Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 338/2015. Judecătoria PETROŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 338/2015 pronunțată de Judecătoria PETROŞANI la data de 06-10-2015
Dosar nr._ poz. ex.pen. 437/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PETROȘANI
SENTINȚA PENALĂ NR. 338/2015
Ședința publică de la 06.10.2015
Completul constituit din:
Președinte - A. I.
Grefier - S. O.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Judecătoria Petroșani – a participat procuror: G. V.
Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 C.p.p.
Pe rol fiind judecarea procesului penal privind pe inculpatul V. N., trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. de art. 335 al. 2 C.pen., conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 336 al. 1 c.pen., cu aplicarea art. 38 al. 1 c.pen..
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat inculpatul .
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța a constatat că este primul termen de judecată, după procedura de cameră preliminară, prin încheierea dată în camera de consiliu în 23.06.2015 constatându-se legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 4846/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani.
În temeiul art. 374 Cpp s-a dat citire actului de sesizare, explicându-i-se inculpatului în ce constă învinuirea. Totodată i s-a adus la cunoștință dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Inculpatul a declarat că este de acord să fie audiat în instanță, precizând că recunoaște în totalitate faptele pentru care a fost trimis în judecată, își însușește probele administrate în faza de urmărire penală și înțelege să se prevaleze de aplicarea procedurii simplificate.
În conformitate cu disp. art.107 N.c.p.p. s-a verificat identitatea inculpatului, iar în baza art.109, 110 rap. la art.378 N. c.p.p. s-a procedat la audierea acestuia, declarația fiind consemnată în scris și atașată la dosar.
În baza art. 375 al.1 C.proc.pen., instanța a pus în discuție cererea formulată de inculpat, privind aplicarea în cauză, a procedurii recunoașterii vinovăției.
Reprezentanta Parchetului a solicitat admiterea cererii formulată de inculpat și, în consecință, aplicarea în cauză a procedurii recunoașterii vinovăției.
În baza art. 375 al.1 C.proc.pen., instanța admite cererea formulată de inculpatul V. N., privind aplicarea, în cauză, a procedurii recunoașterii vinovăției, urmând ca – la individualizarea judiciară a pedepsei – să se facă și aplicarea disp. art. 396 al.10 C.proc.pen., privind reducerea limitelor de pedeapsă. Reprezentanta Parchetului și inculpatul personal, au învederat că nu mai au cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Instanța a constatat terminată cercetarea judecătorească, conform art. 387 al.2 C.proc.pen. și a acordat cuvântul părților, conform art. 388 C.proc.pen..
Reprezentanta Parchetului, după ce a expus pe larg starea de fapt, a solicitat condamnarea inculpatului V. N., la pedeapsa închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 al.1 C.pen. și conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 cod penal și aplicarea art. 396 al.10 C.proc.pen., privind reducerea limitelor de pedeapsă, arătând că faptele au fost dovedite cu probele administrate în cauză și recunoscute de inculpat.
Totodată reprezentanta Ministerului Public a solicitat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Inculpatul V. N., având personal cuvântul, a declarat că lasă soluția la aprecierea instanței.
INSTANȚA,
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, pronunțat în dosarul penal nr. 4846/P/2014 la data de 30.04.2015 și înregistrat pe rolul Judecătoriei Petroșani sub numărul_ la data de 06.05.2015 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V. N., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 al.1 c.pen. și conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 cod penal.
În fapt, s-a reținut că în data de 30.08.2014, inculpatul a condus pe drumurile publice un autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,20 gr/l alcool pur în sânge și având permisul de conducere reținut pentru consum de alcool.
Fiind testat cu aparatul etilotest Drager de organele de poliție, s-a constatat o alcoolemie peste limita legală, respectiv 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care inculpatul a fost condus la Spitalul Municipal Petroșani pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul acesteia fiind de 1,20 g/l alcool pur în sânge, iar cea de a doua prelevare de probe biologice a fost refuzată, întocmindu-se proces-verbal în acest sens.
În dovedirea stării de fapt, s-au reținut ca mijloace de probă: proces-verbal de constatare (f. 9-11); imprimatul aparatului de testare alcoolscopică (f. 12); procesul-verbal de recoltare și buletinul de analiză clinică (f. 14); Buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie (f. 18); adresa S.R. Hunedoara (f. 19); declarațiile inculpatului (f. 32); declarațiile martorului (f. 27) ; cazier judiciar.
