Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Sentința nr. 486/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 486/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 18-12-2015

Dosar nr._ - tâlhărie calificată (art. 234 NCP) –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R. JUDEȚUL N.

SENTINȚA PENALĂ NR. 486

Ședința publică din data de 18.12.2015

Instanța constituită din:

Președinte – C. B.

Grefier – I. – M. ZAMAN – I.

MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Judecătoria R. a fost reprezentat de procuror D. S..

Pe rol fiind, s-a luat spre soluționare cauza penală privind pe inculpații BĂIȚEL P., domiciliat în mun. R., ., cam. 45, jud. N., arestat preventiv în Penitenciarul Bacău, CNP_, și BĂIȚEL P., domiciliat în mun. R., ., cam. 45, jud. N., CNP_, trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 4415/P/2015 din data de 02 noiembrie 2015 sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d din noul Cod penal (NCP), în dauna persoanei vătămate M. C., domiciliat în com. H., ., jud. N., cu reședința fără forme legale în mun. R., ., CNP_.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul Băițel P. personal, aflat în stare de arest în Penitenciarul Bacău, asistat de av. C. S. (în substituire pentru apărătorul desemnat din oficiu av. V. N., cu delegație de substituire depusă în ședință), și inculpatul Băițel P. personal, aflat în stare de arest în Penitenciarul Bacău, asistat de apărător desemnat din oficiu av. C. S.. A lipsit persoana vătămată.

Desfășurarea ședinței de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio, conform art. 369 alin. 1 NCPP.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează:

- obiectul pricinii – infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d din noul Cod penal (NCP);

- stadiul judecății – al treilea termen de judecată;

- alte aspecte procedurale:

Instanța constată că acest termen de judecată a fost acordat pentru administrarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere.

Av. C. S. învederează instanței că nu are solicitări suplimentare, fără a putea depune înscrisurile în circumstanțiere invocate de inculpați, nefiind contactat de familia acestora.

Reprezentanta Ministerului Public și inculpații, prin apărător, nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, având în vedere poziția procesuală adoptată de inculpați, în condițiile art. 387 NCPP, cercetarea judecătorească se declară terminată și cauza în stare de judecată, dându-se cuvântul la fond, când:

Reprezentanta Ministerului Public arată că prin rechizitoriul nr. 4415/P/2015 din data de 02 noiembrie 2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria R., au fost trimiși în judecată inculpații Băițel P. și Băițel P., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d NCP. În fapt s-a reținut că în seara zilei de 18 octombrie 2015, în jurul orei 19,00, inculpații Băițel P. și Băițel P. au deposedat prin violență persoana vătămată M. C. de un telefon mobil, cauzându-i un prejudiciu de 120 lei și leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 35-40 zile de îngrijiri medicale. Având în vedere că în cauză au fost administrate toate probele necesare pentru a se dovedi existența infracțiunii și săvârșirea acesteia cu vinovăție, solicită condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii menționate, stabilirea unei pedepse privative de libertate, stabilirea de pedepse complementare și accesorii constând în interzicerea exercitării unor drepturi prev. de art. 66 alin.1 lit. a și b NCP. În temeiul art. 72 NCP, solicită deducerea reținerii și arestării preventive, iar în temeiul art. 399 NCPP menținerea măsurii arestării preventive. În latură civilă, în temeiul art. 397 NCPP rap. la art. 1357 NCC, solicită admiterea în tot a acțiunii civile și obligarea inculpaților la despăgubirea părții civile pentru daunele morale provocate prin comiterea faptei și daunele materiale dovedite prin probe, iar în condițiile art. 274 alin. 1 NCPP, obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Av. C. S., pentru inculpați, solicită în privința inculpatului Băițel P. a se avea în vedere că acesta s-a prevalat de procedura recunoașterii de vinovăție, sens în care urmează a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime. Ambii inculpați provin dintr-o familie organizată. Inculpatul Băițel P. nu figurează cu antecedente penale, iar aplicarea unei măsuri privative de libertate ar fi o măsură prea aspră în cazul acestuia, solicitând acordarea celei de a doua șanse, chiar dacă infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată este una cu un puternic impact social. Pentru inculpatul Băițel P., chiar dacă figurează cu antecedente penale, solicită aplicarea unei pedepse orientate spre minim, neprivativă de libertate, având în vedere atitudinea procesuală sinceră de recunoaștere adoptată în cursul judecății. Onorariu din oficiu neachitat.

