Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 841/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 841/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 03-12-2015
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
.
Sentința penală Nr. 841/2015
Ședința publică de la 03 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. M. O.
GREFIER – M. R.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București a fost reprezentat de procuror Z. M..
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul C. D. V., trimis în judecată în stare de libertate sub aspectul săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, fără a poseda permis de conducere și furtul în scop de folosință, fapte prev.de art.335 alin.1 C.p., art.320 alin.1 C.p. toate cu aplic.art.38 alin.1 C.p. și art.5 C.p.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.11.2015 și au fost consemnate în încheierea din aceea și dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a fixat termen pentru pronunțare la data de 03.12.2015.
Asupra cauzei penale de față:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București nr. 420/P/2010 din data de 19.12.2014, înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 22.12.2014 sub nr. unic de dosar_ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. D. V., cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, fără a poseda permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (1) Cod penal și a infracțiunii de furt în scop de folosință prevăzută de art. 230 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal și art. 5 alin. (1) Cod penal.
În fapt s-a reținut că la data de 01.01.2010, în jurul orelor 15:49, organele de poliție rutieră au fost sesizate cu privire la faptul că pe . s-a produs un accident de circulație în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unei persoane.
La fața locului, organele de poliție au găsit autoturismul marca Ford Focus, cu nr. de înmatriculare_ avariat, urmare a faptului că intrase în coliziune cu gardul imobilului nr. 1.
Pe măsură ce s-au efectuat cercetări în cauză, la fața locului s-a prezentat martorul D. M. care a declarat că autoturismul avariat se află în folosința sa, iar persoana vătămată este prietenul său.
De asemenea s-a reținut din declarația sa, că martora lăsase autoturismul parcat în fața imobilului părinților săi, cu cheia în contact, pentru a-și duce copilul în casă, iar când s-a întors la mașină nu a mai găsit-o acolo, identificând-o avariată, la câteva străzi distanță.
Din verificările efectuate de organele de poliție s-a stabilit că inculpatul nu deținea un permis de conducere valabil la data săvârșirii faptei.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) Cod penal și a infracțiunii de furt în scop de folosință prevăzută de art. 230 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal și art. 5 alin. (1) Cod penal.
În dovedirea situației de fapt reținute în rechizitoriu s-au administrat următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului (f. 9-29), procese-verbal de verificare (f. 30-38) declarație de inculpat (f. 49, 65), declarații de martori: (f. 41-47), fișă de cazier actualizată (f. 24-25).
Prin încheierea de ședință din data de 07.04.2015 s-a constatat legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.
onstatând că inculpatul a fost prezent la termenul de judecată din data de 27.05.2015 (pe cameră preliminară) când a declarat că pe fond nu recunoaște săvârșirea infracțiunii de furt a autoturismului, deși inculpatul nu a mai fost prezent la următoarele termene de judecată pentru a i se aduce la cunoștință dispozițiile art. 374 alin. (4) Cod procedură penală și art. 375 Cod procedură penală, instanța a constatat la termenul de judecată din data de 24.06.2015, că prezenta cauză se va desfășura potrivit procedurii de drept comun.
La termenul de judecată din data de 18.11.2015, instanța a procedat la audierea persoanei vătămate și a luat act de manifestarea acesteia de voință în sensul că nu are niciun fel de pretenții bănești de la inculpat, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință.
La dosar, la solicitarea din oficiu a instanței de judecată, s-au atașat următoarele înscrisuri: fișa de cazier judiciar a inculpatului, precum și Sentința penală nr. 1180/19.12.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2013, definitivă la data de 14.01.2014 prin nerecurare.
La termenul din data de 18.11.2015, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a formulat cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C. D. V. din infracțiunile prevăzute în art. 335 alin. (1) din Codul penal și art. 230 alin. (1) din Codul penal, în infracțiunile de „furt” și „conducere pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, fapte prevăzute în art. 208 alin. (4) din Codul penal din 1969 și art. 86 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în forma în vigoare la data săvârșirii faptei), fiecare cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
Analizând actele și lucrările dosarului penal prin prisma susținerilor părților, a probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
În fapt, data de 01.01.2010, în jurul orelor 15:49, organele de poliție rutieră au fost sesizate cu privire la faptul că pe . s-a produs un accident de circulație în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unei persoane identificate ulterior ca fiind inculpatul C. D. V..
La fața locului, organele de poliție au găsit autoturismul marca Ford Focus, cu nr. de înmatriculare_ avariat urmare a faptului că intrase în coliziune cu gardul imobilului situat la nr. 1. Situația de fapt rezultă din procesul-verbal de sesizare a organelor de poliție cu privire la producerea unui accident și procesul-verbal de cercetare la fața locului.
De asemenea, din cuprinsul procesului-verbal rezultă faptul că pe măsură ce s-au efectuat cercetări în cauză, la fața locului s-a prezentat martorul D. M. care a declarat că autoturismul avariat se află în folosința sa, iar persoana vătămată este prietenul său. Potrivit declarației date de persoana vătămată, aceasta a parcat autoturismul în fața casei părinților săi și a lăsat cheia în contact, intrând în casă pentru a-l lăsa pe fiul său în grija bunicilor. În tot acest timp inculpatul a rămas în autoturism, iar când s-a întors din casă, după aproximativ 20 de minute, persoana vătămată a constatat că autovehiculul dispăruse împreună cu prietenul său, inculpatul C. D. V..
Tot din cuprinsul declarației date de persoana vătămată, instanța mai reține și faptul că aceasta, sesizând dispariția autoturismului și văzând că nu reușește să-l contacteze telefonic pe inculpat, a pornit către secția de poliție pentru a sesiza cele petrecute, moment în care a constatat că autoturismul său se afla la câteva străzi distanță, avariat, iar autoritățile efectuau deja cercetări.
Cele reținute au fost recunoscute și de inculpat, care, audiat, a declarat că în ziua producerii accidentului se afla împreună cu prietena sa în autovehicul, iar, pe perioada cât aceasta a intrat în casă pentru a-și lăsa copilul, inculpatul a vrut să se plimbe cu mașina, dar cum nu avea permis de conducere și nu stăpânea autoturismul, a făcut accident, suferind o vătămare corporală și avariind autoturismul implicat în accident (f. 49, 65).
Din verificările efectuate de organele de poliție s-a stabilit că inculpatul nu deținea un permis de conducere valabil la data săvârșirii faptei, iar raportat la declarația persoanei vătămate și cele recunoscute de inculpat, acesta nu avea acordul persoanei vătămate pentru a folosi autoturismul.
În drept, instanța urmează să analizeze cu prioritate problema aplicării legii penale în timp având în vedere faptul că între momentul săvârșirii faptei, respectiv 01.01.2010 și data judecării definitive a faptei au intervenit modificări legislative.
În concret, la momentul săvârșirii infracțiunilor, acestea erau reglementate de dispozițiile art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 care reglementează conducerea fără permis a unui autovehicul și art. 208 alin. (4) din Codul penal de la 1969 care reglementează furtul de folosință, în vreme ce după . Noului Cod penal, ambele infracțiuni sunt reglementate de acest din urmă act normativ în cuprinsul art. 335 alin. (1) referitoare la conducerea fără permis și art. 230 alin. (1) în ceea ce privește furtul de folosință.
Astfel, dacă de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit mai multe legi penale care incriminează fapta săvârșită, prevăzând însă condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală sau de sancționare diferite, devin aplicabile dispozițiile art. 5 alin. (1) Cod penal.
În prezenta cauză, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. (1) Cod penal, și a infracțiunii de furt de folosință prevăzută de art. 230 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. (1) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal referitor la concursul de infracțiuni, deoarece faptele au fost săvârșite la data de 01.01.2010, iar, până la soluționarea definitivă a cauzei a intervenit Noul Cod penal.
Instanța are în vedere decizia nr. 265 din 06.05.2014 a Curții Constituționale prin care s-a stabilit că legea penală mai favorabilă urmează să fie determinată prin compararea legilor succesive, urmată de stabilirea în concret a legii mai favorabile și aplicarea acesteia în ansamblu. Astfel, au fost identificate următoarele criterii de determinare a legii penale mai favorabile: condițiile de incriminare, condițiile de tragere la răspundere penală și condițiile referitoare la pedeapsă.
Instanța observă că infracțiunea de conducere fără permis se sancționa, anterior intrării în vigoare a Noului Cod penal, prin dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 art. 86 alin. (1). Potrivit normei de incriminare, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Dispozițiile art. 335 alin. (1) Cod penal care incriminează aceeași faptă nu diferă din punctul de vedere al conținutului constitutiv al infracțiunii, dar nici din perspectiva regimului sancționator, prevăzând tot pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
În ceea ce privește infracțiunea de furt de folosință, potrivit art. 208 alin. (4) Cod penal de la 1969, constituie furt fapta de a lua în condițiile prevăzute la alin. (1) un vehicul în scopul de a-l folosi pe nedrept și se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 12 ani.
De asemenea, raportat la modul de săvârșire a faptelor, respectiv în condițiile concursului de infracțiuni, instanța verifică dispozițiile din cele două reglementări.
Astfel, potrivit art. 33 și art. 34 lit. b) Cod penal de la 1969, există concurs de infracțiuni atunci când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană înainte să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele. Într-o atare situație, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care, dacă nu este îndestulătoare se poate spori până la maximul special, iar, dacă nici în acest caz nu este suficient, se poate aplica un spor de până la 5 ani.
În noua reglementare, art. 38 și 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, cu toate că definiția concursului de infracțiuni a rămas aceeași, s-a schimbat regimul sancționator, fiind prevăzut faptul că, dacă s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte.
Văzând că nu s-au modificat condițiile de tragere la răspundere penală sau condițiile de incriminare, instanța, procedând la compararea regimului sancționator în raport de condițiile de incriminare a ansamblului activității infracționale reținute în sarcina inculpatului, constată că legea veche este mai favorabilă.
Instanța reține astfel motivat de faptul că pe vechea reglementare, aplicarea sporului în caz de concurs de infracțiuni este facultativă, în vreme ce noul cod instituie obligația adăugării sporului în modalitatea prevăzută de lege.
Față de aceste considerente, instanța apreciază că în prezenta cauză legea penală mai favorabilă este Codul penal de la 1969 și, în consecință, va stabili tratamentul sancționator în raport de aceste dispoziții.
Astfel, potrivit art. 386 alin. (1) Cod procedură penală instanța urmează să admită cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și să schimbe încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunile de conducere fără permis prevăzută de art. 335 alin. (1) Cod penal și art. 230 alin. (1) Cod penal în infracțiunile de furt, prevăzută de art. 208 alin. (4) Cod penal de la 1969 și conducere fără permis prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, ambele cu aplicarea art. 5 alin. (1) Cod penal.
I. Infracțiunea de conducere fără permis
Potrivit art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, fapta de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Pe latură obiectivă, elementul material al infracțiunii este reprezentat de fapta inculpatului de a conduce autoturismul marca Ford Focus înmatriculat cu nr._ pe drumurile publice fără a poseda un permis de conducere, aspect demonstrat prin verificarea registrelor autorității competente din care a rezultat faptul că la data producerii accidentului, inculpatul nu deținea permis de conducere.
Infracțiunea are drept urmare imediată o stare de pericol existentă și în prezenta cauză și generată de pericolul pe care inculpatul îl reprezintă pentru ceilalți participanți la trafic prin conducerea unui vehicul fără a-și fi dovedit abilitățile și a fi autorizat în condițiile legii să circule pe drumurile publice în condiții de siguranță.
În raport de consecințele activității infracționale din prezenta cauză, instanța constată că urmarea faptei inculpatului este reprezentată de producerea unui accident care a dus la vătămarea corporală a conducătorului și avarierea autoturismului, astfel că pericolul social prevăzut de legiuitor în cuprinsul normei de incriminare s-a concretizat în urmări grave, justificând rațiunea avută în vedere la momentul incriminării unei astfel de conduite.
Legătura de cauzalitate rezultă din chiar materialitatea faptei și constă în raportul dintre fapta inculpatului, de a conduce vehiculul fără a poseda un permis de conducere și starea de pericol creată pentru ceilalți participanți la trafic.
În speță, astfel cum s-a arătat deja, fapta inculpatului de a conduce fără a avea permis de conducere și abilități în stăpânirea autoturismului s-a soldat cu producerea unui accident de circulație de pe urma căruia a rezultat vătămarea corporală a șoferului autoturismului, dar și avarierea gravă a vehiculului implicat în accident.
Pe latură subiectivă, infracțiunea s-a săvârșit cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte. Potrivit definiției legale prevăzute de art. 19 alin. (1) lit. b) Cod penal de la 1969, există intenție directă când făptuitorul prevede rezultatul faptei și deși nu urmărește, acceptă producerea lui prin chiar săvârșirea faptei.
În prezenta speță instanța reține că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale și a procedat în cunoștință de cauză, recunoscând faptul că a urmărit să se urce la volanul autovehiculului spre a se plimba, chiar dacă nu poseda un permis de conducere.
Astfel, instanța reține că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și și-a asumat consecințele, respectiv eventuala producere a unui accident în condițiile în care acesta nu avea instruirea necesară pentru activitatea desfășurată și nici permis de conducere care să-i confirme abilitățile în acest sens.
Un element circumstanțial definitoriu pentru reținerea infracțiunii constituie săvârșirea faptei de conducere fără permis pe un drum public. În legătură cu locul săvârșirii faptei, instanța reține că acesta a fost depistat în București, pe ., ori potrivit legislației în vigoare, aceasta constituie drum public.
Față de toate cele arătate, instanța reține întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de conducere fără permis prevăzută de dispozițiile art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
La stabilirea fiecărei pedepse în parte urmează să fie avute în vedere dispozițiile art. de art. 72 Cod penal de la 1969, privind criteriile generale de individualizare, luând în calcul: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite, starea de pericol creată, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul și scopul săvârșirii faptei, antecedentele penale ale inculpatului, precum și conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal.
Instanța constată că inculpatul nu este la prima abatere de la normele de drept penal, amintind în acest sens sentința penală nr. 1180/19.12.2013 definitivă prin nerecurare la data de 14.01.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 București prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzută de art. 208 - art. 209 alin. (1) lit. f), alin. (2) lit. b) Cod penal de la 1969 a cărei executare a fost suspendată.
În raport de cele indicate, între limitele prevăzute de norma de incriminare, instanța apreciază că se impune aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare, motivat de faptul că gravitatea faptei, prin modul de săvârșire, de urmarea produsă, respectiv starea de pericol pentru ceilalți participanți la trafic și în raport de circumstanțele personale ale inculpatului nu presupune o sancțiune mai severă.
Potrivit dispozițiilor art. 71 alin. (2) Cod penal de la 1969 condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau închisoarea atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei principale, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă sau până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei principale.
Astfel, instanța va aplica pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II a și b) Cod penal de la 1969 pe durata executării pedepsei principale, aceasta impunându-se în cauză față de natura infracțiunii săvârșite.
II. Infracțiunea de furt de folosință
În ceea ce privește reținerea infracțiunii de furt de folosință în sarcina inculpatului, instanța constată că potrivit art. 208 alin. (4) Cod penal de la 1969 constituie furt fapta de a lua fără consimțământul celui îndreptățit un vehicul în scopul de a-l folosi pe nedrept și se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 12 ani.
Pe latură obiectivă, instanța reține că elementul material al infracțiunii de furt constă în acțiunea de luare a unui bun mobil în scopul folosinței acestuia, aparținând persoanei vătămate.
Astfel cum rezultă din modul de acțiune al făptuitorului, instanța observă că autoturismul a fost scos din sfera de influență a persoanei vătămate în momentul în care aceasta l-a lăsat în prezența inculpatului, nesupravegheat. Astfel, profitând de situația creată, inculpatul s-a suit la volanul autoturismului și a plecat din locul unde acesta fusese parcat, prin această conduită făcând imposibil ca persoana vătămată să-și mai poată stăpâni bunul.
Față de cele reținute, instanța constată că urmarea imediată a activității infracționale a inculpatului constă în producerea unei pagube cu caracter patrimonial reprezentată prin lipsa de folosință a bunului persoanei vătămate.
Legătura de cauzalitate rezultă din ansamblul materialului probator administrat în cauză și dovedește că urmare a acțiunii de sustragere în vederea folosirii autoturismului persoana vătămată a fost lipsită de posibilitatea de a-și folosi bunul potrivit voinței proprii. În concret, în speță, față de consecința activității infracționale, instanța reține că persoana vătămată a suferit o pagubă de natură patrimonială egală contravaloarea reparațiilor pe care a trebuit să le suporte autoturismul avariat prin accidentul produs de inculpat.
Pe latura subiectivă, fapta s-a săvârșit cu vinovăție în modalitatea intenției directe, astfel cum este definită de art. 19 alin. (1) lit. a) Cod penal de la 1969, incidentă în situația în care făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei.
În speță instanța constată că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale și a urmărit producerea rezultatului, profitând de momentul în care a fost lăsat singur în mașină, cu cheia în contact și, cu toate că nu avea acordul persoanei vătămate, a pornit motorul și s-a îndepărtat cu mașina de locul unde fusese parcat pentru a se plimba.
Infracțiunea de furt se caracterizează, pe latură subiectivă, prin existența unui scop care califică forma de vinovăție cu care acționează făptuitorul, respectiv intenție. Scopul cerut de textul de lege este acela ca inculpatul să urmărească să folosească pe nedrept bunul sustras. În speță, astfel cu rezultă din declarațiile inculpatului, acesta a acționat cu scopul de a se plimba cu vehiculul.
Activitatea de împosedare, de scoatere a bunului din sfera de influență a persoanei vătămate, se realizează fără consimțământul acesteia și în lipsa unui drept, elemente care alcătuiesc conținutul constitutiv al infracțiunii de furt de folosință.
Lipsa consimțământului persoanei vătămate rezultă din modul de săvârșire a faptei, din faptul că inculpatul s-a urcat la volanul mașinii și a plecat conducând într-un moment în care persoana vătămată nu era e față. Totodată, faptul că inculpatul nu avea consimțământul acesteia de a folosi mașina rezultă și din declarațiile persoanei vătămate.
Față de cele arătate, instanța urmează să rețină în sarcina inculpatului și săvârșirea unei infracțiuni de furt de folosință, urmând ca, în raport de dispozițiile art. 72 Cod penal de la 1969 care prevăd criteriile generale de individualizare, să stabilească și să aplice o pedeapsă de 1 an închisoare pentru această faptă.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, în aplicarea dispozițiilor art. 71 Cod penal de la 1969 anterior indicate, instanța urmează să aplice pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II a și b) Cod penal de la 1969, apreciind că aceasta se impune față de natura infracțiunii săvârșite.
În ceea ce privește pluralitatea de infracțiuni, analizând fișa de cazier a inculpatului, instanța reține că prin sentința penală nr. 1180/19.12.2013 definitivă prin nerecurare la data de 14.01.2014 Judecătoria Sectorului 2 București l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzută de art. 208 - art. 209 alin. (1) lit. f), alin. (2) lit. b) Cod penal de la 1969 a cărei executare a fost suspendată.
Cu toate acestea, instanța constată că faptele ce fac obiectul prezentei cauze au fost săvârșite la data de 01.01.2010, iar pentru infracțiunea de furt inculpatul a fost condamnat definitiv abia în anul 2014, astfel că în speță sunt incidente dispozițiile art. 85 Cod penal de la 1969.
Potrivit acestui text, dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârșise o infracțiune înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiționată se anulează, aplicându-se după caz, dispozițiile de la concursul de infracțiuni sau recidivă.
În raport de aceste prevederi, instanța urmează să anuleze suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilită prin sentința penală nr. 1180/19.12.2013.
Potrivit art. 33 Cod penal de la 1969, există concurs atunci când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană înainte ca aceasta să fi fost condamnată definitiv pentru vreuna din ele.
Față de dispozițiile legale arătate și situația inculpatului reținută prin ansamblul probatoriului administrat în cauză prin raportare și la fișa de cazier a acestuia, instanța constată că sunt incidente prevederile care reglementează concursul de infracțiuni, astfel că va stabili pedeapsa pentru ansamblul activității infracționale a inculpatului în raport de acestea.
Potrivit art. 34 alin. (1) lit. b) Cod penal de la 1969, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea se aplică pedeapsa cea mai grea care poate fi sporită până la maximul special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.
În aplicarea dispozițiilor indicate instanța constată că inculpatului i-au fost stabilite două pedepse cu închisoarea de câte 1 an fiecare și o pedeapsă de 2 ani închisoare, astfel că va aplica pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care apreciază că se impune adăugarea unui spor de 2 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare, în regim de detenție. Adăugarea sporului de pedeapsă se impune față de perseverența infracțională a inculpatului și pentru a nu lăsa impresia acestuia de impunitate.
Potrivit art. 71 alin. (1) Cod penal de la 1969 instanța urmează să aplice pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor stabilite prin prezenta hotărâre pe lângă pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare.
În baza dispozițiilor art. 36 alin. (3) Cod penal de la 1969 potrivit cărora, în caz de contopire a pedepselor pentru infracțiuni concurente săvârșite de persoana fizică, dacă infractorul a executat în totul sau în parte pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente, văzând că inculpatul a fost reținut din data de 21.10.2013 și până la data de 22.10.2013 (în dosarul nr._/300/2013 al Judecătoriei Sectorului 2 București), instanța urmează să deducă această perioadă din pedeapsa aplicată prin hotărâre.
În considerarea manifestării de voință a persoanei vătămate consemnată în cuprinsul declarației acesteia și a celor susținute la termenul de judecată, instanța va lua act că persoana vătămată înțelege să nu se constituie parte civilă în cauză.
În privința cheltuielilor judiciare ocazionate de purtarea procesului, dispozițiile art. 274 alin. (1) Cod procedură penală stabilesc faptul că plata cheltuielilor avansate de stat, în caz de condamnare, se suportă de către inculpat, cu excepția onorariului avocatului din oficiu, care rămâne în sarcina statului.
Instanța constată că prin rechizitoriu s-au stabilit cheltuieli judiciare în cuantum de 550 lei aferente fazei de urmărire penală. Pentru faza de cameră preliminară și judecată, instanța stabilește cheltuieli în cuantum de 350 de lei.
Cumulând sumele, în baza dispozițiilor art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, instanța urmează să-l oblige pe inculpat la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În egală măsură, instanța reține că inculpatul a beneficiat de apărător din oficiu pe perioada fazei de judecată, ocazionând cheltuieli judiciare în cuantum de 520 lei, care, potrivit dispozițiilor aceluiași art. 274 alin. (1) raportat la art. 274 alin. (2) Cod procedură penală, rămân în sarcina statului și se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București de schimbare a încadrării juridice.
În baza art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C. D. V. din infracțiunile prevăzute în art. 335 alin. (1) din Codul penal și art. 230 alin. (1) din Codul penal, în infracțiunile de „furt” și „conducere pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, fapte prevăzute în art. 208 alin. (4) din Codul penal din 1969 și art. 86 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în forma în vigoare la data săvârșirii faptei), fiecare cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
În baza art. 86 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în forma în vigoare la data săvârșirii faptei), cu aplicarea art. 5 din Codul penal, condamnă pe inculpatul C. D. V. (fiul lui A. și M., născut la data de 20.07.1984 în București, domiciliat în sector 6, București, .. 53, fără formel legale în Voluntari, .. 6, jud. Ilfov, CNP_), la pedeapsa de 1 an închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducere pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”.
În baza art. 71 alin. (1) din Codul penal din 1969, aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din Codul penal din 1969.
În baza art. 208 alin. (4) din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, condamnă pe inculpatul C. D. V. la pedeapsa de 1 an închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt”.
În baza art. 71 alin. (1) din Codul penal din 1969, aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din Codul penal din 1969.
În baza art. 33 lit. a) din Codul penal din 1969, constată că infracțiunile deduse judecății sunt concurente între ele, precum și cu infracțiunea din data de 21.10.2013 pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 1180/19.12.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2013, definitivă la data de 14.01.2014 prin nerecurare.
În baza art. 85 din Codul penal din 1969, anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 1180/19.12.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2013, definitivă la data de 14.01.2014 prin nerecurare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută în art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. f), alin. (2) lit. b) din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 320 indice 1 din Codul de procedură penală din 1968.
În baza art. 34 alin. (1) lit. b) din Codul penal din 1969, contopește cele două pedepse de câte 1 an închisoare aplicate prin prezenta cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1180/19.12.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2013, definitivă la data de 14.01.2014 prin nerecurare, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, sporită la 2 ani și 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul C. D. V. să execute în final pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare, în regim de detenție.
În baza art. 71 alin. (1) din Codul penal din 1969, aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din Codul penal din 1969.
În baza art. 36 alin. (3) din Codul penal din 1969, deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de ore din perioada 21.10-_13.
Ia act că persoana vătămată D. M. A. nu se constituie parte civilă în procesul penal.
În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul C. D. V. la plata către stat a sumei de 900 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (550 lei din faza de urmărire penală și 350 lei din faza din camera preliminară și din faza de judecată).
În baza art. 272 alin. (2) din Codul de procedură penală, onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum total de 520 lei (aferent camerei preliminare și fazei de judecată), se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.12.2015.
Președinte,
M. M. O.
Grefier,
M. R.
Redactat / Tehnoredactat jud. M.M. O. + grefier M. R.
2 exemplare/12.01.2016
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 346/2015.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Sentința nr. 402/2015.... → |
|---|
