Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 423/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 423/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 22-06-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Sentința penală nr. 423/2015
Ședința publică din 22.06.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: O. V.
GREFIER: A. F. V.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a fost reprezentat de procuror C. R. A.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul D. R., având ca obiect conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.05.2015 și au fost consemnate în încheierea din aceea și dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 25.05.2015, 08.06.2015 și la 22.06.2015 pentru când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr._/P/2013 din data de 16.12.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului D. R., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art.335 alin.1 C.pen., cu aplic. art.5 C.pen.
În fapt, prin actul de sesizare a instanței, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că, la data de 06.11.2013, în jurul orelor 10:00, inculpatul D. R. a fost oprit în trafic de către organele de poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada de Poliție Rutieră în timp ce conducea autoturismul marca Dacia L., cu nr. de înmatriculare_, în municipiul București, sector 1, pe Calea Griviței, iar în urma controlului efectuat s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Situația de fapt a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de depistare (fila 5, dosar U.P.), procese verbale de verificare în baza de date a Brigăzii Poliției Rutiere (filele 6 - 10, dosar U.P.), declarațiile inculpatului (filele 14 - 20, dosar U.P.) și declarațiile martorului (filele 21 - 25, dosar U.P.).
Prin Încheierea de ședință din data de 17.03.2015, pronunțată în camera de consiliu, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății, stabilind termen de judecată data de 14.04.2015 (fila 37).
La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, instanța a adus la cunoștința inculpatului D. R. dispozițiile art.374 și urm. C.proc.pen., respectiv că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa prin actul de sesizare, caz în care limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii se reduc cu o pătrime, potrivit art.396 alin.10 C.proc.pen.
Inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzută de art.374 alin.4 C.proc.pen., astfel încât instanța, în temeiul art.375 C.proc.pen., a procedat la audierea inculpatului D. R. în conformitate cu art.378 C.proc.pen., acesta arătând că recunoaște în totalitate săvârșirea faptei reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței și că dorește ca judecata să se facă doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Declarația inculpatului a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei (fila 55).
În faza de judecată, ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpat, nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluționată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
La dosarul cauzei s-a depus fișa de cazier judiciar a inculpatului, potrivit căreia acesta este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat de două ori pentru aceeași faptă, pentru care a fost în prezent trimis în judecată (fila 53).
Pe parcursul procesului penal nu a fost dispusă față de inculpat nicio măsură preventivă.
Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale și al judecății, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 06.11.2013, în jurul orelor 10:00, organele de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza sectorului 1 din municipiul București, au oprit autoturismul marca Dacia L., cu nr. de înmatriculare_, al cărui conducător auto era inculpatul D. R., ocazie cu care au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Urmare a verificărilor efectuate de către un agent de poliție a evidenței conducători auto s-a constatat că inculpatul D. R. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, fapt ce rezultă din procesul verbal încheiat la data de 18.12.2013 (fila 6, dosar U.P.).
Aceste aspecte se coroborează și cu declarațiile inculpatului, care fiind audiat, în faza de urmărire penală a declarat că la data de 06.11.2013 a condus autoturismul marca Dacia L., cu nr. de înmatriculare_, pe Calea Griviței, unde a fost oprit de un echipaj al poliției rutiere, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Inculpatul a menționat că autoturismul i-a fost încredințat, pentru a-l conduce, de către numitul T. V. G., care nu știa că inculpatul nu posedă permis de conducere (fila 17, dosar U.P.).
În același sens sunt și susținerile martorului G. N., care fiind audiat, în cursul urmăririi penale, a declarat că la data de 06.11.2013, în jurul orelor 10:00, a fost de față când inculpatul a fost oprit de organele de poliție și a auzit când inculpatul a declarat verbal și apoi în scris că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule (fila 21, dosar U.P.).
Referitor la modul cum inculpatul a intrat în posesia autoturismului menționat, martorul G. D. G. a declarat că la data de 06.11.2013 i-a splocitat numitului T. V. G. să-i aducă un șofer pentru a duce autoturismul la RAR și că el personal nu i-a încredințat autoturismul inculpatului (fila 25, dosar U.P.).
Vinovăția inculpatului D. R. rezultă fără dubii și din declarația acestuia dată în cursul judecății, prin care a recunoscut în totalitate fapta reținută prin actul de sesizare a instanței, în forma în care a fost reținută și a solicitat aplicarea procedurii prevăzută de art.396 alin.10 C.proc.pen., în sensul ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
În drept, instanța constată că inculpatul D. R. a săvârșit prezenta faptă în termenul de încercare de 3 ani stabilit prin Sentința penală nr.1242/14.12.2011, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2011, rămasă definitivă prin neapelare la data de 28.12.2011.
Potrivit art.41 alin.1 C.pen. există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.
În ceea ce privește primul termen al recidivei, instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul menționat deoarece pedeapsa aplicată inculpatului a fost de un an și nu mai mare de un an.
Potrivit art.37 alin.1 C.pen. din 1968 sunt îndeplinite condițiile privind starea de recidivă și ca urmare, instanța nu va proceda la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Astfel, fapta inculpatului D. R., care la data de 06.11.2013, în jurul orelor 10:00, a condus în municipiul București, sector 1, pe Calea Griviței, autoturismul marca Dacia L., cu nr. de înmatriculare_, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art.335 alin.1 C.pen.
Din punct de vedere al laturii obiective, elementul materialal infracțiunii se caracterizează prin acțiunea inculpatului de conducere a autoturismului marca Dacia L., cu nr. de înmatriculare_, pe un drum public, respectiv Calea Griviței din sectorul 1, din municipiul București, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu poseda permis de conducere este o infracțiune de pericol, rezultatul faptei constând într-o stare contrară celei existente anterior, stare de pericol sub imperiul căreia valoarea socială constând în siguranța circulației pe drumurile publice este amenințată, relațiile create în jurul și datorită acestei valori neputându-se desfășura normal.
Cum starea de pericol se produce prin însăși săvârșirea faptei, legătura de cauzalitate între ele este implicită, rezultând din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșită cu intenție indirectă, modalitate prevăzută de art.16 alin.3 lit.b C.pen., dat fiind faptul că inculpatul a prevăzut starea de pericol care rezultă din săvârșirea infracțiunii, respectiv rezultatul, și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Pe plan subiectiv, inculpatul a avut o atitudine de indiferență față de eventualitatea producerii unui accident de circulație, urmare a faptului că a condus autoturismul deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acest comportament caracterizează în raport cu rezultatul eventual intenția indirectă a inculpatului de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Vinovăția inculpatului D. R. rezultă fără dubii și din declarația acestuia dată în cursul judecății, prin care a recunoscut în totalitate fapta reținută prin actul de sesizare a instanței, în forma în care a fost reținută și a solicitat aplicarea procedurii prevăzută de art.396 alin.10 C.proc.pen., în sensul ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța va avea în vedere dispozițiile art.74 C.pen. În conformitate cu dispozițiile art.74 alin.1 C.pen., stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului. Astfel, instanța urmează a avea în vedere împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Instanța reține că inculpatul D. R. a recunoscut fapta săvârșită așa cum a fost reținută prin actul de sesizare și ca urmare limitele legale ale pedepsei se vor reduce cu o treime.
Potrivit art.335 alin.1 C.pen. infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Având în vedere că inculpatul D. R. a solicitat aplicarea procedurii simplificate și că instanța a admis cererea inculpatului, limitele legale ale pedepsei se vor reduce cu o treime, limitele reduse fiind între 8 luni și 3 ani și 4 luni închisoare.
Astfel, punând în balanță ansamblul acestor considerente, prin prisma dispozițiilor legale invocate anterior, reținând vinovăția inculpatului D. R., în contextul stării de fapt relevată mai sus și procedând în temeiul art.74 C.pen. la individualizarea pedepsei, în raport de gradul de pericol social al faptei și persoana inculpatului, ținând cont de funcția de reeducare pe care o îndeplinește pedeapsa, dar și de cea de constrângere, precum și de faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, instanța apreciază că în cauză se impune o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare.
Față de împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită, respectiv fiind oprit în trafic și constatând că inculpatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, dar și față de circumstanțele personale, respectiv că a mai fost condamnat pentru același gen de fapte, instanța apreciază că pedeapsa stabilită de 8 luni închisoare este o sancțiune corespunzătoare pentru inculpatul D. R..
Față de fapta săvârșită instanța apreciază că, în temeiul art.67 alin.1 C.pen. rap. la art.66 alin.1 lit.a și b C.pen., se impune aplicarea inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
De asemenea, în temeiul art.65 alin.1 C.pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b C.pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Instanța constată că prin Sentința penală nr.94/02.02.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2009, rămasă definitivă prin neapelare la data de 17.02.2010, inculpatul D. R. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru fapta prevăzută și pedepsită de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, republicată.
Ulterior, prin Sentința penală nr.1242/14.12.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2011, rămasă definitivă prin neapelare la data de 28.12.2011, s-a dispus anularea suspendării condiționate de 6 luni închisoare și pedeapsa a fost contopită cu pedeapsa de 8 luni închisoare, stabilită prin sentința menționată și s-a adăugat un spor de 4 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare. Pedeapsa de 1 an închisoare a fost suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
Instanța constată că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată a fost săvârșită în termenul de încercare de 3 ani, stabilit prin Sentința penală nr.1242/14.12.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2011, rămasă definitivă prin neapelare la data de 28.12.2011.
Ca urmare, instanța va avea în vedere dispozițiile art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 rap. la art.83 alin.1 C.pen. din 1968, potrivit cărora regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin.1, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1968, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Astfel, la pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, instanța va adăuga pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin Sentința penală nr.1242/14.12.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2011, rămasă definitivă prin neapelare la data de 28.12.2011, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare.
În ceea ce privește pedepsele accesorii, în temeiul art.45 alin.2 C.pen. va aplica pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b C.pen, după executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art.45 alin.5 C.pen. va aplica pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b C.pen, pe durata executării pedepsei principale.
Având în vedere că față de inculpatul D. R.s-a dispus o soluție de condamnare, în temeiul art.274 alin.1 C.proc.pen., inculpatul va fi obligat să plătească suma de 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Cu privire la delegația apărătorului din oficiu, așa cum s-a arătat în încheierea din data de 12.05.2015, pronunțată în acest dosar, delegația apărătorului din oficiu a încetat la acel termen, apărătorului din oficiu fiindu-i acordat onorariul pentru cameră preliminară și ½ pentru fond, suma de 100 lei + 100 lei, deci suma de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art.335 alin.1 C.pen., cu aplic. art.5 C.pen. și cu aplic. art.396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul D. R., (fiul lui N. și al lui C., născut la 29 Iulie 1986) - sector 6, București, . CNP_, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În temeiul art.67 alin.1 C.pen. rap. la art.66 alin.1 lit.a și b C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art.65 alin.1 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b C.pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Constată că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta a fost săvârșită în termenul de încercare de 3 ani, stabilit prin Sentința penală nr.1242/14.12.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2011, rămasă definitivă prin neapelare la data de 28.12.2011.
În temeiul art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 rap. la art.83 alin.1 C.pen. din 1968 revocă beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 1 (un) an închisoare stabilită prin Sentința penală nr.1242/14.12.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2011, rămasă definitivă prin neapelare la data de 28.12.2011 și adaugă pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare aplicată prin prezenta, inculpatul D. R. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare.
În temeiul art.45 alin.2 C.pen. aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b C.pen, după executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art.45 alin.5 C.pen. aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b C.pen, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art.274 alin.1 C.proc.pen., obligă pe inculpatul D. R. să plătească suma de 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art.272 alin.1 și 2 C.proc.pen. onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondurile Ministerului de Justiție.
Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 22.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Judecător O. V. V. A. F.
| ← Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466... | Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 439/2015.... → |
|---|








