Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 38/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 38/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 02-02-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 38

Ședința publică de la 02.02.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. P.

Grefier E. D. A.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. C. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul P. G. și pe persoana vătămată P. M., având ca obiect furtul (art.228 NCP).

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26.01.2015 și au fost consemnate în încheierea din aceea și dată care face parte integrantă din prezenta sentința când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a fixat data pronunțării la 02.02.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 13.11.2014, emis de P. de pe lângă Judecătoria Sector 1 București în dosarul nr._/P/2014, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest în altă cauză, a inculpatului P. G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, faptă prev.de art. 228 alin. 1 cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen.

În fapt, prin actul de sesizare al instanței, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că la data de 20.10.2014, inculpatul P. G. a sustras suma de 480 lei din poșeta numitei P. M., în timp ce se afla in incinta Spitalului CF 2 Bucuresti.

Situația de fapt mai sus menționată a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: declarațiile inculpatului P. G., declarațiile persoanei vătămate P. M., proces-verbal de depistare, proces-verbal de cercetare la fața locului, fotografii judiciare, declarațiile martorilor G. A. Ianula și I. M..

Persoana vătămată P. M. nu s-a constituit parte civilă in procesul penal, prejudiciul fiind recuperat. De asemenea, aceasta a precizat în fața instanței, la termenul din data de 12.01.2015, că nu dorește să se împace cu inculpatul.

Prin încheierea din data de 12.01.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în baza art. 346 alin. 2 C.p.p., legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății.

În cursul fazei de judecată, la termenul din data de 26.01.2015, cu respectarea tuturor garanțiilor și drepturilor procesuale, instanța a procedat la ascultarea inculpatului P. G., care a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 374 alin. 4 si art. 375 C. proc. pen., în sensul ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile solicitate de textul de lege mai sus menționat, respectiv că inculpatul a recunoscut în totalitate fapta reținută în actul de sesizare a instanței și nu a solicitat administrarea de probe, astfel încât a procedat la judecata cauzei numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

S-a depus la dosarul cauzei fișa de cazier judiciar a inculpatului.

Pe parcursul procedurii de cameră preliminară și fazei de judecată nu s-a dispus față de inculpat nicio măsură preventivă, acesta fiind arestat în altă cauză.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

Din procesul-verbal de sesizare atașat la dosarul cauzei rezultă că la data de 20.10.2014, organele de poliție din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi București au fost sesizate prin Serviciul 112 cu privire la faptul că la Secția Ginecologie din incinta Spitalului Clinic CF2 București, o persoană de sex masculin a sustras o sumă de bani din geanta unei angajate a acestei instituții.

Ajunse la fața locului, organele de poliție au constatat că martorul I. M., agent de pază în cadrul unității spitalicești, l-a imobilizat pe autorul faptei reclamate, acesta fiind identificat în persoana inculpatului P. G..

Aspectele consemnate în procesul-verbal de sesizare sunt confirmate de procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele fotografice anexate.

Din declarațiile persoanei vătămate P. M. reiese că la data de 20.10.2014, în timp ce își exercita atribuțiile de serviciu în calitate de infirmieră în cadrul Spitalului Clinic CF2 București, l-a observat pe inculpatul P. G. în timp ce ieșea din biroul unde se afla dulapul cu haine al persoanei vătămate. Întrucât prezența acestuia i-a trezit suspiciuni, persoana vătămată a verificat imediat dacă îi lipsește vreun bun, constatând că geanta și portofelul erau deschise, lipsindu-i suma de 480 lei.

În aceste condiții, persoana vătămată a pornit în urmărirea inculpatului, ajungându-l din urmă în scurt timp și solicitându-i să-i înapoieze suma de bani sustrasă. Inculpatul a refuzat-o inițial, acceptând să restituie suma de bani sustrasă doar după ce o persoană aflată în zonă a apelat Serviciul 112.

Declarațiile persoanei vătămate se coroborează cu declarațiile martorei G. A. Ianula, care a susținut că l-a văzut pe inculpat în incinta secției de Ginecologie a Spitalului CF 2, în timp ce încerca să intre în zona saloanelor, dar a fost oprit de către o infirmieră. La scurt timp, l-a observat din nou pe acesta alergând, întrebând-o unde este ieșirea din secție. Totodată, martora a văzut că persoana vătămată îl urmărea pe inculpat, reușind la un moment dat să-l ajungă din urmă, reproșându-i acestuia că i-a luat banii.

În același sens sunt și declarațiile martorului I. M., agent de pază în cadrul spitalului, care a declarat că în data de 20.10.2014, în jurul orei 07,00, în timp ce își desfășura atribuțiile de serviciu, a fost abordat de trei persoane, care l-au adus la el pe un bărbat de aproximativ 65 de ani, identificat în persoana inculpatului P. G., acestea relatându-i că individul respectiv a sustras o sumă de bani de la una dintre ele.

