Comisie rogatorie internaţională. Sentința nr. 2783/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2783/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 23-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALA Nr. 2783/2015
Ședința publică de la 23 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. D.
Grefier E. D. O.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul M. Justiției – Direcția D. Internațional si Cooperare Judiciară - Serviciul Cooperare Judiciara Internaționala in materie Penala și pe intimatul A. M. E., având ca obiect recunoașterea sancțiunilor pecuniare (Legea 302/2004)
La ședință a participat procuror B. C. din cadrul Ministerului Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca dezbaterile in fond asupra cauzei au avut loc in ședința publică din data de 07.10.2015, când susținerile părților au fost consemnate in scris prin încheierea de amânare a pronunțării din acea data care face parte integranta din prezenta sentință iar in urma deliberărilor s-a pronunțat următoarea soluție.
INSTANȚA
La data de 11.02.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Topoloveni, cererea de comisie rogatorie formulată de autoritatea de transmitere slovenă privind pe condamnatul A. M. E., domiciliat în Mioveni, .. L1, . jud. Argeș.
Prin sentința penală nr. 88/07.04.2015, Judecătoria Topoloveni și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.05.2015, sub același număr de dosar.
În ședința publică din data de 24.06.2015, instanța a dispus modificarea obiectului cererii în recunoașterea sancțiunii pecuniare – Legea nr. 302/2004.
Au fost atașate înscrisurile în limba slovenă și traduse în limba romana, inclusiv certificatul prevăzut de art. 235 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Statul sloven ca stat emitent solicită recunoașterea și executarea unor sancțiuni pecuniare dispuse de instanța slovenă în defavoarea numitului A. M. E., domiciliat în Mioveni, .. L1, . jud. Argeș.
Potrivit art. 223 alin 2 și 3 din Legea nr. 302/2004, legea română prevede condiția existenței dublei incriminări în cazul ordinului de indisponibilizare emis în vederea executării unor sume de bani stabilite ca sancțiune pecuniară.
În condițiile în care autoritățile judiciare slovene i-au aplicat cetățeanului român sancțiunea pecuniară de 300 euro pentru faptul că în data de 16.03.2014, la orele 23:18, a trecut prin stația de plată a taxei de autostradă D., pe autostrada cu plată A3 într-un autoturism cu nr. de înmatriculare_, fără a avea vigneta valabilă, ce reprezintă în legislația civilă slovenă o contravenție la circulația pe drumurile publice, condiția dublei incriminări nu este realizată deoarece în legislația ce reglementează circulația pe drumurile publice în România, OUG 195/2002, această faptă nu este prevăzută ca fiind o faptă penală.
În aceste condiții, în baza art. 239 alin. 2 din Lg. nr. 302/2004 și Deciziei – cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005, instanța va respinge cererea judecătorului delegat din Republica Slovenă întrucât lipsește în cauză dubla incriminare.
Potrivit art. 247 din Legea nr. 302/2004 se va informa statul emitent prin Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției.
Se va comunica hotărârea Judecătoriei Celje și Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne, în baza art. 275 C.pr.pen., în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, în baza art. 239 alin. 2 din Lg. nr. 302/2004 și Deciziei – cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005, cererea judecătorului delegat din Republica Slovenă, ca nefondată.
Comunică hotărârea Judecătoriei Celje și Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân, în baza art. 275 C.pr.pen., în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2015.
Președinte,
DUMITRU DUMITRU
Grefier,
E. D. O.
Red.D.D.
Tehnored.G.F/04.01.2016/2 ex
← Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
---|