Înşelăciunea. Art.244 NCP. Sentința nr. 859/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 859/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 07-12-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 859/2015
Ședința publică din data de 07.12.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - J. M. I.
GREFIER – M. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București a fost reprezentat de procuror B. G..
Pe rol pronunțarea soluție asupra cauzei penale privind pe inculpații M. F. V., D. C., M. M. D. și M. G. D. și persoanele vătămate B. N., B. I., P. N., C. M., P. E., C. DOINIȚA, D. E., Ș. M., B. A., LUCAA D. V., M. F., B. D. M., N. I., B. E., Ș. G., S. C. și G. I., având ca obiect înșelăciunea – art. 244 N.C.pen.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24.11.2015 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit data pronunțării la 04.12.2015 și ulterior a amânat pronunțarea la data de 07.12.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Cu privire la cauza penală de față:
Prin Rechizitoriul nr._/P/2014 din data de 10.02.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, înregistrat inițial pe rolul acestei instanțe la data de 13.02.2015 sub nr. unic_/299/2015, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpaților M. F.-V. pentru săvârșirea în concurs real si în stare de recidivă postcondamnatorie a șaptesprezece infracțiuni de înșelăciune, dintre care nouă infracțiuni de înșelăciune, fapt consumat, prev. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal și opt infracțiuni de tentativă la înșelăciune, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, D. C., cercetat pentru săvârșirea, în concurs real, a opt infracțiuni de înșelăciune, în calitate de complice, dintre care două tentative la înșelăciune, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal și art. 48 alin. 1 Cod penal rap la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal și șase în formă consumată, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, M. G.-V., cercetat pentru săvârșirea, în concurs real, a patru infracțiuni de înșelăciune, în calitate de complice, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, M. M.-D., cercetat pentru săvârșirea, în concurs real, a două infracțiuni de înșelăciune, în calitate de complice, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 din Cod Penal, M. G.-D., cercetat pentru săvârșirea, în concurs real, a două infracțiuni de înșelăciune, în calitate de complice, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 din Cod Penal, D. F., cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni de complicitate la înșelăciune prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal și G. A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal.
Prin același rechizitoriu a fost trimis în judecată, sub măsura controlulu judiciar, inculpatul B. S.-A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, faptă prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod Penal rap. la art. 244 alin.1, alin. 2 din Cod penal.
Prin încheierea din data de 15.09.2015 instanța a dispus disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar în ceea ce îi privește pe inc. M. F. V., D. C., M. M. D. și M. G. D., iar în ceea ce îi privește pe inculpații M. G. V., D. F., G. A. și B. S. A., prin sentința penală nr. 603/25.09.2015 a Judecătoriei Sector 1 Bcurești s-a dispus încetarea procesului penal față de acești inculpați.
Prin actul de sesizare s-a reținut în sarcina inculpaților M. F. V., D. C., M. M. D. și M. G. D. următoarea situație de fapt:
Inculpatul M. F. V.:
1. În data de 18.12.2014 a indus în eroare telefonic persoana vătămată G. I. prin aceea că a apelat-o pe nr. de telefon fix_ și s-a prezentat ca fiind fiul său, iar ulterior polițistul care se ocupă de cazul fiului său care a provocat un accident rutier, solicitând acesteia suma de 2500 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat preventiv, determinând-o pe această să plătească suma solicitată, pe care a remis-o numitului B. S. A. care s-a prezentat la data de 18.12.2014 în acest scop la domiciliul persoanei vătămate din București, sector 1, .. Fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal;
2. În data de 23.12.2014 a indus în eroare telefonic persoana vătămată P. N. prin aceea că a apelat-o pe nr. de telefon fix_ și s-a prezentat ca fiind fiul său și ulterior procurorul care se ocupă de cazul fiului său care a provocat un accident rutier, solicitând acestuia suma de 3000 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat preventiv, determinând-o pe această să plătească suma de 600 euro și 34 grame de aur, pe care i-a remis-o unei persoane necunoscute care s-a prezentat în acest scop la data de 23.12.2014 la domiciliul persoanei vătămate din Calea Dorobanților nr. 133-135, Sector 1, București, împreună cu numitul D. C.. Fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal;
3. În data de 27.12.2014 a indus în eroare telefonic persoana vătămată C. D. E. prin aceea că a apelat-o pe nr. de telefon fix_ și s-a prezentat ca fiind fiul său și ulterior procurorul care se ocupă de cazul fiului său care a provocat un accident rutier în urma căruia a decedat o femeie, solicitând acesteia suma de 2000 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat preventiv, determinând-o pe aceasta să plătească suma de_ lei pe care a remis-o numitului D. C. ce s-a prezentat la data de 27.12.2014 la domiciliul persoanei vătămate din Bucuresti, Bulevardul Constructorilor nr. 14, sc. C, ., . o altă persoană rămasă neidentificată până în acest moment. Fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal;
4. În data de 09.01.2015 a indus în eroare persoana vătămată D. E. prin aceea că a apelat-o pe nr. de telefon fix_ și s-a prezentat ca fiind fiul său și ulterior procurorul care se ocupă de cazul fiului său care a provocat un accident rutier, în urma căruia a decedat o femeie, solicitând acesteia suma de 3000 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat preventiv, determinând-o pe aceasta să plătească suma de 6000 lei și un inel din aur, bunuri pe care le-a remis numiților D. C. și M. G. V. care s-au deplasat în acest scop la 09.01.2015 la adresa persoanei vătămate din București, sector 1, stada I. Terat nr. 18, .. Fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal;
5. La data de 10.01.2015 a indus în eroare persoana vătămată Ș. M. prin aceea ca apelat-o pe nr. de telefon fix_ și s-a prezentat ca fiind fiul său și ulterior procurorul care se ocupă de cazul fiului său care a provocat un accident rutier în urma căruia a decedat o femeie, solicitând acesteia suma de 3000 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat, determinând-o pe aceasta să plătească sumele de 700 euro și 400 de franci elevețieni, un inel, o verighetă, un lănțișor și o pereche de cercei, toate din aur, bunuri pe care le-a remis numiților D. C. și M. G. V., care s-au deplasat în acest scop la data de 10.01.2015 la adresa persoanei vătămate din București, ., sector 2. Fapta descrisă anterior întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal;
6. La data de 14.01.2015 a indus în eroare persoana vătămată B. N. prin aceea ca apelat-o pe nr. de telefon fix_ și s-a prezentat ca fiind fiul său și ulterior procurorul care se ocupă de cazul fiului său care a provocat un accident rutier, în urma căruia a decedat o femeie, solicitând acesteia suma de 3500 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat, determinând-o pe aceasta să plătească suma de 9000 lei pe care a remis-o numiților M. G. D. și M. M. D., care, în acest scop, s-au deplasat la data de 14.01.2015 la adresa persoanei vătămate din București, sector 2, .. 7, . anterior întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal;
7. La data de 19.01.2015 a indus în eroare persoana vătămată persoana vătămată Șimon C. prin aceea că a apelat-o telefonic pe nr. de apel_ și s-a prezentat ca fiind fiul acesteia care a fost implicat înr-un accident rutier și ulterior procurorul care se ocupă de acest caz în urma căruia a decedat o femeie, solicitând suma de 2500 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat preventiv, determinând-o pe aceasta să plătească sumele de 5000 lei și 500 euro, bunuri pe care le-a remis suspecților D. C. și M. G. V. care s-au deplasat pe baza indicațiilor suspectului D. R. la data de 19.01.2015 la adresa persoanei vătămate din București, sector 5, . C. nr. 36. Fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal;
8. La data de 12.01.2015 a indus în eroare persoana vătămată B. A. prin aceea ca s-a prezentat ca fiind fiul său și ulterior procurorul care se ocupă de cazul fiului său care a provocat un accident rutier în urma căruia a decedat o femeie, solicitând acesteia suma de 3000 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat preventiv, determinând-o pe aceasta să plătească suma de 3250 de lei, două inele din aur, o brățară din aur de care erau prinse câteva mici medalioane și trei mărțișoare, bunuri pe care le-a remis numiților D. C. și M. G.-V., care s-au prezentat la domiciliul persoanei vătămate din Bucuresti, Calea Dorobanților nr. 102-110, ., ., sector 1. Fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal;
9. La data de 15.01.2015 a indus în eroare persoana vătămată Bragaru D.-M., prin aceea că s-a prezentat ca fiind fiul său și ulterior procurorul care se ocupă de cazul fiului său care a provocat un accident rutier în urma căruia a decedat o femeie, solicitând acesteia suma de 3500 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat preventiv, determinând-o pe aceasta să plătească suma de 7000 de lei, mai multe bijuterii din aur și o tabletă, bunuri pe care le-a remis numitului M. M.-D., care s-a prezentat împreună cu numitul M. G.-D. la domiciliul persoanei vătămate din București, . nr. 25, ., ., sector 1. Fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal;
10. La data de 23.12.2014, ora 01:15:48, a încercat să inducă în eroare, telefonic, persoana vătămată B. I. prin aceea ca a apelat-o telefonic pe nr. de telefon_ și s-a prezentat ca fiind fiul său și ulterior procurorul care se ocupă de cazul fiului său care a provocat un accident rutier în urma căruia a decedat o femeie, solicitând acesteia suma de 2500 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat preventiv, însă persoana vătămată si-a dat seama că este înșelată, motiv pentru care nu a dat curs solicitării. Fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune prev. de art 32 alin. 1 Cod penal rap la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal;
11. La data de 23.12.2014, ora 02:33:18, a încercat să inducă în eroare telefonic persoana vătămată B. E. prin aceea ca a apelat-o telefonic pe nr. de telefon_ și s-a prezentat ca fiind fiul său și ulterior procurorul care se ocupă de cazul fiului său care a provocat un accident rutier, în urma căruia a decedat o femeie, solicitând acesteia suma de 5000 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat preventiv, însă persoana vătămată si-a dat seama că este înșelată, motiv pentru care nu a dat curs solicitării. Fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune prev. de art 32 alin. 1 Cod penal rap la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal;
12. La data de 29.12.2014, ora 05:39:59, a încercat să inducă în eroare telefonic persoana vătămată Ș. G. prin aceea ca a apelat-o telefonic pe nr. de telefon_ și s-a prezentat ca fiind fiul său și ulterior procurorul care se ocupă de cazul fiului său care a provocat un accident rutier în urma căruia a decedat o femeie, solicitând acesteia suma de 2500 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat preventiv, însă persoana vătămată si-a dat seama că este înșelată, motiv pentru care nu a dat curs solicitării. Fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune prev. de art 32 alin. 1 Cod penal rap la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal;
13. La data de 29.12.2014, ora 12:44:12, a indus în eroare telefonic persoana vătămată P. E. prin aceea ca a apelat-o telefonic pe nr. de telefon_ și s-a prezentat ca fiind fiica sa și ulterior procurorul care se ocupă de cazul fiicei sale care a provocat un accident rutier în urma căruia a decedat o femeie, solicitând acesteia suma de 5000 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, însă “secretarul” nu a găsit adresa persoanei vătămate pentru a ridica banii solicitați de “procuror”. Fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune prev. de art 32 alin. 1 Cod penal rap la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal;
14. La data de 08.01.2015, ora 00:46:59, a încercat să inducă în eroare telefonic persoana vătămată C. Doinița, prin aceea ca a apelat-o telefonic pe nr. de telefon_ și s-a prezentat ca fiind fiul său și ulterior procurorul care se ocupă de cazul fiului care a provocat un accident rutier în urma căruia a decedat o femeie, solicitând acesteia suma de 3500 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat preventiv, însă persoana vătămată si-a dat seama că este înșelată, motiv pentru care nu a dat curs solicitării. Fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune prev. de art 32 alin. 1 Cod penal rap la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal;
15. La data de 08.01.2015, ora 01:14:57, a încercat să inducă în eroare telefonic persoana vătămată M. I. prin aceea ca a apelat-o telefonic pe nr. de telefon_ și s-a prezentat ca fiind fiul său și ulterior procurorul care se ocupă de cazul fiului său care a provocat un accident rutier, în urma căruia a decedat o femeie, solicitând acesteia suma de 3000 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat preventiv, însă persoana vătămată si-a dat seama că este înșelată, motiv pentru care nu a dat curs solicitării. Fapata descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune prev. de art 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal;
16. La data de 10.01.2015, ora 01:35:55, a încercat să inducă în eroare telefonic persoana vătămată N. I. prin aceea că prin aceea ca a apelat-o telefonic pe nr. de telefon_ și s-a prezentat ca fiind fiul său și ulterior procurorul care se ocupă de cazul fiului său care a provocat un accident rutier în urma căruia a decedat o femeie, solicitând acesteia suma de 2500 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat preventiv, însă persoana vătămată si-a dat seama că este înșelată, motiv pentru care nu a dat curs solicitării. Fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune prev. de art 32 alin. 1 Cod penal rap la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal;
17. În data de 12.01.2015 a încercat să inducă în eroare telefonic persoana vătămată L. D.-V. prin aceea ca s-a prezentat ca fiind fiul său și ulterior procurorul care se ocupă de cazul fiului său care a provocat un accident rutier, în urma căruia a decedat o femeie, solicitând acesteia suma de 3500 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat preventiv, însă discuția a fost preluată de sora persoanei vătămate care și-a dat seama că este vorba despre o înșelăciune și nu a dat curs solicitării. Fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal.
