Lipsirea de libertate în mod ilegal. Art.205 NCP. Sentința nr. 378/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 378/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 16-10-2015

Dosar nr._ /2015- lipsire de libertate în mod ilegal –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R.

Sentința penală nr. 378

Ședința publică de la 16 octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE V. S.

GREFIER T. L.

Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror C. E. Miteluț de la P. de pe lângă Judecătoria R..

Ședința de judecată este înregistrată prin mijloace tehnice audio, în condițiile art.369 C.p.p.

Pe rol, la ordine, s-a luat spre soluționare cauza penală privind pe inculpații B. P. - fiul lui I. și A., născut la 29.06.1984 în municipiul R., județul N., domiciliat în comun B., ., CNP_ și B. P. - fiul lui I. și A., născut la 29.06.1984 în mun. R., județul N., domiciliat în comun B., ., CNP_, cercetați în dosarul nr.4822/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria R., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin.1 și 3 lit. a Cod penal, tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. 1 Cod penal, și amenințare, prev. de art. 206 alin. 1 Cod penal.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 09 octombrie 2015, fiind consemnate în încheierea corespunzătoare care face parte integrantă din prezenta, când pentru deliberare pronunțarea s-a amânat la data de 16 octombrie 2015.

INSTANȚA

Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria R. la data de 6.11.2014 în dosarul nr.4822/P/2013 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților BACOSCĂ P., fiul lui I. și A., născut la 29.06.1984 în municipiul R., județul N., domiciliat în ., CNP -_, studii 10 clase, căsătorit, 3 copii, fără ocupație, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 și 3 lit. a Cod penal, tulburarea ordinii si liniștii publice, prev. de art. 371 alin. 1 Cod penal și amenințare, prev. de art. 206 alin. 1 Cod penal, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 5 alin. 1 Cod penal și BACOSCĂ A., fiul lui I. și A., născut la 10.02.1981 în ., cu domiciliul în comuna/., CNP -_, studii 8 clase, necăsătorit, fără ocupație, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 Cod penal, tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. 1 Cod penal, amenințare, prev. de art. 206 alin. 1 Cod penal și lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 1 Cod penal, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 5 alin. 1 Cod penal.

S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că în noaptea de 9/10 noiembrie 2013, în fața unei discoteci, sub amenințarea cu pistolul, a lipsit de libertate persoana vătămată A. P., tulburând totodată ordinea și liniștea publică, iar inculpatul B. A., în noaptea de 9/10 noiembrie 2013, a amenințat cu moartea persoana vătămată A. P., a lovit-o și a lipsit-o de libertate, tulburând totodată ordinea și liniștea publică.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a plângerii persoanei vătămate și declarația acesteia (f. 15, 18, 19, 20, 21), proces verbal de control (f. 16), dovada de predare a pistolului la Poliția municipiului R. (f. 23), ordonanțe de reținere (f. 24-27) și ordonanțe de luare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea (f. 30-32), declarațiile martorilor M. I. M. (f. 33, 34), G. R. (f. 35, 36), S. D. M. (f. 37, 38), Tmaș C. L. (f. 39, 40), G. A. (f. 41, 42), A. I. (f. 43, 44), B. I. P. (f. 45, 46), D. M. (f. 47, 48), G. M. (f. 49, 50-52), E. C. P. (f. 53-56), B. G. (f. 58), O. C. (f. 59-61), G. I. M. (f. 63, 64), citații inculpați (f. 67, 71, 86, 90) și procese verbale de îndeplinire a procedurii de citare (f. 68, 69, 72, 73, 75, 87, 88, 91, 92, 94), comunicări avocat privitor la neprezentarea inculpaților pentru audiere (f. 70, 89), declarațiile inculpaților B. P. (f. 81, 82, 83, 85) și B. A. (f. 98, 99, 100, 101).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoria R. la data de 28.11.2014 sub nr._ .

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 21.01.2015, definitivă la data de 21.01.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art. 374 C. proc. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. iar, în urma răspunsului negativ al acestuia, a procedat la audierea inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 378 C. proc. pen. Totodată, au fost audiați martorii din lucrări, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei și s-a încuviințat inculpatului proba cu înscrisuri în circumstanțiere.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt: în noaptea de 9/10.11.2013, în jurul orei 330, inculpații B. P. și B. A., însoțiți de alți tineri din ., s-au deplasat cu autoturismul „Opel Corsa" cu numărul de înmatriculare_ la discoteca „Magic Ring" din comuna Tămășeni, .. Inculpatul B. P. a parcat autoturismul proprietate personală în fața discotecii unde se aflau mai mulți tineri. în acel moment, numitul B. I., în vârstă de 17 ani, a aruncat cu o piatră către alți tineri din . greșeală, a nimerit autoturismul inculpatului, lovindu-1 în aripa din partea stângă spate.

Inculpații B. P. și B. A. au coborât din mașină, iar numitul B. I. a fugit. Inculpații au întrebat tinerii din fața clubului cine este persoana care a lovit mașina și, pentru că nu au primit nici un răspuns, s-au enervat, au proferat injurii și amenințări la adresa persoanelor prezente, iar B. A. s-a dezbrăcat de haine, rămânând cu bustul gol, pentru a-i intimida și speria pe cei prezenți.

Inculpatul B. A. s-a apropiat de persoana vătămată, prezentă și ea în grupul de tineri din fața discotecii și, fără nici un motiv, a lovit-o cu palmele peste față, amenințând-o cu moartea și cerându-i să spună cum se numește și unde locuiește persoana care a aruncat cu piatra.

Inculpatul B. P. a scos din portiera autoturismului său un pistol cu gaze marca „Browning", calibru 8 mm și a amenințat cu moartea persoana vătămată, spunându-i că dacă nu urcă în mașină pentru a-i conduce la locuința lui B. I., o va împușca.

Ambii inculpați au continuat să amenințe persoana vătămată cu moartea prin împușcare, să o agreseze verbal și să o intimideze, după care au împins-o cu forța în autoturism, obligând-o să facă deplasarea cu ei în mașină pentru a le arăta casa în care locuiește B. I.. Persoana vătămată nu s-a putut opune și când au ajuns la locul indicat de persoana vătămată, inculpații nu au găsit persoana respectivă, astfel că, după ce au smuls scânduri dintr-un gard și au strigat pe la porți, s-au întors cu toții în fața discotecii, fiind depistați însă de organele de poliție din cadrul Postului de poliție Tămășeni, care au găsit în mașină pistolul folosit la săvârșirea faptelor. S-a constatat astfel, că persoana vătămată a fost lipsită de libertate pentru o perioadă de circa 10-15 minute.

Atitudinea agresivă a inculpaților și comportamentul lor față de persoana vătămată au fost de natură a tulbura ordinea și liniștea publică și au creat o stare de temere în rândul tinerilor, care au asistat la conflict, determinându-i pe unii dintre ei să plece. Elocvente în acest sens sunt declarațiile martorilor M. I. M., G. R., S. D. M., T. C. L., G. A., A. I..

Inculpatul B. P. a predat organelor de poliție pistolul cu gaze marca „Browning" model GP DA8 ., calibru 8 mm, cu încărcător, deținut legal de acesta. Conform dovezii . nr._ pistolul a fost predat la Camera de Corpuri Delicte a Poliției municipiului R. (f. 23).

Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, respectiv: proces verbal de constatare a plângerii persoanei vătămate și declarația acesteia (f. 15, 18, 19, 20, 21), proces verbal de control (f. 16), dovada de predare a pistolului la Poliția municipiului R. (f. 23), ordonanțe de reținere (f. 24-27) și ordonanțe de luare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea (f. 30-32), declarațiile martorilor M. I. M. (f. 33, 34), G. R. (f. 35, 36), S. D. M. (f. 37, 38), Tmaș C. L. (f. 39, 40), G. A. (f. 41, 42), A. I. (f. 43, 44), B. I. P. (f. 45, 46), D. M. (f. 47, 48), G. M. (f. 49, 50-52), E. C. P. (f. 53-56), B. G. (f. 58), O. C. (f. 59-61), G. I. M. (f. 63, 64), citații inculpați (f. 67, 71, 86, 90) și procese verbale de îndeplinire a procedurii de citare (f. 68, 69, 72, 73, 75, 87, 88, 91, 92, 94), comunicări avocat privitor la neprezentarea inculpaților pentru audiere (f. 70, 89), declarațiile inculpaților B. P. (f. 81, 82, 83, 85) și B. A. (f. 98, 99, 100, 101).

