Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 1501/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1501/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 27-07-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1501
Ședința publică de la 27 Iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. P.
GREFIER: G. V.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. N..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul N. D., având ca obiect alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.07.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea până la data de azi, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 București sub nr._ din data de 25.05.2015, petentul-condamnat N. D. a solicitat contopirea pedepselor care i-au fost aplicate de Jud. sector 1 București și Jud. C..
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
În dovedirea cererii, s-a administrat din oficiu proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar mandatele de executare a pedepselor închisorii emise de către Jud. sector 1 București și Jud. C., sentințele penale nr. 768/2014 pronunțată de Jud. sector 1 București și nr.1106/2015 pronunțată de Jud. C., precum și fișa de cazier judiciar a petentului.
Analizând actele existente la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
I. Prin s.pen. nr. 1106 din 24.03.2015 pronunțata de Jud. C., def. prin neapelare la 22.04.2015, s-au dispus următoarele:
În temeiul 233 C.p.rap. la art. 41 alin. 1 C.p. si art.5 C.p. cu aplic. art. 375 C.p.p. și art. 396 alin.10 C.p.p și art. 43 alin.5 C.p.p condamnă pe inculpatul A. D. C. la pedeapsa de 4 ani inchisoare, in regim de detentie, pentru infractiunea de " talharie".
În temeiul art. 67 alin.2 C.p rap. la art. 66 C.p. aplică inculpatului pedepsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b C.p. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art. 65 C.p. aplică inculpatului pedepsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b C.p., pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 48 C.p. rap la art.233 C.p.. si art.5 C.p. cu aplic. art. 375 C.p.p. și art. 396 alin.10 C.p.p condamnă pe inculpatul S. I. C. la pedeapsa de 2 ani inchisoare, in regim de detentie pentru infractiunea de " complicitate la talharie".
În temeiul art. 67 alin.2 C.p rap. la art. 66 C.p. aplică inculpatului pedepsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b C.p. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art. 65 C.p. aplică inculpatului pedepsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b C.p., pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 48 C.p. rap la art.233 C.p. si art. 41 alin. 1 C.p.. si art.5 C.p. cu aplic. art. 375 C.p.p. și art. 396 alin.10 C.p.p condamnă pe inculpatul N. D. la pedeapsa de 4 ani inchisoare pentru infractiunea de " complicitate la talharie".
In baza art.43 alin. 1 C.p. rap la art. 41 alin. 1 C.p. adauga pedeapsa aplicata in cauza, 4 ani inchisoare,la restul de 412 zile ramas neexecutat din pedeapsa de 3 ani si 4 luni inchisoare aplicata prin s.p. 242 din 06.04.2011a Judecatoriei Ramnicu Valcea urmand ca inculpatul sa execute in final pedeapsa de 4 ani si 412 zile in regim de detentie.
În temeiul art. 67 alin.2 C.p rap. la art. 66 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b C.p. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art. 65 C.p. aplică inculpatului pedepsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b C.p., pe durata executării pedepsei.
II. Prin sentința penală nr. 768 din 14.11.2014 pronunțată de Jud. Sector 1 București, def. prin d.pen. nr. 160/03.02.2015 a C. – Secția II a penală, s-au dispus următoarele:
1.În baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 indice 1lit. a Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul N. D. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta din data de 21.10.2013, persoană vătămată T. L.).
În baza art. 71 alin. 1 C.pen. din 1969 rap. la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen. din 1969.
În baza art. 61 Cod penal din 1969, revocă liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V. și contopește restul rămas neexecutat de 412 zile cu pedeapsa de 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
2.În baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 indice 1lit. a Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul N. D., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta din data de 01.11.2013, persoană vătămată C. M.).
În baza art. 71 alin. 1 C.pen. din 1969 rap. la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen. din 1969.
În baza art. 61 Cod penal din 1969, revocă liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V. și contopește restul rămas neexecutat de 412 zile cu pedeapsa de 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
3.În baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 indice 1lit. a Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul N. D., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta din data de 30.10.2013, persoană vătămată Văluț M.).
În baza art. 71 alin. 1 C.pen. din 1969 rap. la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen. din 1969.
