Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 261/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 261/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 22-04-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA PENALĂ Nr. 261/2015
Ședința publică de la 22 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – T. G.
Grefier - D. R. G.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a fost reprezentat prin procuror U. M..
Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei penal privind pe inculpat R. C. C., având ca obiect - conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (art.336 NCP).
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 27.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a fixat termen în vederea pronunțării la data de 09.04.2015 și ulterior pentru astăzi, 22.04.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Cu privire la cauza penală de față:
Prin rechizitoriul nr. 5868/P/2014 din 02.12.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 04.12.2014, inculpatul R. C. C. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. 1 din C. pen.
S-a reținut în actul de sesizare a instanței că la data de 12.05.2014, în jurul orei 01.00, inculpatul R. C. C. a condus autoturismul marca Daewoo Tico cu nr. de înmatriculare_, pe . 1, având o alcoolemie în sânge la momentul prelevării probelor biologioce de 1,50 %o. Situația de fapt reținută prin rechizitoriu este susținută de următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de depistare, buletinul de analiza toxicologica-alcoolemie, declaratiile date în calitate de suspect/inculpat, declarațiile martorului C. M..
Prin încheierea din data de 27.03.2015, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 alin. 2 din C. pr. pen., a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 5868/P/2014 din 02.12.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București privind pe inculpatul R. C. C., pentru infracțiunea prev. de prev. de art. 336 alin. 1 din C. pen., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. S-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpat.
La termenul din data de 27.03.2015, instanța a dispus citirea rechizitoriului, iar inculpatul a arătat că recunoaște în totalitate fapta reținută în rechizitoriu, învederând că dorește ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate la urmărirea penală, înțelegând astfel să beneficieze de dispozițiile art. 374 alin. 4 din C.pr.pen. privind judecata în cazul recunoașterii învinuirii. La aceeași dată a fost audiat inculpatul, declarația acestuia de recunoaștere fiind consemnată și atașată la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următorele:
La data de 12.05.2014, în jurul orei 01.00, organele de poliție rutieră au oprit pentru control auto marca Daewoo Tico cu nr. de înmatriculare_, ce era condus pe . 1, de către inculpatul R. C. C. .
În urma controlului efectuat în cauză, organele de poliție au constatat că inculpatul R. C. C., emana vapori de alcool în aerul expirat, motiv pentru care s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, care la ora 00.57 a indicat o concentrație de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În prezența martorului asistent C. M. organele de poliție au întocmit proces verbal de depistare, care a fost semnat și de către inculpat, fără să formuleze obiecțiuni cu privire la cele consemnate în acesta.
Dată fiind valoarea indicată de aparatul etilotest, inculpatul a fost condus la INML M. Minovici unde, în urma recoltării probelor biologice, s-a stabilit că acesta, la prima probă, recoltată la orele 01.30 a indicat existența unei concentrații de alcool în sânge de 1,50 g %o, iar ce de-a doua probă, la orele 02.30, a relevat o alcoolemie 1,40 g %o (f. 11 din dosarul de urmarire penală).
Fiind audiat, în calitate de suspect și respectiv inculpat, R. C. C. a recunoscut faptul că în noaptea de 12.05.2014 a consumat alcool, declarând că între orele 00.15-00.30 a consumat personal cantitatea de 1500 ml. de bere, pe nemâncate, iar în jurul orei 01.00, în timp ce conducea auto marca Daewoo Tico cu nr. de înmatriculare_, pe . fost oprit pentru control de către organele de poliție, care l-au testat cu aparatul alcooltest și condus la INML în vederea recoltării probelor biologice (filele 14-20 din dosarul de urmarire penală ).
Situația de fapt mai sus expusă rezultă cu certitudine din probele administrate în cauză. Astfel, declarațiile inculpatului se coroborează cu: procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, buletinul de analiza toxicologica-alcoolemie, procesul verbal de recoltare a probelor biologice, buletinul de examinare clinică, declarațiile martorului, rezultatul alcooltestului.
În fața instanței, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate fapta reținută în actul de sesizare, că nu solicită administrarea altor probe, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Fiind audiat de instanță, în aplicarea prevederilor art. 375 alin. 1 din Cod procedură penală, inculpatul a recunoscut fapta săvârșită în modalitatea arătată mai sus.
Totodată, față de dispozițiile art. 378 alin. 3 din C. pr. pen., inculpatul și-a manifestat acordul de a fi obligat la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, în cazul în care va fi găsit vinovat.
În drept, coroborând probatoriul administrat în cauză, instanța constată că fapta inculpatului R. C. C., care la data de 12.05.2014, în jurul orei 01.00, a condus autoturismul marca Daewoo Tico cu nr. de înmatriculare_, pe . 1, având o alcoolemie în sânge la momentul prelevării probelor biologioce de 1,50 %o, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 336 alin.1 Cod penal.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va ține seama că acesta a avut o atitudine sinceră, de recunoaștere a faptei comise, condiții în care este astfel posibilă aplicabilitatea prevederilor art. 396 alin. 10 din Cod procedură penală („Cand judecata s-a desfasurat in conditiile art. 375 alin. (1) si (2),….. iar instanta retine aceeasi situatie de fapt ca cea descrisa in actul de sesizare si recunoscuta de catre inculpat, in caz de condamnare sau amanare a aplicarii pedepsei, limitele de pedeapsa prevazute de lege in cazul pedepsei inchisorii se reduc cu o treime, iar in cazul pedepsei amenzii, cu o patrime…..).
De asemenea, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 74 din Cod penal și anume: imprejurarile si modul de comitere a infractiunii, precum si mijloacele folosite; starea de pericol creata pentru valoarea ocrotita; natura si gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinte ale infractiunii; motivul savarsirii infractiunii si scopul urmarit; natura si frecventa infractiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita dupa savarsirea infractiunii si in cursul procesului penal; nivelul de educatie, varsta, starea de sanatate, situatia familiala si sociala.
Față de actele dosarului, instanța constată că nu reies indicii rezonabile de natură a genera reținerea vreuneia din circumstanțele atenuante prev. la art. 75 din C. pen. în favoarea inculpatului (faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale necoroborat cu alte date concrete, nu constituie temeiuri suficiente și rezonabile pentru a justifica acest lucru).
Ținând cont ca fapta inculpatului prezintă pericol public ridicat si având în vedere urmările pe care fapta acestuia le-ar fi putut avea (numai hazardul făcând posibilă evitarea unor consecințe grave ce ar fi putut rezulta din acțiunile ilicite a inculpatului), infracțiunea săvârșită fiind una de pericol, instanta îi va stabili acestuia pedeapsa închisorii, la individualizarea căreia va avea in vedere prevederile art. 74 din C. pen. si art. 396 alin. 10 din Cod procedură penală.
Astfel, în baza art. 396 alin. 1, 4 și 10 din C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. va stabili pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului R. C. C., pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenta alcoolului prevăzută de art. 336 alin.1 noul Cod penal (faptă comisă la 12.05.2014).
Apreciind că aplicarea imediată a pedepsei nu este necesară (având în vederea circumstanțele reale și personale ale inculpatului, posibilitatea efectivă de reintegrare socială a acestuia, conduita avută de aceasta anterior faptei) și constatând că sunt îndeplinite condițiile cumulative ale art. 83 alin. 1 lit. a-d din C,. pen., instanța va dispune amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 85 alin. (2) lit. b din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, va impune inculpatului următoarea obligație:
- să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale de Poliție Comunitară Sector 1 București sau în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare, pe o perioadă de 30 de zile, în condițiile art. 52 din Legea nr. 253/2013 (măsură care este de natură a spori șansele de reintegrare socială a inculpatului, putând astfel conștientiza că munca este o soluție corectă în abordarea traiului zilnic, de natură, în același timp în a-l determina să înțeleagă și necesitatea respectării tuturor valorilor sociale ocrotite de lege).
În baza art. 86 alin. (1) și (2) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) și art. 85 alin. 2 lit. b din C. pen. se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. se va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
Instanța va lua act că inculpatul a fost cercetat în stare de libertate în prezenta cauză.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 396 alin. 1, 4 și 10 din C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabilește pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului R. C.-C., fiul lui D.-C. și Păpușa, născut la data de 02.02.1976 în mun.București, domiciliat în mun.București, ., ..1, . și ffl. în București, Calea Griviței, nr.73, sector 1, cetățean român, divorțat, are loc de muncă, necunoscut cu antecedente penale, CNP-_, pentru infracțiunea de conducere fără permis a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută de art. 336 al.1 C.pen. (faptă comisă la 12.05.2014)
În baza art. 83 alin. 1 C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 C. pen, termen care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 85 alin. 2 lit. b din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale de Poliție Comunitară Sector 1 București sau în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare, pe o perioadă de 30 de zile, în condițiile art. 52 din Legea nr. 253/2013;
În baza art. 86 alin. (1) și (2) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) și art. 85 alin. 2 lit. b din C. pen. se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
Constată că inculpatul a fost cercetat în stare de libertate în prezenta cauză.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistența juridică a inculpatului, avocat I. L., se avansează din fondurile Ministerului Justiției către Baroul București.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.04.2015.
Președinte, Grefier,
T. G. D. R.
Red.jud.G.T. 19 Mai 2015
| ← Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art. 290 C.p..... | Ultrajul. Art.257 NCP. Sentința nr. 241/2015. Judecătoria... → |
|---|








