpat/suspect ( f 11, 21), declarații martori (f 24, 26, 28, 32) și cazier judiciar ( f 36).

Fiind prezent la judecarea cauzei la termenul din 14.04.2015, inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa, că nu contestă că a refuzat a se supune prelevării de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și că dorește ca judecata să se realizeze potrivit procedurii de recunoaștere a vinovăției, prevăzută de art. 396 alin.10 C.pr.pen.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 12.02.2014, în jurul orelor 02.20, organele de poliție au fost alertate prin serviciul 112 despre faptul că o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice conduce autoturismul Mercedes, cu nr. de înmatriculare BH UMO, pe străzile Bumbacului și C. N. din municipiul Oradea. Două echipaje ale poliției au depistat autoturismul în discuție și au încercat oprirea acestuia prin folosirea semnalelor luminoase, iar întrucât conducătorul nu a oprit, s-a trecut la urmărirea acestuia, care a continuat până pe o alee a cartierului Prima, unde a oprit, conducătorul auto coborând. În urma prezentării documentelor, s-a stabilit că acesta este inculpatul H. R. M., iar întrucât prezenta halenă alcoolică, s-a solicitat acestuia testarea cu aparatul etilotest. În prezența martorilor asistenți, inculpatul a refuzat atât testarea, cât și deplasarea la SML în vederea recoltării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, totodată inculpatul refuzând semnarea tuturor documentelor întocmite cu această ocazie.

Martorii Cosman C. D., Ș. Darius F., T. C. și S. R. F. au observat autoturismul Mercedes pe . inculpat urcând la volan. Întrucât acesta se deplasa sinuos pe drum, martorul Cosman C. D. a alertat organele de poliție și au urmărit autoturismul Mercedes surprinzând și urmărirea acestuia de către echipajele de poliție. După oprirea inculpatului, martorii au sesizat faptul că acesta prezenta halenă alcoolică și era vizibil sub influența băuturilor alcoolice, refuzând testarea cu aparatul etilotest sau deplasarea la SML în vederea recoltării probelor biologice.

Starea de fapt anterior menționată rezultă din declarațiile concordante ale inculpatului, martorilor și din procesele verbale ale organului de cercetare penală.

Dată fiind admiterea cererii formulată de inculpat, de judecare a cauzei în baza procedurii de recunoaștere a vinovăției, instanța urmează a analiza exclusiv probele administrate în faza de urmărire penală.

Vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză, respectiv: ordonanță de punere în mișcare acțiune penală (f. 5 dos.u.p.), ordonanță continuare cercetări suspect (f 6 dos.u.p.), rezoluție începere urmărire penală (f 16 dos.u.p.), proces verbal constatare a infracțiunii (f 3 dos.u.p.), declarații inculpat/suspect (f 11, 21 dos.u.p.), declarații martori (f 24, 26, 28, 32 dos.u.p.) și cazier judiciar (f 36 dos.u.p.), precum și cu declarațiile inculpatului din fața instanței.

Astfel, declarațiile inculpatului se coroborează cu declarațiile martorilor, toate aceste probe urmând a fi avute în vedere de instanță cu ocazia deliberării.

Luând în considerare toate aceste probe, instanța apreciază că în prezenta cauză există probe certe de vinovăție, prezumția de nevinovăție instituită de art. 23 alin. 11 Constituție, art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.4 C.pr.pen., fiind răsturnată.

În drept, fapta inculpatului H. R. M., care, la 12.02.2014, a condus autoturismul marca Mercedes pe străzile din municipiul Oradea, ocazie cu care a refuzat prelevarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de prev. și ped. de art. 337 C.pen..

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art.337 C.pen., s-a realizat prin refuzul inculpatului de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Urmarea imediată, ca element al laturii obiective, este prezumată de lege, astfel că este suficientă stabilirea săvârșirii de către inculpat a faptei incriminate de lege pentru a subînțelege starea de pericol pentru siguranța traficului rutier generată de conduita inculpatului, legătura de cauzalitate între fapta săvârșită și urmarea socialmente periculoasă rezultă ex re, din însăși săvârșirea faptei. În ceea ce privește latura subiectivă, intenția inculpatului rezultă din împrejurarea că deși știa că se află sub influența băuturilor alcoolice, întrucât consumase în prealabil alcool, a refuzat în mod să se supună recoltării probelor biologice.

La stabilirea și individualizarea pedepselor, instanța urmează a avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 74 C.pen., reținând în acest sens faptul că inculpatul a condus autovehiculul după ce, în prealabil, a consumat băuturi alcoolice, iar ulterior a refuzat să se supună prelevării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, s-a urcat la volanul unui autovehicul, a refuzat să oprească la semnalele organelor de poliție, putându-se trage concluzia că inculpatul nu realizează pe deplin periculozitatea comiterii unor astfel de fapte. Instanța mai remarcă faptul că deși la o primă analiză infracțiunile la regimul circulației nu par a avea un pericol social ridicat în raport cu alte fapte care au limite de pedeapsă apropiate, acestea sunt în continuă creștere ca și număr în ultima perioadă de timp, iar urmările produse sunt tot mai grave, victime devenind persoane nevinovate, or numai aplicarea unor pedepse mai aspre ar putea cultiva în rândul opiniei publice responsabilitatea șofatului în condiții legale.

Raportat la circumstanțele reale ale faptei, circumstanțele personale ale inculpatului și limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunea săvârșită, instanța urmează a dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune la recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, apreciind că aceasta va fi de natură să reprezinte un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

Astfel, în baza art. 91 C.pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin.1 C.pen., iar în baza art. 93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, va obliga inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa, să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă și să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin.2 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, va impune inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor.

În baza art. 93 alin.3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Mănăstirii „Sfintei Cruci” din Oradea și Primăriei municipiului Oradea.

În baza art. 65 alin.1 C.pen., va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a și b C.pen., de la rămânerea definitivă a prezentei și până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 67 alin.1 C.pen., va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a și b C.pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 404 C.pr.pen., va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 96 C.pen..

În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen., va obliga inculpatul la plata sumei de 230 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, în care sunt cuprinse și cheltuielile aferente urmăririi penale.

În baza art. 272 C.pr.pen., va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a sumei de 100 lei cu titlu de onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu, avocat I. P., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1020 din 19.02.2015.

PENTRU ACESTE MOTICE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

baza art. 337 C.pen., cu aplic. art. 396 alin.10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul H. R. M., cetățean român, fiul lui M. și F., născut la data de 26.08.1975, în Marghita, județul Bihor, căsătorit, domiciliat în Oradea, Piața Nucetului nr. 9, ., ., fără antecedente penale, CNP_, la pedeapsa de:

10 (zece) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin.1 C.pen..

În baza art. 93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a).să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor;

b).să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c).să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d).să comunice schimbarea locului de muncă;

e).să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin.2 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului următoarea obligație:

-să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor.

În baza art. 93 alin.3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Mănăstirii „Sfintei Cruci” din Oradea și Primăriei municipiului Oradea.

În baza art. 65 alin.1 C.pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a și b C.pen., de la rămânerea definitivă a prezentei și până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 67 alin.1 C.pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a și b C.pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 404 C.pr.pen., atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 96 C.pen..

În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 230 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, în care sunt cuprinse și cheltuielile aferente urmăririi penale.

În baza art. 272 C.pr.pen., dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a sumei de 100 lei cu titlu de onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu, avocat I. P., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1020 din 19.02.2015.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 14 aprilie 2015.

Președinte, Grefier,

P. S. F. P. A. O. B.

Red. jud. P.S.F.P

Tehnored. gref. A.B.

3 ex./26.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Sentința nr. 481/2015. Judecătoria ORADEA