Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 41/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 41/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 02-02-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
Sentința penală nr. 41
Ședința publică de la 02.02.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. P.
Grefier E. D. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. C. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul C. A. D., având ca obiect conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26.01.2015 și au fost consemnate în încheierea din aceea și dată care face parte integrantă din prezenta sentința când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a fixat data pronunțării la 02.02.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 03.12.2014, emis de P. de pe lângă Judecătoria Sector 1 București în dosarul nr. 1442/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului C. A. D., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, fapta prevăzuta și pedepsita de art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen.
În fapt, prin actul de sesizare al instanței, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că la data de 25.01.2012, în jurul orei 17,00, inculpatul C. A. D. a condus autoturismul marca Ford cu nr. de inmatriculare HU-3386-O în București, pe . poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Situația de fapt mai sus menționată a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: proces verbal de cercetare la fața locului, procese verbale de verificare, declarații inculpat C. A. D., declaratii martor G. I. C. D..
Prin încheierea din data de 26.01.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în baza art. 346 alin. 2 C.p.p., legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății.
În cursul fazei de judecată, la termenul din data de 26.01.2015, cu respectarea tuturor garanțiilor și drepturilor procesuale, instanța a procedat la ascultarea inculpatului C. A. D., care a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 374 alin. 4 si art. 375 C. proc. pen., în sensul ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile solicitate de textul de lege mai sus menționat, respectiv că inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu a solicitat administrarea de probe, astfel încât a procedat la judecata cauzei numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
La același termen instanța a pus în discuția părților, din oficiu, în baza art. 386 C.p.p., necesitatea schimbării încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, din infracțiunea prev. de art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen., în infracțiunea prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 C.pen.
S-a depus la dosarul cauzei fișa de cazier judiciar a inculpatului.
Pe parcursul procesului penal nu a fost dispusă față de inculpat nicio măsură preventivă.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Din procesul-verbal de cercetare la fața locului rezultă că la data de 25.01.2012, în jurul orei 17,00, în timp ce conducea autoturismul marca Ford cu nr. de inmatriculare HU-3386-O în București, pe șos. Chitilei, dinspre .. de Centură, inculpatul C. A. D. a tamponat în partea din spate autoturismul marca Opel, cu nr. de înmatriculare_, care era condus de către martorul G. I. C. D..
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a numitei G. I. R., pasager în autoturismul marca Opel, cu nr. de înmatriculare_, aceasta fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Din cuprinsul procesului-verbal de verificare în evidențele poliției rutiere rezultă că inculpatul C. A. D. nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Inculpatul nu a contestat aspectele consemnate in cuprinsul procesului-verbal de cercetare la fața locului, recunoscând faptul că la data de 25.01.2012, în jurul orei 17,00, a condus autovehiculul marca Ford, cu nr. de inmatriculare HU-3386-O în București, pe . poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Declarațiile inculpatului se coroboreaza cu declaratiile martorului G. I. C. D., care a confirmat situatia de fapt expusa anterior.
Vinovatia inculpatului rezulta fara dubii si din declaratia acestuia dată în cursul fazei de judecată, prin care a recunoscut în totalitate fapta reținuta în actul de sesizare a instanței și a solicitat aplicarea procedurii prevăzută de art. 374 alin. 4 si art. 375 C. proc. pen., în sensul ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
In drept, in prealabil, instanta va analiza necesitatea schimbării încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, din infracțiunea prev. de art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen., în infracțiunea prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 C.pen.
Astfel, potrivit art. 5 alin. 1 C.pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Instanța reține că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.pen., infracțiune pedepsită cu inchisoarea cuprinsa intre 1 si 5 ani.
Potrivit art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, limitele de pedeapsa pentru infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, in vigoare la data comiterii faptei, sunt aceleasi, respectiv inchisoarea cuprinsa intre 1 si 5 ani.
Cu toate acestea, Codul penal din 1969, în vigoare la momentul săvârșirii faptei, este mai favorabil inculpatului sub aspectul modalității de individualizare judiciară a executării pedepsei, întrucât instanța urmează să suspende condiționat executarea pedepsei, modalitate de individualizare mai favorabilă decât corespondentul acesteia din noua reglementare, respectiv amânarea aplicării pedepsei.
Prin urmare, văzând și Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României, prin care s-a statuat că dispozitiile art. 5 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive in stabilirea si aplicarea legii penale mai favorabile, instanța apreciază că dispozițiile anterioare intrării în vigoare a Noului Cod penal, în ansamblul lor, sunt mai favorabile inculpatului, astfel încât acesta va fi judecat în baza acestor dispoziții.
Așadar, fapta inculpatului C. A. D., care la data de 25.01.2012, în jurul orei 17,00, a condus autoturismul marca Ford cu nr. de inmatriculare HU-3386-O în București, pe . poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice rep.
Astfel, din punctul de vedere al laturii obiective, elementul material al infracțiunii se caracterizează prin acțiunea inculpatului de conducere pe drumurile publice a autoturismului fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu poseda permis de conducere este o infracțiune de pericol, rezultatul faptei constând într-o stare contrară celei existente anterior, stare de pericol sub imperiul căreia valoarea socială constând în siguranța circulației pe drumurile publice este amenințată, relațiile create în jurul și datorită acestei valori neputându-se desfășura normal.
Cum starea de pericol se produce prin însăși săvârșirea faptei, legătura de cauzalitate între ele este implicită, rezultând din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșită cu intenție indirectă, modalitate prevăzută de art.19 al. 1 lit. b C.pen. din 1969, dat fiind că inculpatul a prevăzut starea de pericol care rezultă din săvârșirea infracțiunii și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Pe plan subiectiv, inculpatul a avut o atitudine de indiferență față de eventualitatea producerii unui accident de circulație urmare a faptului că a condus autoturismul, desi nu detinea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acest comportament caracterizează în raport cu rezultatul eventual intenția indirectă a inculpatului de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fara a detine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Întrucât fapta dedusă judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat, atragând răspunderea penală conform art. 17 C.pen. din 1969, instanța urmează să pronunțe o soluție de condamnare a acestuia.
La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 72 alin. 1 și ale art. 52 Cod penal.
În conformitate cu dispozițiile art. 52 și 72 Cod penal, instanța va avea în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, circumstanțele personale ale inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.
Gradul de pericol social al faptei comise va fi apreciat în baza art. 181 alin. 2 Cod penal, urmând a se avea în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, precum și urmarea produsă. Astfel, instanța apreciază că fapta săvârșită de inculpat prezintă un grad de pericol social destul de ridicat, având în vedere că fapta a fost de natură să pună în pericol siguranța traficului rutier, ținând cont și de faptul că acest pericol s-a produs în mod efectiv, inculpatul fiind implicat într-un accident rutier ca urmare a faptului că a circulat pe drumurile publice fara a detine permis de conducere.
În ceea ce privește persoana inculpatului C. A. D., acesta a avut o atitudine sinceră, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, recunoscând săvârșirea faptei, regretând-o și cooperând cu organele judiciare. Totodată, instanța va ține cont că, deși inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, acesta a fost totuși sancționat anterior de două ori cu amendă administrativă, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar atașată la dosarul cauzei.
În privința limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanța reține că potrivit art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 fapta de a conduce un autovehicul pe un drum public fara a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Totodată, având în vedere că la termenul din data de 26.01.2015 inculpatul a solicitat aplicarea procedurii abreviate prevăzute de art. 374 alin. 4 si art. 375 C. proc. pen., în sensul ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, arătând că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței, fără a solicita administrarea de probe, instanța urmează a da deplină eficiență dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.pr.pen., potrivit cărora inculpatul beneficiază în cazul pedepsei închisorii de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, astfel încât limitele de pedeapsă la care se va raporta instanța în dozarea sancțiunii pe care o va aplica sunt închisoarea de la 8 luni la 3 ani și 4 luni.
Astfel, punând în balanță ansamblul acestor considerente, prin prisma dispozițiilor legale invocate anterior, instanța apreciază că în cauză se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientata spre jumătatea intervalului prevăzut de lege, în cuantum de 1 an și 6 luni închisoare, având ca modalitate de executare suspendarea conditionată a executării pedepsei, aceasta fiind aptă să atingă scopul preventiv și punitiv al sancțiunii, neimpunându-se executarea pedepsei în regim de detenție pentru îndreptarea inculpatului, cu atât mai mult cu cât acesta va executa efectiv pedeapsa în cazul în care în termenul de încercare ce urmează a fi stabilit conform art. 82 C.pen. din 1969 va săvârși o altă infracțiune.
Față de aceste considerente, în baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 C.pen. și art. 396 alin. 10 C.p.p., instanța îl va condamna pe inculpatul C. A. D. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
În privința pedepsei accesorii, instanța reține că deși art. 71 alin. (2) Cod penal din 1969 prevede: “condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii, atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a-c Cod penal din momentul în care hotărârea a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei…”, totuși, prin Decizia nr. 74 din 05.11.2007, instanța supremă a statuat că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – Cod penal nu se va face automat, ci va fi supusă aprecierii instanței în funcție de criteriile prevăzute de art. 71 alin. (3) din Codul penal.
De asemenea, în cauza S. și P. c. României și Hirst c. Marii Britanii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului - a cărei jurisprudență este obligatorie, aplicându-se cu preeminență față de dreptul intern, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituție - a stabilit că exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.
În plus, interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcare a art. 3 Protocolul 1 din Convenție.
Instanța apreciază că, în raport de natura infracțiunii săvârșite de către inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu-i va interzice exercițiul acestui drept.
Comportamentul antisocial al acestuia relevă însă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b). Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat vor fi interzise pe durata executării pedepsei.
Pentru aceste motive, în baza art. 71 alin. 1 C.pen. din 1969 rap. la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevazuta de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen. din 1969.
În baza art. 81 C.pen. din 1969 va suspenda condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni, calculat potrivit dispozițiilor art. 82 C.pen. din 1969.
In baza art. 71 alin. 5 C.pen. din 1969 va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendarii executarii pedepsei principale.
Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. din 1969, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. va obliga inculpatul la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 386 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului, din infracțiunea prev. de art. 335 alin. 1 C.pen., în infracțiunea prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 C.pen.
În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 C.pen. și art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul C. A. D. (fiul lui I. și E., născut la data de 30.09.1985 în mun. București, CNP -_) domiciliat in București, .. 2, .. 1, ., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
In baza art. 71 alin. 1 C.pen. din 1969 rap. la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevazuta de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen. din 1969.
În baza art. 81 C.pen. din 1969 suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni, calculat potrivit dispozițiilor art. 82 C.pen. din 1969.
In baza art. 71 alin. 5 C.pen. din 1969 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendarii executarii pedepsei principale.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. din 1969, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.02.2015.
PRESEDINTEGREFIER
Jud. P. A. A. E. D.
Red. P.A/ Dac. E.A /2 ex/23.03.2015
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 920/2015.... | Gestiune frauduloasă. Art.242 NCP. Sentința nr. 129/2015.... → |
|---|








