Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Sentința nr. 379/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 379/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 05-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA PENALĂ Nr. 379/2015

Ședința de cameră de consiliu de la data de 05.06.2015

Completul constituit din:

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ: T. G.

GREFIER: D. R.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a fost reprezentat prin procuror U. M..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul S. R. PRIN AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și pe intimatul C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA, având ca obiect - plângere soluții de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Judecătorul de cameră preliminară pune în discuție declinarea prezentei cauze în favoarea Tribunalului București în raport de dispozițiile art. 50 C.p.p. rap. la art. 340 alin. 1 C.p.p.

Reprezentanta Ministerului Public, având în vedere dispozițiile art. 341 C.p.p. rap. la dispozițiile art. 36 alin. 1 lit. c ind. 1 C.p.p., potrivit căruia infracțiunile prevăzute de art. 9 din Legea 241/2005 sunt de competența Tribunalului, solicită admiterea excepției și declinarea cauzei la Tribunalul București.

Judecătorul reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 21.04.2015, sub numărul_, petentul S. R. PRIN AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ a solicitat instanței desființarea ordonanței dispuse de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul de urmărire penală nr. 2538/P/2010 și continuarea cercetărilor față de intimatul C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. de art.297 C.p. și art.9 al.1 lit.b din Legea nr.241/2005.

În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat în esență că, ordonanța procurorului este nelegală întrucât în cauză nu s-au efectuat cercetări complete privind săvârșirea infracțiunilor menționate.

Petentul a invocat dispozițiile art. 340 C.pr.pen.

Din oficiu, instanța a dispus, potrivit art. 341 alin. 3 C.pr.pen., atașarea la dosarul cauzei a dosarului de urmărire penală nr. 2538/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

Judecătorul de cameră preliminară, analizând excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, constată următoarele:

Conform art. 340 alin. 1 C.pr.pen. competența de a soluționa plângerea împotriva ordonanței de clasare sau de renunțare la urmărirea penală aparține judecătorului de cameră preliminară de la instanța care i-ar reveni, potrivit legii, competența să soluționeze cauza în primă instanță.

Potrivit disp. art.36 al.1 lit.c ind.1 C.p.p., tribunalul judecă în primă instanță infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art.9 din Legea nr.241/2005.

Având în vedere că soluția împotriva căreia a fost formulată plângerea ce face obiectul cauzei a fost dispusă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.9 din Legea nr.241/2005, competența materială de soluționare a cauzei revine tribunalului.

Potrivit disp. art.47 C.p.p. excepția de necompetență materială sau după calitatea persoanei a instanței inferioare celei competente potrivit legii poate fi invocată în tot cursul judecății, până la pronunțarea hotărârii definitive.

În consecință, pentru considerentele ce preced, va declina competența de soluționare a cauzei privind pe petenta S. R. prin ANAF, în contradictoriu CNCF CFR SA, în favoarea Tribunalului București.

În baza art.275 alin.3 C.P.P., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art.47 al.1 C.p.p. rap. la art.50 C.p.p. cu referire la art.340 al.1 lit.a C.p.p.., declină competența de soluționare a cauzei privind pe petenta S. R. prin ANAF, cu sediul în București, ., sector 5, în contradictoriu CNCF CFR SA, cu sediul în București, .. 38, sector 1, în favoarea Tribunalului București.

În baza art.275 alin.3 C.P.P., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.06.2015.

Judecător de Cameră Preliminară Grefier

T. G. D. R.

Red.jud.T.G./02.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Sentința nr. 379/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI