Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 864/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 864/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 08-12-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR 864

Ședința publică de la 08 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. P.

Grefier E. D. A.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. C. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul I. V. A. și pe parte vătămată ., având ca obiect furtul (art.228 NCP).

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.12.2015 și au fost consemnate în încheierea din aceea și dată care face parte integrantă din prezenta sentință când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a fixat data pronunțării la 08.12.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 28.09.2015 emis de P. de pe lângă Judecătoria Sector 1 București în dosarul nr. 9216/P/2015, s-a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului I. V. A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, faptă prev. de art. 228 alin. 1 C.pen.

În fapt, în actul de sesizare al instanței, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că la data de 06.08.2015, în jurul orei 17,00, inculpatul I. V. A. și-a însușit fără drept un număr de 53 de burghie marca Bosch din magazinul L. M. Bricolaj, situat în .-286, sector 1, București, producând un prejudiciu în valoare de 1579,70 lei, prejudiciu ce a fost ulterior recuperat.

Situația de fapt mai sus menționată a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: declaratie reprezentant persoană vătămată, declaratii inculpat, declarații martori P. A. M. și L. D. G., proces-verbal de vizualizare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere video din incinta . impreună cu CD-ul aferent.

Prin ordonanța din data de 07.08.2015, organele de cercetare penală au dispus reținerea suspectului I. V. A. pe o durată de 24 de ore, iar în aceeași dată procurorul a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Prin încheierea din data de 13.10.2015, definitivă prin necontestare la data de 27.10.2015, judecătorul de cameră preliminară a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive, fiind emis M.A.P. nr. 5/C.P./27.10.2015, care nu a fost pun în executare.

Prin încheierea din data de 23.11.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în baza art. 346 alin. 2 C.p.p., legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății.

Persoana vătămată . nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind recuperat.

În cursul fazei de judecată, instanța a dispus citarea inculpatului prin toate mijloacele prevăzute de lege, inclusiv cu mandat de aducere cu executare în fapt, însă acesta nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și expune poziția procesuală.

În aceste condiții, instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 374 alin. 7 C.p.p., având în vedere că reprezentantul Ministerului Public și apărătorul din oficiu al inculpatului nu au contestat mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale și nici nu au solicitat administrarea de probe noi, dar și atitudinea procesuală de recunoaștere a săvârșirii faptei avută de inculpat în cursul urmăririi penale.

S-a depus la dosarul cauzei fișa de cazier judiciar a inculpatului.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 06.08.2015, în jurul orei 17,00, inculpatul I. V. A. și-a însușit fără drept un număr de 53 de burghie marca Bosch din magazinul L. M. Bricolaj, situat în .-286, sector 1, București, producând un prejudiciu în valoare de 1579,70 lei, prejudiciu ce a fost ulterior recuperat.

Această situație de fapt rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: declarație reprezentant persoană vătămată, declarații inculpat, declarații martori P. A. M. și L. D. G., proces-verbal de vizualizare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere video din incinta . împreună cu CD-ul aferent.

Astfel, din declarația numitului V. A., reprezentantul persoanei vătămate, rezultă că în ziua de 06.08.2015, în jurul orei 17,30, a fost înștiințat de agenții de pază despre faptul că numitul I. V. A. a trecut de casele de marcat ale magazinului fără a achita produse în valoare de 1579,70 lei.

Din declarația martorului P. A. M. reiese că la data de 06.08.2015, în jurul orei 16,20, în timp ce se afla în serviciul de pază la magazinul ., a fost anunțat de dispecer să controleze geanta unui tânăr care a trecut de casele de marcat fără a achita vreun produs, iar cu ocazia controlului genții acestuia, a constatat că în interior se aflau 53 de burghie marca Bosch.

În același sens sunt și declarațiile martorului L. D. G., care a relatat că la controlul genții persoanei identificate ulterior în persoana inculpatului I. V. A., a constatat existența mai multor burghie marca Bosch, despre care persoana în cauză a precizat că le-a sustras pentru a-și cumpăra droguri.

Declarațiile martorilor P. A. M. și L. D. G. se coroborează cu aspectele consemnate în cuprinsul procesului-verbal de vizionare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere video din incinta ., care relevă că inculpatul I. V. A. a luat de pe raft mai multe burghie, pe care le-a introdus în geanta pe care o avea asupra sa.

Mijloacele de probă analizate anterior se coroborează în totalitate cu declarațiile inculpatului, care a recunoscut săvârșirea infracțiunii de furt reținută în sarcina sa, învederând că la data de 06.08.2015, în jurul orei 16,30, s-a deplasat la magazinul L. M. cu intenția de a sustrage produse, pe care ulterior dorea să le vândă pentru a-și procura droguri, menționând că a deschis ușile unui raft metalic de culoare gri, de unde a luat mai multe burghie, pe care le-a introdus în geanta personală, iar când a ajuns în parcare a fost oprit de către agenții de securitate ai magazinului, care l-au condus în camera de interpelare, unde au găsit asupra sa un număr de 53 de burghie marca Bosch, pe care le sustrăsese din magazin.

În drept, fapta inculpatului I. V. A., care la data de 06.08.2015, în jurul orei 17,00, și-a însușit fără drept un număr de 53 de burghie marca Bosch din magazinul L. M. Bricolaj, situat în .-286, sector 1, București, producând un prejudiciu în valoare de 1579,70 lei, prejudiciu ce a fost ulterior recuperat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt, faptă prev. de art. 228 alin. 1 C.pen.

Astfel, din punctul de vedere al laturii obiective, elementul material - acțiunea de sustragere - se caracterizează prin luarea în posesie a bunurilor fără consimțământul persoanei vătămate, cu consecința diminuării patrimoniului acesteia și trecerea bunurilor în sfera de stăpânire a inculpatului.

Urmarea imediată constă în producerea unui prejudiciu persoanei vătămate și anume valoarea bunurilor sustrase, ca urmare a lezării relațiilor sociale referitoare la patrimoniul persoanei. În baza materialului probator administrat, instanța reține și existența legăturii de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată. Astfel, diminuarea patrimoniului persoanei vătămate s-a realizat ca urmare a deposedării acesteia de către inculpat de bunurile sale.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art.16 alin. 3 lit. a C.pen.

Astfel, inculpatul a avut reprezentarea faptei pe care o comite și a consecințelor păgubitoare asupra patrimoniului persoanei vătămate și a urmărit producerea acestor consecințe prin săvârșirea faptei.

Întrucât fapta dedusă judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat, atrăgând răspunderea penală conform art. 15 alin. 2 C.pen., instanța urmează să pronunțe condamnarea acestuia.

La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 74 din Noul Cod penal.

În conformitate cu dispozițiile art. 74 din Noul Cod penal, instanța va avea în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care vor fi evaluate după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, precum și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatului.

Astfel, instanța apreciază că fapta săvârșită de inculpat prezintă un grad de pericol social mediu, având în vedere importanța valorii sociale lezate, respectiv patrimoniul, manoperele realizate pentru îndeplinirea rezoluției infracționale, modul concret de săvârșire, respectiv într-un centru comercial, spațiu aglomerat propice pentru săvârșirea unor fapte de această natură, dar și faptul că prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, instanța constată că acesta are antecedente penale, fiind anterior condamnat în numeroase rânduri pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat, condamnări care nu atrag starea de recidivă întrucât s-a împlinit termenul de reabilitare cu privire la acestea, ceea ce relevă perseverență în încălcarea dispozițiilor legale, precum și faptul că pedepsele aplicate anterior nu și-au atins scopul educativ-preventiv.

La individualizarea pedepsei instanța va avea în vedere și faptul că inculpatul are posibilități reduse de reintegrare socială, fiind slab școlarizat și neavând nicio ocupație și nicio sursă licită de venit, elemente care conturează un risc crescut de reluare a activității infracționale în viitor.

De asemenea, inculpatul este consumator de droguri, astfel cum rezultă din propriile declarații, săvârșind infracțiunea dedusă judecății tocmai pentru a-și achiziționa astfel de substanțe, aspect deosebit de relevant în privința riscului de recidivă pe care inculpatul îl prezintă în viitor.

În privința atitudinii procesuale a inculpatului I. V. A., instanța constată că acesta a avut o poziție sinceră pe parcursul urmăririi penale, de recunoaștere a săvârșirii faptei, însă s-a sustras judecății, motiv pentru măsura controlului judiciar a fost înlocuită cu măsura arestării preventive.

În privinta limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, infracțiunea de furt dedusă judecății se sancționează cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă, conform art. 228 alin. 1 C.pen.

Astfel, punând în balanță ansamblul acestor considerente, prin prisma dispozițiilor legale invocate anterior, instanța apreciază că în cauză se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea în cuantum de 1 an față de inculpatul I. V. A., cu executare în regim de detenție, această pedeapsă fiind aptă să îndeplinească scopul preventiv și pe cel punitiv al sancțiunilor penale și fiind proporțională cu gravitatea faptei și periculozitatea inculpatului. De altfel, instanța constată că nici nu ar putea dispune o soluție de amânare a aplicării pedepsei sau de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, câtă vreme inculpatul nu s-a prezentat la niciun termen de judecată pentru a-și manifesta acordul în vederea prestării unei munci neremunerate în folosul comunității.

Față de aceste considerente, în baza art. 228 alin. 1 C.pen., instanța îl va condamna pe inculpatul I. V. A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

În privința pedepselor accesorii și complementare, instanța are în vedere că potrivit art. 65 alin. 1 Cod Penal, pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit a), b) și d)-o) a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.

Totodată, conform art. 67 alin. 1 Cod Penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

În consecință, aplicarea unor pedepse accesorii poate fi dispusă numai dacă, în raport de criteriile prev. de art. 67 alin. 1 Cod Penal, instanța dispune aplicarea unei pedepse complementare.

De asemenea, în cauza S. și P. c. României și Hirst c. Marii Britanii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului - a cărei jurisprudență este obligatorie, aplicându-se cu preeminență față de dreptul intern, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituție - a stabilit că exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.

Or, instanța apreciază că, în raport de natura infracțiunii săvârșite de către inculpat, de împrejurările cauzei, precum și de persoana acestuia, aplicarea unor pedepse complementare și accesorii este necesară.

În aceste condiții, în baza art. 67 alin. 1 C.pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., instanța va aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. 1 C.pen. va interzice inculpatului ca pedeapsa accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. pe perioada executării pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. 1 C.pen. va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 07.08.2015.

În baza art. 399 alin. 1 C.p.p. va menține măsura arestării preventive a inculpatului, arestat în lipsă în baza M.A.P. nr. 5/C.P./27.10.2015 emis de Judecătoria Sectorului 1 București.

Va lua act că persoana vătămată . nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind recuperat.

În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. va obliga inculpatul la plata sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 272 C.p.p. onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 520 lei (cameră preliminară + judecată) se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 228 alin. 1 C.pen. condamnă pe inculpatul I. V. A. (fiul lui T. și E., născut la data de 23.12.1981 în mun. București, CNP -_), domiciliat în sector 4, București, ., ., ., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

În baza art. 67 alin. 1 C.pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsa accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. pe perioada executării pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. 1 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 07.08.2015.

În baza art. 399 alin. 1 C.p.p. menține măsura arestării preventive a inculpatului, arestat în lipsă în baza M.A.P. nr. 5/C.P./27.10.2015 emis de Judecătoria Sectorului 1 București.

Ia act că persoana vătămată . nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind recuperat.

În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 272 C.p.p. onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 520 lei (cameră preliminară + judecată) se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.12.2015.

PRESEDINTEGREFIER

Jud. P. A. A. E. D.

Red. P.A/ Dac. E.A /2 ex/08.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 864/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI