Tâlhărie. Art.233 NCP. Sentința nr. 51/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 51/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 06-02-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA PENALĂ NR. 51/2015
Ședință publică din data de 06.02.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: J. M. I.
GREFIER: P. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a fost reprezentat de procuror D. M..
Pe rol pronunțarea soluției asupra cauzei penale privind pe inculpatul R. I., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 233 C.p. cu aplicarea art. 77 lit. d C.p. și partea vătămată I. L..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.01.2015 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit data pronunțării la 06.02.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Cu privire la cauza penală de față:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București nr._/P/2014 din 19.09.2014, înregistrat la această instanță la data de 19.09.2014 sub nr. unic_, a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, R. I., fiul lui C. și F., născut la data de 02.07.1996 în mun. București, sector 2, domiciliat în București, .. 18, sector 1, posesor CI . nr._, CNP_, cunoscut cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 233 C. pen., cu aplic. art. 77 alin. 1 lit. d C. pen.
Prin actul de sesizare s-a reținut în sarcina inculpatului că în de 24.08.2014, in jurul orei 19,20, in timp ce se afla pe . 1 Bucuresti, a urmarit persoana vatamata I. L., în vârstă de 77 ani, și i-a smuls portofelul pe care aceasta îl ținea cu ambele mâini la spate.
În faza de urmărire penală fapta săvârșită de către inculpatul R. I. a fost dovedită prin urmatoarele mijloace de probă: plângere și declarații persoană vătămată; declarații inculpat R. I.; declarații martor G. G. A.; declarația numitului P. E.; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică anexată; proces-verbal de identificare a persoanelor (inculpat R. I. de către persoana vatămată I. L.) și planșa fotografică anexă; proces-verbal de identificare a persoanelor (inculpat R. I. de către martora G. G. A. și planșa fotografică anexă; proces-verbal de conducere în teren (inculpat R. I. la locul unde a fost găsit portofelul persoanei vătămate I. L.) și planșa fotografică anexă; proces-verbal predare a bunurilor din data de 26.08.2014; proces-verbal de vizionare a imaginilor de la magazinului Nic Classic și suportul optic aferent; proces-verbal de vizionare a imaginilor de la imobilul situat pe .. 7-9, sect.1 și suportul optic aferent; proces-verbal de vizionare a imaginilor de la stația OMV PETROM D. și suportul optic aferent; proces-verbal de vizionare a imaginilor de la S.C. Interned Cam Impex S.R.L. și suportul optic aferent; proces-verbal de vizionare a imaginilor de la imobilul situat pe .. 9 și suportul optic aferent; proces-verbal de verificare din data de 27.08.2014 și proces-verbal de predare a bunurilor sustrase.
Inculpatul a fost reținut și ulterior arestat în cauză prin încheierea din data de 25.08.2014 pronunțată în dosarul cu nr._/299/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București.
Prin încheierea din data de 05.11.2014 Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sector 1 București a dispus începerea judecății, constatând legalitatea sesizării instanței.
La termenul din data de 18.11.2014, Inculpatul R. I., asistat de avocat desemnat din oficiu, a uzat de prevederile art. 375 C. pr. pen. privind judecarea cauzei în situația recunoașterii învinuirii.
În cauză a fost audiat inculpatul în conformitate cu dispozițiile art. 375 C. pr. pen.
Persoana vătămată I. L., prin cererile înaintate instanței la data de 17.11.2014 și 23.01.2015 a arătat că nu se constituie parte civilă în cauză, solicitând doar pedepsirea făptuitorului pentru a nu se mai repeta astfel de fapte.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În actul de sesizare s-a reținut că din plangerea si declarația persoanei vatamate I. L. a rezultat faptul că în ziua de 24.08.2014, în jurul orelor 19.20, a plecat din Parcul Floreasca și s-a deplasat spre domiciliu pe . pe trotuarul din partea stângă. A intrat pe . când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 19 a simțit cum o persoană necunoscută, venind din spate, i-a smuls cu putere portofelul pe care îl ținea cu ambele mâini la spate. Instinctiv, s-a întors și a observat că individul care i-a smuls portofelul din mâini fugea către Calea Dorobanților, făcând stânga spre benzinăria Petrom. De asemenea, aceasta a precizat faptul că portofelul care i-a fost sustras era din piele de culoare maron, cu dimensiunile de circa 20 cm și conținea buletinul de identitate, copie legitimație de urmaș veteran de război, o bancnotă de 100 dolari canadieni, suma de 200 lei, bonuri, chitanțe, taloane de pensie și alte înscrisuri, iar individul care i-a sustras portofelul era în vârstă de circa 18-20 ani, înalt de aproximativ 1,70 m, statură atletică, păr negru, tuns scurt, față ovală, ten închis, îmbrăcat într-un tricou cu mânecă scurtă de culoare roșie cu dungi pe lateral subțiri de culoare neagră și pantaloni trei sferturi, de culoare închisă, declarând că îl poate recunoaște dacă îi va fi prezentat.
Din declaratia martorei G. G. A. rezultat faptul că în ziua de 24.08.2014, în jurul orei 19.20, în timp ce se afla în curtea imobilului situat pe .. 14, unde domiciliază, a auzit strgătele unei femei care striga “Prindeți hoțul!”, moment în care a văzut un individ fugind pe stradă către Calea Dorobanților. A realizat că s-a întâmplat ceva și a ieșit din curte, pornind în fugă în urmărirea individului. Totodată, a văzut-o pe doamna I. L., care locuiește pe aceeași stradă, fugind după același individ, care în momentul când a ajuns la intersecția cu Calea Dorobanților a luat-o la stânga, în directia ., pierzându-l din vedere. După câteva secunde a venit și persoana vătămată care i-a spus că individul după care alerga a venit în urma ei și i-a smuls din mâinile pe care le ținea la spate portofelul în care avea documente și bani. De asemenea, aceasta a rugat-o să sune la poliție, lucru pe care l-a și făcut. Aceasta a precizat faptul că în momentul în care individul a trecut prin fața casei sale i-a văzut trăsăturile feței, fiind la o distanță de circa 2-3 metri, menționând că îl poate recunoaște dacă îi va fi prezentat.
Conform procesesului-verbal de identificare a persoanelor din grup întocmit la data de 24.08.2014, persoana vătămată I. L. l-a recunoscut și indicat pe inculpatul R. I. ca fiind individul care în data de 24.08.2014, orele 19.20, i-a smuls portofelul în timp ce se afla pe . dreptul imobilului cu nr. 19, sectorul 1, București.
Conform procesesului-verbal de identificare a persoanelor din grup, întocmit la data de 24.08.2014, martora G. G. A. l-a recunoscut și indicat pe inculpatul R. I. ca fiind individul care în data de 24.08.2014, orele 19.20, i-a smuls portofelul persoanei vătămate în timp ce se afla pe . 1.
La data de 25.08.2014 inculpatul R. I. a condus lucrătorii de poliție din cadrul Secției 1 Poliție pe . dreptul imobilului cu nr. 19, indicând un coș de gunoi din plastic de culoare verde, amplasat pe un stâlp de iluminat, în care a fost găsit portofelul persoanei vătămate, I. L., din care lipsea suma de 200 lei și 100 dolari canadieni. Inculpatul R. I. a declarat verbal faptul că are cunoștință de la vărul său minor, P. E., că portofelul sustras de la numita I. L. în ziua de 24.08.2014, a fost aruncat de către acesta în coșul de gunoi.
În declarația din data de 25.08.2014, dată în calitate de inculpat, numitul R. I. a declarat că nu recunoaște săvârșirea faptei pentru care este cercetat, precizând că în data de 24.08.2014 se afla împreună cu soția sa, U. Florența, care se ocupa cu parcare autoturismelor în zona respectivă și cu verișorul său, P. E.. În momentul în care s-a hotărât să plece la mătușa sa care locuiește în zona Dămăroaia (cu autobuzul liniei 331) a fost atenționat de soția lui cu privire la faptul că verișorul său, P. E., intenționa să sustragă un portofel de la o doamnă în vârstă pe care o urmărise în timp ce ieșea din sediul unei bănci. Acesta a mai precizat că în acel moment P. E. era îmbrăcat cu tricou roșu și bermude negru cu alb, iar el era îmbrăcat cu tricou albastru și bermude negre. În continuare, R. I. a declarat că, deși a înțeles intenția lui P. E., el nu s-a implicat în nici un fel, îndreptându-se spre stația de autobuz. Din autobuz l-a observat pe P. E. fugind și ascunzând sub tricou un obiect. În timp ce autobuzul era oprit la semafor a observat cum P. E. și-a dezbrăcat tricoul și a învelit portofelul cu tricoul. Își mai amintește că din autobuz a observat portofelul și poate preciza doar că era de culoare închisă. Ulterior, în aceeași seară s-a întâlnit cu P. E. acasă (locuind împreună) și i-a povestit în detaliu fapta, precum și împrejurarea că a abandonat portofelul sustras, după ce a luat banii care se aflau în el, în al doilea tomberon. Cunoscând aceste detalii, a condus organele de poliție și a indicat locul în care se afla bunul sustras. P. E. i-a povestit că în portofel a găsit 100 euro și 200 lei.
În declarația dată în fața judecătorului de drepturi și libertăți, inculpatul R. I. a arătat că nu este vinovat de săvârșirea faptei, l-a vâzut pe vărul său care era îmbrăcat cu un tricou roșu și care ascundea un portofel sub tricou.Arată că în acea zi nu a purtat nici un tricou roșu.
La data de 28.08.2014, a fost audiat minorul P. E., în vârstă de 13 ani, acesta declarând faptul că în data de 24.08.2014, în jurul orelor 18.30, s-a întâlnit în Piața D. cu vărul său, R. I. și pentru că nu făcuse niciun ban la parcare, i-a propus ca împreună să facă rost de bani. La scurt timp a observat o femeie în vârstă care a ieșit dintr-o casă de schimb valutar, după care i-a spus vărului său, R. I., să se uite în stânga și în dreapta că el se duce după aceasta să-i ia portofelul din mână și pe care îl ținea la spate. A urmărit-o pe femeie care a intrat pe . mergând pe trotuarul din partea stângă, iar el mergând pe trotuarul din partea dreaptă, fiind urmat la aproximativ 100 metri în spate de vărul său, R. I.. Acesta i-a făcut semn s-o urmărească pe femeia în vârstă. După aproximativ 500 metri a traversat . femeii, i-a smuls portofelul pe care îl ținea în mâini la spate și a fugit înapoi spre Calea Dorobaților, moment în care l-a văzut și pe R. I. fugind în direcția Petrom D.. Arată că s-au întâlnit pe . i-a dat portofelul lui R. I., iar acesta l-a deschis și a observat că în interiorul portofelului se aflau suma de 100 euro, 190 lei și mai multe hârtii. R. I. a luat banii și i-a dat lui portofelul pe care l-a aruncat la un coș de gunoi de pe aceeași stradă. După aceea au mers la o casă de schimb valutar (al cărui nume nu îl știe) unde R. I. a intrat și a schimbat banii străini, iar când a ieșit i-a dat lui 180 de lei și el i-a dat înapoi lui R. I. 10 lei pentru că l-a păzit. Mai arată că de la casa de schimb valutar s-au despărțit, el cumpărându-și cu banii primiți de la R. I. mâncare, țigări și suc.
Cu ocazia investigațiilor efectuate au fost identificate 5 camere de supraveghere video amplasate pe traseul parcurs de persoana vătămată până în apropierea comiterii faptei și traseul pe unde au fugit autorii.
Conform procesesului verbal de vizionare a înregistrărilor video din ziua de 24.08.2014, surprinse de camerele de supraveghere video amplasate pe fațada magazinului Nic Classic, situat în București, .. 5, sect. 1, reiese faptul că: la momentul 19:15:02, în raza camerei de supraveghere apare persoana vătămată I. L., care se îndreaptă spre . pe trotuar și ieșind din raza camerei la momentul 19:15:27; la momentul 19:15:28, în raza camerei apar doi indivizi mergând în paralel, cel din partea dreaptă fiind îmbrăcat într-un tricou cu mânecă scurtă de culoare albastru și pantaloni scurți de culoare negru, iar cel din partea stângă fiind îmbrăcat într-un tricou cu mânecă scurtă de culoare roșu și pantaloni scurți de culoare negru; la momentul 19:15:46, cei doi indivizi ies din raza vizuală a camerei de supraveghere.
Din cuprinsul procesului-verbal de vizionare a înregistrărilor video din ziua de 24.08.2014, între orele 19:00- 20:00, surprinse de camerele de supraveghere video amplasate pe imobilul situat pe .. 7-9, sect.1, a reieșit faptul că: la momentul 00.06.34, afișată pe înregistrarea video, se observă persoana vătămată I. L. care se deplasează pe . din partea stângă, situat în fața imobilului cu nr. 7-9, dinspre Calea Dorobanților spre imobilul cu nr. 36, unde domiciliază, ieșind din raza camerei de supraveghere video la momentul 00.07.20; la momentul 00.07.00, afișată pe înregistrarea video, se observă un individ îmbrăcat într-un tricou cu mânecă scurtă de culoare roșu și pantaloni scurți de culoare negru, care se deplasează pe trotuarul de pe partea dreaptă, din direcția Calea Dorobanților spre imobilele cu numere superioare; la momentul 00.07.05 se observă cum individul se uită în spate, apoi își continuă deplasarea, iar la momentul 00.07.57 traversează . partea stângă și iese din din raza camerei de supraveghere video; la momentul 00.07.51, afișată pe înregistrarea video, se observă un al doilea individ îmbrăcat într-un tricou cu mânecă scurtă de culoare albastru și pantaloni scurți de culoare negru care se deplasează pe trotuarul de pe partea dreaptă, din direcția Calea Dorobanților spre imobilele cu numere superioare; la momentul 00.07.08 se observă cum individul traversează . partea stângă, ieșind din raza camerei de supraveghere video la momentul 00.08.22‚ după care imediat, la momentul 00.08.28, individul se întoarce și fuge pe mijlocul străzii spre Calea Dorobanților, ieșind din raza camerei de supraveghere video la momentul 00.08.34; la momentul 00.08.34, afișată pe înregistrarea video, se observă individul îmbrăcat într-un tricou cu mânecă scurtă de culoare roșu și pantaloni scurți de culoare negru, care aleargă pe mijlocul străzii către Calea Dorobanților, iar la momentul 00.08.38 își continuă alergarea trecând pe trotuarul de pe partea dreapta, ieșind din raza camerei de supraveghere video la momentul 00.08.42; la momentul 00.08.51, afișată pe înregistrarea video, se observă cum persoana vătămată I. L. însoțită de numita G. G. A. se deplasează către Calea Dorobanților, iar la momentul 00.09.38, acestea ies din raza camerei de supraveghere video; la momentul 00.14.32, afișată pe înregistrarea video, se observă persoana vătămată I. L. care se deplasează pe . din partea dreaptă, situat în fața imobilului cu nr. 7-9, dinspre Calea Dorobanților spre imobilul cu nr. 36, unde domiciliază, ieșind din raza camerei de supraveghere video la momentul 00.14.49; la momentul 00.14.54, afișată pe înregistrarea video, se observă un individ îmbrăcat într-un tricou cu mânecă scurtă de culoare roșu și pantaloni scurți de culoare negru, care se deplasează pe trotuarul de pe partea stângă, din direcția Calea Dorobanților spre imobilele cu numere superioare; la momentul 00.15.04 se observă cum individul se uită în spate, apoi își continuă deplasarea, iar la momentul 00.15.05 iese din din raza camerei de supraveghere video; la momentul 00.15.48, afișată pe înregistrarea video, se observă un al doilea individ îmbrăcat într-un tricou cu mânecă scurtă de culoare albastru și pantaloni scurți de culoare negru, identificat ca fiind numitul R. I., care se deplasează pe trotuarul de pe partea stângă, din direcția Calea Dorobanților spre imobilele cu numere superioare, făcând semne cu mâna dreaptă și cu capul spre primul individ să-și continue deplasarea, iar la momentul 00.15.56, iese din raza vizuală a camerei de supraveghere video; la momentul 00.16.30, afișată pe înregistrarea video, se observă cum numitul R. I. se întoarce și fuge pe mijlocul străzii spre Calea Dorobanților, ieșind din raza camerei de supraveghere video la momentul 00.16.36; la momentul 00.16.41, afișată pe înregistrarea video, se observă cum individul îmbrăcat într-un tricou cu mânecă scurtă de culoare roșu și pantaloni scurți de culoare negru, se întoarce alergând pe trotuarul din partea stângă către Calea Dorobanților, ieșind din raza camerei de supraveghere video la momentul 00.16.44; la momentul 00.17.29, afișată pe înregistrarea video, se observă cum numita I. L. se îndreaptă către Calea Dorobanților, fiind urmată de numita G. G. A., ieșind din raza camerei de supraveghere video la momentul 00.17.44; la momentul 00.17.47, afișată pe înregistrarea video, se observă cum numita G. G. A. se întoarce înapoi și revine în cadru la momentul 00.18.51, îndreptându-se către Calea Dorobanților.
Conform procesului-verbal de vizionare a înregistrărilor video din ziua de 24.08.2014, între orele 19:00- 20:00, surprinse de camerele de supraveghere video amplasate în stația OMV PETROM D.,, situată în București, .. 180, sect. 1, s-au stabilit următoarele: pe camera nr. 6, la momentul 19:23:56, se observă alergând un individ îmbrăcat într-un tricou cu mânecă scurtă de culoare albastru și pantaloni scurți de culoare negru recunoscut ca fiind numitul R. I., care iese din raza camerei la momentul 19:23:58; pe camera nr. 6, la momentul 19:24:01, se observă alergând un individ îmbrăcat într-un tricou cu mânecă scurtă de culoare roșu și pantaloni scurți de culoare negru recunoscut ca fiind numitul P. E., care iese din raza camerei la momentul 19:24:03; pe camera nr. 7, la momentul 19:24:08, se observă cum numitul R. I., intră pe . urmat la momentul 19:24:14 de numitul P. E., împreună traversând spre trotuarul din partea dreaptă a străzii, ieșind din raza camerei de supraveghere la momentul 19:24:23.
Din cuprinsul procesului verbal de vizionare a înregistrărilor video din ziua de 24.08.2014, surprinse de camerele de supraveghere video amplasate pe fațada sediului S.C. Interned Cam Impex S.R.L., situat pe .. 9, sect. 1, s-au stabilit următoarele: la momentul 18:14:33 (ora reală 19:24:33), se observă un individ îmbrăcat într-un tricou cu mânecă scurtă de culoare albastru și pantaloni scurți de culoare negru, identificat ca fiind numitul R. I., care apare în raza camerei de supraveghere însoțit de un individ îmbrăcat într-un tricou cu mânecă scurtă de culoare roșu și pantaloni scurți de culoare negru, identificat ca fiind numitul P. E., care se deplasează unul lângă celălalt, pe trotuarul din partea stângă, din direcția Calea Dorobanților spre imobilele cu numerele superioare; la momentul 18:14:44 (ora reală 19:24:44), se observă cum numitul R. I. ține în ambele mâini un portofel de culoare închisă și caută în acesta, scoțând din acesta mai multe înscrisuri, fiind urmărit cu privirea de numitul P. E., aflat în dreapta acestuia; la momentul 18.15.52 (ora reală 19:25:52), cei doi ies din raza vizuală a camerei de supraveghere.
Conform procesului-verbal din data de 27.08.2014, organele de cercetare ale poliției judiciare din cadrul Secției 1 Poliție au constatat faptul că accesul se face pe . Calea Dorobanților, numerotarea imobilelor se face dinspre Calea Dorobanților, iar capătul celălalt al străzii este înfundată. Totodată s-a constatat faptul că pe . circulă mijloace de transport în comun.
Situația de fapt mai sus expusă în actul de sesizare rezultă din probele administrate în cauză. Astfel, declarația persoanei vătămate formulată în faza de urmărire penală (f. 25 dos. u.p.) în care a descris individul care i-a sustras portofelul se coroborează cu declarațiile martorei G. G. A. (f. 29 dos. u.p.) în care aceasta a descris în aceeași manieră ca și persoana vătămată semnalmentele și obiectele de vestimentație purtate de inculpatul R. I.. De asemenea, martora a mai arătat că a auzit-o pe persoana vătătmată strigând “prindeți hoțul” și ulterior a observat individul descris anterior după care fugea și persoana vătămată.
De asemenea, persoana vătămată și martora G. G. A. l-au recunoscut pe inculpatul R. I. cu ocazia prezentării spre recunoaștere dintr-un grup de persoane, ca fiind individul care în data de 24.08.2014 i-a smuls portofelul persoanei vătămate în timp ce se afla pe .>
Audiat fiind în fața instanței la data de 18.11.2014 inculpatul R. I. a arătat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor descrise în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le cunoaște și le însușește.
Coroborând probatoriul administrat în cauză instanța reține că faptele inculpatului R. I. care la data de 24.08.2014, in jurul orei 19,20, in timp ce se afla pe . 1 Bucuresti, a urmarit persoana vatamata I. L., în vârstă de 77 ani, și i-a smuls portofelul pe care aceasta îl ținea cu ambele mâini la spate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 233 C. pen., cu aplic. art. 77 alin. 1 lit. d C. pen.
Reținerea circumstanței agravante prevăzute la art. 77 alin. 1 lit. d C. pen. se impune întrucât inculpatul a săvârșit fapta împreună cu minorul P. E., în vârstă de 13 ani.
Chiar dacă inculpatul nu a exercitat în concret acțiuni de lovire ori de amenințare a persoanei vătămate pentru a intra în posesia portofelului ori penrtu a-și asigura scăparea, instanța reține că în speță sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie întrucât inculpatul a executat o acțiune cu violență (smulgerea portofelului din mâinile persoanei vătămate), în alte condiții neputând să-și aproprie bunul sustras.
Instanța reține că fapta săvârșită de inculpatul R. I. există, a fost săvârșită de către acesta și urmează să îi aplice o pedeapsă la individualizarea căreia va ține seama că a avut o atitudine sinceră, de recunoștere a faptei comise, condiții în care este astfel posibilă aplicabilitatea prevederilor art. 396 alin. 10 C. pr. pen. („în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime ...”).
La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia instanța va avea în vedere dispozițiile art. 74 Cod penal.
În conformitate cu dispozițiile art. 74 Cod penal, instanța va avea în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite, periculozitatea inculpatului și antecedentele sale penale. Analizând fișa cazier judiciar aflată la dosarul instanței la filele 36, 37 se constată că inculpatul a săvârșit infracțiunea de tâlhărie în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 424/29.04.2013 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă prin neapelare la 14.05.2013.
Pentru aceste considerente, având în vedere faptul că inculpatul a mai beneficiat de clemența organelor judiciare care i-au aplicat în trecut o pedeapsă cu închisoarea a cărei executare a fost suspendată condiționat, instanța va avea în vedere pedeapsa cu închisoarea orientată spre mediu, cu executare în regim de detenție, astfel cum va fi redusă în baza dispozițiilor art. 396 alin. 10 C. pr. pen.
Instanța apreciază că prin executarea pedepsei în regim privativ de libertate și prin mijloacele specifice de reeducare în mediul penitenciar (participarea la muncă și la activitățile educative menite să asigure reintegrarea socială a condamnatului) inculpatul își va reevalua sistemul de valori pentru ca pe viitor să-și ajusteze comportamentul și să nu mai intre în conflict cu legea penală.
Astfel, în baza art. 233 C. pen., cu aplic. art. 77 alin. 1 lit. d C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen., va condamna inculpatul R. I., cunoscut cu antecedente penale, arestat preventiv în cauză, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (faptă săvârșită la data de 24.08.2014).
În baza art. 22 alin. 2 și 4 din Lg. 187/2012 va revoca beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului R. I. în baza dispozițiilor art. 110 ind. 1 teza a II a C. pen. (1968) prin sentința penală nr. 424/29.04.2013 a Judecătoriei Sector 1 București, definitivă prin nerecurare la data de 27.05.2013 (f. 59 – 61 din dosarul instanței), și va dispune înlocuirea acestei pedepse cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 22 alin. 4 lit. b din Lg. 187/2012 cu referire la dispozițiile art. 129 alin. 2 lit. b C. pen. va majora pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în prezenta cauză cu 10 luni (1/4 din durata măsurii educative privative de libertate), în final inculpatul R. I. având de executat pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare.
În baza art. 67 alin. 2 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b din C. pen. pe o durată de 3 ani.
În baza art. 65 alin. 1 și 3 din C.pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b din C. pen.
În baza art. 72 C.pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului R. I. durata reținerii și arestării preventive de la data de 24.08.2014 la zi.
În baza art. 399 alin.1 C. pr. pen., având în vedere modalitatea concretă de săvârșire a faptei, antecedentele penale ale inculpatului, dar și aspectul că față de aceasta s-a pronunțat o pedeapsă cu închisoarea în regim de detenție, existând astfel riscul sustragerii de la judecată/executarea pedepsei, va menține măsura arestării preventive a inculpatului R. I. (arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 133/UP/25.08.2014 emis de Judecătoria Sectorului 1 București).
În baza art. 7 alin. 1 și 2 și art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul R. I. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
În baza art. 19 din C. pr. pen. și art. 397 din C. pr. pen., va lua act că persoana vătămată Ivaschescu L. (domiciliată în București, .. 36, sector 1) nu s-a constituit parte civilă în cauză. În acest sens instanța reține că în faza de judecată, prin cererile înregistrate la instanță la data de 17.11.2014 și 23.01.2015, persoana vătămată a învederat faptul că nu se constituie parte civilă față de inculpat.
În baza art. 112 alin. 1 lit. e C. pen., având în vedere faptul că persoana vătămată nu a solicitat recuperarea prejudiciului suferit, va dispune confiscarea de la inculpatul R. I., în folosul statului, a sumei de 550 lei reprezentând suma de bani dobândită de acesta în urma săvârșirii infracțiunii.
În baza art. 274 alin. 1 din C. pr. pen. va obliga inculpatul R. I. să plătească statului suma de 1700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în cuantum de 300 lei conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/22.09.2014 va rămâne în sarcina statului și se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului București.
Văzând și disp. art. 408 C. pr. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
În baza art. 233 C. pen., cu aplic. art. 77 alin. 1 lit. d C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen., condamnă inculpatul R. I., fiul C. și F., născut la data de 02.07.1996 în mun. București, sector 2, domiciliat în București, .. 18, sector 1, posesor CI . nr._, CNP_, cunoscut cu antecedente penale, arestat preventiv în cauză, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (faptă săvârșită la data de 24.08.2014).
În baza art. 22 alin. 2 și 4 din Lg. 187/2012 revocă beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului R. I. în baza dispozițiilor art. 110 ind. 1 teza a II a C. pen. (1968) prin sentința penală nr. 424/29.04.2013 a Judecătoriei Sector 1 București, definitivă prin nerecurare la data de 27.05.2013, și dispune înlocuirea acestei pedepse cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 22 alin. 4 lit. b din Lg. 187/2012 cu referire la dispozițiile art. 129 alin. 2 lit. b C. pen. majorează pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în prezenta cauză cu 10 luni (1/4 din durata măsurii educative privative de libertate), în final inculpatul R. I. având de executat pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare.
În baza art. 67 alin. 2 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b din C. pen. pe o durată de 3 ani.
În baza art. 65 alin. 1 și 3 din C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b din C. pen.
În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului R. I. durata reținerii și arestării preventive de la data de 24.08.2014 la zi.
În baza art. 399 alin.1 C. pr. pen. menține măsura arestării preventive a inculpatului R. I. (arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 133/UP/25.08.2014 emis de Judecătoria Sectorului 1 București).
În baza art. 7 alin. 1 și 2 și art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul R. I. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
În baza art. 19 din C. pr. pen. și art. 397 din C. pr. pen., ia act că persoana vătămată Ivaschescu L. (domiciliată în București, .. 36, sector 1) nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 112 alin. 1 lit. e C. pen. dispune confiscarea de la inculpatul R. I., în folosul statului, a sumei de 550 lei.
În baza art. 274 alin. 1 din C. pr. pen. obligă inculpatul R. I. să plătească statului suma de 1700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în cuantum de 300 lei conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/22.09.2014 rămâne în sarcina statului și se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului București.
Cu drept la apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.02.2015.
Președinte, Grefier,
J. M. I. P. M.
Red. /Dact. JMI/PM
2 ex./27.02.2015
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Sentința nr. 49/2015.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|