În cursul cercetării judecătorești a fost ascultat inculpatul, care a recunoscut și regretat fapta comisă, solicitând ca judecare cauzei să aibă loc conform procedurii recunoașterii vinovăției, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Inculpatul a fost cercetat atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței în stare de libertate.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În data de 30.08.2014, în jurul orei 415, inculpatul V. N., în timp ce conducea autoturismul marca Opel Astra, cu numărul de înmatriculare_, în dreptul magazinului „Profi” de pe . din municipiul Petroșani nu a respectat semnul de oprire efectuat regulamentar de către organele de poliție, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea autoturismului în cauză, fiind oprit în zona Livezeni, în dreptul pensiunii „F. de C.” din municipiul Petroșani.
Inculpatul V. N. a fost testat în vederea stabilirii alcoolemiei cu aparatul etiloltest ARUB 0333, test nr. 105 la ora 431, rezultatul fiind 0,53 mg/l alcool pur expirat, motiv pentru care inculpatul a fost condus la Spitalul de Urgență Petroșani pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar cea de a doua prelevare de probe biologice a fost refuzată, întocmindu-se proces-verbal în acest sens.
În urma analizei de laborator efectuată de Serviciul de Medicină Legală Hunedoara - D., potrivit buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. 956 s-a stabilit că inculpatul V. N. a avut o îmbibație alcoolică de 1,20 g/l alcool pur în sânge.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut și regretat faptele reținute în sarcina sa, declarând că este adevărat că în data de 30.08.2014, după ce anterior a consumat băuturi alcoolice a condus autoturismul marca Opel Astra, cu numărul de înmatriculare_, pe drumurile publice din localitatea Petroșani, fără a poseda permis de conducere.
Fiind oprit de organele de poliție a fost testat cu aparatul marca Drager, rezultatul acestuia fiind de 0,53 mg/l, după care a fost condus la Spitalul Municipal Petroșani unde i s-a recoltat o probă biologică de sânge rezultatul acesteia fiind de 1,20 gr %0, rezultate pe care nu le contestă de altfel.
Această situație de fapt rezultă din probele legal administrate în faza de urmărire penală și însușite de inculpat în cursul cercetării judecătorești, respectiv: proces verbal de constatare, testul de respirație alcooltest marca Drager, buletin de analiză toxicologică alcoolemie, declarațiile inculpatului, declarația martorului P. S. M., cazier judiciar.
Din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 956 rezultă că la orele 0450, inculpatul avea o alcoolemie de 1,20 g %0.
Din adresa Serviciului Rutier Hunedoara nr._/SR/CR/10.09.2014 rezultă faptul că la data de 8.06.2014 Poliția municipiului V. - Formațiunea Rutieră a întocmit dosar de cercetare penală conform art. 336 al. 1 c.pen., astfel că dreptul de a conduce i-a fost suspendat. În consecință, la data de 30.08.2014 inculpatul V. N. nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Starea de fapt expusă mai sus rezultă și din declarația martorului asistent P. S. M., care confirmă faptul că în prezența sa inculpatul a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice, după care a condus autoturismul. De asemenea, martorul a precizat că în prezența sa inculpatul a fost testat de organele de poliție cu fiola alcooltest, rezultatul acestei probe fiind de 0,53 mg/l în aerul expirat.
Instanța apreciază că în privința faptelor inculpatului, există probe certe de vinovăție, prezumția de nevinovăție instituită de art. 23 alin. 11 Constituție, art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 99 C.p.p. fiind răsturnată.
Ansamblul probelor administrate în faza de urmărire penală și însușite de inculpat în timpul cercetării judecătorești, confirmă în integralitatea lor împrejurarea că inculpatul a condus autoturismul pe drumuri publice, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală și fără a poseda permis de conducere, faptele inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor prev de art. 336 al.1 C.pen. și art. 335 al.2 cod penal, cu aplicarea art. 38 al.2 cod penal.
Sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, cunoscând dispozițiile legale care reglementează circulația pe drumurile publice, deci cu intenție directă, după ce a consumat băuturi alcoolice, a urcat la volanul autovehiculului pe care l-a condus pe un drum public, având o îmbibație alcoolică peste limita legală și fără a poseda permis de conducere.
Având în vedere atitudinea sinceră a inculpatului, de recunoaștere și de regret a faptelor reținute în sarcina sa, de însușire a probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța, constatând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 375 C.pr.pen., va admite cererea inculpatului și va dispune condamnarea acestuia în limitele de pedeapsă reduse conform dispozițiilor art. 396 al. 10 C.pr.pen.
Lipsa de antecedente penale, precum și atitudinea sinceră a acestuia în faza de urmărire penală, raportat la natura infracțiunilor și starea fizico-psihica conștientă a inculpatului anterior săvârșirii faptelor, nu vor fi avute în vedere de către instanță ca circumstanțe atenuante, întrucât acestea corespund unui comportament normal în societate, fiind conduite firești și nu comportări de natură să îl îndreptățească pe inculpat la un tratament sancționator mai ușor .
La stabilirea și individualizarea pedepsei, instanța urmează a avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, reținând în acest sens în primul rând nivelul alcoolemiei din sânge pe care o avea inculpatul, precum și faptul că acesta a condus pe un drum public, fără a poseda permis de conducere.
Toate aceste criterii, analizate prin prisma faptului că infracțiunile pentru care inculpatul este trimis în judecată sunt infracțiuni de pericol și avute în vedere în contextul creșterii anuale constante a numărului de accidente rutiere și a numărului accidentelor rutiere cu victime în România, și în contextul situării României, potrivit statisticilor oficiale ale Uniunii Europene, pe primele locuri la numărul accidentelor rutiere, la numărul de accidente rutiere cu victime omenești, denotă că faptele inculpatului prezintă pericolul social al unor infracțiuni, criterii pe care instanța le va avea în vedere și la analiza și asigurarea realizării scopului imediat al pedepsei, anume asigurarea prevenției generale și speciale.
Instanța apreciază că aplicarea unei pedepse orientată spre cuantumul minim prevăzut de lege este suficientă pentru îndreptarea inculpatului, având în vedere circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei și conduita procesuală sinceră a inculpatului ( atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată).
În consecință, în baza art. 335 al.2 C.pen., cu aplic. art. 396 al. 10 C.pr.pen instanța va dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 4 luni închisoare, iar în baza art. 336 al.1 C.pen., cu aplic. art. 396 al. 10 C.pr.pen instanța va dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 10 luni închisoare.
Având în vedere că faptele din prezenta cauză au fost săvârșite în concurs real, instanța, în baza art. 39 al.1 C.pen. va contopi pedepsele aplicate în cauză, aplicând pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare, la care se va adauga un spor de 1/3 din pedeapsa de 4 luni închisoare, inculpatul având de executat o pedeapsă finală de 10 luni 40 de zile închisoare.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei aplicate, având în vedere condițiile în care a fost săvârșită fapta, nivelul alcoolemiei, instanța apreciază că singura măsură eficientă pentru atingerea scopului preventiv și educativ al pedepsei este suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei prevăzute de art. 91 C.p., fiind întrunite condițiile prevăzute de lege pentru aplicarea acesteia, având în vedere și manifestarea de voință a inculpatului în scopul prestării unei munci neremunerate în folosul comunității.
Pe cale de consecință, instanța va dispune în baza art. 91 C. pen. suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, urmând a stabili un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. se va dispune obligarea inculpatului V. N. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. se va impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul V. N. urmează a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei orașului Lupeni sau Primăriei Orașului V., pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.
Potrivit art. 91 alin. (4) C. pen. se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.
Constatând culpa procesuală a inculpatului în producerea cheltuielilor de judecată, instanța, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. dispune obligarea inculpatui la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
În baza art. 335 al. 2, cu aplic. art. 396 al.10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul V. N., fiul lui N. și R., născut la 10.05.1988 în Lupeni, jud. Hunedoara, domiciliat în Lupeni, ., ., ., fără antecedente penale, la o pedeapsă de:
- 4 luni închisoare;
În baza art. 336 al.1 C.pen., cu aplic. art. 396 al.10 C.pr.pen. condamnă pe același inculpat, la o pedeapsă de:
- 10 luni închisoare;
În baza art. 39 al.1 C.pen., contopește pedepsele aplicate în cauză, după cum urmează: aplică pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din pedeapsa de 4 luni închisoare, inculpatul având de executat o pedeapsă finală de 10 luni 40 de zile închisoare.
În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul V. N. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul V. N. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Orașului Lupeni sau Primăriei Orașului V., pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 06.10.2015.
Președinte, Grefier,
A. I. S. O.
Red. A.I./tehn. S.O.
4 ex/12.10.2015
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 326/2015.... → |
|---|