Având ultimul cuvânt în condițiile art. 389 alin. 1 NCPP, inculpatul Băițel P. solicită a fi pus în libertate. Este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunității.

Având ultimul cuvânt în condițiile art. 389 alin. 1 NCPP, inculpatul Băițel P. solicită a fi pus în libertate. Declară că familia lui este alcătuită din 10 membri, tatăl fiind decedat. Locuiește împreună cu mama și frații săi mai mici.

Dezbaterile s-au declarat închise, instanța reținând cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față:

Actul de sesizare

Prin rechizitoriul nr. 4415/P/2015 din 2 noiembrie 2015, înregistrat pe rolul Judecătoriei R. sub nr._ din 5 noiembrie 2015, P. de pe lângă această instanță a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților Băițel P., fiul lui F. și M., născut la 22 februarie 1991 în mun. R., cu același domiciliu – ., cam. 45, arestat preventiv în Penitenciarul Bacău, studii – 4 clase, fără ocupație, starea civilă – necăsătorit, fără copii minori, cu antecedente penale, CNP_, și Băițel P., fiul lui F. și M., născut la 19 iunie 1996 în mun. R., cu același domiciliu – ., cam. 45, arestat preventiv în Penitenciarul Bacău, studii – 3 clase, fără ocupație, starea civilă – necăsătorit, fără copii minori, cu antecedente penale, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d din noul Cod penal (NCP), în dauna persoanei vătămate M. C., domiciliat în ., ., jud. N., cu reședința fără forme legale în mun. R., .. 33, ap. 66, CNP_.

S-a reținut prin actul de sesizare că în seara zilei de 18 octombrie 2015, în jurul orei 19,00, inculpații Băițel P. și Băițel P. (frați) se aflau la cerșit în parcarea magazinului Kaufland din mun. R., . stației pentru taxiuri, împreună cu minorul în vârstă de 3 ani M. Ianis, fiul cunoștinței lor M. V.. La un moment dat, lângă inculpați a apărut persoana vătămată M. C., care se afla sub influența băuturilor alcoolice și care le-a cerut celor doi inculpați să-i înapoieze o sacoșă, acuzându-i că i-au sustras-o cu ceva timp în urmă. Inculpații au negat acest fapt, însă persoana vătămată a continuat să le ceară acea sacoșă, mergând în urma inculpaților, care au urcat scările din parcarea magazinului, acestea făcând accesul spre o alee ce duce spre . ajuns cu toții la capătul scărilor, inculpatul Băițel P. a lovit persoana vătămată cu pumnul în cap, iar aceasta a căzut cu capul de suprafața betonată, în stare de inconștiență. În continuare, inculpatul Băițel P. a lovit cu piciorul în zona pieptului victima căzută la pământ, după care ambii inculpați au târât-o circa 3-4 metri, pe o porțiune cu iarbă, în loc întunecos și au căutat-o în buzunare, găsind un telefon mobil marca Samsung. Inculpatul Băițel P. a sustras telefonul și a fugit cu el printre blocuri, iar inculpatul Băițel P., care nu reușise să se îndepărteze de locul faptei pentru că a trebuit să-l ia în brațe pe minor, a fost prins de martorul ocular P. A., care l-a împiedicat să fugă. Imediat au intervenit și alte persoane care, prezente în zonă, au observat momentul agresiunii și al sustragerii bunului. Unul dintre martori – Țubucanu A.-I., medic de profesie, a acordat primul ajutor victimei, după care a sesizat SNUAU 112, organele de poliție ajungând la fața locului într-un timp scurt. Persoana vătămată a fost transportată cu un echipaj SMURD la Spitalul Municipal de Urgență R. (Centrul primiri urgențe), însă, datorită stării grave în care se afla, a fost transportat la Secția de Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. O.” Iași, unde se află și în prezent internată. Raportul de expertiză medico-legală întocmit de Cabinetul Medico-Legal R. pe baza foilor de observație de la unitățile spitalicești din mun. R. și Iași a concluzionat că persoana vătămată M. C. a suferit leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare 35-40 zile de îngrijiri medicale care, însă, nu i-au pus viața în primejdie (hematom lenticular stâng, hemoragie subarahnoidiană, hemipareză dreapta, sindrom confuzional etc). Persoana vătămată a fost audiată la data de 28 octombrie 2015 la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. O.” Iași, însă nu a putut relata împrejurările în care a fost comisă fapta întrucât, potrivit susținerilor sale, nu-și mai amintește nimic din cele întâmplate. Persoana vătămată a sesizat doar lipsa telefonului mobil, în valoare de 120 RON, precizând că se constituie parte civilă cu această sumă.