Instanța va înlătura din materialul probator declarația părții vătămate A. P. (fila 136) dată la Ambasada României din Dublin ca fiind neadevărată și va ține seama de declarația olografă din data de 10.11.2013 (filele 19-21 dosar u.p.) deoarece acesta este dată la scurt timp de la săvârșirea faptelor de către inculpați și se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

În drept, fapta inculpatului B. P. care, în noaptea de 9/10 noiembrie 2013, în fața unei discoteci, sub amenințarea cu pistolul, a lipsit de libertate persoana vătămată A. P., tulburând totodată ordinea și liniștea publică, realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor concurente de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205-alin. 1 și 3 lit. a Cod penal, tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. 1 Cod penal și amenințare, prev. de art. 206 alin. 1 Cod penal, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 5 alin. 1 Cod penal.

Faptele inculpatului B. A. care, în noaptea de 9/10 noiembrie 2013, a amenințat cu moartea persoana vătămată A. P., a lovit-o și a lipsit-o de libertate, tulburând totodată ordinea și liniștea publică, realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor concurente de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 Cod penal, tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. 1 Cod penal, amenințare, prev. de art. 206 alin. 1 Cod penal și lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 1 Cod penal, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 5 alin. 1 Cod penal.

Având în vedere că la săvârșirea faptei s-a folosit și un pistol, instanța va schimba încadrarea juridică pentru inculpatul B. A. din infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin.1 Cod penal în infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin.1 și 3 lit. a Cod penal.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.

Având în vedere procura aflată la fila 35 și declarația de la fila 49, instanța, în baza art. 16 C.p.p. va înceta procesul penal față de inculpatul B. P., fiul lui I. și A., născut la 29.06.1984 în mun. R., județul N., domiciliat în comun B., ., CNP_, studii 10 clase, căsătorit, 3 copii, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, prev. de art. 206 alin. 1 Cod penal, ca urmare a retragerii plângerii iar în baza art. 16 c.p.p. va înceta procesul penal față de inculpatul B. A., fiul lui I. și A., născut la 10.02.1981 în mun. R., județul N., domiciliat în comun /., CNP_, studii 8 clase, necăsătorit, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 1 Cod penal, ca urmare a retragerii plângerii.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concret, instanța reține că inculpatul B. P. a absolvit 10 clase, este căsătorit, are 3 copii, nu are ocupație, are antecedente penale (reabilitat). Inculpatul B. A. a absolvit 8 clase, nu este căsătorit, nu are ocupație, are antecedente penale.

Pentru aceste motive în baza art. 396 C.p.p. va condamna pe inculpatul B. P., fiul lui I. și A., născut la 29.06.1984 în mun. R., județul N., domiciliat în comun B., ., CNP_, studii 10 clase, căsătorit, 3 copii, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin.1 și 3 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 396 C.p.p. va condamna pe inculpatul B. P., fiul lui I. și A., născut la 29.06.1984 în mun. R., județul N., domiciliat în comun B., ., CNP_, studii 10 clase, căsătorit, 3 copii, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 38 și art. 39 Cod penal, va contopi pedepsele de mai sus inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare pe care o sporește cu 2 (două) luni, pedeapsă rezultantă 3 (trei) ani și 2(două) luni închisoare cu executare.

În baza art. 396 C.p.p. va condamna pe inculpatul B. A., fiul lui I. și A., născut la 10.02.1981 în mun. R., județul N., domiciliat în comun /., CNP_, studii 8 clase, necăsătorit, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin.1 și 3 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 396 C.p.p. va condamna pe inculpatul B. A., fiul lui I. și A., născut la 10.02.1981 în mun. R., județul N., domiciliat în comun /., CNP_, studii 8 clase, necăsătorit, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 38 și art. 39 Cod penal, va contopi pedepsele de mai sus inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare pe care o sporește cu 2 (două) luni, pedeapsă rezultantă 3 (trei) ani și 2 (două) luni închisoare cu executare.

Va lua act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

Va lua act că partea vătămată A. P. nu s-a constituit parte civilă în cursul judecății.

Va confisca pistolul cu gaze marca “Browning”, calibru 8 mm, model GP DA8 ., ridicat conform dovezii . nr._, și tocul de piele tip ham (fila 23).

În baza art.191, alin.1, Cod proc.pen, va obliga pe fiecare inculpat să plătească statului suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

Schimbă încadrarea juridică pentru inculpatul B. A. din infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin.1 Cod penal în infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin.1 și 3 lit. a Cod penal.

În baza art. 396 C.p.p. condamnă pe inculpatul B. P., fiul lui I. și A., născut la 29.06.1984 în municipiul R., județul N., domiciliat în comuna B., ., CNP_, studii 10 clase, căsătorit, 3 copii, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin.1 și 3 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 396 C.p.p. condamnă pe inculpatul B. P., fiul lui I. și A., născut la 29.06.1984 în municipiul R., județul N., domiciliat în ., CNP_, studii 10 clase, căsătorit, 3 copii, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 16 C.p.p. încetează procesul penal față de inculpatul B. P., fiul lui I. și A., născut la 29.06.1984 în municipiul R., județul N., domiciliat în comuna B., ., CNP_, studii 10 clase, căsătorit, 3 copii, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, prev. de art. 206 alin. 1 Cod penal, ca urmare a retragerii plângerii.

În baza art. 38 și art. 39 Cod penal, contopește pedepsele de mai sus inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare pe care o sporește cu 2 (două) luni, pedeapsă rezultantă 3 (trei) ani și 2(două) luni închisoare cu executare.

În baza art. 396 C.p.p. condamnă pe inculpatul B. A., fiul lui I. și A., născut la 10.02.1981 în municipiul R., județul N., domiciliat în ., CNP_, studii 8 clase, necăsătorit, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin.1 și 3 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 396 C.p.p. condamnă pe inculpatul B. A., fiul lui I. și A., născut la 10.02.1981 în municipiul R., județul N., domiciliat în comuna /., CNP_, studii 8 clase, necăsătorit, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 16 C.p.p. încetează procesul penal față de inculpatul B. A., fiul lui I. și A., născut la 10.02.1981 în municipiul R., județul N., domiciliat în comuna/., CNP_, studii 8 clase, necăsătorit, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, prev. de art. 206 alin. 1 Cod penal, ca urmare a retragerii plângerii.

În baza art. 16 c.p.p. încetează procesul penal față de inculpatul B. A., fiul lui I. și A., născut la 10.02.1981 în municipiul R., județul N., domiciliat în comuna/., CNP_, studii 8 clase, necăsătorit, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 1 Cod penal, ca urmare a retragerii plângerii.

În baza art. 38 și art. 39 Cod penal, contopește pedepsele de mai sus inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare pe care o sporește cu 2 (două) luni, pedeapsă rezultantă 3 (trei) ani și 2 (două) luni închisoare cu executare.

Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

Ia act că partea vătămată A. P. nu s-a constituit parte civilă în cursul judecății.

Confiscă pistolul cu gaze marca “Browning”, calibru 8 mm, model GP DA8 ., ridicat conform dovezii . nr._, și tocul de piele tip ham (fila 23).

În baza art.191, alin.1, Cod proc.pen, obligă pe fiecare inculpat să plătească statului suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 16.10.2015.

PREȘEDINTE, grefier,

SV/LT

8 ex.

red.și tehn.29.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lipsirea de libertate în mod ilegal. Art.205 NCP. Sentința nr. 378/2015. Judecătoria ROMAN