Înlocuire pedeapsă amendă cu închisoarea. Art.586 NCPP. Sentința nr. 97/2015. Judecătoria PETROŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 97/2015 pronunțată de Judecătoria PETROŞANI la data de 24-03-2015
ROMANIA
JUDECĂTORIA PETROȘANI
JUDEȚUL HUNEDOARA
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR. 97/2015
Ședința publică din data 24.03.2015
Instanță constituită din:
Președinte: PONYICZKY GABRIELA
Grefier: I. V.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Petroșani – a fost legal reprezentat de procuror – D. L..
Pe rol fiind soluționarea sesizării sesizarea formulată de Biroul Executări penale din cadrul Judecătoriei Petroșani cu privire la înlocuirea restului rămas neachitat din pedeapsa amenzii penale, în sumă de 240 lei aplicată condamnatului – intimat L. V. prin sentința penală nr. 486/29.10.2012 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosar nr._, definitivă prin nerecurare.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat C. P. A. pentru intimat, lipsă fiind intimatul.
Procedura a fost legal îndeplinită în condițiile art. 353 C. proc. pen.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a constatat că a fost depusă la dosar, de către Biroul Executări Penale, chitanța nr._ din 12.03.2015 cu care intimatul a făcut dovada plății restului rămas neachitat din amenda penală aplicată.
Reprezentanta parchetului a declarat că nu mai are cereri de probe de formulat și a solicitat acordarea cuvântului pe fond.
Avocat C. P. A. pentru intimat, a declarat de asemenea că nu mai are cereri de probe de formulat și a solicitat acordarea cuvântului pe fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a constatat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta parchetului, a solicitat respingerea sesizării Biroului Executări Penale, întrucât intimatul a achitat integral amenda penală aplicată. A solicitat ca, cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.
Avocat C. P. A. pentru intimat a solicitat de asemenea respingerea sesizării Biroului Executări Penale. A solicitat de asemenea plata onorariului pentru apărător din oficiu.
JUDECĂTORIA,
În deliberare asupra sesizării de față, reține:
Prin sesizarea înregistrată sub nr._ din data de 4 martie 2015 la Judecătoria Petroșani, Biroul Executări Penale din cadrul acestei instanțe a solicitat înlocuirea restului rămas neexecutat în sumă de 240 lei din pedeapsa amenzii penale în sumă 1500 lei aplicată condamnatului L. V. prin sentința penală nr. 486/29.10.2012 a Judecătoriei Petroșani, dosar nr._ - definitivă prin nerecurare - cu pedeapsa închisorii.
În motivarea sesizării s-a arătat că prin sentința penală nr. 486/2012 pronunțată de Judecătoria Petroșani, s-a dispus condamnarea la pedeapsa amenzii penale în sumă de 1500 lei.
Ulterior, prin sentința penală nr. 38/2013 pronunțată de Judecătoria Petroșani, s-a dispus eșalonarea plății amenzii penale, la cererea condamnatului, în 24 rate lunare de câte 62,50 lei, ultima rată fiind scadentă la data de 31 decembrie 2014, condamnatul achitând rate în valoare totală de 1260 lei.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 486/29.10.2012 a Judecătoriei Petroșani, rămasă definitivă prin nerecurare, a fost aplicată inculpatului L. V., cetățean român, fiul lui E. și D., născut la data de 15 iulie 1991 în localitatea Petroșani, județul Hunedoara, CNP:_, domiciliat în P., .. 28, ., pedeapsa de 1500 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. și ped. de art. 180 alin. 2 C.pen.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 ind. 1 C.pen., cu privire la înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii.
Prin sentința penală nr. 38 din data de 28 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Petroșani, definitivă prin nerecurare, a fost admisă cererea formulată de condamnatul L. V. și, în baza art. 425 alin. 2 C.pr.pen., s-a dispus eșalonarea plății amenzii penale în cuantum de 1500 lei aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 486/2012 a Judecătoriei Petroșani, rămasă definitivă prin nerecurare, pe o perioadă de 24 de luni, începând cu luna ianuarie 2013 și până la 31 decembrie 2014, rate lunare de câte 62,5 lei, la data sesizării instanței cu prezenta, condamnatul mai având de achitat suma de 240 lei (chitanțe de plată a ratelor de amendă penală - filele 176-191 și 194-197 în dosar nr._, atașat).
Cu chitanța . nr._ din data de 12 martie 2015, persoana condamnată a făcut dovada executării integrale a pedepsei amenzii penale (fila 6 în dosar).
În consecință, față de dispozițiile art. 586 alin. 6 C.pr.pen. potrivit cu care dacă persoana condamnată achită amenda pe parcursul soluționării cauzei, sesizarea privind înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii va fi respinsă ca neîntemeiată, instanța va pronunța o soluție de respingere a prezentei sesizări.
În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenta procedură sunt în sarcina acestuia, iar suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru persoana condamnată prin delegația_ din data de 9 martie 2015 emisă de Baroul Hunedoara, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 586 alin. 6 C.pr.pen., respinge ca neîntemeiată sesizarea formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Petroșani cu privire la înlocuirea pedepsei amenzii penale aplicată condamnatului L. V., cetățean român, fiul lui E. și D., născut la data de 15 iulie 1991 în localitatea Petroșani, județul Hunedoara, CNP:_, domiciliat în P., .. 28, . – prin sentința penală nr. 486/29.10.2012 a Judecătoriei Petroșani, definitivă prin nerecurare, cu pedeapsa închisorii.
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare, în sumă de 200 lei, rămân în sarcina statului.
Suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru persoana condamnată, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație, la Tribunalul Hunedoara, în termen de 3 zile de la comunicarea minutei sentinței de față.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 martie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. G. I. V.
PG/IV/4 ex.
Red..07.04.2015.
| ← Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr.... | Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466... → |
|---|