Instanța constată că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit art. 35 și art. 41 din noul Cod de procedură penală (NCPP).

Aspecte privind latura civilă

În cursul urmăririi penale persoana vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 120 RON, reprezentând contravaloarea telefonului mobil marca Samsung sustras. În cursul judecății nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a făcut alte precizări în legătură cu pretențiile civile.

Aspecte procedurale

Prin ordonanța din 18 octombrie 2015 a organelor de cercetare penală s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d NCP.

Prin ordonanța din 19 octombrie 2015 a procurorului s-a dispus efectuarea în continuare a urmării penale pentru această infracțiune față de Băițel P. și Băițel P. și punerea în mișcare a acțiunii penale.

Instanța a fost sesizată prin rechizitoriu la data de 5 noiembrie 2015 sub imperiul prevederilor NCPP (Legea nr. 135/2010). Potrivit art. 344 NCPP inculpaților le-a fost comunicată copia rechizitoriului la data de 6 noiembrie 2015. Aceștia nu au formulat cereri sau excepții în legătură cu legalitatea actului de sesizare, a probelor administrate la urmărirea penală sau a actelor de urmărire penală efectuate în cauză, astfel încât prin încheierea pronunțată la termenul de judecată din 27 noiembrie 2015 s-a dispus începerea judecății, conform art. 346 alin. 2 NCPP.

Apărările inculpaților

În cursul urmăririi penale inculpații au adoptat o poziție procesuală sinceră, recunoscând fără rezerve săvârșirea infracțiunii.

În fața instanței inculpații și-au reiterat poziția procesuală sinceră adoptată anterior.

Inculpatul Băițel P. a declarat că în seara zilei de 18 octombrie 2015, după lăsarea întunericului, se afla la cerșit în parcarea magazinului Kaufland din mun. R.. Persoana vătămată era sub influența băuturilor alcoolice și se deplasa dinspre zona de staționare a cărucioarelor către scările spre blocurile de pe . avea vreo sacoșă asupra sa, dar în acest timp îl acuza pe Băițel P. că i-ar fi sustras o sacoșă. Băițel P. nega acest lucru, dar persoana vătămată insista să îl acuze și chiar a mers în urma inculpatului până pe scările respective. După ce a urcat spre scări persoana vătămată l-a lovit cu palma pe Băițel P., iar acestuia a început să-i sângereze buza. În aceste situații, Băițel P. s-a apropiat de persoana vătămată și a lovit-o cu pumnul o singură dată în partea lateral dreapta a feței. Persoana vătămată a căzut la pământ, după care Băițel P. a tras-o de pe alee pe terenul cu iarbă din apropiere, iar Băițel P. a căutat-o prin buzunare, sustrăgându-i telefonul mobil, moment în care persoanele aflate în zonă au început să țipe. În aceste condiții, Băițel P. a fugit de la fața locului, însă Băițel P. nu a reușit, întrucât avea în brațe un copil mic al mătușii sale, pe care aceasta nu avusese cu cine să-l lase. Inculpatul a invocat prevederile art. 375 NCPP, recunoscându-și vinovăția și însușindu-și probele administrate la urmărirea penală.

