Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 607/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 607/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 25-09-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
.
DECIZIE Nr. 607/2015
Ședința publică de la 25.09.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. Z. D.
Grefier I. M. P.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnatul N. G., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul personal in stare de detenție si asistat de avocat din oficiu D. I. care depune delegație nr_/2015.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, în baza art. 598 alin(2) C.proc.pen., având în vedere că ultima pedeapsă cu privire la care a fost formulată contestația la executare și în executarea căreia se află condamnatul a fost pronunțată Judecătoria Sectorului 4, invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 și acordă cuvântul în dezbaterea acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită admiterea excepției și declinarea soluționarii cauzei către instanța competentă, Judecătoria Sectorului 4.25
Apărătorul condamnatului avand cuvantul solicită admiterea excepției.
Condamnatul personal arata ca este de acord cu declinarea competenței.
Instanța reține cauza spre soluționare, cu privire la excepția invocată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la dosarul nr._/299/2015, Penitenciarul București Jilava a sesizat instanța de executare cu privire la faptul că prin sentința penală nr. 545/2015 pronunțată în același dosar, deținutului N. G. i-a fost admisă contestația la executare și s-a dedus perioada de la data de 18.08.2011 la 17.09.2013, emitându-se mandatul de executare a pedepsei nr. 327/2015 emis în baza sentinței penale nr. 163/2015, care însă a fost anulat, în urma unei cereri de contopire a pedepselor, prin sentința penală nr. 2548/2015, în executarea căreia se află în prezent deținutul.
A precizat Penitenciarul Jilava că se află în imposibilitate de a opera această deducere, dat fiind că mandatul de executare emis în baza sentinței prin care s-a făcut deducerea a fost anulat.
La data de 10.08.2015, judecătorul delegat cu executarea a dispus constituirea unui nou dosar, având ca obiect contestație la executare și înaintarea la serviciul Registratură, în vederea repartizării aleatorii.
La data de 11.08.2015, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București s-a constituit dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare privind pe condamnatul N. G..
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține că prin Sentința penală nr. 163/20.03.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin neapelare, N. G. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 3 luni închisoare.
Prin sentința penală nr. 1407/08.06.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, a fost admisă contestația la executare formulată de N. G. și s-a constatat că infracțiunea pentru care petentul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 626/01.09.2014 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 1252/20.10.2014 a Curții de Apel București, Secția a –II-a Penală (faptă săvârșită la 09.05.2011) este concurentă cu infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin Sentința Penală nr. 163/20.03.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă prin neapelare la 15.04.2015 (fapte săvârșite la 29.12.2013 și 28.02.2014) și prin Sentința Penală nr. 681/24.09.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 16/08.01.2015 a Curții de Apel București- Secția a-II-a penală (faptă săvârșită la 16.02.2015). sS-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 4 luni și 3 luni aplicată prin Sentința penală nr. 163/20.03.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă prin neapelare la 15.04.2015 în pedepsele componente și repunerea acestora în individualitatea lor, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită prin aceasta, 1 an închisoare stabilită prin aceasta, 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală 626/01.09.2014, pronunțată în dosarul nr._/299/2013 de către Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin Decizia penală nr.1252/20.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, 1 an spor și 3 luni spor. S-a constatat că prin Sentința penală nr.1791/09.07.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr._/4/2012, definitivă prin Decizia penală nr.1066/05.09.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală au fost contopite pedepsele aplicate prin Sentința penală nr.2709/08.11.2011 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2011, definitivă prin nerecurare la data de 23.11.2011 (2 ani și 1n închisoare) și prin Sentința penală nr.2/16.01.2012, pronunțată de Judecătoria Carei, în dosarul nr._, definitivă prin Decizia penală nr.353/R/27.03.2012, pronunțată de Curtea de Apel Oradea (1 an închisoare) și că s-a emis MEPI 2602/2012/12.09.2012, executarea pedepsei începând la data de 18.09.2011 și expirând la data de 17.09.2013, dată la care petentul a fost pus în libertate.
În temeiul art. 39, alin. 1, lit. b C.pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 681/24.09.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 16/08.01.2015 a Curții de Apel București- Secția a-II-a penală cu pedeapsa închisorii de 3 ani și pedeapsa de 1 an închisoare, stabilite prin sentința penală nr. 163/20.03.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă prin neapelare la 15.04.2015, și cu pedeapsa închisorii de 2 ani stabilită prin sentința penală 626/01.09.2014, pronunțată în dosarul nr._/299/2013 de către Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin Decizia penală nr.1252/20.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, urmând să aplice petentului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care se adaugă 1/3 din restul pedepselor (2 ani închisoare, 1 an închisoare și 2 ani și 6 luni închisoare), respectiv un spor de 22 luni închisoare, urmând ca în final petentul să execute pedeapsa finală de 4 ani și 10 luni închisoare.
În baza art.45 C.pen. a fost aplicată inculpatului N. G. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, l C.pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a se afla în Municipiul București, pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art.45 C.pen., a fost aplicată inculpatului N. G. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, l C.pen. pe durata și în condițiile art.65 C.pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a se afla în Municipiul București, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada executată, de la 09.05.2011 la 10.05.2011 și de la 12.04.2014 la zi.
S-a menținut măsura de siguranță a confiscării speciale de la petent a sumei de 100 lei, dispusă în temeiul art. 112, lit. e C.pen. prin sentința penală 681/24.09.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 16/08.01.2015 a Curții de Apel București- Secția a-II-a penală.
S-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii nr. 327/15.04.2015 al Judecătoriei Sectorului 1 București și nr. 1737/2014 din data de 12.01.2015 al Judecătoriei Sectorului 2 București și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.
Examinând sentința pronunțată de Judecătoria Sectorului 4, instanța reține că aceasta a omis să deducă persoanei condamnate perioada executată, de la data de 18.08.2011 la 17.09.2013
Prin sentința penală nr. 545/29.07.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București a fost admisă contestația la executare formulată din oficiu cu privire la condamnatul N. G.. S-a constatat că perioada executată este de la data de 09.05.2011 la 10.05.2011, de la data de 18.09.2011 la data de 17.09.2013 și de la data de 29.10.2014 la zi. În temeiul art.72 alin.1 C.pen. s-a dedus din pedeapsa de 4 ani și 3 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr.163/20.03.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2014, rămasă definitivă prin neapelare, perioada executată de condamnatul N. G. de la data de 09.05.2011 la 10.05.2011, de la data de 18.09.2011 la data de 17.09.2013 și de la data de 29.10.2014 la zi. Totodată s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.327/15.04.2015 emis de către Judecătoria Sectorului 1 București și emiterea unui nou mandat la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Prin decizia penală nr. 697/24._, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr._/4/2015 a fost respinsă contestația condamnatului N. G., împotriva sentintei penale nr. 1407/2015 a Judecătoriei Sectorului 4, ca neîntemeiată.
Reanalizând contestația la executare, cu titlu preliminar, instanța reține că la data reținerii cauzei spre soluționare, petentul se află în executarea mandatului de executare a pedepsei nr. 2548/2015, emis de Judecătoria Sectorului 4.
Așadar, chiar dacă sentința pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 nr. 545/29.07.2015, este ulterioară sentinței pronunțate de Judecătoria Sectorului 4, aceasta fiind definitivă, condamnatul N. G. se află în prezent în executarea acesteia din urmă.
Potrivit art. 598 alin (2) C.proc.pen., raportat la alin(1) al aceluiași articol, în cazul de contestație întemeiat pe dispozițiile art. 598 alin(1) lit. c C.proc.pen., contestația se face la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.
Față de cele ce preced, condamnatul fiind în executarea unei pedepse pronunțate de Judecătoria Sectorului 4, instanța va admite admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu.
Va declina competența de judecare a cauzei, privind pe condamnatul N. G., instanței competente teritorial, Judecătoria Sectorului 4 București.
În baza art. 275 alin(3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 598 alin(2) C.proc.pen., admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu.
Declină competența de judecare a cauzei, privind pe condamnatul N. G., (fiul lui M. și al lui A., născut la 02 Decembrie 1950) CNP_ - Penitenciarul București Jilava) instanței competente teritorial, Judecătoria Sectorului 4 București.
În baza art. 275 alin(3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. R. Z. P. I. M.
Red. Jud. DRZ 2ex/05.11.2015
| ← Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... | Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 593/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|