În baza art. 61 Cod penal din 1969, revocă liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V. și contopește restul rămas neexecutat de 412 zile cu pedeapsa de 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
4. În baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 indice 1lit. a Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul N. D., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta din data de 30.10.2013, persoană vătămată V. M.).
În baza art. 71 alin. 1 C.pen. din 1969 rap. la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen. din 1969.
În baza art. 61 Cod penal din 1969, revocă liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V. și contopește restul rămas neexecutat de 412 zile cu pedeapsa de 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
5. În baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 indice 1lit. a Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul N. D., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta din data de 21.10.2013, persoană vătămată A. E.).
În baza art. 71 alin. 1 C.pen. din 1969 rap. la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen. din 1969.
În baza art. 61 Cod penal din 1969, revocă liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V. și contopește restul rămas neexecutat de 412 zile cu pedeapsa de 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
6. În baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 indice 1lit. a Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul N. D., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta din data de 22.10.2013, persoană vătămată T. Stelica).
În baza art. 71 alin. 1 C.pen. din 1969 rap. la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen. din 1969.
În baza art. 61 Cod penal din 1969, revocă liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V. și contopește restul rămas neexecutat de 412 zile cu pedeapsa de 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
7. În baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 indice 1lit. a Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul N. D., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta din data de 24.10.2013, persoană vătămată Cvasniuc C.).
În baza art. 71 alin. 1 C.pen. din 1969 rap. la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen. din 1969.
În baza art. 61 Cod penal din 1969, revocă liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V. și contopește restul rămas neexecutat de 412 zile cu pedeapsa de 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
8. În baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 indice 1lit. a Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul N. D., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta din data de 30.10.2013, persoană vătămată Fleischer M.).
În baza art. 71 alin. 1 C.pen. din 1969 rap. la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen. din 1969.
În baza art. 61 Cod penal din 1969, revocă liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V. și contopește restul rămas neexecutat de 412 zile cu pedeapsa de 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
9. În baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 indice 1lit. a Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul N. D., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta din data de 31.10.2013, persoană vătămată D. M.).
În baza art. 71 alin. 1 C.pen. din 1969 rap. la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen. din 1969.
În baza art. 61 Cod penal din 1969, revocă liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V. și contopește restul rămas neexecutat de 412 zile cu pedeapsa de 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
10. În baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 indice 1lit. a Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul N. D., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta din data de 31.10.2013, persoană vătămată N. M.).
În baza art. 71 alin. 1 C.pen. din 1969 rap. la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen. din 1969.
În baza art. 61 Cod penal din 1969, revocă liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V. și contopește restul rămas neexecutat de 412 zile cu pedeapsa de 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
11. În baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 indice 1lit. a Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul N. D., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta din data de 31.10.2013, persoană vătămată N. M.).
În baza art. 71 alin. 1 C.pen. din 1969 rap. la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen. din 1969.
În baza art. 61 Cod penal din 1969, revocă liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V. și contopește restul rămas neexecutat de 412 zile cu pedeapsa de 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 39 alin 1 C.pen. din 1969 cu aplic. art. 34 alin. 1lit. b C.pen. din 1969 contopește cele unsprezece pedepse de câte 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă sporul de 2 ani închisoare, inculpatul N. D. urmând să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. 1 C.pen. din 1969 rap. la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevazuta de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen. din 1969.
În baza art. 88 alin. 1 C.pen. din 1969 deduce perioada executată de la data de la 01.11.2013 la zi.
În temeiul art. 118 lit. e cod penal, confiscă de la inculpați următoarele sume: 440 lei primită în baza Contractului de amanet nr._/30.10.2013, 1160 lei primită în baza Contractului de amanet nr. 4012/22.10.2013, 600 lei primită în baza contractului de amanet nr. 3988/18.10.2013, 1100 lei primită în baza contractului de amanet nr. 4001 din 21.10.2013, 700 lei primită în baza contractului de amanet nr._/24.10.2013, 260 lei primită în baza contractului de amanet nr._/21.10.2013, 560 lei primită în baza contractului de ament nr._/22.10.2013, 300 lei primită în baza contractului de amanet nr._/23.10.2013, 170 lei primită în baza contractului de amanet nr._/30.10.2013.
Dispozițiile legale incidente:
Având în vedere . N.c.p. și N.c.p.p., instanța constată că, după rămânerea definitivă a hotărârii, modificarea pedepsei se regăsește în disp. art. 585 c.p.p., în conformitate cu care, pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații:
a) concursul de infracțiuni; b) recidiva; c) pluralitatea intermediară, d) acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.
De asemenea, în raport de modalitatea de calcul a pedepsei în cazul concursului de infracțiuni reglementată de art. 39 alin. 1 lit. b N.c.p., care introduce metoda cumulului aritmetic obligatoriu, instanța constată că art. 33 lit. a din V.c.p. este mai favorabil.
Potrivit art.33 V.c.pen. concurs de infracțiuni există:
a) când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Există concurs chiar dacă una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni;
b) când o acțiune sau inacțiune, săvârșită de aceeași persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc și urmărilor pe care le-a produs, întrunește elementele mai multor infracțiuni.”
Observând datele la care au fost comise infracțiunile pentru care a fost condamnat petentul prin hotărârile în a căror executare se află, precum și data la care au rămas definitive aceste hotărâri, Instanța urmează să admită cererea constatând ca in cauza sunt incidente dispozițiile art.33 lit.a C.pen. și art.585 c.pen.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.6 N.c.p. cu ref. la art. 585 alin. 1 lit. a C.pr.pen. instanța va admite cererea de contopire formulată de către petentul N. D..
Va constata că infracțiunea pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1106 din 24.03.2015 pronunțata de Jud. C., def. prin neapelare la 22.04.2015 la 4 ani și 412 zile închisoare este concurentă cu infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 768 din 14.11.2014 pronunțată de Jud. Sector 1 București, def. prin d.pen. nr. 160/03.02.2015 a C. – Secția II a penală.
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin s.pen. nr. 768 din 14.11.2014 pronunțată de Jud. Sector 1 București, def. prin d.pen. nr. 160/03.02.2015 a C. – Secția II a penală în pedepsele indivizibile de:
- 2 ani închisoare, în baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 indice 1lit. a Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.p.p. (fapta din data de 21.10.2013, persoană vătămată T. L.) și restul rămas neexecutat de 412 zile din pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V.;
- 2 ani închisoare, în baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 indice 1lit. a Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.p.p. (fapta din data de 01.11.2013, persoană vătămată C. M.) și restul rămas neexecutat de 412 zile din pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V.;
- 2ani închisoare, în baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 indice 1lit. a Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.p.p. (fapta din data de 30.10.2013, persoană vătămată Văluț M.) și restul rămas neexecutat de 412 zile din pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V.;

- sporul de 2 ani de zile, pe care îl înlătură.
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani și 412 zile închisoare aplicată prin s.pen. nr. 1106 din 24.03.2015 pronunțata de Jud. C., def. prin neapelare la 22.04.2015 în pedepsele indivizibile de:
-4 ani închisoare, pentru săv. infr. prev. de art. 48 c.p. rap. la art. 233 c.p., art. 41 alin. 1 c.p. și art. 5 c.p.
-restul rămas neexecutat de 412 zile din pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V.;
În temeiul art.33 lit.a C.pen, art.34 alin.1 lit.b C.pen si art.36 alin.2 C.pen. din 1969 cu ref. la art. 6 N.c.p. va contopi fiecare dintre cele 11 pedepse indivizibile de 2 ani închisoare aplicate prin s.pen. nr. 768 din 14.11.2014 pronunțată de Jud. Sector 1 București, def. prin d.pen. nr. 160/03.02.2015 a C. – Secția II a penală cu pedeapsa de 4 ani și restul rămas neexecutat de 412 zile din pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V. aplicată prin s.pen. nr. 1106 din 24.03.2015 pronunțata de Jud. C., def. prin neapelare la 22.04.2015, urmând ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 412 zile închisoare.
În baza art. 71 Cp, va interzice petentului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit.b Cp, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 35 alin. 2 și 3 c.p. va menține pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, stabilită prin s.pen. nr. 1106 din 24.03.2015 pronunțata de Jud. C..
În baza art.36 alin.3 C.pen va deduce din pedeapsa rezultantă aplicată, perioada executata de la 01.11.2013 la zi.
În baza art. 35 alin. 4 c.p. va menține măsura confiscării speciale întemeiată pe art. 118 lit. e cod penal, luată față de petent alături de ceilalți coinculpați prin s.pen. nr. 768 din 14.11.2014 pronunțată de Jud. Sector 1 București, având ca obiect următoarele sume: 440 lei primită în baza Contractului de amanet nr._/30.10.2013, 1160 lei primită în baza Contractului de amanet nr. 4012/22.10.2013, 600 lei primită în baza contractului de amanet nr. 3988/18.10.2013, 1100 lei primită în baza contractului de amanet nr. 4001 din 21.10.2013, 700 lei primită în baza contractului de amanet nr._/24.10.2013, 260 lei primită în baza contractului de amanet nr._/21.10.2013, 560 lei primită în baza contractului de amanet nr._/22.10.2013, 300 lei primită în baza contractului de amanet nr._/23.10.2013, 170 lei primită în baza contractului de amanet nr._/30.10.2013 și a măsura confiscării speciale întemeiată pe art. 112 alin. 6 cod penal, luată față de petent prin s.pen. nr. 1106 din 24.03.2015 pronunțata de Jud. C., având ca obiect suma de 470 lei.
Va anula mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 1369/05.02.2014 emis de Jud. Sector 1 București și nr. 1200/2015 din 22.04.2015 emis de Jud. C..
Va dispune emiterea unui nou mandat de executare, conform celor dispuse prin prezenta hotărâre, la rămânerea definitivă a acesteia
În baza art. 275 al.3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi suportat din fondurile M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art.6 N.c.p. cu ref. la art. 585 alin. 1 lit. a C.pr.pen admite cererea de contopire formulată de către petentul N. D. (fiul lui V. și al lui M., născut la 08 octombrie 1989, CNP:_, deținut în Penitenciarul București Rahova).
Constată că infracțiunea pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1106 din 24.03.2015 pronunțata de Jud. C., def. prin neapelare la 22.04.2015 la 4 ani și 412 zile închisoare este concurentă cu infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 768 din 14.11.2014 pronunțată de Jud. Sector 1 București, def. prin d.pen. nr. 160/03.02.2015 a C. – Secția II a penală.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin s.pen. nr. 768 din 14.11.2014 pronunțată de Jud. Sector 1 București, def. prin d.pen. nr. 160/03.02.2015 a C. – Secția II a penală în pedepsele indivizibile de:
- 2 ani închisoare, în baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 indice 1lit. a Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.p.p. (fapta din data de 21.10.2013, persoană vătămată T. L.) și restul rămas neexecutat de 412 zile din pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V.;
- 2 ani închisoare, în baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 indice 1lit. a Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.p.p. (fapta din data de 01.11.2013, persoană vătămată C. M.) și restul rămas neexecutat de 412 zile din pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V.;
- 2ani închisoare, în baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 indice 1lit. a Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.p.p. (fapta din data de 30.10.2013, persoană vătămată Văluț M.) și restul rămas neexecutat de 412 zile din pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V.;
- 2ani închisoare, în baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 indice 1lit. a Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.p.p. (fapta din data de 30.10.2013, persoană vătămată Văluț M.) și restul rămas neexecutat de 412 zile din pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V.;
- 2ani închisoare, în baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 indice 1lit. a Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.p.p. (fapta din data de 30.10.2013, persoană vătămată Văluț M.) și restul rămas neexecutat de 412 zile din pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V.;
- 2ani închisoare, în baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 indice 1lit. a Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.p.p. (fapta din data de 30.10.2013, persoană vătămată Văluț M.) și restul rămas neexecutat de 412 zile din pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V.;
- 2ani închisoare, în baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 indice 1lit. a Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.p.p. (fapta din data de 30.10.2013, persoană vătămată Văluț M.) și restul rămas neexecutat de 412 zile din pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V.;
- 2ani închisoare, în baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 indice 1lit. a Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.p.p. (fapta din data de 30.10.2013, persoană vătămată Văluț M.) și restul rămas neexecutat de 412 zile din pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V.;
- 2ani închisoare, în baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 indice 1lit. a Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.p.p. (fapta din data de 30.10.2013, persoană vătămată Văluț M.) și restul rămas neexecutat de 412 zile din pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V.;
- 2ani închisoare, în baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 indice 1lit. a Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.p.p. (fapta din data de 30.10.2013, persoană vătămată Văluț M.) și restul rămas neexecutat de 412 zile din pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V.;
- 2ani închisoare, în baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 indice 1lit. a Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.p.p. (fapta din data de 30.10.2013, persoană vătămată Văluț M.) și restul rămas neexecutat de 412 zile din pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V.;
- sporul de 2 ani de zile, pe care îl înlătură.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 4 ani și 412 zile închisoare aplicată prin s.pen. nr. 1106 din 24.03.2015 pronunțata de Jud. C., def. prin neapelare la 22.04.2015 în pedepsele indivizibile de:
-4 ani închisoare, pentru săv. infr. prev. de art. 48 c.p. rap. la art. 233 c.p., art. 41 alin. 1 c.p. și art. 5 c.p.
-restul rămas neexecutat de 412 zile din pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V.;
În temeiul art.33 lit.a C.pen, art.34 alin.1 lit.b C.pen si art.36 alin.2 C.pen. din 1969 cu ref. la art. 6 N.c.p. contopește fiecare dintre cele 11 pedepse indivizibile de 2 ani închisoare aplicate prin s.pen. nr. 768 din 14.11.2014 pronunțată de Jud. Sector 1 București, def. prin d.pen. nr. 160/03.02.2015 a C. – Secția II a penală cu pedeapsa de 4 ani și restul rămas neexecutat de 412 zile din pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 242/06.04.2011 a Judecătoriei Râmnicu V. aplicată prin s.pen. nr. 1106 din 24.03.2015 pronunțata de Jud. C., def. prin neapelare la 22.04.2015, urmând ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 412 zile închisoare.
În baza art. 71 Cp, interzice petentului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit.b Cp, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 35 alin. 2 și 3 c.p. menține pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, stabilită prin s.pen. nr. 1106 din 24.03.2015 pronunțata de Jud. C..
În baza art.36 alin.3 C.pen deduce din pedeapsa rezultantă aplicată, perioada executata de la 01.11.2013 la zi.
În baza art. 35 alin. 4 c.p. menține măsura confiscării speciale întemeiată pe art. 118 lit. e cod penal, luată față de petent alături de ceilalți coinculpați prin s.pen. nr. 768 din 14.11.2014 pronunțată de Jud. Sector 1 București, având ca obiect următoarele sume: 440 lei primită în baza Contractului de amanet nr._/30.10.2013, 1160 lei primită în baza Contractului de amanet nr. 4012/22.10.2013, 600 lei primită în baza contractului de amanet nr. 3988/18.10.2013, 1100 lei primită în baza contractului de amanet nr. 4001 din 21.10.2013, 700 lei primită în baza contractului de amanet nr._/24.10.2013, 260 lei primită în baza contractului de amanet nr._/21.10.2013, 560 lei primită în baza contractului de amanet nr._/22.10.2013, 300 lei primită în baza contractului de amanet nr._/23.10.2013, 170 lei primită în baza contractului de amanet nr._/30.10.2013 și a măsura confiscării speciale întemeiată pe art. 112 alin. 6 cod penal, luată față de petent prin s.pen. nr. 1106 din 24.03.2015 pronunțata de Jud. C., având ca obiect suma de 470 lei.
Anulează mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 1369/05.02.2014 emis de Jud. Sector 1 București și nr. 1200/2015 din 22.04.2015 emis de Jud. C..
Dispune emiterea unui nou mandat de executare, conform celor dispuse prin prezenta hotărâre, la rămânerea definitivă a acesteia
În baza art. 275 al.3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi suportat din fondurile M.J.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 27.07.2015.
Președinte, Grefier,
M. P. C. A.
G.V. 17 August 2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1476/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|