Inculpatul Băițel P. a declarat că în seara zilei de 18 octombrie 2015, după lăsarea întunericului, era la cerșit împreună cu fratele său în parcarea magazinului Kaufland. La un moment dat, persoana vătămată, care se îndrepta spre scările dinspre . observat și i s-a părut că îl recunoaște ca fiind cel care anterior îi sustrăsese o sacoșă de cumpărături. Acest aspect nu era, însă, adevărat, întrucât persoana vătămată nu avea în seara respectivă vreo sacoșă asupra sa, astfel că inculpatul a negat și s-a îndreptat spre scări, fiind urmat de persoana vătămată. După ce au ajuns în partea superioară a scărilor, probabil enervată de faptul că inculpatul nega că ar fi sustras sacoșa respectivă, persoana vătămată l-a lovit pe inculpat destul de puternic cu palma peste față. În acel moment a intervenit Băițel P., care a lovit-o pe persoana vătămată o singură dată cu pumnul în față, după care aceasta a căzut la pământ. Au tras-o împreună de pe alee pe terenul cu iarbă din apropiere, după care Băițel P. a căutat-o prin buzunare și i-a găsit un telefon mobil model mai vechi, pe care și l-a însușit. Persoanele din zonă au început să strige, astfel că a fugit, dar fratele său a rămas la fața locului și a fost prins de martori. În continuare, susține inculpatul, s-a deplasat pe . zona Pieței Centrale, unde a vândut telefonul mobil unei persoane necunoscute, fără a-și aduce aminte cât a obținut pe el, iar apoi s-a deplasat la domiciliu, unde a fost găsit de organele de poliție în aceeași seară. Inculpatul neagă că ar fi lovit-o în vreun fel pe persoana vătămată. Inculpatul a invocat prevederile art. 375 NCPP, recunoscându-și vinovăția și însușindu-și probele administrate la urmărirea penală.

Inculpaților le-au fost desemnați apărători din oficiu, potrivit art. 90 lit. a și c NCPP.

Probe

Având în vedere incidența dispozițiilor art. 349 alin. 2, art. 374 alin. 4 și art. 375 NCPP, precum și împrejurarea că probele administrate la urmărirea penală nu au fost contestate, soluționarea cauzei s-a făcut fără administrarea de dovezi în cursul judecății. Au fost însușite fără rezerve probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesul-verbal de depistare, declarația persoanei vătămate, raportul de expertiză medico-legală, copia fișei UPU, procesul-verbal de cercetare la fața locului cu planșa foto aferentă, procesul-verbal de vizionare a imaginilor surprinse de sistemul de supraveghere video al magazinului Kaufland, declarațiile martorilor G. I., H. C., Țubucanu A.-I., P. A., P. P., fișele de cazier judiciar și declarațiile inculpaților.

Inculpații au solicitat inițial administrarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, dar la termenul de judecată încuviințat în acest sens nu au depus la dosarul cauzei înscrisurile menționate.

Persoana vătămată nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a solicitat administrarea de dovezi.

Situația de fapt reținută de instanță

Inculpații Băițel P. și Băițel P. sunt frați și locuiesc pe .. R., în spații de locuit constituite prin amenajarea de către Primăria mun. R. a unui nr. de 4 foste grajduri în spații locative. În acestea a fost strămutat un nr. mare de familii de etnie romă de pe raza mun. R.. Spațiile de locuit propriu-zise și amenajarea în sine oferă condiții precare de curățenie și igienă, iar fenomenul infracțional cunoaște în zonă cote extrem de ridicate. M. parte din persoanele care domiciliază în această locație nu realizează venituri sau supraviețuiesc doar din acordarea ajutoarelor sociale, astfel că mulți se ocupă cu colectarea deșeurilor reciclabile din groapa de gunoi a mun. R. sau cu cerșitul în parcările magazinelor tip supermarket.