Vinovăția inculpatului reiese fără dubii și din declarațiile acestuia de recunoaștere a săvârșirii faptei date atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței, susținând că a comis infracțiunea dedusă judecății din cauza situației materiale precare. Totodată, a declarat că a mai comis furturi în incinta Spitalului CF2, sustrăgând în general bani și telefoane mobile, pe care le-a vândut în zona Gării de Nord.

Așadar, mijloacele de probă administrate în cauză demonstrează mai presus de orice dubiu rezonabil că la data de 20.10.2014, inculpatul P. G. a sustras suma de 480 lei din poșeta numitei P. M., în timp ce se afla in incinta Spitalului CF 2 Bucuresti.

In drept, fapta inculpatului P. G., care la data de 20.10.2014 a sustras suma de 480 lei din poșeta numitei P. M., în timp ce se afla in incinta Spitalului CF 2 Bucuresti, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt, faptă prev.de art. 228 alin. 1 cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen.

Astfel, din punctul de vedere al laturii obiective, elementul material - acțiunea de sustragere - se caracterizează prin luarea în posesie a bunurilor fără consimțământul persoanei vătămate, cu consecința diminuării patrimoniului acesteia și trecerea bunurilor în sfera de stăpânire a inculpatului.

Urmarea imediată constă în producerea unui prejudiciu persoanei vătămate și anume valoarea bunurilor sustrase, ca urmare a lezării relațiilor sociale referitoare la patrimoniul persoanei. În baza materialului probator administrat, instanța reține și existența legăturii de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată. Astfel, diminuarea patrimoniului persoanei vătămate s-a realizat ca urmare a deposedării acesteia de către inculpat de bunurile sale.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art.16 alin. 3 lit. a C.pen.

Astfel, inculpatul a avut reprezentarea faptei sale și a consecințelor păgubitoare asupra patrimoniului persoanei vătămate și a urmărit producerea acestui rezultat prin săvârșirea faptei.

Instanța va reține la încadrarea juridică dată faptei inculpatului I. C. A. dispozițiile art. 41 alin. 1 C.pen. referitoare la recidivă, întrucât aceasta a fost comisă înainte de considerarea ca executată a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2785/26.11.2013 a Judecătoriei Târgu J., definitivă prin nerecurare, fiind liberat condiționat la data de 01.07.2014, cu un rest neexecutat de 901 zile.

Întrucât fapta dedusa judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat, atrăgând răspunderea penală conform art. 15 alin. 2 C.pen., instanța urmează să pronunțe condamnare acestuia.

La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 74 din Noul Cod penal.

În conformitate cu dispozițiile art. 74 din Noul Cod penal, instanța va avea în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care vor fi evaluate după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, precum și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatului.

Astfel, instanța apreciază că fapta săvârșită de inculpat prezintă un grad de pericol social relativ ridicat, având în vedere importanța valorii sociale lezate, manoperele realizate pentru îndeplinirea rezoluției infracționale, comiterea faptei în incinta unui spital, spațiu care prin natura sa oferă condiții propice sustragerii de bunuri, dar și faptul că prejudiciul este unul redus și a fost recuperat.

În ceea ce privește persoana inculpatului P. G., instanța constată că acesta a comis fapta dedusă judecății în stare de recidivă, suferind în trecut un număr de 15 condamnări pentru săvârșirea a numeroase infracțiuni de furt calificat, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar atașată la dosarul cauzei, ceea ce relevă perseverență în încălcarea dispozițiilor legale dar și o specializare a acestuia în săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului.

În mod evident, având în vedere și vârsta înaintată a inculpatului, acesta și-a creat un mod de viață din săvârșirea acestui gen de infracțiuni, câștigându-și existența din activitatea de sustragere a unor sume de bani și alte bunuri din patrimoniul altor persoane.

Este deosebit de relevant sub acest aspect faptul că inculpatul a comis fapta dedusă judecății la aproximativ 3-4 luni după eliberarea sa din penitenciar, ceea ce relevă faptul că pedepsele aplicate anterior nu și-au atins scopul educativ-preventiv, iar posibilitățile de reintegrare socială sunt reduse.

La individualizarea pedepsei instanța va avea în vedere și faptul că inculpatul are o vârstă înaintată, ceea ce atenuează într-o oarecare măsură celelalte circumstanțe personale ale acestuia, total defavorabile, iar aplicarea unei pedepse îndreptate către maximul special prevăzut de lege ar fi din acest punct de vedere disproporționată, în contradicție cu principiul umanismului sancțiunilor penale.

În privința atitudinii procesuale a inculpatului, instanța constată că acesta a avut o conduită corespunzătoare, adoptând o poziție sinceră, de recunoaștere a săvârșirii faptei, și a colaborat cu organele judiciare în vederea aflării adevărului.

În privinta limitelor de pedeapsa prevazute de lege, infractiunea de furt dedusă judecății se sancționează cu inchisoarea de la 6 ani la 3 ani sau cu amenda.

