Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 1381/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1381/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 09-07-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1381
Ședința publică de la 09 Iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. P.
GREFIER: G. V.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. N..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul G. I., având ca obiect alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns, pentru petentul, lipsă, apărător desemnat din oficiu P. T., care depune delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-a depus la dosar fișa de cazier judiciar a petentului, precum și cerere de judecare în lipsă formulată de petent și întemeiată pe disp. art. 364 alin. 4 C.p.p, după care:
Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității cererii.
Apărătorul petentului arată că lasă la aprecierea instanței.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită admiterea excepției.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Jud. sector 3 București sub nr._/301/2014 din data de 18.11.2014, petentul-condamnat G. I. a solicitat contopirea unor pedepse, fără a indica mandatele în executarea cărora se află.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
Prin sentința penală nr. 45 din data de 22.01.2015, Jud. sector 3 București și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea C.A.B., dosarul fiind înregistrat sub nr._ .
Prin sentința penală nr. 82 din data de 06.05.2015 pronunțată în dosarul nr._, C.A.B. și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Jud. Sector 5 București, dosarul fiind înregistrat sub același număr la data de 26.06.2015.
În dovedirea cererii, s-a administrat din oficiu proba cu înscrisuri, fiind depus la dosar cazierul judiciar al petentului și mandatul de executare a pedepsei.
Analizând actele existente la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin s.p. nr. 367 din 02.09.2013 a C. Secția a II a PENALĂ, def. prin nerecurare, s-au hotărât următoarele:
Recunoaște sentința penală din 24.06.2010, pronunțată de Tribunalul din Monza privindu-l pe condamnatul G. I..
Dispune transferarea condamnatului în România pentru continuarea executării pedepsei principale de 11 ani și 4 luni închisoare și a pedepsei accesorii ale interzicerii de a profesa în cadrul instituțiilor publice, aplicate prin sentința penală susmenționată, în raport și de exigențele legii penale române și de corespondențele pe care pedepsele aplicate le au în legislația românească.
Deduce din această pedeapsă perioada executată de la 6.07.2009 la zi.
Potrivit art. 585 alin.1 C.p.p., „pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia din următoarele situații: a) concursul de infracțiuni......”.
Potrivit art. 585 alin. 2) C.p.p., „instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deținere, instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere”.
Verificând situația petentului în baza A.N.P., instanța constată că acesta se află în executarea unei pedepse de 11 ani și 4 luni închisoare, aplicată de Tribunalul din Monza printr-o sentință penală pronunțată la 24 iunie 2010 și recunoscută de Curtea de Apel București, prin sentința penală nr. 367F/2.09.2013, sentință prin care s-a dispus, totodată și transferarea petentului în România, în vederea continuării executării pedepsei de 11 ani și 4 luni închisoare.
În executarea acestei sentințe, rămasă definitivă prin nerecurare, la 3.12.2013, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 393/4.02.2014.
Acest mandat de executare este singurul în executarea căruia se află condamnatul, toate celelalte condamnări anterioare fiind vechi și executate în prezent, așa cum rezultă fișa de cazier judiciar a inculpatului.
În această situație, nefiind îndeplinită condiția existenței a cel puțin două pedepse executabile, apte a fi contopite, cererea urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
În consecință, în temeiul art. 585 alin. 1 lit. a C.pr.pen. va respinge ca inadmisibilă cererea de contopire formulata de petentul G. M..
Va obliga petentul la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondurile M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității.
În temeiul art. 585 alin. 1 lit. a C.proc.pen. respinge cererea de contopire formulată de condamnatul G. I. (fiul lui I. și M., născut la data de 20.07.1984 în B., CNP_, deținut în Penitenciarul R.), ca inadmisibilă.
În baza art. 274 C.proc.pen. obliga petentul la plata sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3).
În baza art. 272 C.pr.pen onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 RON va fi avansat din fondul Ministerului Justiției .
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 09.07.2015.
Președinte, Grefier,
M. P. G. V.
Red. M.P.
Tehnored. GV
5ex/14.08.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... → |
|---|