În seara zilei de 18 octombrie 2015 inculpații s-au deplasat în parcarea magazinului Kaufland în scopul de a practica cerșetoria, avându-l cu ei pe minorul M. Ianis, în vârstă de 3 ani, fiul unei rude (M. V.). La un moment dat, în jurul orei 19,00, după lăsarea întunericului, Băițel P. a fost abordat de persoana vătămată M. C., aflată sub influența băuturilor alcoolice, care i-a solicitat să îi restituie o sacoșă de cumpărături pe care i-ar fi sustras-o anterior. Inculpații au negat că i-ar fi sustras vreo sacoșă și au pornit spre scările betonate care asigură accesul spre blocurile de pe . laterală a parcării. Persoana vătămată a mers în urma lor și a continuat să îi acuze că i-ar fi sustras sacoșa în discuție, astfel că în momentul când au ajuns cu toții în partea superioară a scărilor Băițel P. a lovit-o pe persoana vătămată cu pumnul în față, iar aceasta a căzut la pământ, lovindu-se la cap și pierzându-și cunoștința. În aceste condiții, Băițel P. a lovit-o la rândul său cu piciorul în zona pieptului, după care ambii inculpați au târât-o circa 3-4 m de pe alee într-un loc mai puțin iluminat, unde au căutat-o prin buzunare, iar Băițel P. a găsit și și-a însușit un telefon mobil marca Samsung. Persoanele care se aflau în zonă și observaseră . au început să strige, îndreptându-se spre locul unde era căzută victima la pământ, astfel că Băițel P. a fugit printre blocuri spre . aici spre zona Pieței Centrale, având telefonul asupra sa. Având copilul în brațe, Băițel P. nu a reușit să fugă, astfel că a fost prins de martorul P. A. și imobilizat până la sosirea organelor de poliție. Martorul Țubucanu A.-I., de profesie medic psihiatru, a încercat să îi acorde victimei primul ajutor și a apelat SNUAU 112, solicitând deplasarea unei ambulanțe la fața locului. Persoana vătămată a fost transportată la Centrul de primire urgențe din cadrul Spitalului Municipal de Urgență R., iar de aici la Spitalul Clinic de Urgență „Prof Dr. N. O.” Iași, unde a rămas internată până la data de 29 octombrie 2015.

Inculpatul Băițel P. a fost preluat de organele de poliție de la martorii care îl imobilizaseră la fața locului, iar Băițel P. a fost identificat în aceeași seară la domiciliu. Bunul sustras nu a mai putut fi recuperat, fiind valorificat de Băițel P. anterior depistării sale de către organele de poliție.

Din raportul de expertiză medico-legală nr. A1/R/55 din 29 octombrie 2015 întocmit de Cabinetul Medico-Legal R. (fila 16 dosar UP) pe baza fișei de urgență prespitalicească eliberate de Spitalul Municipal de Urgență R. și a foii de observație eliberate la externare de Spitalul Clinic de Urgență „Prof Dr. N. O.” Iași rezultă că persoana vătămată a fost diagnosticată la internare cu hematom lenticular stâng, hemoragie subarahnoidiană, hemipareză dreaptă, otoragie dreaptă și sindrom confuzional, leziuni traumatice produse posibil prin lovire cu sau de corp/plan dur și care necesită pentru vindecare 35-40 de zile de îngrijiri medicale, fără a pune viața victimei în pericol. Concluziile expertizei medico-legale se coroborează cu aspectele de fapt reținute și confirmă că leziunile au fost provocate în condițiile lovirii puternice a victimei cu pumnul în partea stângă a feței, urmată de cădere și lovire cu partea dreaptă a craniului de un plan dur (suprafața din beton a aleii de acces). Expertiza medico-legală a relevat și existența unei contuzii toraco-abdominale, aspect care confirmă susținerea din rechizitoriu (contestată de inculpați) potrivit căreia victima ar fi fost lovită și cu piciorul în piept de Băițel P. în timp ce era căzută la pământ.