Inculpatul D. C.:
1. La data de 23.12.2014, în urma unei întelegeri prealabile cu numitul M. F. V. și la indicațiile acestuia s-a deplasat împreună cu o persoană neidentificată până la acest moment la domiciliul persoanei vătămate B. E., din .. 3-5, Sector 1 București, de unde, sub pretextul că este secretarul procurorului care instrumenteaza cazul accidentului provocat de fiul persoanei vătămate și că este trimis de acesta din urmă, trebuia să ridice o anumită sumă de bani (în funcție de cuantumul solicitat de autorul faptei sau în funcție de câți bani era disponibilă persoana vătămată să remită) ce avea ca scop rezolvarea în mod favorabil a cauzei, astfel încât fiul persoanei vătămate să nu fie arestat preventiv. Datorită faptului că persoana vătămată a realizat că era victima unei înșelăciuni, remiterea sumei de bani nu a a mai avut loc. Fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune în forma complicității prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal și art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal;
2. La data de 23.12.2014, în urma unei întelegeri prealabile cu numitul M. F. V., s-a deplasat împreună cu o persoană neidentificată la domiciliul persoanei vătămate P. N. din Calea Dorobanților nr. 133-135, Sector 1 București, de unde au luat suma de 600 euro și 34 grame de aur, reprezentând banii și bunurile remise de persoana vătămată secretarului procurorului ce instrumenta cazul în care fiul acesteia era implicat în mod direct, bunuri ce aveau drept scop rezolvarea în mod favorabil a cauzei, astfel încât fiul persoanei vătămate să nu fie arestat preventiv. Fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în forma complicității prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal;
3. La data de 27.12.2014, în urma unei întelegeri prealabile cu numitul M. F. V., s-a deplasat împreună cu o persoană necunsocută la domiciliul persoanei vătămate C. D. E. din Bucuresti, Bulevardul Constructorilor nr. 14, . au ridicat suma de_ lei, reprezentând banii remiși de persoana vătămată secretarului procurorului ce instrumenta cazul în care fiul acesteia era implicat în mod direct, bani ce aveau drept scop rezolvarea în mod favorabil a cauzei, astfel încât fiul persoanei vătămate să nu fie arestat preventiv. Fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în forma complicității prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal;
4. În data de 09.01.2015, în urma unei întelegeri prealabile cu numitul M. F. V., s-a deplasat împreună cu M. G. V. la domiciliul persoanei vătămate D. E., din București, .. 18, Sector 1, de unde au ridicat suma de 6000 lei și un inel din aur, reprezentând banii și bunurile remise de persoana vătămată secretarului procurorului ce instrumenta cazul în care fiul acesteia era implicat în mod direct, bunuri ce aveau drept scop rezolvarea în mod favorabil a cauzei, astfel încât fiul persoanei vătămate să nu fie arestat preventiv. Fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în forma complicității prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal;
5. La data de 10.01.2015, în urma unei întelegeri prealabile cu numitul M. F. V., s-a deplasat împreună cu M. G. V. la domiciliul persoanei vătămate Ș. M., din București, ., sector 2, de unde au ridicat sumele de 700 euro și 400 de franci elevețieni, un inel, o verighetă, un lănțișor și o pereche de cercei, toate din aur, reprezentând banii și bunurile remise de persoana vătămată secretarului procurorului ce instrumenta cazul în care fiul acesteia era implicat în mod direct, bunuri ce aveau drept scop rezolvarea în mod favorabil a cauzei, astfel încât fiul persoanei vătămate să nu fie arestat preventiv. Fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în forma complicității prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal;
6. La data de 19.01.2015, în urma unei întelegeri prealabile cu inculpatul M. F. V., la indicația inculpatului D. F., s-a deplasat împreună cu M. G. V. la domiciliul persoanei vătămate Șimon C. din București București, sector 5, . C. nr. 36, de unde au ridicat sumele de 5000 lei și 500 euro reprezentând banii remiși de persoana vătămată secretarului procurorului ce instrumenta cazul în care fiul acesteia era implicat în mod direct, bunuri ce aveau drept scop rezolvarea în mod favorabil a cauzei, astfel încât fiul persoanei vătămate să nu fie arestat preventiv. Fapata descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în forma complicității prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal;
7. La data de 29.12.2014, în urma unei întelegeri prealabile cu inculpatul M. F.-V., s-a deplasat împreună cu o persoană rămasă neidentificată către domiciliul persoanei vătămate P. E. din București, sector 3, .. 14, ., ., sub pretextul că este secretarul procurorului care instrumentează cazul fiicei persoanei vătămate si că este trimis de acesta din urmă, trebuia să ridice o anumita suma de bani ce avea ca scop rezolvarea în mod favorabil a cauzai, astfel încat fiica persoanei vătămate să nu fie supusă rigorilor legii penale, însă, datorita faptului că inculpatul D. C. nu a reușit să găsească adresa unde se afla persoana vătămată, comunicată anterior printr-un mesaj de tip text de către inculpatul M. F. V., remiterea sumei de bani, respectiv consumarea infracțiunii nu a avut loc. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune în forma complicității prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal și art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal;
8. La data de 12.01.2015, în urma unei întelegeri prealabile cu numitul M. F. V., s-a deplasat împreună cu M. G. V. la domiciliul persoanei vătămate B. A. din București, Calea Dorobanților nr. 102-110, ., ., de unde au ridicat suma de 3250 de lei, două inele din aur, o brățară din aur de care erau prinse câteva mici medalioane și trei mărțișoare, reprezentând banii și bunurile remise de persoana vătămată secretarului procurorului ce instrumenta cazul în care fiul acesteia era implicat în mod direct, bunuri ce aveau drept scop rezolvarea în mod favorabil a cauzei, astfel încât fiul persoanei vătămate să nu fie arestat preventiv. Fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în forma complicității prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal.
Inculpatul M. M. D.:
1. La data de 14.01.2015, în urma unei înțelegeri prealabile cu numitul M. F. V., s-a deplasat împreună cu tatăl său, M. G. D., la domiciliul persoanei vătămate B. N., din București, sector 2, .. 7, ., . au ridicat suma de 9000 de lei, reprezentând banii remiși de persoana vătămată secretarului procurorului ce instrumenta cazul în care fiul acesteia era implicat în mod direct, bunuri ce aveau drept scop rezolvarea în mod favorabil a cauzei, astfel încât fiul persoanei vătămate să nu fie arestat preventiv, ajutându-l astfel pe numitul M. F. V. să aducă la îndeplinire actul infracțional. Fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în forma complicității prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal;
2. La data de 15.01.2015, în urma unei înțelegeri prealabile cu numitul M. F.-V., s-a deplasat împreună cu tatăl său, M. G.-D., la domiciliul persoanei vătămate Bragaru D.-M. din . nr. 25, ., ., sector 1, de unde au ridicat suma de 7000 de lei, mai multe bijuterii din aur și o tabletă, reprezentând banii și bunurile remise de persoana vătămată secretarului procurorului ce instrumenta cazul în care fiul acesteia era implicat în mod direct, bunuri ce aveau drept scop rezolvarea în mod favorabil a cauzei, astfel încât fiul persoanei vătămate să nu fie arestat preventiv, ajutându-l astfel pe numitul M. F.-V. să ducă la îndeplinire actul infracțional. Fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în forma complicității prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal.
Inculpatul M. G. D.:
1. La data de 14.01.2015, în urma unei înțelegeri prealabile cu numitul M. F. V., s-a deplasat împreună cu fiul său, M. M. D., la domiciliul persoanei vătămate B. N. din București, sector 2, .. 7, . au ridicat suma de 9000 de lei, reprezentând banii remiși de persoana vătămată secretarului procurorului ce instrumenta cazul în care fiul acesteia era implicat în mod direct, bunuri ce aveau drept scop rezolvarea în mod favorabil a cauzei, astfel încât fiul persoanei vătămate să nu fie arestat preventiv, ajutându-l astfel pe numitul M. F. V. să aducă la îndeplinire actul infracțional. Fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în forma complicității prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal;
2. La data de 15.01.2015, în urma unei înțelegeri prealabile cu numitul M. F.-V., s-a deplasat împreună cu fiul său, M. M.-D., la domiciliul persoanei vătămate Bragaru D.-M. din . nr. 25, ., ., sector 1, de unde au ridicat suma de 7000 de lei, mai multe bijuterii din aur și o tabletă, reprezentând banii și bunurile remise de persoana vătămată secretarului procurorului ce instrumenta cazul în care fiul acesteia era implicat în mod direct, bunuri ce aveau drept scop rezolvarea în mod favorabil a cauzei, astfel încât fiul persoanei vătămate să nu fie arestat preventiv, ajutându-l astfel pe numitul M. F.-V. să ducă la îndeplinire actul infracțional. Fapta descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în forma complicității prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal.
Situația de fapt reținută în sarcina inculpaților a fost stabilită în baza următoarelor mijloace de probă: 1. pentru fapta din data de 18.12.2014 privind persoana vătămată G. I.: declaratia suspectului B. S.-A., declaratia inculpatului B. S.-A. declaratia inculpatului M. F. V., declaratia suspectului G. A., declaratia inculpatului G. A., declaratia persoanei vătămate G. I., procesul-verbal de identificare a persoanelor de pe fotografii si plansa fotografică aferentă- identificare făcută de persoana vătămată G. I., declaratia martorului G. L., procesul-verbal de identificare a persoanelor de pe fotografii si plansa fotografică aferentă- identificare făcută de martorul G. L., procesul verbal întocmit de organele de politie în data de 18.12.2014, cu ocazia verificărilor efecuate în bazele de date ale M.A.I., procesul verbal întocmit de organele de politie în data de 18.12.2014, cu ocazia examinării telefonului mobil apartinând persoanei vătămate si plansa fotografică aferentă, procesul verbal întocmit de organele de politie în data de 22.12.2014, cu ocazia verificărilor efectuate cu privire la inculpatul M. F. V., procesele verbale întocmiteîn data de 12.01.2015, respectiv 14.01.2015 de către organele de politie din cadrul IGPR-DCCO, cu ocazia efectuării perchezitiei informaticesi suportul optic aferent, procesul verbal din data de 14.01.2015 întocmit cu ocazia reconstituirii discutiei dintre inculpatii G. A. si B. S.-A. din data de 17.12.2014; 2. pentru fapta din data de 23.12.2014 privind persoana vătămată B. I.: declaratia persoanei vătămate B. I., declaratia inculpatului M. F. V., procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 23.12.2014 cu privire la fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate B. I.; 3. pentru fapta din data de 23.12.2014 privind persoana vătămată B. E.: procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 23.12.2014 cu privire la fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate B. E., declaratia inculpatului M. F. V.; 4. pentru fapta din data de 23.12.2014 privind persoana vătămată P. N.; declaratia inculpatului M. F. V.; declaratia persoanei vătămate P. N., procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 23.12.2014 cu privire la fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate P. N., declaratia inculpatului D. C.; 5. pentru fapta din data de 27.12.2014 privind persoana vătămată C. D. E., declaratia inculpatului M. F. V., declaratia inculpatului D. C., declaratia persoanei vătămate C. D. E., procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 27.12.2014 cu privire la fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate C. M.; 6. pentru fapta din data de 29.12.2014 privind persoana vătămată S. G.: declaratia inculpatului M. F. V., declaratia persoanei vătămate S. G., procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 29.12.2014 cu privire la fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate Ș. G.; 7. pentru fapta din data de 29.12.2014 privind persoana vătămată P. E.: declaratia inculpatului M. F. V., declaratia inculpatului D. C., declaratia persoanei vătămate P. E., procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 29.12.2014 cu privire la fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate P. E.; 8. pentru fapta din data de 08.01.2015 privind persoana vătămată P. E.: declaratia inculpatului M. F. V., declarație persoană vătămată C. Doinița, declarație martor G. S., declarație martor G. A., procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 08.01.2015 cu privire la fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate C. Doinița; 9. pentru fapta din data de 08.01.2015 privind persoana vătămată M. F.: declaratia inculpatului M. F. V., declaratia persoanei vătămate M. F., procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 08.01.2015 cu privire la fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate M. I. (în urma investigatiilor s-a stabilit că persoan vătămată se numeste M. F., numita M. I. este fiica acesteia); 10. pentru fapta din data de 09.01.2015 privind persoana vătămată D. E.: declaratia inculpatului M. F. V., declaratia inculpatului D. C., declaratia suspectului M. G. V., declaratia inculpatului M. G. V., declaratia persoanei vătămate D. Elen, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 09.01.2015 cu privire la fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate D. E.; 11. pentru fapta din data de 10.01.2015 privind persoana vătămată N. I.: declaratia inculpatului M. F. V., procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 10.01.2015 cu privire la fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate N. I.; 12. pentru fapta din data de 10.01.2015 privind persoana vătămată S. M.: declaratia inculpatului M. F. V., declaratia inculpatului D. C., declaratia suspectului M. G. V., declaratia persoanei vătămate S. M., procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 10.01.2015 cu privire la fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate Ș. M., proces-verbal de cercetare a locului faptei si plansa fotografică aferentă; 13. pentru fapta din data de 12.01.2015 privind persoana vătămată L. D.-V.: procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 12.01.2015 cu privire la fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate L. D.-V., declaratia persoanei vătămate L. D. V., declaratia martorului P. C. R. M.; 14. pentru fapta din data de 12.01.2015 privind persoana vătămată Bucsan A., declaratia persoanei vătămate Bucsan A., declaratia suspectului/inculpatului D. C., procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 12.01.2015 cu privire la fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate B. A.; 15. pentru fapta din data de 14.01.2015 privind persoana vătămată B. N.: declaratia inculpatului M. F. V., declaratia persoanei vătămate B. N., declaratia suspectului/inculpatului M. M. D., declaratia suspectului/inculpatului M. G. D., proces-verbal de cercetare a locului faptei si plansa fotografică aferentă, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 10.01.2015 cu privire la fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate B. N.; 16. pentru fapta din data de 14.01.2015 privind persoana vătămată Bragaru D. M.: declaratia persoanei vătămate Bragaru D. M., declaratia suspectului/inculpatului M. M. D., declaratia suspectului/inculpatului M. G. D., procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 15.01.2015 cu privire la fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate Bragaru D.-M.; 17. pentru fapta din data de 19.01.2015 privind persoana vătămată S. C.: declaratia inculpatului M. F. V., declaratia persoanei vătămate S. C., declaratia suspectului/inculpatului D. C., proces verbal din data de 19.01.2015 întocmit cu data prinderii în flagrant a inculpatilor D. C. si M. G. V., proces-verbal de cercetare a locului faptei si plansa fotografică aferent, procesul-verbal de identificare a persoanelor de pe fotografii si plansa fotografică aferentă, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 19.01.2015 cu privire la fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate Șimon C., procese-verbale de percheziție domiciliare și planșele fotografice anexate, declaratie martor M. M., declaratia martorului G. M..
Prin încheierea din data de 15.09.2015 pronunțată în cauza cu nr._/299/2015 instanța a dispus disjungerea cauzei cu privire la inculpații D. C., M. F. V., M. M. D. și M. G. D. și formarea unui nou dosar. Dosarul nou format a fost înregistrat sub nr._ .
Prin încheierea din data de 05.05.2015 pronunțată în cauza cu nr._/299/2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței și a dispus începerea judecății.
La dosarul instanței inculpații M. F. V., D. C., M. M. D. și M. G. D. au depus înscrisuri autentificate reprezentând declarațiile persoanelor vătămate prin care acestea arătatu că înțeleg să se împace cu inculpații, cât și acordurile de mediere încheiate cu persoanele vătămate în condițiile legii.
La data de 15.09.2015 instanța a dat citire actului de sesizare în conformitate cu prevederile art. 374 alin. 1 C. pr. pen. (f. 116, vol. III, dosar instanță cu nr._/299/2015).
Inculpații M. F. V., D. C., M. M. D. și M. G. D. au înțeles să beneficieze de prevederile art. 375 C. pr. pen. privind judecarea cauzei în situația recunoașterii învinuirii.
În cauză a fost audiați cei patru inculpați în conformitate cu dispozițiile art. 375 C. pr. pen. (f. 107 – 114, vol. III din dosarul instanței cu nr._/299/2015).
În faza de urmărire penală, în ceea ce privește pretențiile civile reclamate de persoanele vătămate, s-au reținut următoarele: G. I. a arătat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 1.800 euro; B. I. a arătat că nu se constituie parte civilă în procesul penal; P. N. - suma de 600 euro și echivalentul a 34 grame de aur; C. M. - 15.900 lei; P. E. - nu a precizat dacă se constituie parte civilă în procesul penal; C. Doinița - suma de 500 euro, reprezentând daune morale; D. E. - suma de 6.500 lei; Ș. M. - suma de 6.000 lei; B. N. - cu suma de 9.000 lei; B. A. - suma de 6.000 lei; L. D. V. a arătat că nu se constituie parte civilă în procesul penal; M. F. a arătat că nu se constituie parte civilă în procesul penal; B. D. M. - suma de 7.000 lei; Șimon C. a arătat că nu se constituie parte civilă în procesul penal.
În vederea lămuririi situației juridice a inculpatului M. F. V., având în vedere faptul că acesta a fost trimis în judecată în stare de recidivă postcondamnatorie, aflându-se în executarea unei pedepse privative de libertate la data săvârșirii faptelor, instanța a dispus ca administrația locului de deținere să precizeze restul de pedeapsă rămasă de executat la data săvârșirii faptelor.
Prin adresa înaintată la dosarul cauzei (f. 160, vol. II din dosarul instanței cu nr._/299/2015) administrația locului de deținere a arătat că la data de 18.12.2014 inculpatul M. F. V. mai avea de executat un rest de pedeapsă de 2811 zile din pedeapsa în a cărei executare se afla la dat săvârșirii faptelor din prezenta cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Cu privire la unele dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpaților M. F. V., D. C., M. M. D. și M. G. D., instanța reține că s-au încheiat acorduri de mediere între aceștia și persoanele vătămate, în condițiile legii, dar și că o parte dintre persoanele vătămate, pe parcursul procesului penal, până la citirea actului de sesizare la data de 15.09.2015, și-au manifestat acordul de voință în sensul împăcării cu inculpații, prin înscrisuri autentificate, fiind astfel posibilă încetarea procesului penal.
Astfel, în ceea ce îl privește pe inculpatul D. C. se constată că persoanele vătămate P. E., P. N., D. E., Ș. M. și ȘIMON C. au înțeles să se împace cu inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina acestuia prin actul de sesizare, depunând în acest sens înscrisuri autentificate în care au fost materializate manifestările de voință ale acestora (P. E. – f. 91 și 101, vol. III din dosarul instanței cu nr._/299/2015; P. N. – f. 224, vol. II din dosarul instanței cu nr._/299/2015; D. E. – f. 2, vol. III din dosarul instanței cu nr._/299/2015; Ș. M. - f. 1, vol. III din dosarul instanței cu nr._/299/2015; Șimon C. - f. 223, vol. II din dosarul instanței cu nr._/299/2015).
De asemenea, în privința aceluiași inculpat, instanța reține că au fost încheiate acorduri de mediere între acesta și persoanele vătămate C. M. (f. 45, vol. I din dosarul instanței cu nr._ ) și B. A. (f. 59, vol. I din dosarul instanței cu nr._ ).
Pe cale de consecință instanța va da efect dispozițiilor legale care reglementează încetarea procesului penal prin împăcarea părților ori prin încheierea unui acord de mediere în condițiile legii.
În final, instanța constată că în sarcina inculpatului se va reține doar săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune prev. de art. 32 alin. 1 C. pen. și art. 48 alin. 1 C. pen. rap. la art. 244 alin. 1 și 2 C. pen., faptă săvârșită la data de 23.12.2014 în dauna persoanei vătămate B. E..
În ceea ce îl privește pe inculpatul M. F. V., ca și în precedent, instanța constată că persoanele vătămate P. E., M. F., C. DOINIȚA, G. I., P. N., D. E., Ș. M., B. N. și ȘIMON C. au înțeles să se împace cu inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina acestuia prin actul de sesizare, depunând în acest sens înscrisuri autentificate în care au fost materializate manifestările de voință ale acestora (P. E. – f. 91 și 101, vol. III din dosarul instanței cu nr._/299/2015; M. F. – f. 8, vol. III din dosarul instanței cu nr._/299/2015; C. Doinița - f. 7, vol. III din dosarul instanței cu nr._/299/2015; G. I. - f. 95, vol. III din dosarul instanței cu nr._/299/2015; P. N. – f. 224, vol. II din dosarul instanței cu nr._/299/2015; D. E. – f. 2, vol. III din dosarul instanței cu nr._/299/2015; Ș. M. - f. 1, vol. III din dosarul instanței cu nr._/299/2015; B. N. – 100 și 108, vol. I din dosarul instanței cu nr._/299/2015; Șimon C. - f. 223, vol. II din dosarul instanței cu nr._/299/2015).
Tot cu privire la inculpatul M. F. V. instanța reține că au fost încheiate acorduri de mediere între acesta și persoanele vătămate B. A. (f. 59, vol. I din dosarul instanței cu nr._ ) și L. D. V. (f. 116, vol. I din dosarul instanței cu nr._ ).
Astfel, în ceea ce îl privește pe inculpatul M. F. V. instanța va da efect dispozițiilor legale care reglementează încetarea procesului penal prin împăcarea părților ori prin încheierea unui acord de mediere în condițiile legii și va reține în sarcina acestuia doar săvârșirea la data de 15.01.2015 a infracțiunii de înșelăciune în dauna persoanei vătămate B. D. M., respectiv a infracțiunilor de tentativă la înșelăciune săvârșite la data de 23.12.2014 în dauna persoanei vătămate B. I., la data de 23.12.2014 în dauna persoanei vătămate B. E., la data de 29.12.2014 în dauna persoanei vătămate Ș. G. și la data de 10.01.2015 în dauna persoanei vătămate N. I..
În privința inculpaților M. G. D. și M. M. D. instanța reține că între aceștia și persoana vătămată B. N. a intervenit împăcarea conform declarației autentificate aflată la dosarul instanței cu nr._/299/2015, vol. I, f. 100, 108. De asemenea, aceeași poziție a fost adoptată de inculpați în fața instanței, arătând că doresc să se împace cu persoana vătămată.
În continuare, instanța constată că în sarcina inculpaților s-a reținut și săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, faptă săvârșită la data de 15.01.2015 în dauna persoanei vătămate B. D. M..
În continuare instanța va analiza faptele reținute prin actul de sesizare în sarcina celor patru inculpați cu privire la care nu s-a reținut existența vreunei cauze de încetare a procesului penal – împăcarea ori încheierea unui acord de mediere în condițiile legii.
În sarcina inculpatului D. C. s-a reținut prin actul de sesizare, printre altele, și săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune prev. de art. 32 alin. 1 C. pen. și art. 48 alin. 1 C. pen. rap. la art. 244 alin. 1 și 2 C. pen., faptă săvârșită la data de 23.12.2014 în dauna persoanei vătămate B. E..
În actul de sesizare s-a reținut că la data de 23.12.2014, ora 02:33:18, inculpatul M. F. V. a încercat să inducă în eroare telefonic pe persoana vătămată B. E. prin aceea ca a apelat-o telefonic pe nr. de telefon_ și că s-a prezentat ca fiind fiul său și ulterior procurorul care se ocupă de cazul fiului său care a provocat un accident rutier, în urma căruia a decedat o femeie, solicitând acesteia suma de 5000 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal, din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat preventiv, însă persoana vătămată si-a dat seama că este înșelată, motiv pentru care nu a dat curs solicitării.
Potrivit procesului-verbal din data de 05.01.2015 organele de cercetare penală din cadrul Sectiei 1 Politie s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune prev. de art. 32 rap la art 244 alin. 1 și 2 Cod penal, de către numitul M. F. V. în dauna persoanei vătămate B. I..
Astfel, în urma punerii în aplicare a mandatului de supraveghere tehnică nr. 352 UP din 22.12.2014, a rezultat că, în data de 23.12.2014, ora 02:33:18, utilizatorul numărului de apel_, inculpatul M. F. V., a apelat nr. de telefon 021/230.48.53 ce aparține numitei B. E. și, sub pretextul că este fiul acesteia, a încercat să o inducă în eroare, spunându-i că a provocat un accident rutier soldat cu decesul unei persoane și pentru a scăpa trebuie să plătească suma de 5000 de euro.
De asemenea, inculpatul M. F. V., a încercat inducerea în eroare a persoanei vătămate, schimbându-și tonalitatea vocii și dicția, recomandându-se ca fiind procurorul de caz, comunicându-i totodată că este nevoie de suma de 5000 de euro pentru obținerea unui certificat medico-legal din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, în caz contrar, dacă banii nu ar fi ajuns la el, fiul persoanei vătămate urma să fie arestat preventiv.
Persoana vătămată nu a dat curs solicitării, convorbirea încheiându-se brusc.
De asemenea, la data 23.12.2014, în jurul orei 03:00, în baza unei înțelegeri prealabile cu numitul M. F. V. și la indicațiile acestuia, inculpatul D. C. s-a deplasat către domiciliul persoanei vătămate B. E., situat în .. 3-5, Sector 1, București, de unde urma să ridice o sumă de bani, așa cum M. F. V. îi solicitase anterior să facă.
Astfel, în ziua de 23.12.2014, la ora 02:47:04, numitul M. F. V., utilizator al numărului de telefon_, având celulă de început și de sfârșit Castel Apa . Industrial G. Nord SA, ., jud. G., transmite un mesaj de tip text numitului D. C., utilizator al numărului de apel_, cu următorul conținut în limba română, redat integral: „. nr 3-5 secto 1 bucuresti”.
De asemenea, în data de 23.12.2014, la ora 03:08:58, utilizatorul numărului_, identificat ca fiind inculpatul D. C., este apelat de utilizatorului postului telefonic cu nr._, utilizatorul acestui număr telefonic fiind identificat ca fiind inculpatul M. F. V., iar din discuția purtată au reieșit următoarele aspecte: „MFV: M-auzi, mă?; D.C.: Da!; MFV: M-auzi, mă; D.C.:Da!; MFV: Unde ești?; D.C.:Aici unde mi-ai spus!; MFV: Hai pleacă! Ești cu mașina?; D.C.: Da!; MFV: Hai, dă-i drumul d’acolo, hai, mai repede! Hai! Mă auzi?; D.C.: Da!; MFV: Ia-o înainte, dă-i pă alte străduțe și să să ducă înapoi, hai, da? Hai mai repede!; D.C.:Da!”.
În actul de sesizare s-a arătat că refuzul persoanei vătămate B. E. de a da curs solicitării autorului faptei, după ce în prealabil acesta a încercat inducerea în eroare a persoanei vătămate, nu poate fi interpretat ca un act de desistare, întrucât renuntarea la comiterea faptei nu a avut un caracter voluntar, ci s-a datorat faptul că persoana vătămată a constientizat faptul că este victima unei infractiuni.
Asa cum reiese din continutul procesului-verbal întocmit în data de 05.02.2015, persoana vătămată B. E. nu a dorit să dea declaratii în cauză, invocând starea precară de sănătate.
Cu ocazia audierii în faza de urmărire penală inculaptul M. F. V. a recunoscut comiterea faptei.
Cu ocazia audierii din data de 19.01.2015, în calitate de suspect cât și în calitate de inculpat, D. C. nu a dorit să dea vreo declarație cu privire la faptele reținute în sarcina sa.
Cu toate că în declarația dată în fața instanței de judecată, cu ocazia solutionării cererii de arestare preventivă, inculpatul D. C. a declarat că avea reprezentarea faptului că sumele de bani pe care le ridica de la diverse persoane, la indicațiile inculpatului M. F. V., provin din vânzarea de telefoane mobile sau țigări, în data de 06.02.2015 acesta a revenit asupra declarației, arătând că a început să realizeze că ceea ce face este ilegal abia la începutul lunii ianuarie 2015, însă, deși îi era teamă că va răspunde penal pentru acest lucru, a hotărât să-și continue activitatea infracțională întrucât primea și el diferite sume de bani.
În sarcina inculpatului M. F. V. s-a reținut prin actul de sesizare, printre altele, și săvârșirea săvârșirea la data de 15.01.2015 a infracțiunii de înșelăciune în dauna persoanei vătămate B. D. M., respectiv a infracțiunilor de tentativă la înșelăciune săvârșite la data de 23.12.2014 în dauna persoanei vătămate B. I., la data de 23.12.2014 în dauna persoanei vătămate B. E., la data de 29.12.2014 în dauna persoanei vătămate Ș. G. și la data de 10.01.2015 în dauna persoanei vătămate N. I..
Cu privire la persoanele vătămate susmenționate, în actul de sesizare s-a reținut în sarcina inculpatului M. F. V. următoarea situație de fapt:
1. În data de 23.12.2014, în jurul orei 0115, inculpatul M. F. V. a încercat să inducă în eroare, telefonic, persoana vătămată B. I. prin aceea ca a apelat-o telefonic pe nr. de telefon_ și s-a prezentat ca fiind fiul său și ulterior procurorul care se ocupă de cazul fiului său care a provocat un accident rutier, în urma căruia a decedat o femeie, solicitând acesteia suma de 2500 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal, din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat preventiv, însă persoana vătămată și-a dat seama că este înșelată, motiv pentru care nu a dat curs solicitării.
Potrivit procesului-verbal din data 05.01.2015 organele de cercetare penală din cadrul Sectiei 1 Politie s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârsirea infractiunii de tentativă la înselăciune prev. de art. 32 rap. la art. 244 alin. 1 si 2 Cod penal, de către numitul M. F. V. în dauna persoanei vătămate B. I..
Astfel, în data de 23.12.2014, ora 01:15:48, utilizatorul numărului de apel_, inculpatul M. F. V., a apelat nr. de telefon 021/230.47.70 ce aparține persoanei vătămate B. I. și sub pretextul că este fiul acesteia, a încercatsă o inducă în eroare, spunându-i că a provocat un accident rutier soldat cu decesul unei persoane și că urmează să fie arestat preventiv.
De asemenea, inculpatul M. F. V. a menținut în eroare persoana vătămată, schimbându-și tonalitatea vocii și dicția, recomandându-se ca fiind procurorul de caz, solicitând acesteia suma de 2500 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal din care să rezulte că decesul persoanei accidentate de presupusul său fiu s-a datorat unui infarct.
Până la finalul discuției persoana vătămată a conștientizat că este victima unei infracțiuni de înșelăciune, motiv pentru care i-a spus presupusului procuror să o lase în pace.
În cauză, s-a procedat la audierea persoanei vătămate B. I.. Din conținutul declarației a rezultat faptul că la data de 23.12.2014 a fost sunată de către un individ care s-a recomandat a fi procuror și care i-a comunicat faptul că o cunoștință pe nume «D.» a accidentat mortal o persoană. Așa-zisul procuror a pretins suma de 3000-4000 euro pentru ca băiatul să nu pătească nimic, spunându-i că va veni secretarul lui pentru a ridica suma de bani. În urma discuției pe care a purtat-o cu persoana de sex bărbătesc persoana vătămată și-a dat seama că este înșelată.
