Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 1787/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 1787/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 18-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1787/2015

Ședința nepublică de la 18 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE GABRIELA IORDACHE

Grefier C. I. R.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin procuror

M. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat G. G. G., parte responsabilă civilmente G. E., parte responsabilă civilmente G. F., autoritate tutelară S. De Probațiune Argeș și pe parte vătămată S. R. M., având ca obiect furtul (art.228 NCP) alin.1 rap. la art. 229 alin.1 lit.d NCP cu aplic. art. 113 alin.2 NCP ambele cu aplic. art. 5 alin.1 N C.p.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. of. M. C. pentru inculpatul lipsă G. G. G., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-au depus la dosar fișa de cazier judiciar a inculpatului și referatul de evaluare întocmit de S. de Probațiune Argeș.

Apărătorul inculpatului și reprezentantul Parchetului precizează că nu mai au alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în dezbateri de fond.

Instanța, în baza art. 387 alin 2 Cpp constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond, potrivit disp. art. 388 Cpp

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită în baza art. 114 alin 1 cp, 115 alin 1, pct. 1 lit. b Cp aplicarea măsurii educative neprivative de libertate a supravegherii prev. de art. 118 cp cu stabilirea unui termen de supraveghere de 6 luni. În baza art. 121 alin 1 lit. a și e cp solicită obligarea inculpatului de a se prezenta la S. de Probațiune Argeș la datele fixate de consilierii de probațiune și de a urma cursurile școlare la care este înscris. Cu privire la latura civilă, solicită admiterea pretențiilor civile formulate de partea vătămată S. R. M. și obligarea inculpatului ,în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata despăgubirilor către aceasta în măsura în care au fost dovedite. În baza art. 274 cpp solicită obligarea inculpatului, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apărătorul inculpatului, având cuvântul, solicită în baza art. 115 alin.1 pct. 1 sau 2 cp aplicarea unei măsuri educative neprivative de libertate, cu reținerea stării de minoritate, iar la stabilirea duratei măsurii solicită să se aibă în vedere poziția sinceră de recunoaștere și regret a faptei săvârșite. Precizează că inculpatul și-a asumat vina pentru fapta comisă și a conștientizat gravitatea și consecințele acesteia. Solicită, de asemenea, să se aibă în vedere concluziile referatului de evaluare din care rezultă că inculpatul are perspective de reintegrare socială, precum și o motivație puternică de a-și continua studiile. Pe latura civilă solicită admiterea pretențiilor solicitate de parte civilă în măsura în care au fost dovedite.

INSTANȚA

Prin rechizitoriul nr. 7697/P/2012 din data de 18.09.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul G. G. G. pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 Ncp rap. la art. 229 alin.1 lit. d NCP cu aplic. art. 113 alin. 2 NCP ambele cu aplic. art. 5 alin.1 N C.p.

În actul de sesizare s-a reținut, în esență, că la data de 24.09.2012, în jurul orei 11,30 inculpatul a pătruns prin efracție, în autoturismul persoanei vătămate Ș. R. M., de unde a sustras o geantă în care se aflau 450 lei, un telefon mobil marca LG și alte bunuri.

Situația de fapt expusă mai sus se dovedește cu următoarele mijloace de probă: declarație persoană vătămată, Ș. R. M.; f.26,30; declarație suspect/inculpat;fl3-14; declarație constituire parte civilă în cauză. f27, procese-verbale de cercetare la fața locului; planșe foto, f. 19-21; raport criminalistic de identificare FL 5.10-02, f. 31; raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopica, f. 35; raport de expertiză medico-legală psihiatrică f. 41, certificat cazier judiciar f. 7.

Persoana vătămată Ș. R. M. s-a constituit parte civilă în procesul penal în cursul urmăririi penale, cu suma de 1400 lei reprezentând valoarea prejudiciului nerecuperat

Inculpatul, prezent în instanță la termenul de judecată din data de 14.05.2015, a arătat că recunoaște și regretă săvârșirea faptelor, solicitând totodată aplicarea în ceea ce-l privește a dispozițiilor art. 375 C.p.p., cu menționarea faptului că este de acord ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește.

Constatând îndeplinite condițiile pentru aplicarea procedurii simplificate, instanța a admis solicitarea inculpaților, sens în care în faza de judecată nu a mai fost administrat niciun mijloc de probă, cu excepția referatului de evaluare intocmit de S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 24.09.2012, persoana vătămată Ș. R. M. a sesizat organele de poliție din cadrul Secției Nr.2 Poliție Pitești cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orelor 11:30, persoane necunoscute, prin efracție, i-au sustras din autoturismul marca Dacia Solenza, parcat în parcarea amenajată în fața magazinului Comaliment Titan, din Pitești, o geantă în care avea suma de 450 de lei, un telefon marca LG și altele.

In baza sesizării organele de politie s-au deplasat la fata locului si au efectuat cercetarea locului comiterii infracțiunii, împrejurare în care a fost ridicat un fragment de urmă papilară, care s-a stabilit că aparține inculpatului minor G. G. G..

La data de 07.11.2012, persoana vătămată L. D. a sesizat organele de poliție din cadrul Secției 2 Poliție Pitești cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orelor 10:00, persoane necunoscute au pătruns prin efracție în autoturismul acesteia marca Dacia L., parcat în parcarea amenajată în fața . răvășit bunurile în interior și au fugit fără să sustragă bunuri, fiind surprinși de mama persoanei vătămate, Mierlici E.. In urma activităților desfășurate s-a stabilit faptul că autorii faptei sunt numiții G. G. G. și G. Leonardo, minor in vârstă de 13 ani, care au recunoscut comiterea faptei.

La data de 23.11.2012, în jurul orelor 20.15, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, în timp ce se aflau în timpul serviciului pe . Pitești, au identificat pe numiții G. G. G. și G. Leonardo în timp ce transportau o roată de autoturism.

În urma activităților desfășurate, cei doi au recunoscut faptul că au sustras roata în cauză dintr-un autoturism marca Dacia L. aflat în apropiere, în care numitul G. G. G. a pătruns prin efracție, timp în care G. Leonardo i-a asigurat paza.

La data de 05.04.2013, în jurul orelor 18:45, Secția 2 Poliție Pitești a fost sesizată de către numitul C. V., cu privire la faptul că a observat o persoană necunoscută pătrunzând prin efracție într-un autoturism marca Dacia Solența, parcat în fața blocului TI din . Pitești. în urma activităților s-a stabilit că autorul faptei este numitul G. G. G., care a recunoscut comiterea faptei, arătând că a sustras suma de 6 lei.

Din cercetările efectuate a rezultat la data de 24.09.2012, în jurul orei 11,30, inculpatul minor G. G. G. a pătruns prin efracție, în autoturismul persoanei vătămate Ș. R. M., parcat în parcarea amenajată în fața magazinului Comaliment Titan, din Pitești, de unde a sustras o geantă în care se aflau 450 lei, un telefon mobil marca LG și alte bunuri.

La data de 07.11.2012, în jurul orelor 10,00 inculpatul minor G. G. G., a pătruns prin efracție, în autoturismul persoanei vătămate L. D., parcat în parcarea amenajată în fața blocului D6 din Pitești, a răvășit bunurile din interior și a fugit fară să sustragă bunuri, fiind ajutat de către fratele său mai mic G. Leonardo, care nu împlinise vârsta de 14 ani, care a asigurat locul faptei.

La data de 23.11.2012, în jurul orelor 20,15,inculpatul G. G. G. a pătruns prin efracție, în autoturismul persoanei vătămate P. C., parcat în parcarea amenajată pe . mun. Pitești jud. Argeș de unde a sustras o roată auto, fiind ajutat de fratele său mai mic G. Leonardo, care i-a asigurat paza.

La data de 05.04.2013, în jurul orelor 38,45 inculpatul G. G. G. a pătruns prin efracție în autoturismul persoanei vătămate R. I. parcat în fața blocului TI din . unde a sustras suma de 6 lei.

La datele de 05.03.2014, 02.04.2014 și 14.04.2014 persoanele vătămate L. D., P. C. și R. I. au declarat că s-au împăcat cu suspectul G. G. G. și nu mai au pretenții penale, civile sau de alta natură față de acesta.

Întrucât persoana vătămată Ș. R. M. nu și-a manifestat acordul de voință în sensul împăcării cu inculpatul minor G. G. G., prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești din data de 06.05.2014 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale fata de inculpat, pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. î rap. la art. 229 alin. 1 lit. d) Noul Cp., cu aplic. 113 alin.. 2 Noul C. p., ambele cu aplic. art. 5 alin. 1 din Noul C. p., constând în aceea că la data de 24.09.2012, în jurul orelor 11,30, a pătruns prin efracție în autoturismul proprietatea acesteia, parcat în parcarea amenajată în fața magazinului Comaliment Titan, din Pitești, de unde a sustras o geantă în care se aflau 450 lei, un telefon mobil maica LG și alte bunuri, prejudiciul suferit de persoana vătămată fiind evaluat la suma de 1400 lei.

La data data de 24.09.2012, în jurul orelor 11,30, persoana vătămată Ș. R. M. a parcat și încuiat autoturismul marca Dacia Solența, cu nr. de înmatriculare_, proprietate a ., în parcarea amenajată în fața magazinului Comaliment Titan, din Pitești-planșa foto( f. 19-21 d.u.p.).

Inculpatul, aflat singur în parcarea magazinului Comaliment Titan, din Pitești a observat că geamul din partea șoferului autoturismului Dacia Solența, respectiv portiera stânga față, este deschis cât să permită introducerea unui braț și că în autoturism se află o geantă de damă, moment în care a luat decizia să sustragă această geantă cu scopul de a găsi bani sau bunuri pe care să le vândă. Astfel, inculpatul a băgat mâna prin deschizătura geamului și a tras siguranța încuietorii ușii deblocând-o, a deschis portiera stângă față și din interiorul autoturismului a luat geanta de dama. S-a îndepărtat câțiva metri de autoturism, a căutat în geantă și a sustras din ea un telefon mobil, marca L.G. și suma de 450 lei, după care a aruncat-o în apropiere, în iarbă.

În continuare, inculpatul a cheltuit în oraș suma de bani la jocuri mecanice, iar telefonul l-a vândut unei persoane necunoscute contra sumei de 50 lei, pe care i-a cheltuit de asemenea, la jocurile mecanice.

La întoarcere, în jurul orelor 12,30, persoana vătămată a găsit autoturismul având ușa stângă față descuiată, fără ca aceasta să prezinte urme de forțare și a constatat că din interiorul autoturismului lipsește geanta aflată între cele două scaune din față.

Cu prilejul efectuării cercetării locului infracțiunii și implicit a autoturismului, de către organele de poliție, au fost identifícate, relevate și ridicate mai multe urme papilare, care după efectuarea examinărilor dactiloscopice în baza de date a sistemului Afis Morpho Trak, s-a stabilit că aparțin inculpatului minor G. G. G. (raport de constatare tehnico-științiflcă dactiloscopică nr._ din 21.01.2013.

Chemat la audieri, în prezența mamei sale G. E., inculpatul a recunoscut întreaga activitate infracțională, așa cum a fost descrisă anterior, declarațiile sale sunt sincere și se coroborează cu ansamblul probator administrat în cauză.

Inculpatul minor G. G. G., care nu împlinise 16 ani la data comiterii furtului, a fost supus unei expertizării psihiatrice, pentru a se stabili dacă avea dicernământ păstrat la data săvârșirii faptei de furt reținute în sarcina sa, expertiza medico-legală nr. 60/A1/ 07.02.2013 concluzionând că avea prezența și capacitatea psihică de a aprecia în mod critic conținutul și consecința faptelor sale, fără a se impune măsuri cu caracter medicaI.f.35-39.

Față de numitul G. Leonardo, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1, lit. b) și d) Cp., raportat la data săvârșirii faptelor ( 07.11.2012 respectiv 23.11.2012), întrucât nu împlinise vârsta de 14 ani (fiind născut la data de 16.06.1999), s-a constatat că în cauză este incidență o cauză de neimputabilitate, respectiv minoritatea, prev de atr.27 C.p., fapt pentru care în baza art. 314 alin. 1 lit. a) C.p.p., art. 315 alin. 1 lit. bC C.p.p. și art. 16 alin. 1 lit. d) s-a dispus clasarea cercetărilor penale.

In drept, fapta inculpatului G. G. G. care la data de 24.09.2012, în jurul orei 11,30, a pătruns prin efracție, în autoturismul persoanei vătămate Ș. R. M., parcat în parcarea amenajată în fața magazinului Comaliment Titan, din Pitești, de unde a sustras o geantă în care se aflau 450 lei, un telefon mobil marca LG și alte bunuri întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și pedepsită de art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. d d C.p., ambele cu aplic. art. 5 alin. 1 C.p.

În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, art. 5 alin. 1 din Noul Cod penal prevede că în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Fapta din prezentul dosar a fost comisă la data de 24.09.2012, dată la care era în vigoare Codul penal din 1968, iar la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod penal.

Infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 rap. la art.209 alin. 1 lit. i din Codul penal din 1968 este incriminată în continuare și în noua reglementare care, la art. 229 alin. 1 lit. d prevede că furtul săvârșit prin efracție se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Potrivit art. 209 alin. 1 lit. i din Codul penal din 1968, furtul săvârșit prin efracție se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Având în vedere limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, în cauza de față legea penală mai favorabilă este art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. d Cp. din 2009 care prevede valori mai reduse ale minimului și maximului special decât art. 208 alin. 1 rap. la art.209 alin. 1 lit. i, dar și faptul că Noul Cod penal nu mai prevede că minorilor li se poate aplica o pedeapsă, astfel că se va da eficiență dispozițiilor art. 5 alin. 1 din Noul Cod penal, urmând a se aplica legea penală mai favorabilă, respectiv art. 228 alin.1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. d din Codul penal.

Inculpatul erau minor la data săvârșirii faptelor, fiindu-i aplicabile dispozițiile 114 C. p.

Ținând cont de concluziile și recomandările cuprinse in referatul de evaluare întocmite de S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș și elementele de conturează personalitatea inculpatului, care a absolvit 5 clase, este elev la FR Liceul Armand C., a mai fost anterior sancționat cu amenzi administrative pentru infracțiunea furt calificat în dosarele nr. 7992/P/2010, 8620/P/2010, 509/P/2011, fapt ce duce la concluzia că inculpatul este predispus la săvârșirea unor fapte de furt și, cu toate că a mai fost sancționat pentru acest gen de fapte, a recunoscut în totalitate comiterea faptelor, având o atitudine sinceră, a conștientizat pericolului faptei comise, fără a-i minimiza gravitatea, dorește să stopeze comportamentul antisocial, să își continue studiile si să re reintegreze în societate, având sprijinul familiei, instanța constată că măsura educativă ce mai adecvată este aceea a supravegherii pe o durată de 6 luni stabilită potrivit art. 118 Cp.

În baza art. 121 alin. 1 lit. a și e Cp instanța va impune inculpatului obligația de a urma cursurile școlare la care este inscris in prezent și obligația de se prezenta la S. de Probațiune Argeș la datele fixate de consilierii de probațiune.

Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 123 Cp.

Pentru considerentele avute in vederea pe parcursul analizei acțiunii penale, instanța constată că sunt îndeplinite in cauză condițiile răspunderii civile delictuale.

Cu privire la întinderea prejudiciului, instanța constată că inculpatul a sustras părții civile un telefon mobil marca LG in valoare de 1000 lei și suma de 450 lei.

In baza art. 397 C.p.p. corob. cu art. 1349 și urm. C. civ. va obliga pe inculpat in solidar cu părțile responsabile civilmente G. E. și G. F. să plătească părții civile Ș. R. M. suma de 1400 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 274 C.p.p. va obliga pe inculpat in solidar cu părțile responsabile civilmente la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei cheltuieli aferente fazei de urmărire penală, iar 200 lei onorariu pentru av. oficiu C. M. se va plăti din fondurile MJ

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 114 alin. 1 Cp, art. 115 alin. 1 pct. 1 lit. b CP aplică inculpatului minor G. G. G., fiul lui F. și Euforia, născut la 15.10.1996 în Pitești, domiciliat în Pitești, ., jud. Argeș, CNP_, cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. d C.p. C.p., cu aplic. art. 113 C.p., cu reținerea art. 5 C.p. și art. 396 alin. 10 C.p.p. măsura educativă a supravegherii pe o durată de 6 luni stabilită potrivit art. 118 Cp.

În baza art. 121 alin. 1 lit. a și e Cp instanța impune inculpatului obligația de a urma cursurile școlare la care este inscris in prezent și obligația de se prezenta la S. de Probațiune Argeș la datele fixate de consilierii de probațiune.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 123 NCp.

In baza art. 397 C.p.p. corob. cu art. 1349 și urm. C. civ. obligă pe inculpat in solidar cu părțile responsabile civilmente G. E. și G. F. să plătească părții civile Ș. R. M., domiciliată în Pitești, ., ., . suma de 1400 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 274 C.p.p. obligă pe inculpat in solidar cu părțile responsabile civilmente la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei cheltuieli aferente fazei de urmărire penală, iar 200 lei onorariu pentru av. oficiu C. M. se va plăti din fondurile MJ.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2015

Președinte,

G. I.

Grefier,

C. I. R.

2.ex. red.GI/dact.VO/29 Iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 1787/2015. Judecătoria PITEŞTI