Măsuri preventive

Inculpații au fost inițial reținuți pentru 24 de ore de organele de cercetare penală din cadrul Poliției mun. R. începând cu data de 19 octombrie 2015 ora 05,00. Prin încheierea nr. 21A din 19 octombrie 2015 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei R. (dosar nr._ ) s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților pe o perioadă de 30 de zile. Contestațiile formulate de inculpați au fost respinse prin încheierea nr. 69/CDL din 21 octombrie 2015 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului N..

Instanța a fost sesizată prin rechizitoriu la data de 5 noiembrie 2015, iar prin încheierea de ședință din data de 6 noiembrie 2015, în considerarea dispozițiilor art. 348 NCPP, judecătorul de cameră preliminară a menținut măsura arestării preventive, constatându-se legalitatea și temeinicia acesteia. Contestațiile inculpaților au fost respinse prin încheierea nr. 144/CCP din 10 noiembrie 2015 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului N..

După finalizarea procedurii de cameră preliminară, la data de 27 noiembrie 2015 instanța a verificat din nou legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, în conformitate cu prevederile art. 362 NCPP. Inculpații au formulat și de această dată contestații, acestea fiind respinse prin decizia penală nr. 73/CJ din 9 decembrie 2015 a Tribunalului N..

În drept

Instanța apreciază că, în raport de probatoriul administrat în cauză în cursul urmăririi penale și de poziția procesuală adoptată de inculpați în faza de judecată (când au invocat prevederile art. 375 NCPP), vinovăția acestora este pe deplin probată. Nu subzistă nici un echivoc asupra veridicității aspectelor de fapt reținute în sarcina inculpaților prin actul de sesizare, în condițiile în care acestea rezultă cu prisosință din probele administrate și nu au fost contestate. Într-adevăr, inculpații nu au avut o poziție procesuală în totalitate sinceră și de bună credință, susținând că persoana vătămată l-ar fi lovit inițial cu palma peste față pe Băițel P. pe fondul disputei legate de sustragerea sacoșei de cumpărături și negând că ar fi lovit victima și după ce aceasta a căzut la pământ. Instanța a concluzionat, însă, pe baza constatărilor medico-legale că persoana vătămată a fost lovită și cu piciorul în zona pieptului, întrucât la prezentarea acesteia în Centrul de primire urgențe de la Spitalul Municipal de Urgență R. s-a sesizat prezența unei contuzii toraco-abdominale. Acest aspect nu are influență asupra solicitării inculpaților de judecare în procedura recunoașterii vinovăției (în condițiile în care, în esență, aceștia au recunoscut că au deposedat prin violență victima de un telefon mobil), însă prezintă relevanță din perspectiva individualizării cuantumului pedepsei.

Fapta inculpaților de a de a o deposeda pe persoana vătămată prin violență, pe timp de noapte, de un telefon mobil marca Samsung întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d NCP, comisă în forma de participație a coautoratului.

Individualizarea pedepselor

La stabilirea cuantumului pedepsei cu închisoarea instanța va ține seama de criteriile generale de individualizare judiciară enumerate la art. 74 NCP, dând eficiență gradului ridicat de pericol social al faptei, modalității concrete în care aceasta a fost comisă (prin raportare la circumstanțele de loc și timp și la gravitatea vătămării fizice și a lezării celorlalte valori sociale ocrotite de legea penală), conținutului acțiunilor inculpaților și circumstanțelor personale ale acestora. De asemenea, vor fi avute în vedere aspectele referitoare la motivele săvârșirii infracțiunii, prezența antecedenței penale (Băițel P. fiind sancționat administrativ de P. de pe lângă Judecătoria R. pentru o faptă de furt, iar Băițel P. suferind o condamnare cu măsura educativă a internării într-un centru de reeducare pentru o infracțiune de furt în formă continuată), conduita inculpaților anterior comiterii infracțiunii și pe parcursul procesului penal, precum și elemente circumstanțiale cu caracter personal (nivelul scăzut de școlarizare, starea de sănătate, situația social-familială, lipsa implicării în activități lucrative și practicarea cerșetoriei). De asemenea, urmează a fi acordată eficiență prevederilor art. 396 alin. 10 NCPP, fără, însă, ca pedeapsa aplicată să fie individualizată într-un cuantum inferior limitei minime speciale prevăzute de lege. Instanța are în vedere că, prin natura ei, o infracțiune precum cea de față produce o vătămare fizică intensă, consecutivă traumatismului suferit de persoana vătămată. Inculpații au acționat cu bună știință asupra unei persoane vulnerabile, dându-și seama că aceasta se afla în stare de ebrietate și nu avea puterea de a riposta. Pe de altă parte, trebuie observat că persoana vătămată a suferit leziuni grave, ce au necesitat spitalizarea sa până la data de 29 octombrie 2015 și acordarea de îngrijiri medicale timp de aproximativ 35-40 de zile.

Alăturat pedepselor principale instanța va aplica inculpaților pedeapsa complementară constând în interzicerea exercițiului drepturilor enunțate de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h NCP (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme) și pedeapsa accesorie cu același conținut.

Referitor la individualizarea modului de executare, instanța apreciază că pedeapsa închisorii are ca finalitate restabilirea ordinii juridice încălcate prin săvârșirea infracțiunii. În aplicarea acesteia instanța trebuie să aibă în vedere că, prin conținutul ei, pedeapsa are o dublă natură, preventivă și în același timp coercitivă. Ea se adresează individului autor al infracțiunii și urmărește să împiedice reiterarea comportamentului infracțional. În același timp, are rolul de prevenție generală, întrucât prin expunerea infractorului la anumite privațiuni membrii comunității pot anticipa consecințele unui comportament similar. Pedeapsa are și un vădit rol aflictiv și retributiv, fiind percepută ca o consecință directă a lezării valorilor ocrotite de legea penală și concretizându-se în restrângerea exercițiului drepturilor civile.

În raport cu toate cele ce preced, în considerarea tuturor circumstanțelor personale ale inculpaților, dar și a împrejurărilor de fapt care caracterizează infracțiunea, instanța apreciază că în cazul ambilor inculpați se impune executarea pedepsei închisorii în regim privativ de libertate. Chiar dacă prejudiciul material cauzat prin sustragerea telefonului mobil are o valoare redusă, iar persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă decât în limitele contravalorii acestui bun, fapta inculpaților prezintă un grad ridicat de pericol social prin prisma vătămării fizice deosebite și a riscului concret de reiterare a comportamentului infracțional. Inculpații nu au o sursă constantă și licită de venituri, asigurându-și subzistența prin colectarea deșeurilor din gunoaie și practicarea cerșetoriei. În condițiile în care nu li se răspunde solicitărilor adoptă un comportament violent, intimidând clienții magazinelor în parcarea cărora își desfășoară activitatea și punând în pericol integritatea persoanelor ori a bunurilor acestora. Aspectele menționate sunt de natură să caracterizeze o personalitate canalizată spre comportament violent, care manifestă dispreț față de respectul valorilor sociale, dar și față de constrângerile pe care le impune traiul în comunitate și ordinea publică. Cu toate că anterior au mai avut contacte cu organele judiciare (Băițel P. chiar executând o măsură educativă privativă de libertate în intervalul 19 iunie 2012 – 15 aprilie 2014), inculpații au refuzat să se supună măsurilor de constrângere menite să le corijeze comportamentul și să faciliteze integrarea corespunzătoare în societate, recurgând la comiterea unei infracțiuni de violență. Ca atare, unica modalitate de individualizare execuțională adecvată gravității infracțiunii și personalității inculpaților, care să poată conduce la schimbarea percepției acestora față de valorile sociale și ordinea de drept, este privarea de libertate.

În temeiul art. 399 alin. 1 NCPP se va menține măsura arestării preventive a inculpaților, iar potrivit art. 72 alin. 1 NCP se va deduce din pedeapsa închisorii durata reținerii acestora timp de 24 de ore începând cu data de 19 octombrie 2015 ora 05,00 și durata arestării preventive de la data de 19 octombrie 2015 la zi, perioade considerate deja executate.

Soluționarea laturii civile

În condițiile art. 397 alin. 1 NCPP instanța va admite cererea persoanei vătămate M. C. de obligare a inculpaților la plata contravalorii bunului sustras.

Alte aspecte

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, modificată, se va dispune prelevarea de către personalul medical al penitenciarului a probelor biologice de la inculpați în vederea determinării profilului genetic, scop în care prezenta hotărâre se va comunica unității de detenție. Potrivit art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, modificată, se aduce la cunoștință inculpaților că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

Inculpații vor fi îndatorați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, potrivit art. 398 raportat la art. 274 alin. 1 și NCPP. Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu inculpaților vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiției.

Văzând și dispozițiile art. 399 alin. 4 NCPP și art. 408 NCPP,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Pentru săvârșirea în coautorat a infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d din noul Cod penal (NCP), în dauna persoanei vătămate M. C., domiciliat în ., ., jud. N., cu reședința fără forme legale în mun. R., .. 33, ap. 66, CNP_, condamnă pe inculpații Băițel P., fiul lui F. și M., născut la 22 februarie 1991 în mun. R., cu același domiciliu – ., cam. 45, arestat preventiv în Penitenciarul Bacău, studii – 4 clase, fără ocupație, starea civilă – necăsătorit, fără copii minori, cu antecedente penale, CNP_, și Băițel P., fiul lui F. și M., născut la 19 iunie 1996 în mun. R., cu același domiciliu – ., cam. 45, arestat preventiv în Penitenciarul Bacău, studii – 3 clase, fără ocupație, starea civilă – necăsătorit, fără copii minori, cu antecedente penale, CNP_, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, în condițiile art. 375 și art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală (NCPP)

Potrivit art. 67 alin. 1 NCP aplică inculpaților pedeapsa complementară constând în interzicerea exercițiului drepturilor enunțate de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h NCP (respectiv dreptul de a fi aleși în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme) pe o durată de 2 (doi) ani, în condițiile art. 68 alin. 1 lit. b NCP.

În temeiul art. 404 alin. 5 NCPP aplică inculpaților pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. 1 NCP, constând în interzicerea exercițiului drepturilor enunțate de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h NCP (respectiv dreptul de a fi aleși în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.

În temeiul art. 399 alin. 1 NCPP menține măsura arestării preventive a inculpaților, luată față de aceștia prin încheierea nr. 21/A din 19 octombrie 2015 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei R. (dosar nr._, mandate de arestare preventivă nr. 20 și 21 din 19 octombrie 2015).

În temeiul art. 72 alin. 1 NCP deduce din pedeapsa închisorii durata reținerii inculpaților timp de 24 de ore începând cu data de 19 octombrie 2015 ora 05,00 și durata arestării preventive de la data de 19 octombrie 2015 la zi, perioade considerate deja executate.

Admite cererea formulată de persoana vătămată M. C. – constituită parte civilă și, în condițiile art. 397 alin. 1 NCPP raportat la art. 19 NCPP, cu aplicarea art. 1357 și urm. din noul cod civil (NCC), obligă inculpații în solidar să îi achite acesteia despăgubiri civile în valoare de 120 RON, reprezentând contravaloarea bunului sustras (telefon mobil marca Samsung).

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, modificată, dispune prelevarea de către personalul medical al penitenciarului a probelor biologice de la inculpați în vederea determinării profilului genetic. Dispune comunicarea prezentei hotărâri Penitenciarului Bacău în vederea aducerii la îndeplinire a acestei măsuri.

Potrivit art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, modificată, aduce la cunoștință inculpaților că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În condițiile art. 272 alin. 1 NCPP onorariile apărătorilor desemnați din oficiu (av. N. V. pentru inculpatul Băițel P. și av. S. C. pentru inculpatul Băițel P.), în sumă de câte 330 RON (pentru faza de judecată), vor fi achitate din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul art. 274 alin. 1 și 2 NCPP obligă inculpații să plătească fiecare statului suma de câte 600 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 18 decembrie 2015.

Președinte, Grefier,

BC/IMI; 7 ex.; Red. 23.12.2015; Tehnored. 28.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Sentința nr. 486/2015. Judecătoria ROMAN