Referitor la posibilitatea incidentei în cauză a cauzei de nepedepsire a tentativei constând în desistarea autorului, procurorul a arătat că aceasta nu poate fi avută în vedere tinând cont că din continutul discutiei purtate de inculpatii M. F. V. si D. C. a rezultat că, în data de 23.12.2014, în jurul orei 0158, inculpatul M. F. V. îi povestea acestuia din urmă despre faptul că persoana vătămată "s-a sucit", acesta fiind singurul motiv care a stat la stoparea consumării infractiunii si respectiv la întreruperea actului infractional. Or, de esenta acesteia este că întreruperea consumării trebuie să fie voluntară, să apartină exclusiv autorului, fapt care nu se pliază pe particularitatea cauzei. În continuare, este redată dicutia purtată de cei doi inculpati: “D.C.: Da!; MFV: Da, măi!; D.C.: Am ajuns aici!; MFV: Ai ajuns, nu?; D.C.: Da! ; MFV: S-a sucit aia, dă-o-n pula mea, era prea nefutută.; D.C.: Aha!; MFV: Ai auzit?; D.C.: Aha!; MFV: Auzi?; D.C.: E?; MFV: Io când ție îți dau adresa...; D.C.: Da!; MFV: Tu ai dat drumu’, ai auzit?; D.C.: Da, da!; MFV: Așa, ăăă..., una la mână. Când te-am sunat și când îți zic „ Bine, haideți, reveniți dumneavoastră cu un apel”, ai și închis telefonul, nu mai stai în conferință, că s-aude gălăgie pă stradă, s-aude cum vorbești cu ăla, ai auzit?; D.C.: Da, da!; MFV: Ai închis și te s... și când ajungi acolo mă suni imediat pe mine, ai auzit?; D.C.: Da, da!; MFV: Și când ai ajuns acolo, când îți zic interfonul, ai înțeles, tu zici „ Da, da!”, bang-bang, și deja mi l-ai pasat p-ăla la telefon, ai auzit?; D.C.: Da, da!; MFV: Ăla să se prezinte la... la aia, nu tu!; D.C.: Da, mă, da!; MFV: Ai auzit?; D.C.: Da,da!; MFV: Și, deci, io câmd te strig pă tine, când te sun pă tine și spun „ Alo, alo, domnu’, domnu secretar, domnu’ D., m-auziți?” îți spun eu numele... numele care ți le spun eu... care ... ai înțeles, cum te strig eu, așa îi spui tu lu’ ăla că-l cheamă, ai auzit?; D.C.: Da, da!; MFV: După ce spun: „Haideți, reveniță dumneavoastră cu un apel, da”?; D.C.: Da, da!; MFV: Te miști repede, da?”.
Cu ocazia audierii în faza de urmărire penală inculpatul M. F. V. a recunosc săvârsirea faptelor retinute în sarcina sa.
2. La data de 23.12.2014, ora 02:33:18, inculpatul M. F. V. a încercat să inducă în eroare telefonic pe persoana vătămată B. E. prin aceea ca a apelat-o telefonic pe nr. de telefon_ și că s-a prezentat ca fiind fiul său și ulterior procurorul care se ocupă de cazul fiului său care a provocat un accident rutier, în urma căruia a decedat o femeie, solicitând acesteia suma de 5000 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal, din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat preventiv, însă persoana vătămată si-a dat seama că este înșelată, motiv pentru care nu a dat curs solicitării.
Potrivit procesului-verbal din data de 05.01.2015 organele de cercetare penală din cadrul Sectiei 1 Politie s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune prev. de art. 32 rap la art 244 alin. 1 și 2 Cod penal, de către numitul M. F. V. în dauna persoanei vătămate B. I..
Astfel, în urma punerii în aplicare a mandatului de supraveghere tehnică nr. 352 UP din 22.12.2014, a rezultat că, în data de 23.12.2014, ora 02:33:18, utilizatorul numărului de apel_, inculpatul M. F. V., a apelat nr. de telefon 021/230.48.53 ce aparține numitei B. E. și, sub pretextul că este fiul acesteia, a încercat să o inducă în eroare, spunându-i că a provocat un accident rutier soldat cu decesul unei persoane și pentru a scăpa trebuie să plătească suma de 5000 de euro.
De asemenea, inculpatul M. F. V., a încercat inducerea în eroare a persoanei vătămate, schimbându-și tonalitatea vocii și dicția, recomandându-se ca fiind procurorul de caz, comunicându-i totodată că este nevoie de suma de 5000 de euro pentru obținerea unui certificat medico-legal din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, în caz contrar, dacă banii nu ar fi ajuns la el, fiul persoanei vătămate urma să fie arestat preventiv.
Persoana vătămată nu a dat curs solicitării, convorbirea încheiându-se brusc.
De asemenea, la data 23.12.2014, în jurul orei 03:00, în baza unei înțelegeri prealabile cu numitul M. F. V. și la indicațiile acestuia, inculpatul D. C. s-a deplasat către domiciliul persoanei vătămate B. E., situat în .. 3-5, Sector 1, București, de unde urma să ridice o sumă de bani, așa cum M. F. V. îi solicitase anterior să facă.
Astfel, în ziua de 23.12.2014, la ora 02:47:04, numitul M. F. V., utilizator al numărului de telefon_, având celulă de început și de sfârșit Castel Apa . Industrial G. Nord SA, ., jud. G., transmite un mesaj de tip text numitului D. C., utilizator al numărului de apel_, cu următorul conținut în limba română, redat integral: „. nr 3-5 secto 1 bucuresti”.
De asemenea, în data de 23.12.2014, la ora 03:08:58, utilizatorul numărului_, identificat ca fiind inculpatul D. C., este apelat de utilizatorului postului telefonic cu nr._, utilizatorul acestui număr telefonic fiind identificat ca fiind inculpatul M. F. V., iar din discuția purtată au reieșit următoarele aspecte: „MFV: M-auzi, mă?; D.C.: Da!; MFV: M-auzi, mă; D.C.:Da!; MFV: Unde ești?; D.C.: Aici unde mi-ai spus!; MFV: Hai pleacă! Ești cu mașina?; D.C.: Da!; MFV: Hai, dă-i drumul d’acolo, hai, mai repede! Hai! Mă auzi?; D.C.: Da!; MFV: Ia-o înainte, dă-i pă alte străduțe și să să ducă înapoi, hai, da? Hai mai repede!; D.C.:Da!”.
În actul de sesizare s-a arătat că refuzul persoanei vătămate B. E. de a da curs solicitării autorului faptei, după ce în prealabil acesta a încercat inducerea în eroare a persoanei vătămate, nu poate fi interpretat ca un act de desistare, întrucât renuntarea la comiterea faptei nu a avut un caracter voluntar, ci s-a datorat faptul că persoana vătămată a constientizat faptul că este victima unei infractiuni.
Asa cum reiese din continutul procesului-verbal întocmit în data de 05.02.2015, persoana vătămată B. E. nu a dorit să dea declaratii în cauză, invocând starea precară de sănătate.
Cu ocazia audierii în faza de urmărire penală inculaptul M. F. V. a recunoscut comiterea acestei fapte.
3. În data de 29.12.2014, ora 05:39:59, inculpatul M. F. V. a încercat să inducă în eroare telefonic persoana vătămată Ș. G. prin aceea ca a apelat-o telefonic pe nr. de telefon_ și s-a prezentat ca fiind fiul său și ulterior procurorul care se ocupă de cazul fiului său care a provocat un accident rutier, în urma căruia a decedat o femeie, solicitând acesteia suma de 2500 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat preventiv, însă persoana vătămată si-a dat seama că este înșelată, motiv pentru care nu a dat curs solicitării.
Potrivit procesului-verbal din data 08.01.2015 organele de cercetare penală din cadrul Sectiei 1 Politie s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârsirea infractiunii de tentativă la înselăciune prev. de art. 32 Cod penal rap art 244 alin. 1 si 2 Cod penal, de către numitul M. F. V. în dauna persoanei vătămate Ș. G..
Astfel, în data de 29.12.2014, ora 05:39:59, utilizatorul numărului de apel_, inculpatul M. F. V., a apelat nr. de telefon 021/220.22.14 ce aparține persoanei vătămate Ș. G. și sub pretextul că este fiul acesteia, a încercat să o inducă în eroare, spunându-i că a provocat un accident rutier soldat cu decesul unei femei și ca să scape trebuie să plătească suma de 2500 de euro.
De asemenea, inculpatul M. F. V. a menținut în eroare persoana vătămată, schimbându-și tonalitatea vocii și dicția, recomandându-se ca fiind procurorul de caz, și i-a comunicat că este nevoie de suma de 2500 de euro pentru obținerea unui certificat medico-legal în urma căruia se va constata nevinovăția presupusului fiu.
Ulterior, în aceeași dată, la ora 06:00:36, inculpatulMihai F. V., utilizând numărul de apel_, a apelat din nou nr. de telefon 021/220.22.14, încercând să o inducă în eroare pe persoana vătămată Ș. G., cerându-i să amaneteze casa, însă aceasta i-a spus că va da curs solicitării numai după ce va verifica dacă persoana cu care vorbea era chiar fiul ei. Convorbirea telefonică s-a încheiat brusc.
Sustinerea inculpatului D. C. conform căreia nu avea cunostintă de provenienta sumelor de bani pe care le ridica pentru inculpatul M. Forea V. nu poate fi retinută având în vedere discutia purtată de cei doi în data de 29.12.2014, în jurul orei 0554. Astfel, în ziua de 29.12.2014, la ora 05:54:09, inculpatul M. F. V., aflat la postul telefonic cu numărul de apel_, ._ și notat în discuție „MFV”, l-a apelat pe inculpatul D. C., aflată la postul telefonic cu numărul de apel_, notată în discuție „D.C.”, purtând următoarea discutie în limba română, redată integral, având celulă de început G. – .. 13 Jud. Giugiu și celulă de sfârșit G., ., jud. G.: “MFV: Am prins una, pe una acum! M-auzi, mă?; D.C.:Da!; MFV: Am prins mai multe, ești nebun! Una ...(neinteligibil)... Dar am pierdut-o! Am prins pe una acuma ...(neinteligibil)... Dacă era 8-9 acuma, lăsa actele la casă amanet. Știi că e de astea care să lași actele la casă amanet! Știi, nu?; D.C.: Da!; MFV: Ăăă?; D.C.:Da, da!; MFV: Tu ești nebun? Își lăsa casa amanet, pula mea! Nu știu, tu ce zici?; D.C.: ...(neinteligibil)...; MFV: Ăăă!; D.C.: O lăsăm pentru mai diseară.; MFV: Nu mai dau?; D.C.: Vezi dacă mai poți să faci ceva. Dar e 6 ceasul!; MFV: Și?; D.C.: A început lumea să meargă la muncă, să dea zăpada.; MFV: Păi, hai! Cum facem, ia zi!; D.C.: Las-o pentru diseară. Avem timp! De la 5 jumate gata!Nu mai merge! Pleacă toată lumea la muncă.; MFV: Alaltăieri la 7?; D.C.: Știu, da, da...”.
Fiind citată telefonic, persoana vătămată Ș. G., din cauza sănătății precare în care se află, a refuzat categoric să dea declarații în calitate de persoană vătămată în prezenta cauză.
Cu ocazia audierii în faza de urmărire penală inculpatul M. F. V. a recunoscut comiterea faptei astfel cum a fost retinută de organele de urmărire penală.
4. În data de 10.01.2015, ora 01:35:55, inculpatul M. F. V. a încercat să inducă în eroare telefonic persoana vătămată N. I. prin aceea că a apelat-o telefonic pe nr. de telefon_ și s-a prezentat ca fiind fiul său și ulterior procurorul care se ocupă de cazul fiului său care a provocat un accident rutier, în urma căruia a decedat o femeie, solicitând acesteia suma de 2500 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal, din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat preventive, însă persoana vătămată si-a dat seama că este înșelată, motiv pentru care nu a dat curs solicitării.
În data de 11.01.2015 lucrători din cadrul Secției 1 Poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la data de 10.01.2015, persoana vătămată N. I. a fost victima unei infracțiuni de tentativă la înșelăciune.
Astfel, în urma punerii în aplicare a mandatului de supraveghere tehnică nr. 3/UP din data de 05.01.2015, a rezultat că în data de 10.01.2015, ora 01:35:55, utilizatorul numărului de apel_, inculpatul M. F. V., a apelat nr. de telefon 021/231.46.20 ce aparține persoanei vătămate N. I. și sub pretextul că este fiul acestuia a încercat să-l inducă în eroare, spunându-i că a provocat un accident rutier soldat cu decesul unei femei, iar ca să obțină un certificat medico-legal din care să rezulte că femeia a suferit un infarct trebuie să plătească suma de 2500 de euro.
De asemenea, utilizatorul numărului de apel_, inculpatul M. F. V., a menținut în eroare persoana vătămată, schimbându-și tonalitatea vocii și dicția, recomandându-se ca fiind procurorul de caz, și i-a comunicat că este nevoie de suma de 2500-3000 de euro pentru obținerea unui certificat medico-legal în urma căruia se va constata nevinovăția presupusului fiu.
Persoana vătămată, dându-și seama că este victima unei înșelăciuni, nu a dat curs solicitării, convorbirea încheindu-se brusc.
În cauză au fost redate convorbirile telefonice purtate între inculpat și persoana vătămată, astfel:; M. F. V.: Alo.; N. I..: Bună... bună seara, bună dimineața, cum să zic? Da, poftiți vă rog!; M. F. V.: Bună seara, stimate domn! M....;’N. I..: Bună seara, bună seara!; M. F. V.: M. G. mă numesc. P. procuror de la P. Sectorului 4. Mă auziți?’N. I..: Vă aud, vă aud! Sigur că da. ; M. F. V.: În legătură cu băiatul... A avut un accident. A lovit o femeie pe trecerea de pietoni. Femeia în drum către spital a decedat. ; N. I..: Am înțeles.; M. F. V.: ... la Secția 17 de Poliție, unde domnii anchetatori lucrează la dosar. O să îi facă dosar pentru omor din culpă și riscă...; N. I..: Da, da.; M. F. V.: Deci, știți, da; N. I..: Da, înțeleg foarte bine.; M. F. V.: Vă rog să mă ascultați cu atenție. Mă auziți?; N. I..: Da, da.; M. F. V.: Tot ce pot face pentru el acum este să scot un certificat medico-legal. Am un bun prieten, un medic legist unde o să merg să scot un certificat medico-legal și care să constate cauza decesului infarct-miocardic. În baza acelui certificat medico-legal am să revin la secție unde o să arăt nevinovăția lui. Ați înțeles? Fără să fie cercetat, fără să i se dea măcar amendă penală. ; N. I..: Așa.; M. F. V.: Dar am discutat cu el. Pentru asta știți dumneavoastră cum este... Ă... ne trebuie în jur de 2500-3000 de euro, știți dumneavoastră, pentru dom’ doctor. Să scoatem acel certificat medico-legal. ; N. I..: Da, da. Păi, vino, ia ce am acuma la mine și... da. ; M. F. V.: Știți dumneavoastră, ascultați-mă cu atenție.; N. I..: V-ascult.; M. F. V.: Asultați-mă! Dumneavoastră dacă doriți să veniți acicea, o să vă vadă colegii mei anchetatorii, o să-și dea seama că am luat legătura cu familia, cu dumneavoastră...și vă dați seama.; N. I..: Așa...da, da. Și atunci ce să fac?; M. F. V.: Ascultați-mă. Nu vreau să intervină televiziunea, mass-media, ați înțeles? Să fie dat la televiziune. Vă rog să-mi spuneți. Mă auziți?; N. I. Da.; M. F. V.: Dacă dispuneți dumneavoastră dă’ suma respectivă... El deocamdată este aicea, este în cercetări, nu poate să părăsească secția; N. I..: Da’ când s-a-ntâplat, dom’le, la ce oră s-a-ntâmplat dom’le de e la ora asta, la 2?; M. F. V.: Stimate...; N. I..: Așa, parcă, parcă e un vis urât așa. (..)”.
Persoana vătămată N. I., contactat telefonic de către organele de cercetare penală, a refuzat să dea declarații în calitate de persoană vătămată din cauza sănătății precare în care se află.
Cu ocazia audierii în faza de urmărire penală inculpatul M. F. V. a recunoscut comiterea faptei astfel cum a fost retinută de organele de urmărire penală.
5. În data de 15.01.2015, inculpatul M. F. V. a indus în eroare persoana vătămată Bragaru D.-M., prin aceea ca s-a prezentat ca fiind fiul său si ulterior procurorul care se ocupă de cazul fiului său care a provocat un accident rutier, în urma căruia a decedat o femeie, solicitând acesteia suma de 3500 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal, din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat preventiv, determinând-o pe aceasta să plătească suma de 7000 de lei, mai multe bijuterii din aur și o tabletă, bunuri pe care le-a remis numitului M. M.-D., care s-a prezentat împreună cu numitul M. G.-D. la domiciliul persoanei vătămate, din București, . nr. 25, ., ..
Instanța constată că la săvârșirea acestei fapte și-au adus aportul, în calitate de complici, și inculpații M. M. D. și M. G. D..
Din cuprinsul actului de sesizare rezultă faptul că în data de 03.02.2015 organele de cercetare penală din cadrul Sectiei 1 Politie s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârsirea, în data de 15.01.2015, a infracțiunii de înselăciune în dauna persoanei vătămate Bragaru D. M..
Astfel, în data de 15.01.2015, ora 01:41:44, utilizatorul numărului de apel_, inculpatul M. F. V., a apelat nr. de telefon_ ce aparține numitei Bragaru D.-M. și sub pretextul că este fiul acesteia, a indus-o în eroare, spunându-i că a provocat un accident rutier, soldat cu decesul unei femei, iar ca să obțină un certificat medico-legal din care să rezulte că femeia a decedat ca urmare a unui infarct trebuie să plătească suma de 3500 de euro.
De asemenea, inculpatul M. F. V. a menținut în eroare persoana vătămată, schimbându-și tonalitatea vocii și dicția, recomandându-se ca fiind procurorul de caz, și i-a comunicat că este nevoie de suma de 3500 de euro pentru obținerea unui certificat medico-legal în urma căruia se va constata nevinovăția presupusului fiu. De asemenea, presupusul procuror i-a spus persoanei vătămate că suma de bani urma să fie livrată prin secretarul său care va fi trimis de îndată la adresa ce îi va fi indicată.
Persoana vătămată Bragaru D.-M. a coborât în fața blocului de domiciliu din București, . nr. 25, ., unde s-a prezentat presupusul secretar al procurorului, căruia i-a înmânat un plic ce conținea suma de 7000 de lei. Ulterior, spunându-i-se că sunt necesari mai multi bani, persoana vătămată a mai înmânat asa-zisului secretar o tabletă și mai multe bijuterii din aur, respectiv un lanț cu un pandativ în formă de semilună, un pandativ foarte mic inscripționat Disrom, două lanțuri, două brățări și un inel.
Din declarația persoanei vătămate B. D.-M. a rezultat faptul că, în data de 15.01.2015, în jurul orei 02.00, în timp ce se afla la domiciliu, în București, ., nr. 25, . a fost contactată pe telefonul fix de o persoană de sex masculin care plângea și a pretins că este fiul său, spunând că a accidental mortal o femeie pe trecerea de pietoni și că a vorbit cu procurorul de caz care îl poate ajuta în schimbul sumei de 3500 de euro. Ulterior a vorbit cu o persoană care a pretins că este procurorul de caz și care a spus că o să-l trimită pe secretarul său să ridice de la acesta suma de bani necesară pentru emiterea unui certificat medico-legal care să dovedească nevinovăția fiului său. Astfel, persoana vătămată a înmânat unei persoane care s-a deplasat în fața blocului unde locuiește un plic care conținea suma de 7000 de lei, iar ulterior o tabletă marca Apple și mai multe bijuterii din aur, respectiv un lanț cu un pandativ în formă de semilună, un pandativ foarte mic inscpționat Disrom și cu un capricorn, un lanț, o brățară subțire, o brățară groasă, un inel și un lanț cu zale de șarpe.
Din probele administrate în cauză a rezultat că, la data de 15.01.2015, în jurul orei 02:00, în baza unei înțelegeri prealabile cu numitul M. F. V. și la indicațiile acestuia, numiții M. M.-D. și M. G.-D. s-au deplasat la domiciliul persoanei vătămate Bragaru D.-M. din București, . nr. 25, ., sector 1, de unde M. M.-D. a ridicat un plic cu suma de 7000 de lei, o tabletă și mai multe bijuterii din aur.
Astfel, la data 15.01.2015, la ora 02:08:44, utilizatorul numărului_, numitul M. F. V. apelează numărul de telefon_ utilizat de M. M.-D., la care răspunde tatăl acestuia, inculpatul M. G.-D. purtând o discuție de tip conferință în care se află și persoana vătămată, iar din discuția purtată reiese: “DOMN 3: Da!; V.: Ați ajuns?; DOMN 3: Da, am ajuns! ; V.: Dă-te jos! Te-ai dat jos?; DOMN 3: Da! Da!; V.: Vorbește cu mine cu șefu!; DOMN 3: Da! Da șefu!; V.: D. secretar, mă auziti?; [...]; DOMN 3: Da șefu; V.: Mă auziți doamnă?!; DOAMNĂ: Da, vă aud!; V.: Haideți că a ajuns! Deci, blocul 2! Mă auziți?!; DOAMNĂ: Deci, I. de HUNEDOARA, 25, blocul 2!; DOMN 3: Da, da, da! ; [...]; DOAMNĂ Și acuma ce fac? Cobor?; V.: Da, coborâți dumneavoastră!; DOMN 3: Doamnă?! Da!; V.: Da!; DOMN 3: Sunt chiar la ușă aici!; V.: (vorbește în șoaptă) Stai acolo, că trebuie să coboare! Auzi?!; DOMN 3: Da!; V.: (vorbește în șoaptă) Coboară ea acum... Rămâneți puțin la telefon...”
De asemenea, la data 15.01.2015, la ora 03:53:03, numărul de telefon_, utililizat de M. G.-D. apelează numărul de telefon_, utilizat de M. F. V., iar din discuția purtată reiese: „MFV: M-auzi mă?; D. Ț.: Da mă te auzim.; MFV: Ce mai ziceți?; D. Ț.: Ce dracu’ să mai zicem? Stă N. pă gânduri, că el nu știe… că el zice că a fost camere acolo. ; MFV: N-a fost mă!; (Pe fundal se aude o voce de bărbat, posibil numitul M. G. D. zis „N. Ț.”, spunând: „Da, cum mă aia mă minte pe mine?); MFV: Băi omule, ți-a zis să te dai așa să nu te ia camera, a fost după blocu’ ăla băi omule băi, of!; (Pe fundal se aude o voce de bărbat, posibil numitul M. G. D. zis „N. Ț.”, spunând: „Cum bă? Era și prin telefon.”); MFV: Lasă-mă băi ăsta în pace, că eu știu mai bine ca tine. Auzi? Înainte tu să ajungi eu mă, mă, mă interesez de toate, omule.; (Pe fundal se aude o voce de bărbat, posibil numitul M. G. D. zis „N. Ț.”, spunând: „Păi dacă ea m-a scos, că am ajuns în scara blocului la ea și a zis haideți mai așa că e cameră de supraveghere aicea.”).
Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la adresa din ., unde în prezent locuiește fratele inculpatului M. F. V., numitul M. G. C., au fost găsite suma de 895 euro și 600 lei, o tabletă marca Ipad, de culoare negru cu argintiu, o husă, o pungă de culoare portocalie în care se află 2 pliculețe ce conțineau un praf de culoare gri.
Conform procesului-verbal din data de 04.02.2015, persoanei vătămate Bragaru D.-M. i-a fost predată tableta marca Apple găsită în locuința numitului M. G.-C. cu ocazia efectuării unei percheziții domiciliare.
Cu privire la această faptă, în faza de urmărire penală inculpatul M. F. V. a refuzat să dea declarații.
Inculpatul M. M. D. a recunoscut faptul că, în data de 15.01.2015, s-a deplasat în Bucuresti împreună cu tatăl său, inculpatul M. G. D. și cu fratele inculpatului M. F. V., numitul M. G. C., acesta din urmă știind care este scopul acestei deplasări. Inculpatul mai arată că tatăl său și M. G. C. s-au întâlnit cu persoana vătămată care le-a remis o tabletă, un inel și un lanț din aur, bunuri pe care le-au vândut ulterior în G., și o sumă de bani. Inculpatul a mai precizat că ulterior acestei fapte a mai fost sunat de inculpatul M. F. V. care i-a mai cerut să meargă diferite sume de bani, dar a refuzat din cauza fricii și a faptului că nu înțelegea de unde provin banii și bunurile pe care le ridica.
Numitul M. G. D., cu ocazia audierii în faza de urmărire penală în calitate de inculpat la data de 06.02.2015, a declarat că s-a deplasat cu un taxi la adresa persoanei vătămate împreună cu fiul său M. M. D. zis D. Ț. și fratele lui M. F. V., respectiv numitul M. C., unde s-a dat jos din mașină și s-a întâlnit cu persoana vătămată care i-a înmânat o sumă de bani, bijuterii din aur și o tabletă. Din banii ridicați, acesta arată că a oprit suma de 300 de lei iar restul banilor și bijuteriile din aur au fost remise în București de către M. G. C., în aceeași zi, unui alt bărbat. Cu privire la această faptă, inculpatul a menționat că femeia care i-a înmânat banii și bunurile este mama vreunuia dintre colegii de celulă ai lui M. F. V.. A mai arată că păstra legătura cu inculpatul M. F. V. de pe telefonul mobil al fiului său cu numărul de apel_, număr pe care-l folosește de aproximativ 4-5 luni de zile. Acest aspect este însă combătut de cele declarate de martorul Gheorghisan M. care arată că numitul M. M. D. folosește numărul de telefon_ de aproximativ 6 luni de zile.
De asemenea, în data de 18.01.2015 ora 15:19:28, numitul M. G.-D., zis „N. Ț.”, aflat la postul telefonic cu numărul de apel_, îl apelează pe inculpatul M. F. V., aflat la postul telefonic cu numărul de apel_, pentru a pregăti săvârșirea unei noi fapte, deși acesta a declarat în data de 06.02.2015 că nu avea cunoștință de proveniența banilor ridicați de la diverse persoane, precum și faptul că l-a refuzat pe inculpatul M. F. V. când acesta i-a cerut să se deplaseze la diverse adrese pentru a ridica bani sau bunuri: „N. Tiganu: Altceva?; MFV: Altceva, nimic. Să vedem diseară ce facem si noi.; N. Tiganu: Îîî?; MFV: Diseară vedem poate facem si noi ceva.; N. Tiganu: Păi n-ai zis mă căsi aseară că facem?; MFV: Aseară n-am făcut mă nimic, era ANP-ul p-aici, esti nebun la cap, nimic, am dormit, cred că era 11 jumate când am dormit, esti nebun? M-am trezit la 10 dimineata... C. unde e?; N. Tiganu: S-a dus acasă?; MFV: Aaa... Bine mă atunci, auzi?; N. Tiganu: Mmm!; MFV: Ne auzim pe seară încolo, pe la 6 încolo, să vedem ce si cum. Ai auzit?; N. Tiganu: Păi dacă e mă duc la ăla? Să-l iau p-ăla?; MFV: La cine?; N. Tiganu: Pă”pantof”?; MFV: Stai să ajungă si el acasăsi ne auzim.; N. Tiganu: Bine mă.; MFV: Ai auzit? Să vedem ce zice el, da?; N. Tiganu: Bine mă, hai.”.
Audiați fiind în fața instanței în conformitate cu dispozițiile art. 375 C. pr. pen. inculpații M. F. V., D. C., M. M. D. și M. G. D. au arătat că recunosc săvârșirea faptelor descrise în rechizitoriul parchetului, solicitând ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunosc și le însușesc.
Situația de fapt mai sus expusă și recunoscută de către inculpați cu ocazia audierii în fața instanței rezultă cu certitudine din probele administrate în faza de urmărire penală, respectiv declarațiile inculpaților de recunoaștere a faptelor formulate în faza de urmărire penală, declarațiile persoanelor vătămate, interceptările convorbirilor telefonice purtate între inculpați și între aceștia și persoanele vătămate, procesele verbale de percheziție domiciliară în urma cărora au fost identificate bunurile predate de o parte dintre persoanele vătămate inculpaților (tableta predată de persoana vătămată B. D. M. inculpaților M. M. D. și M. G. D.), precum și telefoanele mobile folosite de inculpatul M. F. V. pentru contactarea persoanelor vătămate.
Coroborând probatoriul administrat în cauză instanța reține următoarele:
I. Fapta inculpatului D. C. care, la data de 23.12.2014, în urma unei întelegeri prealabile cu numitul M. F. V. și la indicațiile acestuia, s-a deplasat împreună cu o persoană neidentificată la domiciliul persoanei vătămate B. E. din .. 3-5, Sector 1 București, de unde, sub pretextul că este secretarul procurorului care instrumenteaza cazul accidentului provocat de fiul persoanei vătămate și că este trimis de acesta din urmă, trebuia să ridice o anumită sumă de bani (în funcție de cuantumul solicitat de autorul faptei sau în funcție de câți bani era disponibilă persoana vătămată să remită) ce avea ca scop rezolvarea în mod favorabil a cauzei, astfel încât fiul persoanei vătămate să nu fie arestat preventiv, însă, întrucât persoana vătămată a realizat că era victima unei înșelăciuni, remiterea sumei de bani nu a a mai avut loc, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune în forma complicității prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal și art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal.
II. Faptele inculpatului M. F. V. care:
1. La data de 15.01.2015 a indus în eroare persoana vătămată Bragaru D.-M. prin aceea că s-a prezentat ca fiind fiul său și ulterior procurorul care se ocupă de cazul fiului său care a provocat un accident rutier în urma căruia a decedat o femeie, solicitând acesteia suma de 3500 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat preventiv, determinând-o pe aceasta să plătească suma de 7000 de lei, mai multe bijuterii din aur și o tabletă, bunuri pe care le-a remis numitului M. M.-D., care s-a prezentat împreună cu numitul M. G.-D. la domiciliul persoanei vătămate din București, . nr. 25, ., ., sector 1;
2. La data de 23.12.2014, ora 01:15:48, a încercat să inducă în eroare, telefonic, persoana vătămată B. I., prin aceea ca a apelat-o telefonic pe nr. de telefon_ și s-a prezentat ca fiind fiul său și ulterior procurorul care se ocupă de cazul fiului său care a provocat un accident rutier în urma căruia a decedat o femeie, solicitând acesteia suma de 2500 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat preventiv, însă persoana vătămată si-a dat seama că este înșelată, motiv pentru care nu a dat curs solicitării;
3. La data de 23.12.2014, ora 02:33:18, a încercat să inducă în eroare telefonic persoana vătămată B. E. prin aceea ca a apelat-o telefonic pe nr. de telefon_ și s-a prezentat ca fiind fiul său și ulterior procurorul care se ocupă de cazul fiului său care a provocat un accident rutier, în urma căruia a decedat o femeie, solicitând acesteia suma de 5000 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat preventiv, însă persoana vătămată si-a dat seama că este înșelată, motiv pentru care nu a dat curs solicitării;
4. La data de 29.12.2014, ora 05:39:59, a încercat să inducă în eroare telefonic persoana vătămată Ș. G. prin aceea ca a apelat-o telefonic pe nr. de telefon_ și s-a prezentat ca fiind fiul său și ulterior procurorul care se ocupă de cazul fiului său care a provocat un accident rutier în urma căruia a decedat o femeie, solicitând acesteia suma de 2500 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat preventiv, însă persoana vătămată si-a dat seama că este înșelată, motiv pentru care nu a dat curs solicitării;
5. La data de 10.01.2015, ora 01:35:55, a încercat să inducă în eroare telefonic persoana vătămată N. I., prin aceea că a apelat-o telefonic pe nr. de telefon_ și s-a prezentat ca fiind fiul său și ulterior procurorul care se ocupă de cazul fiului său care a provocat un accident rutier în urma căruia a decedat o femeie, solicitând acesteia suma de 2500 de euro, bani necesari pentru obținerea unui certificat medico-legal din care să rezulte că decesul persoanei accidentate s-a datorat unui infarct, astfel încât fiul său să nu fie arestat preventiv, însă persoana vătămată si-a dat seama că este înșelată, motiv pentru care nu a dat curs solicitării, întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, și a patru infracțiuni de tentativă la înșelăciune prev. de art. 32 alin. 1 C. pen. rap. la art. 244 alin. 1 și 2 C. pen., totul cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen. și art. 38 alin. 1 C. pen.
III. Fapta inculpatului M. M. D. care, la data de 15.01.2015, în urma unei înțelegeri prealabile cu numitul M. F.-V., s-a deplasat împreună cu tatăl său, M. G.-D., la domiciliul persoanei vătămate Bragaru D.-M. din . nr. 25, ., ., sector 1, de unde au ridicat suma de 7000 de lei, mai multe bijuterii din aur și o tabletă, reprezentând banii și bunurile remise de persoana vătămată secretarului procurorului ce instrumenta cazul în care fiul acesteia era implicat în mod direct, bunuri ce aveau drept scop rezolvarea în mod favorabil a cauzei, astfel încât fiul persoanei vătămate să nu fie arestat preventiv, ajutându-l astfel pe numitul M. F.-V. să ducă la îndeplinire actul infracțional, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în forma complicității prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. rap. la art. 244 alin. 1 și 2 C. pen.
IV. Fapta inculpatului M. G. D. care, la data de 15.01.2015, în urma unei înțelegeri prealabile cu numitul M. F.-V., s-a deplasat împreună cu fiul său, M. M.-D., la domiciliul persoanei vătămate Bragaru D.-M. din . nr. 25, ., ., de unde au ridicat suma de 7000 de lei, mai multe bijuterii din aur și o tabletă, reprezentând banii și bunurile remise de persoana vătămată secretarului procurorului ce instrumenta cazul în care fiul acesteia era implicat în mod direct, bunuri ce aveau drept scop rezolvarea în mod favorabil a cauzei, astfel încât fiul persoanei vătămate să nu fie arestat preventiv, ajutându-l astfel pe numitul M. F.-V. să ducă la îndeplinire actul infracțional, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în forma complicității prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal.
Astfel, instanța constată că faptele reținute în sarcina inculpaților există, au fost săvârșite de către aceștia și urmează să le aplice câte o pedeapsă la individualizarea căreia va ține seama că aceștia au avut o atitudine sinceră, de recunoștere a faptelor comise, condiții în care este astfel posibilă aplicabilitatea prevederilor art. 396 alin. 10 C. pr. pen. („în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime ...”).
La individualizarea sancțiunilor și proporționalizarea acestora instanța va avea în vedere dispozițiile art. 74 Cod penal, cu referire în special la împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, mijloacele folosite și natura și gravitatea rezultatului produs, dar și natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului.
În ceea ce îl privește pe inculpatul D. C. instanța reține că anterior acesta s-a mai aflat în atenția organelor judiciare, fiind sancționat administrativ în mai multe rânduri pentru săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală, astfel cum rezultă din fișa cazier judiciar aflată la dosrul cauzei (f. 164, vol. II din dosarul instanței cu nr._/299/2015).
De asemenea, instanța va reține că inculpatul a depus eforturi pentru înlăturarea consecințelor faptelor sale, acesta fiind și motivul pentru care cele mai multe dintre persoanele vătămate au înțeles să se împace cu acesta ori să încheie acorduri de mediere.
Astfel, având în vedere cele reținute anterior cu privire la manifestarea de voință a persoanelor vătămate și a inculpatului, în baza art. 396 alin. 6 C. pr. pen., art. 16 alin. 1 lit. g C. pr. pen. va înceta procesul penal față de inculpatul D. C. privind săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune prev. de art. 32 alin. 1 C. pen. și art. 48 alin. 1 C. pen. rap. la art. 244 alin. 1 și 2 C. pen. (faptă săvârșită în dauna persoanei vătămate P. E. la data de 29.12.2014) și 4 (patru) infracțiuni de complicitate la înșelăciune prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. rap. la art. 244 alin. 1 și 2 C. pen. (fapte săvârșite la data de: 23.12.2014 în dauna persoanei vătămate P. N., 09.01.2015 în dauna persoanei vătămate D. E., 10.01.2015 în dauna persoanei vătămate Ș. M., 19.01.2015 în dauna persoanei vătămate ȘIMON C.), prin împăcarea părților.
În baza art. 159 alin. 2 C. pen. va constata stinse acțiunile civile formulate de părțile civile P. N., D. E. și Ș. M. față de inculpatul D. C..
Se va lua act că persoanele vătămată P. E. și Șimon C. nu au formulat pretenții civile în cauză față de inculpatul D. C..
În baza art. 396 alin. 6 C. pr. pen., art. 16 alin. 1 lit. g C. pr. pen. și art. 67 alin. 2 din Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator va înceta procesul penal față de inculpatul D. C., privind săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la înșelăciune prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. rap. la art. 244 alin. 1 și 2 C. pen. (fapte săvârșite la data de 27.12.2014 și 12.01.2015 în dauna persoanelor vătămate C. M. și B. A.), prin încheierea unor acorduri de mediere în condițiile legii.
În baza art. 25 alin. 5 C. pr. pen. va lăsa nesoluționate acțiunile civile formulate de părțile civile C. M. și B. A..
Cu privire la infracțiunea de complicitate la tentativă la înșelăciune reținută în sarcina acestuia, instanța apreciază că se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și prin plasarea inculpatului sub un regim strict de supraveghere, sub coordonarea serviciului de probațiune competent. Totodată, instanța are în vedere că perioada în care inculpatul s-a aflat sub măsura arestului preventiv, respectiv de la data de 19.01.2015 la zi, reprezintă un avertisment ferm pentru acesta asupra consecințelor la care se expune în cazul săvârșirii altor infracțiuni.
În baza art. 32 alin. 1 C. pen. și art. 48 alin. 1 C. pen. rap. la art. 244 alin. 1 și 2 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen., va condamna inculpatul D. C., arestat preventiv în cauză în baza mandatului de arestare preventivă nr. 11/UP emis la data de 20.01.2015 de Judecătoria Sectorului 1 București, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare (faptă săvârșită la data de 23.12.2014 în dauna persoanei vătămate B. E.).
În concret, instanța reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 91 din Codul penal, pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs, este de cel mult 3 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii (potrivit fișei de cazier judiciar) și aceasta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității. Totodată, prin obligarea inculpatului la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, acesta va înțelge importanța valorilor sociale lezate, valori care presupun obținerea mijloacelor de existență prin muncă, printr-o atitudine corectă în societate.
Astfel, în baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei principale de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului D. C. pe o durată de 3 ani în condițiile art. 92 alin. 1 și 2 C. pen.
În baza art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul D. C. va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune G., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 C. pen. va impune inculpatului D. C. ca pe durata termenului de încercare să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.
În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul D. C. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 zile în cadrul Primăriei comunei Toporu din jud. G., respectiv în cadrul S.C. Întreținerea Peisagistică a Spațiilor Verzi S.A. cu sediul în mun. G..
Va încredința Serviciului de Probațiune G. supravegherea inculpatului în legătură cu măsurile dispuse.
În baza art. 91 alin. 4 C. pen. va pune în vedere inculpatului D. C. dispozițiile art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 241 alin. 1 lit. b C. pr. pen. va constata încetată de drept măsura arestării preventive luată în cauză față de inculpat și în baza art. 399 alin. 1 și 4 C. pr. pen. va dispune punerea de îndată în libertate a acestuia de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 11/UP emis la data de 20.01.2015 de Judecătoria Sectorului 1 București, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
În baza art. 404 alin. 4 lit. d C. pr. pen. rap. la art. 112 alin. 1 lit. b C. pr. pen. va dispune confiscarea de la inculpatul D. C. a următoarelor bunuri: telefon mobil marca Samsung GT I 9100 de culoare albă, ._ și S. Cosmote_8432676, telefon mobil marca Nokia 100, de culoare neagră, ._ și o carcasă pentru telefon Samsung GT, identificate conform dovezii . nr._/03.02.2015 (f. 137, vol. III dosar urmărire penală), constatând că aceste bunuri au fost folosite în mod nemijlocit de către inculpat în realizarea laturii obiective a infracțiunii reținute în sarcina sa.
Va lua act că inculpatul D. C. a fost reținut și arestat în cauză de la data de 19.01.2015 la zi.
De asemenea, va lua act că persoana vătămată B. E. nu s-a constituit parte civilă în cauză față de inculpatul D. C..
În privința inculpatului M. F. V. instanța reține că s-a angrenat în săvârșirea acestor infracțiuni în condițiile în care se afla în executarea unei pedepse privative de libertate aplicată pentru săvârșirea unei infracțiuni cu violență, aspect ce denotă un pericol social ridicat al faptelor săvârșite de inculpat față de care procesul de reeducare nu avut până la acest moment efectul scontat.
Din analiza fișei de cazier judiciar a inculpatului M. F. V. (f. 166, vol. II din dosarul instanței cu nr._/299/2015) se constată că acesta au fost condamnat în trecut la pedepse cu închisoarea, în repetate rânduri, pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat, tâlhărie, iar la data săvârșirii faptelor din prezenta cauză se afla în executarea unei pedepse privative de libertate de 18 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. 1 și 3 C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b C. pen.
Totodată, instanța reține că inculpatul a depus eforturi pentru acoperirea prejudiciilor provocate persoanelor vătămate, acesta fiind de altfel și motivul pentru care cele mai multe dintre acestea au înțeles să se împace ori să încheie acorduri de mediere cu acesta.
Pentru aceste considerente, având în vedere situația juridică a inculpatului, instanța va avea în vedere pedepsele cu închisoarea, cu executare în regim de detenție.
Astfel, în baza art. 396 alin. 6 C. pr. pen., art. 16 alin. 1 lit. g C. pr. pen. va înceta procesul penal față de inculpatul M. F. V. privind săvârșirea a 3 (trei) infracțiuni de tentativă la înșelăciune prev. de art. 32 alin. 1 C. pen. rap la art. 244 alin.1 și 2 Cod C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen. (fapte săvârșite la data de: 29.12.2014 în dauna persoanei vătămate P. E., la data de 08.01.2015 în dauna persoanei vătămate M. F. și la data de 08.01.2015 în dauna persoanei vătămate C. DOINIȚA) și 7 (șapte) infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1 și 2 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen. (fapte săvârșite la data de: 18.12.2014 în dauna persoanei vătămate G. I., la data de 23.12.2014 în dauna persoanei vătămate P. N., la 27.12.2014 în dauna persoanei vătămate C. M., ls 09.01.2015 în dauna persoanei vătămate D. E., la 10.01.2015 în dauna persoanei vătămate Ș. M., la 14.01.2015 în dauna persoanei vătămate B. N., la 19.01.2015 în dauna persoanei vătămate ȘIMON C.), prin împăcarea părților.
În baza art. 159 alin. 2 C. pen. va constata stinse acțiunile civile formulate de părțile civile P. N., D. E., Ș. M., G. I., C. M., B. N. și C. Doinița față de inculpatul M. F. V..
Va lua act că persoanele vătămate Șimon C., P. E. și M. F. nu au formulat pretenții civile față de inculpatul M. F. V..
În baza art. 396 alin. 6 C. pr. pen., art. 16 alin. 1 lit. g C. pr. pen. și art. 67 alin. 2 din Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator va înceta procesul penal față de inculpatul M. F. V., privind săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1 și 2 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen. (faptă săvârșită la data de 12.01.2015 în dauna persoanei vătămate B. A.) și a unei infracțiuni de tentativă la înșelăciune prev. de art. 32 alin. 1 C. pen. rap la art. 244 alin.1 și 2 Cod C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen. (faptă săvârșită la data de 12.01.2015 în dauna persoanei vătămate L. D. V.), prin încheierea unor acorduri de mediere în condițiile legii.
În baza art. 25 alin. 5 C. pr. pen. va lăsa nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă B. A. față de inculpatul M. F. V..
Va lua act că persoana vătămată L. D. V. nu a formulat pretenții civile în cauză față de inculpatul M. F. V..
În baza art. 244 alin. 1 și 2 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen., va condamnă inculpatul M. F. V., arestat preventiv în cauză în baza mandatului de arestare preventivă nr. 10/UP emis la data de 20.01.2015 de Judecătoria Sectorului 1 București, recidivist, la pedeapsa de 2 ani închisoare (faptă săvârșită la data de 15.01.2015 în dauna persoanei vătămate B. D. M.).
În baza art. 32 alin. 1 C. pen. rap la art. 244 alin.1 și 2 Cod C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen., va condamna inculpatul M. F. V. la pedeapsa de 1 an închisoare (faptă săvârșită la data de 23.12.2014 în dauna persoanei vătămate B. I.).
În baza art. 32 alin. 1 C. pen. rap la art. 244 alin.1 și 2 Cod C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen., va condamna inculpatul M. F. V. la pedeapsa de 1 an închisoare (faptă săvârșită la data de 23.12.2014 în dauna persoanei vătămate B. E.).
În baza art. 32 alin. 1 C. pen. rap la art. 244 alin. 1 și 2 Cod C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen., va condamna inculpatul M. F. V. la pedeapsa de 1 an închisoare (faptă săvârșită la data de 29.12.2014 în dauna persoanei vătămate Ș. G.).
În baza art. 32 alin. 1 C. pen. rap la art. 244 alin. 1 și 2 Cod C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen., va condamna inculpatul M. F. V. la pedeapsa de 1 an închisoare (faptă săvârșită la data de 10.01.2015 în dauna persoanei vătămate N. I.).
În baza art. 67 alin. 1 din C. pen. va aplica inculpatului M. F. V., pe lângă fiecare dintre pedepsele principale menționate mai sus, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. 1 lit. a) și b) din C. pen., pe o perioada de 3 ani.
În baza art. 65 alin. 1 din C. pen., va aplica inculpatului M. F. V. pe lângă fiecare pedeapsă principală de mai sus pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. 1 lit. a) și b) din C. pen.
În baza art. 38 alin. 1 C. pen. va constata că infracțiunile deduse judecății sunt infracțiuni concurente.
În baza art. 39 alin. 1 lit. b) din C. pen. rap. la art. 38 alin. 1 din C. pen. va contopi pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta (o pedeapsă de 2 ani închisoare și patru pedepse a câte 1 an închisoare) în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an și 4 luni închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse), urmând ca inculpatul M. F. V. să execute pedeapsa principală rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. 1 din C. pen. va aplica alături de pedeapsa principală rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b din C. pen., pe o perioada de 3 ani.
În baza art. 45 alin. 5 rap. la art. 45 alin. 3 lit. a din C. pen., va aplica alături de pedeapsa principală rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. 1 lit. a) și b) din C. pen.
În baza art. 41 alin. 1 din C. pen. va constata că infracțiunile deduse judecății sunt infracțiuni săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 18 ani închisoare prin sentința penală nr. 171/29.04.2005 pronunțată de Tribunalul G., definitivă prin decizia penală nr. 6945/09.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Va constata că prin sentința penală nr. 467/16.04.2014 a Tribunalului G., definitivă prin decizia penală nr. 686/03.09.2014 a Curții de Apel București – Secția a II a Penală, a fost redusă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și e C. pen. (1968), aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 171/29.04.2005 pronunțată de Tribunalul G., de la 6 la 5 ani.
Va constata că la data de 18.12.2014, din pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 171/29.04.2005 pronunțată de Tribunalul G., inculpatul M. F. V. mai avea de executat un rest de 2811 zile.
În baza art. 43 alin. 1 și 2 din C. pen. va contopi restul de 2811 zile rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prinsentința penală nr. 171/29.04.2005 pronunțată de Tribunalul G. cu pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul M. F. V. să execute în final pedeapsa rezultantă de 3 ani 4 luni și 2811 zile închisoare.
În baza art. 45 alin. 1 din C. pen. va contopi pedepsele complementare și va aplica alături de pedeapsa principală rezultantă de 3 ani 4 luni și 2811 zile închisoare pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), d) și f) din C. pen., pe o perioada de 5 ani.
În baza art. 45 alin. 5 rap. la art. 45 alin. 2 și 3 lit. b) din Codul penal va aplica alături de pedeapsa principală rezultantă de 3 ani 4 luni și 2811 zile închisoare pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), d) și f) din C. pen., pedeapsă care se va executa potrivit disp. art. 65 alin. 3 din C. pen.
În baza art. 43 alin. 1 C. pen. și art. 72 alin. 1 C. pen. va educe din pedeapsa principală aplicată inculpatului M. F. V. perioada executată de la 18.12.2014 la 20.01.2015 și perioada arestării preventive de la 21.01.2015 la zi.
Va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 180 din 20.12.2005 emis în baza sentinței penale nr. 171/29.04.2005 pronunțată de Tribunalul G., definitivă prin decizia penală nr. 6945/09.12.2005 a Î.C.C.J., și va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit prezentei hotărâri.
În baza art. 399 alin. 1 C. pr. pen. va menține arestarea preventivă a inculpatului M. F. V. (mandat de arestare preventivă nr. 10/UP emis la data de 20.01.2015 de Judecătoria Sectorului 1 București), constatând că această măsură se impune în continuare pentru ca inculpatul să rămână la dispoziția organelor judiciare până la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
În baza art. 404 alin. 4 lit. d C. pr. pen. rap. la art. 112 alin. 1 lit. b C. pr. pen. va dispune confiscarea de la inculpatul M. F. V. a unui telefon mobil marca Nokia, cu . stearsă și cartela Telekom cu seria_7121303, identificate conform dovezii . nr._/03.02.2015 (f. 139, vol. III dosar urmărire penală), constatând că aceste bunuri au fost folosite de inculpat în realizarea laturii obiective a infracțiunilor reținute în sarcina sa.
În baza art. 397 alin. 1 C. pr. pen. va respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă B. D. M..
Astfel, instanța reține că că persoana vătămată s-a consituit parte civilă în cauză, încă din faza de urmărire penală, cu suma de 7000 lei.
Din înscrisurile depuse de inculpat la dosarul cauzei (foaia de vărsământ și notificarea aflate la filele 219 și 220 din vol. I al dosarului instanței cu nr._/299/2015) rezultă că persoanei vătămate i-a fost avansată suma cu care aceasta s-a constituit parte civilă în cauză, iar conform procesului verbal încheiat la data de 09.04.2015 (f. 98 și urm., Vol. III din dosarul instanței cu nr._/299/2015) rezultă că persoanei vătămate i-a fost efectiv eliberată suma consemnată de inculpat prin intermediul executorului judecătoresc.
Va lua act că persoanele vătămate B. I., B. E., Ș. G. și N. I. nu au formulat pretenții civile față de inculpatul M. F. V..
În privința inculaților M. M. D. și M. G. D. instanța reține că aceștia s-au angrenat în săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la înșelăciune.
De asemenea, raportat la faptele imputate acestora, instanța reține că cei doi inculpați au depus eforturi pentru acoperirea prejudiciilor cauzate persoanelor vătămate, acesta fiind și motivul pentru care persoana vătămată B. N. a înțeles să se împace cu aceștia.
Astfel, în baza art. 396 alin. 6 C. pr. pen., art. 16 alin. 1 lit. g C. pr. pen. va încetea procesul penal față de inculpații M. G. D. și M. M. D. privind săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. rap la art. 244 alin. 1 și 2 C. pen. (fapte săvârșite de cei doi inculpați în dauna persoanei vătămate B. N. la data de 14.01.2015), prin împăcarea părților.
În baza art. 159 alin. 2 C. pen. va constata stinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă B. N. față de cei doi inculpați.
În baza art. 48 alin. 1 C. pen. rap. la art. 244 alin. 1 și 2 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen., va condamna inculpații M. G. D. și M. M. D. la câte o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare (fapte săvârșite la data de 15.01.2015 în dauna persoanei vătămate B. D. M.).
Cu privire la infracțiunea de complicitate la înșelăciune reținută în sarcina acestora, instanța apreciază că se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și prin plasarea inculpaților sub un regim strict de supraveghere, sub coordonarea serviciului de probațiune competent. Totodată, instanța are în vedere că perioada în care inculpații s-au aflat sub măsura arestului preventiv și a măsurii arestului la domiciliu, respectiv de la 19.01.2015 la 05.05.2015 și de la data de 06.05.2015 la data de 03.07.2015, reprezintă un avertisment ferm pentru aceștia asupra consecințelor la care se expun în cazul săvârșirii altor infracțiuni.
În baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea executării pedepselor principale de 1 an și 6 luni închisoare aplicată celor doi inculpați pe o durată de 3 ani în condițiile art. 92 alin. 1 și 2 C. pen.
În concret, instanța reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 91 din Codul penal, pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs, este de cel mult 3 ani, inculpații nu a mai fost condamnați anterior la pedeapsa închisorii (potrivit fișelor cazier judiciar – f. 167, vol. II dosr instanță cu nr._/299/2015) și aceștia și-au manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității. Totodată, prin obligarea inculpaților la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, aceștia vor înțelge importanța valorilor sociale lezate, valori care presupun obținerea mijloacelor de existență prin muncă, printr-o atitudine corectă în societate.
În baza art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, cei doi inculpați vor respecta următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune G., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 C. pen. va impune celor doi inculpați ca pe durata termenului de încercare să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.
În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpații M. G. D. și M. M. D. vor presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 zile în cadrul Primăriei comunei Toporu din jud. G., respectiv în cadrul S.C. Întreținerea Peisagistică a Spațiilor Verzi S.A. cu sediul în mun. G..
Va încredința Serviciului de Probațiune G. supravegherea inculpaților în legătură cu măsurile dispuse.
În baza art. 91 alin. 4 C. pen. va pune în vedere celor doi inculpați dispozițiile art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 241 alin. 1 lit. b C. pr. pen. și art. 399 C. pr. pen. va constata încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată în cauză față de inculpații M. G. D. și M. M. D. (potrivit art. 399 alin. 4 C. pr. pen. măsura este executorie).
Va lua act că inculpații M. G. D. și M. M. D. au fost reținuți și arestați preventiv în cauză de la data de 19.01.2015 la 05.05.2015 și au executat arest la domiciliu de la data de 06.05.2015 la data de 03.07.2015.
În baza art. 397 alin. 1 C. pr. pen. va respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă B. D. M., reținând aceleași considerente expuse anterior cu privire la inculpatul M. F. V..
În baza art. 404 alin. 4 lit. d C. pr. pen. rap. la art. 112 alin. 1 lit. b C. pr. pen. va dispune confiscarea de la inculpatul M. M. D. a unui telefon mobil marca Samsung cu ._ și S. Telekom_3835655, identificate conform dovezii . nr._/03.02.2015 (f. 135, vol. III dosar urmărire penală), constatând că bunul în cauză a fost folosit de inculpat în realizarea laturii obiective a infracțiunii reținute în sarcina sa, prin aceea că a menținut legătura cu inculpatul M. F. V. care i-a oferit indicații cu privire la domiciliul persoanei vătămate și cu privire la modul de operare.
În baza art. 404 alin. 4 lit. d C. pr. pen. rap. la art. 112 alin. 1 lit. b C. pr. pen. dispune confiscarea unui telefon mobil marca Nokia cu ._ și S. Cosmote seria_7171899, ridicat din camera de deținere nr. E6.4 a Penitenciarului G., aflat în posesia numitului M. M., identificate conform dovezii . nr._/03.02.2015 (f. 136, vol. III dosar urmărire penală).
Instanța are în vedere faptul că acest telefon mobil a fost identificat în camera de deținere în care se afla și inculpatul M. F. V., fiind evident faptul că acest bun era destinat să fie folosit la săvârșirea unor fapte similare.
În baza art. 274 alin. 2 C. pr. pen. coroborat cu art. 275 alin. 1 lit. c și d C. pr. pen., având în vedere complexitatea activităților de urmărire penală care au presupus interceptarea convorbirilor telefonice purtate între inculpați, precum și între aceștia și persoanele vătămate, desfășurarea unor activități operative de supraveghere care s-au finalizat cu prinderea în flagrant a unora dintre inculpați, durata de timp pe parcursul căreia au fost ăvârșite faptele, instanța va obligă inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, astfel: M. G. V. –_ lei, D. C. – 5200 lei, M. M. D. – 2200 lei, M. G. D. – 2200 lei.
În baza art. 275 alin. 1 lit. d C. pr. pen. va obliga persoanele vătămate P. N., Ș. M., D. E., Șimon C., P. E., G. I., C. M., B. N., P. E., M. F. și C. Doinița la plata către stat a sumei de câte 10 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.
Văzând și disp. art. 408 C. pr. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
I. În baza art. 396 alin. 6 C. pr. pen., art. 16 alin. 1 lit. g C. pr. pen. încetează procesul penal față de inculpatul D. C. privind săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune prev. de art. 32 alin. 1 C. pen. și art. 48 alin. 1 C. pen. rap. la art. 244 alin. 1 și 2 C. pen. (faptă săvârșită în dauna persoanei vătămate P. E. (domiciliată în ., cu domiciliul procesual ales în mun. București, .. 14, ., ., CNP_) la data de 29.12.2014) și 4 (patru) infracțiuni de complicitate la înșelăciune prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. rap. la art. 244 alin. 1 și 2 C. pen. (fapte săvârșite la data de: 23.12.2014 în dauna persoanei vătămate P. N. (domiciliat în mun. București, Calea Dorobanților nr. 134 – 138, ., CNP_), 09.01.2015 în dauna persoanei vătămate D. E. (domiciliată în mun. București, . nr. 18, ., sector 1, CNP_), 10.01.2015 în dauna persoanei vătămate Ș. M. (domiciliată în mun. București, ., ., CNP_), 19.01.2015 în dauna persoanei vătămate ȘIMON C. (domiciliată în mun. București, . C. nr. 36, sector 5, CNP_)), prin împăcarea părților.
În baza art. 159 alin. 2 C. pen. constată stinse acțiunile civile formulate de părțile civile P. N., D. E. și Ș. M. față de inculpatul D. C..
Ia act că persoanele vătămată P. E. și Șimon C. nu au formulat pretenții civile în cauză față de inculpatul D. C..
În baza art. 396 alin. 6 C. pr. pen., art. 16 alin. 1 lit. g C. pr. pen. și art. 67 alin. 2 din Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator încetează procesul penal față de inculpatul D. C., privind săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la înșelăciune prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. rap. la art. 244 alin. 1 și 2 C. pen. (fapte săvârșite la data de 27.12.2014 și 12.01.2015 în dauna persoanelor vătămate C. M. (domiciliată în mun. București, ., ., CNP_) și B. A. (domiciliată în mun. București, Calea Dorobanților nr. 102- 110, .)), prin încheierea unor acorduri de mediere în condițiile legii.
În baza art. 25 alin. 5 C. pr. pen. lasă nesoluționate acțiunile civile formulate de părțile civile C. M. și B. A..
În baza art. 32 alin. 1 C. pen. și art. 48 alin. 1 C. pen. rap. la art. 244 alin. 1 și 2 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen., condamnă inculpatul D. C., fiul lui F. și E., născut la data de 23.09.1987 în mun. G., jud. G., domiciliat în ., ., jud. G., posesor CI ., nr._, CNP_, arestat preventiv în cauză în baza mandatului de arestare preventivă nr. 11/UP emis la data de 20.01.2015 de Judecătoria Sectorului 1 București, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare (faptă săvârșită la data de 23.12.2014 în dauna persoanei vătămate B. E.).
În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei principale de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului D. C. pe o durată de 3 ani în condițiile art. 92 alin. 1 și 2 C. pen.
În baza art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul D. C. va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune G., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 C. pen. impune inculpatului D. C. ca pe durata termenului de încercare să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.
În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul D. C. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 zile în cadrul Primăriei comunei Toporu din jud. G., respectiv în cadrul S.C. Întreținerea Peisagistică a Spațiilor Verzi S.A. cu sediul în mun. G..
Încredințează Serviciului de Probațiune G. supravegherea inculpatului în legătură cu măsurile dispuse.
În baza art. 91 alin. 4 C. pen. pune în vedere inculpatului D. C. dispozițiile art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 241 alin. 1 lit. b C. pr. pen. constată încetată de drept măsura arestării preventive luată în cauză față de inculpat și în baza art. 399 alin. 1 și 4 C. pr. pen. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului D. C. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 11/UP emis la data de 20.01.2015 de Judecătoria Sectorului 1 București, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
În baza art. 404 alin. 4 lit. d C. pr. pen. rap. la art. 112 alin. 1 lit. b C. pr. pen. dispune confiscarea de la inculpatul D. C. a următoarelor bunuri: telefon mobil marca Samsung GT I 9100 de culoare albă, ._ și S. Cosmote_8432676, telefon mobil marca Nokia 100, de culoare neagră, ._ și o carcasă pentru telefon Samsung GT, identificate conform dovezii . nr._/03.02.2015 (f. 137, vol. III dosar urmărire penală).
Ia act că inculpatul D. C. a fost reținut și arestat în cauză de la data de 19.01.2015 la zi.
Ia act că persoana vătămată B. E. (domiciliată în mun. București, . nr. 3-5, ., sector 1) nu s-a constituit parte civilă în cauză față de inculpatul D. C..
II. În baza art. 396 alin. 6 C. pr. pen., art. 16 alin. 1 lit. g C. pr. pen. încetează procesul penal față de inculpatul M. F. V. privind săvârșirea a 3 (trei) infracțiuni de tentativă la înșelăciune prev. de art. 32 alin. 1 C. pen. rap la art. 244 alin.1 și 2 Cod C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen. (fapte săvârșite la data de: 29.12.2014 în dauna persoanei vătămate P. E. (domiciliată în ., jud. O., cu domiciliul procesual ales în mun. București, .. 14, ., CNP_), la data de 08.01.2015 în dauna persoanei vătămate M. F. (domiciliată în mun. București, ., ., ., sector 4, CNP_) și la data de 08.01.2015 în dauna persoanei vătămate C. DOINIȚA (domiciliată în mun. Bacău, ., ., CNP_)) și 7 (șapte) infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1 și 2 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen. (fapte săvârșite la data de: 18.12.2014 în dauna persoanei vătămate G. I. (domiciliată în mun. București, ., ., CNP_), la data de 23.12.2014 în dauna persoanei vătămate P. N. (domiciliat în mun. București, Calea Dorobanților nr. 134 – 138, ., ., CNP_), 27.12.2014 în dauna persoanei vătămate C. M. (domiciliată în mun. București, ., ., ., CNP_), 09.01.2015 în dauna persoanei vătămate D. E. (domiciliată în mun. București, . nr. 18, ., CNP_), 10.01.2015 în dauna persoanei vătămate Ș. M. (domiciliată în mun. București, ., ., sector 2, CNP_), 14.01.2015 în dauna persoanei vătămate B. N. (domiciliat în mun. București, .. 7, ., CNP_), 19.01.2015 în dauna persoanei vătămate ȘIMON C. (domiciliată în mun. București, . C. nr. 36, sector 5, CNP_)), prin împăcarea părților.
În baza art. 159 alin. 2 C. pen. constată stinse acțiunile civile formulate de părțile civile P. N., D. E., Ș. M., G. I., C. M., B. N. și C. Doinița față de inculpatul M. F. V..
Ia act că persoanele vătămate Șimon C., P. E. și M. F. nu au formulat pretenții civile față de inculpatul M. F. V..
În baza art. 396 alin. 6 C. pr. pen., art. 16 alin. 1 lit. g C. pr. pen. și art. 67 alin. 2 din Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator încetează procesul penal față de inculpatul M. F. V., privind săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1 și 2 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen. (faptă săvârșită la data de 12.01.2015 în dauna persoanei vătămate B. A. (domiciliată în mun. București, Calea Dorobanților nr. 102- 110, . a unei infracțiuni de tentativă la înșelăciune prev. de art. 32 alin. 1 C. pen. rap la art. 244 alin.1 și 2 Cod C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen. (faptă săvârșită la data de 12.01.2015 în dauna persoanei vătămate L. D. V. (domiciliată în mun. București, ., sector 1, CNP_)), prin încheierea unor acorduri de mediere în condițiile legii.
În baza art. 25 alin. 5 C. pr. pen. lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă B. A. față de inculpatul M. F. V..
Ia act că persoana vătămată L. D. V. nu a formulat pretenții civile în cauză față de inculpatul M. F. V..
În baza art. 244 alin. 1 și 2 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen., condamnă inculpatul M. F. V., fiul lui V. și V., născut la data de 04.01.1983 în mun. G., jud. G., domiciliat în comuna Putineiu, ., posesor CI . nr._, CNP_, arestat preventiv în cauză în baza mandatului de arestare preventivă nr. 10/UP emis la data de 20.01.2015 de Judecătoria Sectorului 1 București, recidivist, la pedeapsa de 2 ani închisoare (faptă săvârșită la data de 15.01.2015 în dauna persoanei vătămate B. D. M.).
În baza art. 32 alin. 1 C. pen. rap la art. 244 alin.1 și 2 Cod C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen., condamnă inculpatul M. F. V. la pedeapsa de 1 an închisoare (faptă săvârșită la data de 23.12.2014 în dauna persoanei vătămate B. I.).
În baza art. 32 alin. 1 C. pen. rap la art. 244 alin.1 și 2 Cod C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen., condamnă inculpatul M. F. V. la pedeapsa de 1 an închisoare (faptă săvârșită la data de 23.12.2014 în dauna persoanei vătămate B. E.).
În baza art. 32 alin. 1 C. pen. rap la art. 244 alin. 1 și 2 Cod C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen., condamnă inculpatul M. F. V. la pedeapsa de 1 an închisoare (faptă săvârșită la data de 29.12.2014 în dauna persoanei vătămate Ș. G.).
În baza art. 32 alin. 1 C. pen. rap la art. 244 alin. 1 și 2 Cod C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen., condamnă inculpatul M. F. V. la pedeapsa de 1 an închisoare (faptă săvârșită la data de 10.01.2015 în dauna persoanei vătămate N. I.).
În baza art. 67 alin. 1 din C. pen. aplică inculpatului M. F. V., pe lângă fiecare dintre pedepsele principale menționate mai sus, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. 1 lit. a) și b) din C. pen., pe o perioada de 3 ani.
În baza art. 65 alin. 1 din C. pen., aplică inculpatului M. F. V. pe lângă fiecare pedeapsă principală pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. 1 lit. a) și b) din C. pen.
În baza art. 38 alin. 1 C. pen. constată că infracțiunile deduse judecății sunt infracțiuni concurente.
În baza art. 39 alin. 1 lit. b) din C. pen. rap. la art. 38 alin. 1 din C. pen., contopește pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta (o pedeapsă de 2 ani închisoare și patru pedepse a câte 1 an închisoare) în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an și 4 luni închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse), urmând ca inculpatul M. F. V. să execute pedeapsa principală rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. 1 din C. pen. aplică alături de pedeapsa principală rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b din C. pen., pe o perioada de 3 ani.
În baza art. 45 alin. 5 rap. la art. 45 alin. 3 lit. a din C. pen., aplică alături de pedeapsa principală rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. 1 lit. a) și b) din C. pen.
În baza art. 41 alin. 1 din C. pen. constată că infracțiunile deduse judecății sunt infracțiuni săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 18 ani închisoare prin sentința penală nr. 171/29.04.2005 pronunțată de Tribunalul G., definitivă prin decizia penală nr. 6945/09.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Constată că prin sentința penală nr. 467/16.04.2014 a Tribunalului G., definitivă prin decizia penală nr. 686/03.09.2014 a Curții de Apel București – Secția a II a Penală, a fost redusă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și e C. pen. (1968), aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 171/29.04.2005 pronunțată de Tribunalul G., de la 6 la 5 ani.
Constată că la data de 18.12.2014, din pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 171/29.04.2005 pronunțată de Tribunalul G., inculpatul M. F. V. mai avea de executat un rest de 2811 zile.
În baza art. 43 alin. 1 și 2 din C. pen., contopește restul de 2811 zile rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 171/29.04.2005 pronunțată de Tribunalul G. cu pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul M. F. V. să execute în final pedeapsa rezultantă de 3 ani 4 luni și 2811 zile închisoare.
În baza art. 45 alin. 1 din C. pen., contopește pedepsele complementare și aplică alături de pedeapsa principală rezultantă de 3 ani 4 luni și 2811 zile închisoare pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), d) și f) din C. pen., pe o perioada de 5 ani.
În baza art. 45 alin. 5 rap. la art. 45 alin. 2 și 3 lit. b) din Codul penal, aplică alături de pedeapsa principală rezultantă de 3 ani 4 luni și 2811 zile închisoare pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), d) și f) din C. pen., care se execută potrivit disp. art. 65 alin. 3 din C. pen.
În baza art. 43 alin. 1 C. pen. și art. 72 alin. 1 C. pen. deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului M. F. V. perioada executată de la 18.12.2014 la 20.01.2015 și perioada arestării preventive de la 21.01.2015 la zi.
Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 180 din 20.12.2005 emis în baza sentinței penale nr. 171/29.04.2005 pronunțată de Tribunalul G., definitivă prin decizia penală nr. 6945/09.12.2005 a Î.C.C.J., și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit prezentei hotărâri.
În baza art. 399 alin. 1 C. pr. pen. menține arestarea preventivă a inculpatului M. F. V. (mandat de arestare preventivă nr. 10/UP emis la data de 20.01.2015 de Judecătoria Sectorului 1 București).
În baza art. 404 alin. 4 lit. d C. pr. pen. rap. la art. 112 alin. 1 lit. b C. pr. pen. dispune confiscarea de la inculpatul M. F. V. a unui telefon mobil marca Nokia, cu . stearsă și cartela Telekom cu seria_7121303, identificate conform dovezii . nr._/03.02.2015 (f. 139, vol. III dosar urmărire penală).
În baza art. 397 alin. 1 C. pr. pen. respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă B. D. M. (domiciliată în mun. București, . nr. 25, ., ., sector 1).
Ia act că persoanele vătămate B. I. (domiciliată în București, C.. Moșilor nr. 207, ., .), B. E. (domiciliată în mun. București, . nr. 3-5, ., sector 1), Ș. G. (domiciliată în mun. București, ., .) și N. I. (domiciliat în mun. București, ..1A, ., sector 2) nu au formulat pretenții civile față de inculpatul M. F. V..
III. În baza art. 396 alin. 6 C. pr. pen., art. 16 alin. 1 lit. g C. pr. pen. încetează procesul penal față de inculpatul M. G. D. privind săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. rap la art. 244 alin. 1 și 2 C. pen. (faptă săvârșită în dauna persoanei vătămate B. N. (domiciliat în mun. București, .. 7, ., CNP_) la data de 14.01.2015), prin împăcarea părților.
În baza art. 159 alin. 2 C. pen. constată stinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă B. N. față de inculpatul M. G. D..
În baza art. 48 alin. 1 C. pen. rap. la art. 244 alin. 1 și 2 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen., condamnă inculpatul M. G. D., fiul lui M. și L., născut la data de 02.03.1973 în mun. A., jud. Teleorman, domiciliat în ., jud. G., posesor al CI . nr._, CNP_, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare (faptă săvârșită la data de 15.01.2015 în dauna persoanei vătămate B. D. M.).
În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei principale de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului M. G. D. pe o durată de 3 ani în condițiile art. 92 alin. 1 și 2 C. pen.
În baza art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul M. G. D. va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune G., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 C. pen. impune inculpatului M. G. D. ca pe durata termenului de încercare să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.
În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul M. G. D. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 zile în cadrul Primăriei comunei Toporu din jud. G., respectiv în cadrul S.C. Întreținerea Peisagistică a Spațiilor Verzi S.A. cu sediul în mun. G..
Încredințează Serviciului de Probațiune G. supravegherea inculpatului în legătură cu măsurile dispuse.
În baza art. 91 alin. 4 C. pen. pune în vedere inculpatului M. G. D. dispozițiile art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 241 alin. 1 lit. b C. pr. pen. și art. 399 C. pr. pen. constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată în cauză față de inculpatul M. G. D. (potrivit art. 399 alin. 4 C. pr. pen. măsura este executorie).
Ia act că inculpatul M. G. D. a fost reținut și arestat preventiv în cauză de la data de 19.01.2015 la 05.05.2015 și a executat arest la domiciliu de la data de 06.05.2015 la data de 03.07.2015.
În baza art. 397 alin. 1 C. pr. pen. respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă B. D. M. (domiciliată în mun. București, . nr. 25, ., sector 1).
IV. În baza art. 396 alin. 6 C. pr. pen., art. 16 alin. 1 lit. g C. pr. pen. încetează procesul penal față de inculpatul M. M. D. privind săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. de art. 48 alin. 1 C. pen. rap la art. 244 alin. 1 și 2 C. pen. (faptă săvârșită în dauna persoanei vătămate B. N. (domiciliat în mun. București, .. 7, ., ., CNP_) la data de 14.01.2015), prin împăcarea părților.
În baza art. 159 alin. 2 C. pen. constată stinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă B. N. față de inculpatul M. M. D..
În baza art. 48 alin. 1 C. pen. rap. la art. 244 alin. 1 și 2 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen., condamnă inculpatul M. M. D., fiul lui G.-D. și M., născut în data de 03.07.1991, în municipiul G., jud. G., domiciliat în ., jud. G., posesor al CI . nr._, CNP_, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare (faptă săvârșită la data de 15.01.2015 în dauna persoanei vătămate B. D. M.).
În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei principale de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului M. M. D. pe o durată de 3 ani în condițiile art. 92 alin. 1 și 2 C. pen.
În baza art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul M. M. D. va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune G., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 C. pen. impune inculpatului M. G. D. ca pe durata termenului de încercare să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.
În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul M. M. D. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 zile în cadrul Primăriei comunei Toporu din jud. G., respectiv în cadrul S.C. Întreținerea Peisagistică a Spațiilor Verzi S.A. cu sediul în mun. G..
Încredințează Serviciului de Probațiune G. supravegherea inculpatului în legătură cu măsurile dispuse.
În baza art. 91 alin. 4 C. pen. pune în vedere inculpatului M. M. D. dispozițiile art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 241 alin. 1 lit. b C. pr. pen. constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată în cauză față de inculpatul M. M. D. (potrivit art. 399 alin. 4 C. pr. pen. măsura este executorie).
Ia act că inculpatul M. M. D. a fost reținut și arestat preventiv în cauză de la data de 19.01.2015 la 05.05.2015 și a executat arest la domiciliu de la data de 06.05.2015 la data de 03.07.2015.
În baza art. 404 alin. 4 lit. d C. pr. pen. rap. la art. 112 alin. 1 lit. b C. pr. pen. dispune confiscarea de la inculpatul M. M. D. a unui telefon mobil marca Samsung cu ._ și S. Telekom_3835655, identificate conform dovezii . nr._/03.02.2015 (f. 135, vol. III dosar urmărire penală).
În baza art. 397 alin. 1 C. pr. pen. respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă B. D. M. (domiciliată în mun. București, . nr. 25, ., ., sector 1) față de inculpatul M. M. D..
În baza art. 404 alin. 4 lit. d C. pr. pen. rap. la art. 112 alin. 1 lit. b C. pr. pen. dispune confiscarea unui telefon mobil marca Nokia cu ._ și S. Cosmote seria_7171899, ridicat din camera de deținere nr. E6.4 a Penitenciarului G., aflat în posesia numitului M. M. (fiul lui D. și L., CNP_), identificate conform dovezii . nr._/03.02.2015 (f. 136, vol. III dosar urmărire penală).
În baza art. 274 alin. 2 C. pr. pen. coroborat cu art. 275 alin. 1 lit. c și d C. pr. pen. obligă inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, astfel: M. G. V. –_ lei, D. C. – 5200 lei, M. M. D. – 2200 lei, M. G. D. – 2200 lei.
În baza art. 275 alin. 1 lit. d C. pr. pen. obligă persoanele vătămate P. N., Ș. M., D. E., Șimon C., P. E., G. I., C. M., B. N., P. E., M. F. și C. Doinița la plata către stat a sumei de câte 10 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.12.2015.
Președinte, Grefier,
J. M. I. Pt grefier aflat în C.O.
Semnează grefier șef Secție penală
A. B.
Red. /Dact. JMI/PM
2.ex./29.12.2015
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 317/2015.... | Ultrajul. Art. 239 C.p.. Sentința nr. 255/2015. Judecătoria... → |
|---|








