Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 502/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 502/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 13-07-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 502
Ședința publică de la 13 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. P.
Grefier E. D. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul D. A. N., având ca obiect conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29.06.2015 și au fost consemnate în încheierea din aceea și dată care face parte integrantă din prezenta sentința când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a fixat data pronunțării la 06.07.2015 și ulterior a amânat pronunțarea la 13.07.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 20.04.2015, emis de P. de pe lângă Judecătoria Sector 1 București în dosarul nr. 8730/P/2014, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului D. A. N., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, fapta prevăzuta și pedepsita de art. 335 alin. 1 C.pen.
În fapt, prin actul de sesizare al instanței, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că la data de 13.07.2014, în jurul orelor 03,10, inculpatul D. A. N. a fost depistat conducând pe ., mopedul cu nr. B-_, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Situația de fapt mai sus menționată a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de depistare, declarații inculpat, inscrisuri, declarații martor.
Prin încheierea din data de 15.06.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în baza art. 346 alin. 2 C.p.p., legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății.
În cursul fazei de judecată, la termenul din data de 29.06.2015, cu respectarea tuturor garanțiilor și drepturilor procesuale, instanța a procedat la ascultarea inculpatului D. A. N., care a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 374 alin. 4 si art. 375 C. proc. pen., în sensul ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile solicitate de textul de lege mai sus menționat, respectiv că inculpatul a recunoscut în totalitate fapta reținută în actul de sesizare a instanței și nu a solicitat administrarea de probe, astfel încât a procedat la judecata cauzei numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a înscrisurilor în circumstanțiere depuse de inculpat.
S-a depus la dosarul cauzei fișa de cazier judiciar a inculpatului.
Pe parcursul procesului penal nu a fost dispusă nicio măsură preventivă față de inculpat.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Din procesul-verbal de depistare rezultă că la data de 13.07.2014, în jurul orei 03,10, organele de poliție din cadrul Secției 4 au procedat la oprirea în trafic a mopedului cu nr. B-_, care circula pe ., București, fiind condus de inculpatul D. A. N..
Din cuprinsul procesului-verbal de verificare în evidențele D.E.P.A.B.D. reiese că inculpatul D. A. N. nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Inculpatul D. A. N. a recunoscut săvârșirea faptei expuse anterior, declarând că în noaptea de 13.07.2014, în jurul orei 02,30, s-a întâlnit pe . 1, cu un prieten pe nume D. S., care avea cu el un scuter marca G.. La un moment dat, inculpatul i-a cerut permisiunea prietenului său de a face câteva ture cu scuterul pe străzile din apropiere, astfel încât, după parcurgerea unei distanțe de aproximativ 300 metri, în timp ce se afla pe . oprit de organele de poliție, ocazie cu care acestea au constatat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Inculpatul a depus la dosarul cauzei adeverința nr. 144/18.10.2014 emisă de . SRL, din care a reieșit că începând cu data de 23.06.2014, inculpatul D. A. N. a efectuat 24 de ore de pregătire teoretică și 24 de ore de pregătire practică aferente obținerii permisului de conducere categoria B.
Declarațiile inculpatului D. A. N. sunt confirmate de declarația martorului D. S., care a precizat că nu avea cunoștință că acesta nu posedă permis de conducere.
În drept, fapta inculpatului D. A. N., care la data de 13.07.2014, în jurul orei 03,10, a fost depistat conducând pe ., mopedul cu nr. B-_, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. de art. 335 alin. 1 C.pen.
Astfel, din punctul de vedere al laturii obiective, elementul material al infracțiunii se caracterizează prin acțiunea inculpatului de conducere pe drumurile publice a autoturismului fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu poseda permis de conducere este o infracțiune de pericol, rezultatul faptei constând într-o stare contrară celei existente anterior, stare de pericol sub imperiul căreia valoarea socială constând în siguranța circulației pe drumurile publice este amenințată, relațiile create în jurul și datorită acestei valori neputându-se desfășura normal.
Cum starea de pericol se produce prin însăși săvârșirea faptei, legătura de cauzalitate între ele este implicită, rezultând din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșită cu intenție indirectă, modalitate prevăzută de art. 16 alin. 3 lit. b C.pen., dat fiind că inculpatul a prevăzut starea de pericol care rezultă din săvârșirea infracțiunii și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Pe plan subiectiv, inculpatul a avut o atitudine de indiferență față de eventualitatea producerii unui accident de circulație urmare a faptului că a condus autoturismul, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acest comportament caracterizează în raport cu rezultatul eventual intenția indirectă a inculpatului de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 74 din Codul penal.
În conformitate cu dispozițiile art. 74 din Codul penal, instanța va avea în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care vor fi evaluate după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, precum și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatului.
Astfel, instanța apreciază că fapta săvârșită de inculpat prezintă un grad de pericol social mediu, având în vedere că fapta a fost de natură să pună în pericol siguranța traficului rutier, ținând cont și de faptul că acest pericol nu s-a produs în mod efectiv, inculpatul nefiind implicat într-un accident rutier.
În ceea ce privește persoana inculpatului D. A. N., acesta a avut o atitudine sinceră, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, recunoscând săvârșirea faptei, regretând-o și cooperând cu organele judiciare.
Totodată, instanța va ține cont că inculpatul se află la prima abatere de la dispozițiile legii penale, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar atașată la dosarul cauzei, ceea ce relevă faptul că prezenta faptă are un caracter izolat.
În privința limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanța reține că potrivit art. 335 alin. 1 C.pen. fapta de a conduce un autovehicul pe un drum public fara a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Totodată, având în vedere că la termenul din data de 29.06.2015 inculpatul a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 374 alin. 4 si art. 375 C. proc. pen., în sensul ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, arătând că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței, fără a solicita administrarea de probe, instanța urmează a da deplină eficiență dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.pr.pen., potrivit cărora inculpatul beneficiază în cazul pedepsei închisorii de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
Astfel, punând în balanță ansamblul acestor considerente, prin prisma dispozițiilor legale invocate anterior, instanța apreciază că în cauză se impune stabilirea unei pedepse îndreptate către minimul special prevăzut de lege, în cuantum de 8 luni închisoare, și amânarea aplicării acesteia, conform art. 83 C. pen., aceasta fiind aptă să atingă scopul preventiv și punitiv al sancțiunii. Instanța apreciază că această sancțiune este cea mai adecvată pentru a fi aplicată în prezenta cauză, raportat la criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C.pen., enumerate anterior.
Totodată, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile pozitive prevăzute de art. 83 alin. 1 C.pen., (pedeapsa stabilită este închisoarea de cel mult 2 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, însă se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată), dar și condițiile negative prevăzute de art. 83 alin. 2 C.pen., astfel încât nu există niciun impediment legal pentru dispunerea acestei soluții.
Față de aceste considerente, în baza art. 396 alin. 1, 4 și 10 C.p.p. raportat la art. 83 C. pen., instanța va stabili pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului D. A. N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 C.pen.
În baza art. 83 alin. 1 C. pen. va amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 84 C. pen.
În baza art. 85 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta urmãtoarele mãsuri de supraveghere:
- se va prezenta la Serviciul de Probațiune București la datele fixate de consilierul de probațiune;
- va primi vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- va anunța, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depãșește 5 zile;
- va comunica schimbarea locului de muncã;
- va comunica informații și documente de naturã a permite controlul mijloacelor sale de existențã.
În baza art. 404 alin. 3 C.p.p. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 C.pen. privind revocarea amânãrii aplicãrii pedepsei în caz de nerespectare a mãsurilor de supraveghere sau în caz de neexecutare a obligațiilor impuse de instanțã ori stabilite de lege, precum și dacã pe parcursul termenului de supraveghere sãvârșește o nouã infracțiune.
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. va obliga inculpatul la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 396 alin. 1, 4 și 10 C.p.p. raportat la art. 83 C. pen. stabilește pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului D. A. N. (fiul lui P. G. și I. V., născut la data de 30.11.1989 în mun. București, CNP -_) domiciliat in București, ., sector 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 C.pen.
În baza art. 83 alin. 1 C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 84 C. pen.
În baza art. 85 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta urmãtoarele mãsuri de supraveghere:
- se va prezenta la Serviciul de Probațiune București la datele fixate de consilierul de probațiune;
- va primi vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- va anunța, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depãșește 5 zile;
- va comunica schimbarea locului de muncã;
- va comunica informații și documente de naturã a permite controlul mijloacelor sale de existențã.
În baza art. 404 alin. 3 C.p.p. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 C.pen. privind revocarea amânãrii aplicãrii pedepsei în caz de nerespectare a mãsurilor de supraveghere sau în caz de neexecutare a obligațiilor impuse de instanțã ori stabilite de lege, precum și dacã pe parcursul termenului de supraveghere sãvârșește o nouã infracțiune.
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.07.2015.
PRESEDINTEGREFIER
Jud. P. A. A. E. D.
Red. P.A/ Dac. E.A /2 ex/02.09.2015
| ← Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 505/2015.... → |
|---|








