Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 1382/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1382/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 09-07-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1382
Ședința publică de la 09 Iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. P.
GREFIER: G. V.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. N..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul P. F., având ca obiect întreruperea executării pedepsei/contestație (art.592 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru petentul lipsă, apărător desemnat din oficiu P. T., care depune delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-a depus cerere de judecare în lipsă formulată de petent, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul petentului, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, având în vedere concluziile raportului de expertiză medico legală.
,Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, având în vedere raportul de expertiză medico legal, întocmit în cauză.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, la data de 15.04.2015, sub nr._, petentul P. F. a solicitat întreruperea executării pedepsei, pe motive medicale.
În motivarea cererii, petentul a arătat că suferă de mai multe afecțiuni grave, incompatibile cu regimul de detenție.
La solicitarea Instanței, prin adresa nr. I/_/PBRB/05.05.2015, Penitenciarul Rahova a înaintat copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 945/04.11.2014 emis de Judecătoria Sectorului 1 București, sentința penală de condamnare și caracterizarea petentului.
Analizând actele și lucrările dosarului, Instanța reține că sunt incidente prevederile art.589 alin. 1 lit. a rap. la art.592 C.pr.pen, respectiv” când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua A.N.P. și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acestuia sub pază permanentă în rețeaua Ministerului Sănătății și dacă instanța apreciază că întreruperea executării și lăsarea în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.”
Astfel cum rezultă din copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 945/04.11.2014 emis de Judecătoria Sectorului 1 București, petentul se află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare.
Din concluziile Raportului de primă expertiză medico-legală nr. A1/12.132/2012 din 09.03.2015, instanța reține că petentul P. F. prezintă diagnosticul:
- Hipertensiune arterială esențială st. III. Cardiopatie hipertensivă;
- Hepatită cronică cu VHC – fără indicație de tratament antiviral;
- Litiază renală dreaptă – fără indicație terapeutică la momentul actual;
- Hipertrigliceridemie;
- Tulburare de personalitate antisocială.
Patologia pe care o prezintă petentul, poate fi tratată în rețeaua A.N.P., cu respectarea indicațiilor terapeutice.
În aceste condiții, examinând cererea prin prisma celor expuse și prin raportare la dispozițiile art. 589 alin. 1 lit. a rap. la art.592 C.pr.pen., instanța constată că în cauză nu este îndeplinită condiția premisă cerută de textul de lege susmenționat,respectiv când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua A.N.P. și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acestuia sub pază permanentă în rețeaua Ministerului Sănătății, ceea ce face inutilă verificarea celei de-a doua condiții care se desprinde din norma de reglementare.
Pe cale de consecință, pentru motivele expuse, în baza art. art. 589 alin. 1 lit. a rap. la art.592 C.pr.pen. va respinge cererea de întrerupere a executării a pedepsei formulată de petentul P. F., ca neîntemeiată.
În baza art.275 C.p.p. va obliga petentul la plata sumei de 150 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de respectiv 100 RON va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.592 C.proc.pen. rap.la art. 589 alin. 1 lit a c.p.p., respinge cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de petentul P. F. (fiul lui P. M. și al lui B. O., născut la 21 iunie 1981, CNP:_, deținut în Penitenciarul București Rahova), ca neîntemeiată.
În baza art. 275 C.p.p., obligă petentul la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3).
Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 130 Ron, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 09.07.2015.
Președinte,Grefier,
M. P., G. V.
Red. M.P.
Tehnored. GV
5ex/14.08.2015
| ← Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