Totodată, având în vedere că la termenul din data de 26.01.2015 inculpatul a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 374 alin. 4 si art. 375 C. proc. pen., în sensul ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, arătând că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței, fără a solicita administrarea de probe, instanța urmează a da deplină eficiență dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.pr.pen., potrivit cărora inculpatul beneficiază în cazul pedepsei închisorii de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Astfel, punând în balanță ansamblul acestor considerente, prin prisma dispozițiilor legale invocate anterior, instanța apreciază că în cauză se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea îndreptată către jumătatea intervalului prevăzut de lege, în cuantum de 1 an închisoare, aceasta fiind aptă să indeplineasca scopul preventiv și pe cel punitiv al sancțiunilor penale.

Față de aceste considerente, în baza art. 228 alin. 1 cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen. și art. 396 alin. 10 C.p.p., instanța îl va condamna pe inculpatul P. G. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infractiunii de furt.

În privința pedepselor accesorii și complementare, instanța are în vedere că potrivit art. 65 alin. 1 Cod Penal, pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit a), b) și d)-o) a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.

Totodată, conform art. 67 alin. 1 Cod Penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

În consecință, aplicarea unor pedepse accesorii poate fi dispusă numai dacă, în raport de criteriile prev. de art. 67 alin. 1 Cod Penal, instanța dispune aplicarea unei pedepse complementare.

De asemenea, în cauza S. și P. c. României și Hirst c. Marii Britanii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului - a cărei jurisprudență este obligatorie, aplicându-se cu preeminență față de dreptul intern, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituție - a stabilit că exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.

Or, instanța apreciază că, în raport de natura infracțiunii săvârșite de către inculpat, de împrejurările cauzei, precum și de persoana acestuia, aplicarea unor pedepse complementare și accesorii este necesară.

În aceste condiții, în baza art. 67 alin. 1 C.pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., instanța va aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. 1 C.pen. va interzice inculpatului ca pedeapsa accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. pe perioada executării pedepsei principale.

Totodată, având în vedere că infracțiunea dedusă judecății a fost comisă în cursul termenului de supraveghere al liberării condiționate, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 104 alin. 2 teza I C.pen. și va revoca beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2785/26.11.2013 a Judecătoriei Târgu J., definitivă prin nerecurare, urmând să dispună executarea restului de pedeapsă de 901 zile închisoare.

De asemenea, în baza art. 104 alin. 2 teza a II-a C.pen. rap. la art. 43 alin. 1 C.pen., instanța va face aplicarea dispozițiilor referitoare la tratamentul sancționator al recidivei postcondamnatorii, în sensul că va adăuga la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta restul de de 901 zile închisoare (2 ani, 5 luni și 21 zile) rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2785/26.11.2013 a Judecătoriei Târgu J., inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani, 5 luni și 21 zile închisoare. Calculul timpului este cel prevăzut de art. 186 C.pen. (luna socotindu-se de 30 de zile).

În baza art. 45 alin. 2 C.pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. 5 C.pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. pe perioada executării pedepsei principale.

Va lua act că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 19 C.p.p. rap. la art. 397 alin. 1 C.p.p. va lua act că persoana vătămată P. M. nu s-a constituit parte civilă in procesul penal, prejudiciul fiind recuperat.

În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. va obliga inculpatul la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 272 alin. 1, 2 C.p.p. onorariul apărătorului desemnat din oficiu in cuantum de 300 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justitiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 228 alin. 1 cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen. și art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul P. G. (fiul lui N. și N., născut la data de 21.10.1946 în ., CNP -_) domiciliat in com Comana, ., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infractiunii de furt.

În baza art. 67 alin. 1 C.pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsa accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. pe perioada executării pedepsei principale.

În baza art. 104 alin. 2 teza I C.pen. revocă beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2785/26.11.2013 a Judecătoriei Târgu J., definitivă prin nerecurare și dispune executarea restului de pedeapsă de 901 zile închisoare.

In baza art. 104 alin. 2 teza a II-a C.pen. rap. la art. 43 alin. 1 C.pen. adaugă la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta restul de 901 zile închisoare (2 ani, 5 luni și 21 zile) rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2785/26.11.2013 a Judecătoriei Târgu J., inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani, 5 luni și 21 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. 2 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. 5 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. pe perioada executării pedepsei principale.

Ia act că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 19 C.p.p. rap. la art. 397 alin. 1 C.p.p. ia act că persoana vătămată P. M. nu s-a constituit parte civilă in procesul penal, prejudiciul fiind recuperat.

În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 272 alin. 1, 2 C.p.p. onorariul apărătorului desemnat din oficiu in cuantum de 300 lei se avanseaza din fondurile Ministerului Justitiei.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 02.02.2015.

PRESEDINTEGREFIER

Jud. P. A. A. E. D.

Red. P.A/ Dac. E.A /2 ex/07.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 38/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI