Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006. Sentința nr. 842/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 842/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 03-12-2015

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

.

Sentința penală Nr. 842/2015

Ședința publică de la 03 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M. M. O.

GREFIER – M. R.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București a fost reprezentat de procuror Z. M..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul C. A., trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.270 al.3 din legea 86/2006 cu aplicarea art.35 al.1 C.p.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.11.2015 și au fost consemnate în încheierea din aceea și dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a fixat termen pentru pronunțare la data de 03.12.2015.

Asupra cauzei penale de față:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

P. Rechizitoriul nr. 1649/P/2014 emis la data de 20.01.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, înregistrat pe rolul instanței sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

1. T. NICUȘOR, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii prev. în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României cu aplicarea art. 35 alin.(1) din Codul penal și art. 41 alin.(1) din Codul penal;

2. C. I., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, faptă prevăzută în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României cu aplicarea art. 35 alin.(1) din Codul penal;

3. L. M., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. în art. 296 indice 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu aplicarea art. 35 alin.(1) din Codul penal și art.296 indice 1 alin. (1) lit. l)) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin.(1) din Codul penal;

4. T. E. R., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. în art. 296 indice 1 alin. (1) lit. l)) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu aplicarea art. 35 alin.(1) din Codul penal și art.296 indice 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu aplicarea art. 35 alin.(1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin.(1) din Codul penal;

5. B. F., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. în art. 296 indice 1 alin. (1) lit. l)) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal și în art. 296 indice 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal;

6. I. D., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii prev. în art. 296 indice 1 alin. (1) lit. l)) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal;

7. M. V., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii prev. în art. 296 indice 1 alin. (1) lit. l)) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal;

8. A. M. L., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii prev. în art.296 indice 1 alin. (1) lit. l)) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal;

9. C. M., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii prev. în art. 296 indice 1 alin. (1) lit. l)) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal;

10. C. G. F., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii prev. în art. 296 indice 1 alin. (1) lit. l)) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal;

11. C. I., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii prev. în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal;

12. C. A., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii prev. în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal;

13. E. M. F., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. în art. 296 indice 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal și art.296 indice 1 alin. (1) lit. l)) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal;

În actul de sesizare a instanței a fost reținută următoarea situație de fapt:

1. Cu privire la inculpatul T. NICUȘOR, s-a reținut că în perioada august 2014 – noiembrie 2014, la diferite intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în dauna aceluiași subiect pasiv, statul român, a comercializat către diferite persoane fizice cantitatea de 1500 de pachete țigarete diferite sortimente, care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, iar în data de 12.11.2014 a deținut la adresa de domiciliu București, Calea Giulești, nr. 544, sector 6, în vederea comercializării, cantitatea de 329 pachete țigarete diferite sortimente, neintroduse în circuitul fiscal, cunoscând că provin din contrabandă;

2. Cu privire la inculpatul C. I., s-a reținut că în perioada iunie 2014 – 12 noiembrie 2014, la diferite intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în dauna aceluiași subiect pasiv, statul român, a comercializat către diferite persoane fizice cantitatea de 1000 pachete țigarete diferite sortimente (P. MALL, ASHIMA HILTON și RIN), care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, iar în data de 12.11.2014 a deținut la adresa de domiciliu București, Calea Giulești, nr. 544, sector 6, în vederea comercializării, cantitatea de 1660 pachete țigarete diferite sortimente, neintroduse în circuitul fiscal, cunoscând că provin din contrabandă;

3. Cu privire la inculpatul L. M., s-a reținut că:

a) în perioada iulie 2014 – noiembrie 2014, la diferite intervale de timp, în dauna aceluiași subiect pasiv, statul român, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a prelucrat, în scopul comercializării, cu ajutorul unei mașini de tocat tutun, cantitatea totală de 130 kg tutun, această activitate fiind realizată în afara unui antrepozit fiscal autorizat de organul fiscal și fără a achita la bugetul de stat TVA-ul și accizele aferente;

b) în perioada iulie 2014 – noiembrie2014, la diferite intervale de timp, în dauna aceluiași subiect pasiv, statul român, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a deținut în afara antrepozitului fiscal cantitatea totală de 130 kg tutun, rezultată în urma procesului de prelucrare, pe care, ulterior, a comercializat-o pe teritoriul României, ca tutun de fumat, fără a fi marcat, către diferite persoane fizice, fără a achita la bugetul de stat accizele și TVA-ul aferente;

4. Cu privire la inculpatul T. E. R., s-a reținut că:

a) în perioada iulie 2014 – noiembrie 2014, la diferite intervale de timp, în dauna aceluiași subiect pasiv, statul român, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a prelucrat, în scopul comercializării, cu ajutorul unei mașini de tocat tutun, cantitatea totală de 200 kg tutun, această activitate fiind realizată în afara unui antrepozit fiscal autorizat de organul fiscal și fără a achita la bugetul de stat TVA-ul și accizele aferente;

b) în perioada iulie 2014 – noiembrie2014, la diferite intervale de timp, în dauna aceluiași subiect pasiv, statul român, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a deținut în afara antrepozitului fiscal cantitatea totală de 200 kg tutun, rezultată în urma procesului de prelucrare, pe care, ulterior, a comercializat-o pe teritoriul României, ca tutun de fumat, fără a fi marcat, către diferite persoane fizice, fără a achita la bugetul de stat accizele și TVA-ul aferente;

5. Cu privire la inculpatul B. F., s-a reținut că:

a) în perioada iulie 2014 – noiembrie 2014, la diferite intervale de timp, în dauna aceluiași subiect pasiv, statul român, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a prelucrat, în scopul comercializării, cu ajutorul unei mașini de tocat tutun, cantitatea totală de 100 kg tutun, această activitate fiind realizată în afara unui antrepozit fiscal autorizat de organul fiscal și fără a achita la bugetul de stat TVA-ul și accizele aferente;

b) în perioada iulie 2014 – noiembrie2014, la diferite intervale de timp, în dauna aceluiași subiect pasiv, statul român, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a deținut în afara antrepozitului fiscal cantitatea totală de 100 kg tutun, rezultată în urma procesului de prelucrare, din care, ulterior, a comercializat pe teritoriul României, ca tutun de fumat, fără a fi marcat, către diferite persoane fizice, cantitatea de 40 kg tutun, fără a achita la bugetul de stat TVA-ul și accizele aferente;

6. Cu privire la inculpatul I. D., s-a reținut că în perioada iulie 2014 – noiembrie 2014, la diferite intervale de timp, în dauna aceluiași subiect pasiv, statul român, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu inculpatul M. V. au comercializat pe teritoriul României, ca tutun de fumat, fără a fi marcat, către diferite persoane fizice, cantitatea totală de 160 kg tutun, cantitatea de 40 kg tutun, această activitate fiind realizată în afara unui antrepozit fiscal autorizat de organul fiscal și fără a achita la bugetul de stat TVA-ul și accizele aferente;

7. Cu privire la inculpatul M. V., s-a reținut că în perioada iulie 2014 – noiembrie 2014, la diferite intervale de timp, în dauna aceluiași subiect pasiv, statul român, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu inculpatul I. D. au comercializat pe teritoriul României, ca tutun de fumat, fără a fi marcat, către diferite persoane fizice, cantitatea totală de 160 kg tutun, această activitate fiind realizată în afara unui antrepozit fiscal autorizat de organul fiscal și fără a achita la bugetul de stat TVA-ul și accizele aferente;

8. Cu privire la inculpata A. M. L., s-a reținut că în perioada iulie 2014 – noiembrie 2014, la diferite intervale de timp, în dauna aceluiași subiect pasiv, statul român, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu inculpatul C. M. au comercializat pe teritoriul României, ca tutun de fumat, fără a fi marcat, către diferite persoane fizice, cantitatea totală de 160 kg tutun, iar în data de 12.11.2014 au deținut, în vederea comercializării, în imobilul din Orașul M., .. 12B, județul Ilfov, cantitatea de 366,8 kg tutun prelucrat,, toate aceste activități fiind realizate în afara unui antrepozit fiscal autorizat de organul fiscal și fără a achita la bugetul de stat TVA-ul și accizele aferente;

9. Cu privire la inculpatul C. M., s-a reținut că în perioada iulie 2014 – noiembrie 2014, la diferite intervale de timp, în dauna aceluiași subiect pasiv, statul român, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu inculpata A. M. L. au comercializat pe teritoriul României, ca tutun de fumat, fără a fi marcat, către diferite persoane fizice, cantitatea totală de 160 kg tutun, iar în data de 12.11.2014 au deținut, în vederea comercializării, în imobilul din Orașul M., .. 12B, județul Ilfov, cantitatea de 366,8 kg tutun prelucrat,, toate aceste activități fiind realizate în afara unui antrepozit fiscal autorizat de organul fiscal și fără a achita la bugetul de stat TVA-ul și accizele aferente;

10. Cu privire la inculpatul C. G. F., s-a reținut că în perioada iulie 2014 – noiembrie 2014, la diferite intervale de timp, în dauna aceluiași subiect pasiv, statul român, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a comercializat pe teritoriul României, ca tutun de fumat, fără a fi marcat, către diferite persoane fizice, cantitatea totală de 90 kg tutun, această activitate fiind realizată în afara unui antrepozit fiscal autorizat de organul fiscal și fără a achita la bugetul de stat TVA-ul și accizele aferente;

11. Cu privire la inculpatul C. I., s-a reținut că în perioada august 2014 –noiembrie 2014, la diferite intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în dauna aceluiași subiect pasiv, statul român, i-a vândut suspectului S. G. cantitatea totală de 500 pachete țigarete diferite sortimente (MARBLE, VICEROY, HILTON), care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă;

12. Cu privire la inculpatul C. A., s-a reținut că în perioada august 2014 –noiembrie 2014, la diferite intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în dauna aceluiași subiect pasiv, statul român, a comercializat cantitatea de 600 pachete țigarete, diferite sortimente (MARBLE, VICEROY, HILTON), care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că provin din contrabandă, din care, cantitatea de 500 pachete țigarete către suspectul S. G. și cantitatea de 100 pachete țigarete către alte persoane fizice;

13. Cu privire la inculpatul E. M. F., s-a reținut că:

a) în perioada septembrie 2014 – noiembrie 2014, la diferite intervale de timp, în dauna aceluiași subiect pasiv, statul român, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a prelucrat, în scopul comercializării, cu ajutorul unei mașini de tocat tutun, cantitatea totală de 100 kg tutun, această activitate fiind realizată în afara unui antrepozit fiscal autorizat de organul fiscal și fără a achita la bugetul de stat TVA-ul și accizele aferente;

b) în perioada iulie 2014 – noiembrie2014, la diferite intervale de timp, în dauna aceluiași subiect pasiv, statul român, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a deținut în afara antrepozitului fiscal cantitatea totală de 100 kg tutun, rezultată în urma procesului de prelucrare, pe care, ulterior, a comercializat-o pe teritoriul României, ca tutun de fumat, fără a fi marcat, către două persoane fizice, rămase neidentificate, fără a achita la bugetul de stat TVA-ul și accizele aferente.

Situația de fapt a fost reținută în cursul urmăririi penale pe baza următoarelor mijloace de probă:

VOLUMUL I:

- Notă privind supravegherea operativă asupra inculpatului I. D. (f. 217-219 dup);

- Notă privind supravegherea operativă asupra inculpatului I. D. (f. 231-222 dup);

- Adeverința de reținere a bunurilor nr. 6/D din 25.08.2014 și Proces-verbal de predare către DRV București a tutunului ridicat de la C. A. și G. F. în data de 03.06.2014 (f. 223 dup);

- certificat de analiză nr. 258/30.06.2014 (f.226 dup);

- certificat de analiză nr. 257/30.06.2014 (f.226 dup);

- adresa DGRFP București nr._/05.11.2014 (f.228 dup);

- proces-verbal de documentare a activității infracționale desfășurate de inculpații Citci A., I. D. și M. V. (f.235-236 dup);

- proces-verbal de efectuare a capturilor de ecran cu anunțurile postate pe internet de inculpații I. D., M. Valenin și A. M. L. și capturile de ecran aferente (f.237-242 dup);

- procese-verbale denunțătoare A. I. R. (f. 243-244 dup);

- proces-verbal de verificare în baza de date Evidența Persoanelor a numiților G. F., Ț. S. și C. A. (f. 245 dup);

- proces-verbal de efectuare a capturilor de ecran de pe filmarea realizată cu ocazia întâlnirii din data 03.06.2014 dintre martora A. I. R. și inculpatul C. A. și capturile de ecran aferente (f.246-253 dup);

- planșa fotografică ce conține fotografiile judiciare realizate asupra cantităților de tutun ridicate în data de 03.06.2014 de la C. A. și G. F. (f.255-258 dup);

- declarație martor A. I. R. (f. 274-275 dup);

- proces-verbal de identificare de pe planșa foto a suspectului Ț. S. (f. 246-279 dup);

- proces-verbal de identificare de pe planșa foto a inculpatului C. A. (f. 280-283 dup);

- proces-verbal de identificare de pe planșa foto a inculpatului G. F. (f. 284-286 dup);

- planșa fotografică ce conține fotografiile judiciare realizate în data de 05.06.2014 cu ocazia recunoașterii de către martora A. I. R. a numiților Ț. S., GECU F. și C. A. (f.287-294 dup);

- adresa nr. MBR-JRD-398/06.01.2015 emisă de DGRFP București de constituire parte civilă în cauză (f. 379-386 dup);

- adresa nr._,_/19.12.2014 emisă de DGRFP București de stabilire a prejudiciului cauzat bugetului de stat de inculpații cercetați în cauză (f.387-390 dup);

- adresa nr._/SSCV/MF/10.12.2014 emisă de DGRFP București și certificatele de analiză nr. 589-591/25.11.2014 (f.391-394 dup);

- procese-verbale de restituire către inculpați a bunurilor ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare, care nu au legătura cu cauza (f. 401-409 dup);

- dovada . nr._/06.01.2015 de introducere la camera de corpuri delicte a DGPMB a bunurilor ridicate cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul suspectului C. M. (F.410 dup);

- dovada . nr._/06.01.2015 de introducere la camera de corpuri delicte a DGPMB a bunurilor ridicate cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul suspectului I. V. (F.411 dup);

- dovada . nr._/06.01.2015 de introducere la camera de corpuri delicte a DGPMB a bunurilor ridicate cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul suspectului E. C. (F.412 dup);

- dovada . nr._/06.01.2015 de introducere la camera de corpuri delicte a DGPMB a bunurilor ridicate cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul suspectului S. R. S. (F.413 dup);

- dovada . nr._/06.01.2015 de introducere la camera de corpuri delicte a DGPMB a bunurilor ridicate cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatului E. M. F. (F.414 dup);

- dovada . nr._/06.01.2015 de introducere la camera de corpuri delicte a DGPMB a bunurilor ridicate cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatului M. V. (F.415 dup);

- dovada . nr._/06.01.2015 de introducere la camera de corpuri delicte a DGPMB a bunurilor ridicate cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatei A. M. L. (F.416 dup);

- dovada . nr._/06.01.2015 de introducere la camera de corpuri delicte a DGPMB a bunurilor ridicate cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatului T. E. R. (F.417 dup);

- dovada . nr._/06.01.2015 de introducere la camera de corpuri delicte a DGPMB a bunurilor ridicate cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatului T. NICUȘOR (F.418 dup);

- dovada . nr._/06.01.2015 de introducere la camera de corpuri delicte a DGPMB a bunurilor ridicate cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatului C. I. (F.419 dup);

- dovada . nr._/06.01.2015 de introducere la camera de corpuri delicte a DGPMB a bunurilor ridicate cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatului B. F. (F.420 dup);

- dovada . nr._/06.01.2015 de introducere la camera de corpuri delicte a DGPMB a bunurilor ridicate cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatului C. G. F. (F.421 dup);

- dovada . nr._/06.01.2015 de introducere la camera de corpuri delicte a DGPMB a bunurilor ridicate cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatului I. D. (F.422 dup);

- dovada . nr._/06.01.2015 de introducere la camera de corpuri delicte a DGPMB a bunurilor ridicate cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatului L. M. (F.423 dup);

- recipisa de consemnare nr._/1 și chitanța nr._/1 ambele din 05.01.2015 (f.424-425 dup);

- recipisa de consemnare nr._/1 și chitanța nr._/1 ambele din 05.01.2015 (f.426-427 dup);

- recipisa de consemnare nr._/1 și chitanța nr._/1 ambele din 05.01.2015 (f.428-429 dup);

- recipisa de consemnare nr._/1 și chitanța nr._/1 ambele din 05.01.2015 (f.430-431 dup);

- recipisa de consemnare nr._/1 și chitanța nr._/1 ambele din 05.01.2015 (f.432-433 dup);

- recipisa de consemnare nr._/1 și chitanța nr._/1 ambele din 05.01.2015 (f.434-435 dup);

VOLUMUL III:

- proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa unde locuiește inculpatul T. Nicușor (f.2-8 dup);

- declarație de suspect T. Nicușor (f.16-18 dup);

- declarație de inculpat T. Nicușor (f.31-34 dup);

- declarație de suspect C. I. (f.38-40 dup);

- declarație de inculpat C. I. (f.55-56 dup);

- proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa unde locuiește inculpatul L. M. și planșa fotografică anexată (f.65-79 dup);

- declarație de suspect L. M. (f.88-93 dup);

- declarație de inculpat L. M. (f.109-112 dup);

- proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa unde locuiește inculpatul T. E. R. (f.115-120 dup);

- declarație de suspect T. E. R. (f.126-130 dup);

- declarație de inculpat T. E. R. (f.142-145 dup);

- proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa unde locuiește inculpatul B. F. și planșa fotografică anexată (f.181-200 dup);

- declarație de suspect B. F. (f.208-211 dup);

- declarație de inculpat B. F. (f.223-226 dup);

- proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa unde locuiește inculpatul I. D. (f.228-230 dup);

- proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa unde locuiește în fapt inculpatul I. D. (f.228-230 dup);

- declarație de suspect I. D. (f.250-255 dup);

- declarație de inculpat I. D. (f.265-266 dup);

- proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa unde locuiește inculpatul M. V. (f.268-273 dup);

- declarație de suspect M. V. (f.281-286 dup);

- declarație de inculpat M. V. (f.296-297 dup);

VOLUMUL IV:

- proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa unde locuiește ocazional inculpata A. M. L. și planșa fotografică anexată (f.2-7,30-35 dup);

- adeverință de reținere a bunurilor nr. 52G din 12.11.2014 emisă de DRV București (f.8 dup);

- procesele-verbale de prelevare nr. 810/4/1 și 810/4/2 din 12.11.2014 (f. 9-10 dup)

- declarație de suspectă A. M. L. (f.21-25 dup);

- declarație de inculpată A. M. L. (f.27-28 dup);

- declarație de suspect C. M. (f.43-46 dup);

- declarație de inculpat C. M. (f.58-59 dup);

- proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa unde locuiește inculpatul C. G. F. și planșa fotografică anexată (f.61-66,74-90 dup);

- declarație de suspect C. M. (f.103-105 dup);

- declarație de inculpat C. M. (f.93-94 dup);

- proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa unde locuiește inculpatul C. I. (f.107-112 dup);

- declarație de suspect C. I. (f.123-125 dup);

- declarație de inculpat C. I. (f.139-140 dup);

- proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa unde locuiește inculpatul C. A. (f.142-144 dup);

- declarație de suspect C. A. (f.154-157 dup);

- proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa unde locuiește inculpatul E. M. F. (f.181-186 dup);

- declarație de suspect E. M. F. (f.193-196 dup);

- declarație de suspect E. F. (f.210-212 dup);

- declarație de inculpat E. M. F. (f.213-214 dup);

- proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa unde locuiește suspectul G. F. (f.216-220 dup);

- declarație de suspect G. F. (f.225-228 dup);

- proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa unde locuiește suspectul S. V. și planșa fotografică anexată (f.234-251 dup);

- proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa unde locuiește suspectul S. R. S. (f.275-280 dup);

- declarație de suspect S. R. S. (f.287-289 dup);

- proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa unde locuiește suspectul I. L. S. (f.296-302 dup);

- declarație de suspect I. L. S. (f.313-318 dup);

- proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa unde locuiește suspectul I. V. (f.320-325 dup);

- proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa unde locuiește suspectul C. M. (f.335-340 dup);

- declarație de suspect C. M. (f.351-354 dup);

- proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa unde locuiește suspectul C. M. (f.358-363 dup);

- proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa unde locuiește suspectul Ț. S. (f.366-370 dup);

- declarație de suspect Ț. S. (f.378-381 dup);

- proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la adresa unde locuiește suspectul E. C. și planșa fotografică anexată (f.386-404 dup);

- declarație de suspect E. C. (f.414-416 dup);

- AWB-urile emise de FAN COURIER EXPRESS conținând expedițiile de colete ale inculpaților I. D., M. V., A. M. L., C. M. și C. G. F. (f. 411-447 dup);

VOLUMUL V:

- procese-verbale de redare a interceptărilor filele 1-295 dup;

VOLUMUL VI:

- procese-verbale de redare a interceptărilor filele 1-272 dup;

VOLUMUL VII:

- procese-verbale de redare a interceptărilor filele 1-161 dup.

În baza art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, s-a dispus comunicarea către inculpați a unei copii certificate a rechizitoriului, cu aducerea la cunoștință a drepturilor acestora în această procedură de cameră preliminară – obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-și angaja un apărător, precum și faptul că, în termen de 20 de zile de la data comunicării, are dreptul de a formula, în scris, cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Același termen a fost stabilit și pentru avocații desemnați din oficiu.

P. încheierea de cameră preliminară din data de 18.03.2015, în baza art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 1649/P/2014 emis la data de 20.01.2015 de către Ministerul Public– P. de pe lângă Judecătoria Sector 1 București privind pe cei 13 inculpați trimiși în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor sus - menționate. În baza aceluiași text de lege s-a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe cei 13 inculpați.

Partea civilă ANAF - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, prin adresa nr._/09.04.2015 și adresa nr._/12.05.2015 (filele 218-221 și 248-249 dosar instanță), s-a constituit parte civilă împotriva inculpaților cu următoarele sume de bani:

- pentru cantitatea de 1.500 pachete țigarete diverse mărci, provenite din contrabandă, comercializate în perioada august - noiembrie 2014 de inculpatul T. Nicușor, s-a stabilit un prejudiciu de 17.501 lei, format din 1.768 lei taxe vamale, 11.752 lei accize și 3.981 lei TVA; iar pentru cantitatea de 329 pachete țigarete diverse mărci, provenite din contrabandă deținute în data de 12.11.2014 de inculpatul T. Nicușor s-a stabilit un prejudiciu de 3.876 lei, format din 410 lei taxe vamale, 2.578 lei accize și 888 lei TVA; În consecință, prejudiciul total stabilit în sarcina inculpatului T. Nicușor este în cuantum de 21.377 lei.

- pentru cantitatea de 1.000 pachete țigarete mărcile P. Mall, Ashima, Hilton și Rin, provenite din contrabandă, comercializate în perioada iunie - noiembrie 2014 de inculpatul C. I., s-a stabilit un prejudiciu de 11.637 lei, format din 1.160 lei taxe vamale, 7.834 lei accize și 2.643 lei TVA; iar pentru cantitatea de 1.660 pachete țigarete diverse mărci provenite din contrabandă, deținute și comercializate în perioada iunie – noiembrie 2014 de inculpatul C. I., s-a stabilit un prejudiciu de 19.555 lei, format din 2.070 lei taxe vamale, 13.005 lei accize și 4.480 lei TVA; în consecință, prejudiciul total stabilit în sarcina inculpatului C. I. este în cuantum de 31.192 lei.

- pentru cantitatea de 500 pachete țigarete mărcile Marble, Viceroy și Hilton, provenite din contrabandă, deținute și comercializate în perioada august - noiembrie 2014 de inculpatul C. I., s-a stabilit un prejudiciu de 5.834 lei, format din 589 lei taxe vamale 3.917 lei accize și 1.328 lei TVA;

- pentru cantitatea de 600 pachete țigarete mărcile Marble, Viceroy și Hilton, provenite din contrabandă, deținute și comercializate în perioada august - noiembrie 2014 de inculpatul C. A., s-a stabilit un prejudiciu de 7.000 lei, format din 707 lei taxe vamale 4.700 lei accize și 1.593 lei TVA;

- pentru cantitatea de 130 Kg tutun pentru fumat, prelucrat, pentru pipă, comercializat în perioada iulie 2014 – 05.11.2014 de inculpatul L. M., s-a stabilit un prejudiciu de 66.261 lei, format din 2.817 lei taxe vamale, 49.891 lei accize și 13.553 lei TVA;

- pentru cantitatea de 200 Kg tutun pentru fumat, prelucrat, pentru pipă, comercializat în perioada iulie 2014 – 05.11.2014 de inculpatul T. E. R., s-a stabilit un prejudiciu de 101.940 lei, format din 4.334 lei taxe vamale, 76.756 lei accize și 20.850 lei TVA;

- pentru cantitatea de 100 Kg tutun pentru fumat, prelucrat, pentru pipă, comercializat în perioada iulie 2014 – 05.11.2014 de inculpatul B. F., s-a stabilit un prejudiciu de 50.970 lei, format din 2.167 lei taxe vamale, 38.378 lei accize și 10.425 lei TVA;

- pentru cantitatea de 160 Kg tutun pentru fumat, prelucrat, pentru pipă, comercializat în perioada iulie 2014 – noiembrie 2014 de inculpații I. D. și M. V., s-a stabilit un prejudiciu de 81.552 lei, format din 3.467 lei taxe vamale, 61.404 lei accize și 16.681 lei TVA;

- pentru cantitatea de 160 Kg tutun pentru fumat, prelucrat, pentru pipă, comercializat în perioada iulie 2014 – 05.11.2014 de inculpații A. M. L. și C. M., s-a stabilit un prejudiciu de 81.552 lei, format din 3.467 lei taxe vamale, 61.404 lei accize și 16.681 lei TVA, iar pentru cantitatea de 366,8 Kg tutun pentru fumat, prelucrat, pentru pipă, deținut în data de 12.11.2014 de aceștia, s-a stabilit un prejudiciu de 186.994 lei, format din 7.972 lei taxe vamale, 140.770 lei accize și 38.252 lei TVA;

- pentru cantitatea de 90 Kg tutun pentru fumat, prelucrat, pentru pipă, comercializat în perioada iulie – 05.11.2014 de inculpatul C. G. F., s-a stabilit un prejudiciu de 45.873 lei, format din 1.950 lei taxe vamale 34.540 lei accize și 9.383 lei TVA;

- pentru cantitatea de 100 Kg tutun pentru fumat, prelucrat, pentru pipă, comercializat în perioada septembrie 2014 – 05.11.2014 de inculpatul E. M. F., s-a stabilit un prejudiciu de 50.980 lei, format din 2.173 lei taxe vamale 38.378 lei accize și 10.429 lei TVA.

În cursul judecății, deși inculpatul Ciftici A. s-a prezentat la un termen de judecată, instanța a făcut demersuri în vederea aducerii acestuia pentru primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, demersuri rămase însă fără rezultat. Pentru aceste motive, pentru a i se da posibilitatea acestui inculpat să se prevaleze de dispozițiile art. 374 alin. (4), 375 și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, instanța a dispus, înainte de citirea actului de sesizare, disjungerea cauzei cu privire la acest inculpat și formarea unui nou dosar penal cu termen de judecată la data de 23.09.2015, în acest sens fiind format dosarul nr._ .

În cursul cercetării judecătorești, ceilalți 12 inculpați prezenți la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită au solicitat judecarea cauzei conform procedurii simplificate prevăzute în art. 374 alin. (4), art. 375 și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, declarațiile acestora de recunoaștere în totalitate a faptelor reținute prin rechizitoriu fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei. P. aceleași declarații, inculpații au recunoscut în totalitate prejudiciul cauzat în cuantumul cu care partea civilă s-a constituit parte civilă.

La dosar au fost comunicate, la solicitarea din oficiu a instanței, fișele de cazier judiciar ale inculpaților, iar inculpații au depus la dosar înscrisuri în circumstanțiere.

P. Sentința penală nr. 490/08.07.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, definitivă prin Decizia penală nr. 1179/23.09.2015 a Curții de Apel București, s-a dispus condamnarea celorlalți 12 inculpați (cu excepția inculpatului C. A. pentru care cauza a fost disjunsă).

În dosarul nr._ privindu-l pe inculpatul C. A., deși acesta a fost citat prin toate mijlocele prevăzute de lege, acesta nu s-a mai prezentat în fața instanței de judecată (deși avea cunoștință de faptul că este trimis în judecată întrucât anterior s-a prezentat la un termen în dosarul din care a fost disjuns dosarul nr._/299/2015), motiv pentru care judecata s-a desfășurat potrivit procedurii de drept comun.

Potrivit dispozițiilor art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale nu au fost contestate de părțile prezente și de procuror, motiv pentru care acestea nu au mai fost readministrate în cursul judecății, instanța apreciind că nu se impune nici aplicabilitatea art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, prin prisma acuzațiilor și a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:

În fapt, instanța reține că în perioada august 2014 – noiembrie 2014, la diferite intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul C. A. a comercializat cantitatea de 600 pachete țigarete, diferite sortimente (MARBLE, VICEROY, HILTON), care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că provin din contrabandă, din care cantitatea de 500 pachete țigarete către numitul S. G. (care a deținut calitatea de suspect în cursul urmăririi penale) și cantitatea de 100 pachete țigarete către alte persoane fizice.

Instanța reține această situație de fapt pe baza următoarelor probe administrate în faza de urmărire penală:

Astfel, la data de 02.06.2014, la P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, s-a înregistrat denunțul formulat de către martora A. I. R. împotriva unor persoane cunoscute sub apelativul A. și F., identificate ulterior în persoana inculpaților C. A. și G. F. (conform proceselor-verbale de recunoaștere de pe planșa foto vol. I - f. 280-283; 284-286 d.u.p.), din cuprinsul căruia a rezultat faptul că denunțătoarea a fost contactată în cursul lunii mai 2014 de către un cetățean turc cunoscut sub apelativul ,,A.,, care i-a spus că are tutun tocat proveniență Turcia destinat fabricării de țigarete și i-a propus acesteia să devină un distribuitor de astfel de produse întrucât îi poate furniza ,,cantități mari de ordinul sutelor de kilograme în mod regulat și constant,,.

În vederea testării calității acestui produs și pentru consumul propriu, martora a declarat faptul că s-a întâlnit cu inculpatul C. A. în zona Casa Presei și a cumpărat de la acesta contra sumei de 130 lei un kilogram tutun pentru fumat proveniență Turcia.

Ulterior acestei întâlniri, martora a mai fost contactată de către inculpatul C. A., care i-a spus faptul că în afara tutunului de fumat proveniență Turcia îi poate procura și tutun de fumat proveniență România.

Pentru a testa și calitatea acestui produs, martora A. I. R. s-a întâlnit în data de 19.05.2014 în aceeași zonă cu inculpatul C. A., acesta fiind însoțit de inculpatul G. F., cumpărând cu această ocazie de la aceștia 1 kg tutun de fumat la prețul de 60 lei.

În vederea probării activității infracționale desfășurate de inculpatul C. A., prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului1 București din data de 03.06.2014 a fost dispusă autorizarea achiziționării de către denunțătoarea A. I. R. a diferite cantități de tutun tocat pentru fumat de la inculpații C. A. și G. F., în intervalul 03.06.2014 orele 18.00-30.06.2014.

Astfel în data de 03.06.2014 în jurul orelor 21.00 în zona Casa Presei Libere, capătul tramvaiului 41, sector 1, martora s-a întâlnit cu inculpații C. A. și G. F. și o altă persoană care s-a recomandat ginerele inculpatului G. F., identificat ulterior în persoana suspectului Ț. S. (conform procesului-verbal de recunoaștere de pe planșa foto vol. I - f. 276 d.u.p.), aceștia venind la locul stabilit cu un autoturism marca AUDI A4 de culoare neagră cu număr de înmatriculare_, de la care a achiziționat cantitatea totală de 11 kg tutun de fumat după cum urmează: un sac de rafie conținând 10 kg tutun de proveniență România a fost achiziționat cu suma de 600 lei de la inculpatul G. F. și 1 kg tutun a fost achiziționat de la inculpatul C. A. cu suma de 140 lei.

Tutunul a fost predat de către denunțătoare organelor de poliție, acesta fiind ulterior predat lucrătorilor DRV, conform Adeverinței de reținere a bunurilor . nr._ in 25.08.2014 (vol. I – f. 223 d.u.p.), rezultând faptul că în sacul de rafie cumpărat de la inculpatul G. Florn se aflau 8,9 kg tutun tocat, iar cutia de carton de culoare maro cumpărată de la inculpatul C. A. conținea cantitatea de 1 kg tutun tocat.

Fiind audiat în calitate de suspect (declarație vol. IV, filele 155-157 d.u.p.), inculpatul C. A. a declarat faptul că în perioada august - noiembrie 2014 s-a ocupat de comercializarea de țigarete de contrabandă, de proveniență Turcia.

În acest sens, inculpatul achiziționa țigaretele din zona Gării F. din București, de la persoane de origine turcă, a căror identitate nu o cunoaște. Prețul de achiziție al țigaretelor varia între 7 și 8 lei/pachet.

Odată cumpărate, țigaretele provenind din contrabandă erau revândute la un preț superior celui de achiziție, în jurul valorii de 8,5 lei/pachet.

În cuprinsul declarației date în fața organelor de urmărire penală, inculpatul C. A. arată că în perioada august - noiembrie 2014 a comercializat cantitatea totală de 600 pachete țigarete ASHIMA, care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că provin din contrabandă, din care, cantitatea de 500 pachete țigarete către suspectul S. G. și cantitatea de 100 pachete țigarete către alte persoane fizice, din zona Piața Progresu din București.

Cu privire la cantitățile de tutun pentru fumat de origine extracomunitară (Turcia), pe care inculpatul C. A. le-a comercializat în perioada august - noiembrie 2014, prin raportare la mijloacele de probă administrate în cauză, nu s-a putut individualiza o cantitatea minimă de tutun care să fi fost, cu certitudine, comercializată de inculpat pe teritoriul României, motiv pentru care la stabilirea prejudiciului cauzat de inculpat nu s-a avut în vedere decât cantitatea de 600 pachete de țigarete rezultată din coroborarea probelor aflate la dosar.

Astfel, plecând de la premisa că infracțiunea de contrabandă este infracțiune de rezultat, sub aspectul urmării imediate, trebuie cuantificat un prejudiciu prin raportare la o cantitate de tutun determinată numeric. Or, în ceea ce privește cantitățile de tutun e fumat comercializate de inculpatul C. A., deși este de necontestat că acesta a comercializat și astfel de tutun, nu numai țigarete de contrabandă, pe parcursul cercetărilor nu s-a putut stabili, prin coroborarea mai multor mijloace de probă o cantitate concretă de tutun aferentă oricăruia dintre elementele materiale prevăzute alternativ în conținutul normei de incriminare.

Cu ocazia percheziției efectuate la adresa din București, .. 1, ., activitate materializată prin procesul-verbal din data de 12.11.2014 (vol.IV, filele 142-144), nu fost identificate bunuri care să prezinte interes în soluționarea cauzei.

Activitatea de comercializare țigaretelor provenind din contrabandă, desfășurată de inculpatul C. A. rezultă și din conținutul proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de către acesta, dintre acestea redăm mai jos câteva pasaje relevante:

În data de 27.07.2014, la ora 16.12, postul telefonic cu numărul _ utilizat de C. A. apelează postul telefonic cu numărul _ utilizat de o persoană neidentificată (Cartelă PrePaid – notată în conversație cu X). Cei doi interlocutori poartă următorul dialog:

X.: - Da, fratelo!

C.A.: - Uite, vreau să zic că este... Ala ce tu ai luat, mai este lemeu.

X.: - Cum?

C.A.: - Leme, leme, leme.

X.: - Așa...

C.A.: - Amândoi face patru șase milion, cinci sute. E cincizeci și opt bucata.

X.: - Na, uite, vorbește cu ea!

(În conversație intervine o persoană de sex feminin, neidentificată, notată mai departe cu F)

F.: - Da, domnu A.!

C.A.: - Uite, este treizeci care înainte luăm.

F.: - Așa.

C.A.: -Și... Lemeu este.

F.: - Ce anume?

C.A.: - Leme, leme!

F.: - Nu am înțeles! Nu v-am înțeles!

C.A.: - Leme!

F.: - Așa...

C.A.: - Ala, cu... Știi! Ala scump. Cu 18 dolari ai făcut. Ă... Zice, amândoi atâta face, patruzeci și șase milion cinci sute.

………………………………………………………………………………………………………

În data de 10.07.2014, la ora 11.01, postul telefonic cu numărul _ utilizat de C. A. este apelat de postul telefonic cu numărul _ utilizat de S. V. (notat în conversație cu X). Cei doi interlocutori poartă următorul dialog:

C.A.: - Alo!

X.: - Bună ziua!

C.A.: - Bună ziua!

X.: - Ce faceți?

C.A.: - Uite stau. Nu fac nimica.

X.: - Nu faci nimic? Ai... Ai nevoie de marfa?

C.A.: - Păi... Da. Unde ești?

X.: - Eu Istambul acuma. Trimite la mine 40 kilogram.

C.A.: - Bine. Ă...

X.: - (neinteligibil). Da.

C.A.: - A... Bine, bine.

X.: - Balot...

C.A.: - 40 sau 30?

X.: - 40.

C.A.: - Bine.

X.: - 150 nu? Zece kilogram. Ai zis ca dai. O sută...Unu virgulă... Unu cincizeci, nu?

C.A.: - Păi da, da’... Acuma n-am așa... Care să vindem undeva. A oprit. E...

X.: - Hai că la mine este roming. Nu pot vorbi mult așa. Este roming acuma.

C.A.: - Bine, bine, bine, bine. Bine. Am înțeles.

X.: - Eu aduc marfa. Dai banii transport și gata.

C.A.: - Bine.

X.: - Bine. O sută cincizeci zece kilu’. Adică face șase sute dolar. E bun?

C.A.: - Bine, bine. Bine.

X.: - Bine. Hai...

………………………………………………………………………………………………………

În data de 14.09.2014, la ora 07.41, postul telefonic cu numărul _ utilizat de C. A. apelează postul telefonic cu numărul _ utilizat de SANCU G. .Cei doi interlocutori poartă următorul dialog: (VOL. V – f. 12)

S.G.: - ……Știi tu, unde mă găsești pe mine prima dată.

C.A.: - Nu prima dată. Ala intersecție. Nu ajunge acolo.

S.G.: - F., io, prima dată! Știi tu unde. La târg, acolo, frate!

C.A.: - A! Aha..am înțels! Ai nevoie deceva acum?

S.G.: - Păi, frate, după masă! Că acum,na….

C.A.: - Bine, câtă..?

S.G.: - Vedem noi..cât este. Nicio problemă! Ne descurcăm azi!

C.A.: - Bine!

S.G.: - 20-30. DA?

C.A.: - Bine!Bine!

S.G.: - Da orice! Deci de orice, să înțelegi! Da?

C.A.: - Da,da, da! Nu, nu, care am dat ție, ala este!

S.G.: - Și ala și de-alea! Nu-i problemă!

C.A.: - Bine!

………………………………………………………………………………………………………

Sub aspectul cantității totale de țigări vândute în perioada august-noiembrie 2014, în speță de 600 de pachete de tigări, declarația inculpatului C. A., întrucât se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, în speță procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice și proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare, urmează a servi la aflarea adevărului.

La calcularea prejudiciului adus bugetului de stat de către inculpatul C. A., prin comercializarea țigaretelor de contrabandă, s-a avut în vedere cantitatea de 600 pachete țigarete de diferite sortimente, apreciată la minim de acesta, tocmai pentru a nu i se crea o situație nefavorabilă prin formularea de aprecieri cu privire la cantități care excedează limita celor 600 pachete țigarete declarate, întrucât în acest caz ar fi incident un dubiu cu privire la cantitatea de țigarete deținută și comercializată de către inculpat în perioada august 2014 – noiembrie 2014, aspect ce nu poate fi pus în discuție în prezenta cauză.

În drept, instanța reține că fapta inculpatului C. A. constând în aceea că în perioada august 2014 – noiembrie 2014, la diferite intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul C. A. a comercializat cantitatea de 600 pachete țigarete, diferite sortimente (MARBLE, VICEROY, HILTON), care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că provin din contrabandă, din care cantitatea de 500 pachete țigarete către numitul S. G. (care a deținut calitatea de suspect în cursul urmăririi penale) și cantitatea de 100 pachete țigarete către alte persoane fizice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „contrabandă” în formă continuată, faptă prevăzută în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal.

Cu privire la încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului C. A., instanța reține că prin actul de sesizare a instanței s-a reținut săvârșirea infracțiunii de contrabandă în modalitatea comercializării, și nu în celelalte modalități prevăzute în alin. (1) al art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare (respectiv introducerea în sau scoaterea din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal). Astfel, infracțiunea de contrabandă în modalitatea comercializării / deținerii de astfel de produse este prevăzută în alin. (3) al art. 270 din Legea nr. 86/2006 și nu în alin. (1) al aceluiași articol de lege, astfel încât instanța nu va reține în încadrarea juridică și alin. (1) al art. 270 din Legea nr. 86/2006. Mai mult decât atât, prin Decizia nr. 17/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite (publicată în Monitorul Oficial al României la data de 16.01.2014), s-a stabilit, în soluționarea unui recurs în interesul legii, că „fapta de a deține în afara antrepozitului fiscal produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limitele prevăzute de lege, cunoscând că acestea provin din contrabandă, constituie infracțiunea prevăzută în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României”. Ca atare, în cazul acestora încadrarea juridică a faptelor nu se poate face potrivit Codului Fiscal, ci potrivit Codului vamal.

În ceea ce privește elementul material al laturii obiective a infracțiunii de contrabandă, instanța apreciază că acesta constă în acțiunea de comercializare de țigări care nu erau introduse în circuitul fiscal al României, cunoscând că acestea provin din contrabandă. Astfel, se poate susține cu certitudine că inculpatul a cunoscut că țigările provin din contrabandă în condițiile în care pachetele de țigări nu aveau aplicate timbru fiscal; în acest context, este de necontestat faptul că acestea nu erau introduse în circuitul fiscal al României și nu făcuseră obiectul unei declarații pentru plasarea sub un regim vamal. Întreaga cantitate de țigări fiind introdusă ilegal pe teritoriul României, există premisele nașterii datoriei vamale, calculată cu titlu de taxă vamală de către organele vamale sesizate de către organele de urmărire penală. În ceea ce privește acțiunea de comercializare, ea este dovedită în cauză prin ansamblul probator analizat în considerentele anterioare.

În cauză se va face aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, întrucât inculpatul a săvârșit cu aceeași formă de vinovăție, la intervale scurte de timp, în perioada anului 2014, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul infracțiunii de contrabandă.

Urmarea imediată a infracțiunii de contrabandă constă în producerea unei pagube materiale în dauna statului român reprezentat prin AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în cuantumul cu care această instituție s-a constituit parte civilă – reprezentând taxe vamale, accize și TVA, inclusiv dobânzile și penalitățile de întârziere până la data plății efective.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată este dovedită cu certitudine de întreg materialul probatoriu administrat în cauză, rezultând din materialitatea faptei.

Latura subiectivă a infracțiunii este realizată sub forma intenției directe reglementate în art. 16 alin. (3) lit. a) din Codul penal, inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale, reprezentat de comercializarea de țigarete care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, și producerea unui prejudiciu în dauna statului român reprezentând taxe vamale, accize și TVA aferente cantității comercializate, inclusiv dobânzile și penalitățile de întârziere până la data plății efective.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului C. A., instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 74 din Codul penal raportate în prezenta cauză, respectiv gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, circumstanțele personale ale acestuia (necunoscut cu antecedente penale). Astfel, instanța va avea în vedere gradul relativ ridicat de pericol social al faptelor concretizat în valorile sociale care au fost vătămate – patrimoniul statului și relațiile sociale care se formează în jurul acestor valori, dar și obiectul material al infracțiunii, precum și faptul că prejudiciul nu a fost acoperit, dar și conduita inculpatului care a recunoscut în cursul urmăririi penale săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.

În consecință, având în vedere împrejurările mai sus-expuse, ținând cont de limitele de pedeapsă – de la 2 ani la 7 ani închisoare, prevăzute în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, instanța va orienta pedeapsa la minimul special de 2 ani închisoare.

Instanța apreciază că nu sunt incidente în cauză circumstanțe atenuante legale și judiciare.

Așadar, constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța, potrivit art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, va condamna pe inculpatul C. A. pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă continuată, faptă prevăzută în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, apreciind că pedeapsa astfel cum va fi stabilită și aplicată este de natură să asigure atingerea scopurilor preventiv-educative și sancționatorii ale pedepsei.

Pe lângă fiecare pedeapsă principală aplicată pentru infracțiunea de contrabandă, instanța va aplica, în baza art. 67 alin. (1) din Codul penal, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal, pe o perioada de 2 (doi) ani.

În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, va aplica pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal, care se va executa, conform art. 65 alin. (3) din Codul penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.

Astfel, instanța reține că atitudinea inculpatului față de valorile sociale sus-menționate vin în contradicție cu exercițiul acestor drepturi. Astfel, în raport de natura faptei săvârșite, instanța apreciază că aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, în baza art. 67 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară/ accesorie, drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) din Codul penal, respectiv drepturile de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei ce urmează a i se aplica inculpatului C. A., instanța reține că aceasta nu poate fi decât în regim de detenție raportat la faptul că acesta nu s-a prezentat în fața instanței de judecată, deși instanța a făcut nenumărate demersuri în acest sens, pentru a-și da acordul de prestare a unei munci neremunerate în folosul comunității (astfel încât să se poată alege o altă modalitate de individualizare a executării pedepsei).

În baza art. 72 alin. (1) din Codul penal, instanța va deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 de ore din data de 12.11.2014 (ora 16:15) până la 13.11.2014 (ora 16:15).

Cu privire la latura civilă, având în vedere și considerentele pe latura civilă a cauzei, fiind astfel îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute în art. 1357 din Codul civil, în baza art. 397 din Codul de procedură penală rap. la art. 20 și următoarele din Codul de procedură penală și art. 1357 din Codul civil, instanța va admite acțiunea civilă formulată de partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI.

Astfel, prejudiciul cauzat de către inculpat constă în despăgubiri civile reprezentând taxe vamale, accize și TVA, la care se adaugă obligații fiscale accesorii de la data săvârșirii faptei și până la data achitării efective a debitului datorat, reținând instanța în acest sens că potrivit prevederilor art. 202 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 al Consiliului din 12 octombrie de instituire a Codului Vamal Comunitar, datoria vamală se naște în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal. În ceea ce privește accizele și TVA – ul, instanța reține că tutunuldevine accizabil după ce a fost prelucrat, adică tocat sau fărâmițat, devenind astfel tutun de fumat în sensul art. 20615 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, moment din care devine exigibilă obligația de plată a accizelor și a TVA-ului către bugetul de stat, această obligație revenind celor care prelucrează și comercializează tutun de fumat, fără a se ține seama de proveniența tutunului. Altfel spus, TVA-ul și accizele sunt datorate către bugetul de stat independent de proveniența tutunului, deci și pentru tutunul provenind dintr-o țară comunitară cum este România.

În consecință, instanța va obliga pe inculpatul C. A. la plata către partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI a sumei de 7.000 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând taxe vamale, accize și TVA, la care se adaugă obligații fiscale accesorii de la data săvârșirii faptei și până la data achitării efective a debitului datorat.

În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, va obliga pe inculpat la plata către stat a sumei de 1.400 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (1.200 lei din faza de urmărire penală și 200 lei din faza de cameră preliminară și din faza de judecată).

În baza art. 274 alin. (1) rap. la art. 272 alin. (2) din Codul de procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat apărarea inculpatului în cuantum de 750 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției, iar onorariul interpretului autorizat pentru limba turcă, O. ILDIHAN, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, condamnă pe inculpatul C. A. (cetățean turc, fiul lui A. și S., născut la data de 04.04.1954 în Turcia, cu domiciliul în Turcia, cu reședința în București, ., ., sector 4, posesor permis ședere . nr._, CNP_), la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de „contrabandă” în formă continuată.

În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal aplică inculpatului C. A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal, pe o perioada de 2 (doi) ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. c) din Codul penal.

În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului C. A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal, care se execută, conform art. 65 alin. (3) din Codul penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 72 alin. (1) din Codul penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C. A. perioada reținerii de 24 de ore din data de 12.11.2014 (ora 16:15) până la 13.11.2014 (ora 16:15).

În baza art. 397 din Codul de procedură penală rap. la art. 20 și următoarele din Codul de procedură penală și art. 1357 din Codul civil, admite acțiunea civilă formulată de partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în mun. București, ., sector 2.

Obligă pe inculpatul C. A. la plata către partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI a sumei de 7.000 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând taxe vamale, accize și TVA, la care se adaugă obligații fiscale accesorii de la data săvârșirii faptei și până la data achitării efective a debitului datorat.

În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul C. A. la plata către stat a sumei de 1.400 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (1.200 lei din faza de urmărire penală și 200 lei din faza de cameră preliminară și din faza de judecată).

În baza art. 274 alin. (1) rap. la art. 272 alin. (2) din Codul de procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat apărarea inculpatului IFTCI A. în faza de cameră preliminară și judecată, respectiv av. Siam D., în cuantum de 750 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului autorizat pentru limba turcă, O. ILDIHAN, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.12.2015.

Președinte,

Jud. M. M. O.

Grefier,

M. R.

Redactat / Tehnoredactat jud. M.M. O. + grefier M. R.

2 exemplare/12.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006. Sentința nr. 842/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI