Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1343/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1343/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 07-07-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECTIA I PENALA
Dosar nr._
Sentința penală nr. 1343
Ședința publică de la 07 iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – D. I. G.
GREFIER- C. C. A.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, este reprezentat de procuror I. N..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul A. I. D., având ca obiect contestație la executare (art. 598 C.p.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul, fiind reprezentat de apărător desemnat din oficiu S. A., care depune delegație pentru asistență judiciară obligatorie la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că au fost înaintate declarația petentului prin care a arătat că nu dorește să fie prezentat la instanță și copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2850/29.10.2013 emis de Judecătoria Medgidia.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acorda cuvântul în dezbateri.
Apărătorul petentului, având cuvântul solicită în baza art. 595 alin. 1 C.p.p. să se constate intervenirea unei legi penale noi și în temeiul art. 598 alin. 1 lit. d C.p.p. solicită admiterea contestației la executare, așa cum a fost formulată
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită respingerea contestației la executare ca nefondată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale constată că:
La data de 29.04.2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București – Secția Penală, a fost înregistrată sub număr de dosar_/301/2015 cererea de aplicare a legii penale mai favorabile conform art. 595 C.p.p. formulata de petentii B. C., N. Ș., P. M. I., MASER WILLI, M. GEROGE, A. I. D., CIPUEA F., M. A., M. T., MACIOI I. și R. V..
In motivarea acestei cereri petenții au arătat că au fost condamnați la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie în dosarul nr._/301/2011 al Judecătoriei Sectorului 3 București, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 595 C.p.p. privind legea penală mai favorabilă și redozarea pedepselor aplicate.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 595 C.p.p..
Pentru termenul de judecata din data de 19.05.2015, petenții B. C., N. Ș. și P. M. I. au depus la dosar cereri în cuprinsul cărora au învederat instanței, că cererea ce formează obiectul din prezenta cauză, nu a fost formulată de ei. (f.27, 30 și 33 d.i.).
Tot la termenul de judecată din data de 19.05.2015 instanța, având în vedere pozitia procesuala exprimată prin cererile atașate la dosar de petenții B. C., N. Ș. și P. M. I., în sensul că nu formulat cererea ce formează obiectul prezentei cauze și, față de împrejurarea că potrivit fișei ANP atașată la dosar nu există încarcerată o persoană Maser Willi, dispune disjungerea cererii formulata de petenții B. C., N. Ș., P. M. I. și MASER WIILI, de cererile formulate de ceilalți petenți, urmând ca în cauză să fie disjunse cererea formulată de petenții MACIOI I. și R. V., înregistrarea acestei cereri de către Serviciul Registratura și formarea dosarului penal de față cu nr._/301/2015, în care a acordat termen de judecată 19.05.2015, având poziția 21 pe lista de ședință, cererea formulată de petenții C. F., M. A. și M. T., înregistrarea acestei cereri de către Serviciul Registratura și formarea dosarului penal nr._/301/2015, în care acorda termen de judecată 19.05.2015, avand poziția 22 pe lista de ședință, cererea formulată de petentul A. I. D., înregistrarea acestei cereri de către Serviciul Registratura și formarea dosarului penal de față cu nr._, în care acorda termen de judecată 19.05.2015, avand poziția 23 pe lista de ședință, cererea formulată de petentul M. G., înregistrarea acestei cereri de către Serviciul Registratura și formarea dosarului penal nr._/301/2015, în care acorda termen de judecată azi, 19.05.2015,avand poziția 24 pe lista de ședință.
Prin sentința penală nr. 450/20.05.2015 Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.06.2015 sub același număr unic de înregistrare.
Examinând actele dosarului, Instanța reține că petentul se afla in executarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicata prin sentința penală nr. 2647/15.10.2013 a Judecătoriei Medgidia.
Petentul a fost legal citat și a dat o declarație conform art.364 alin.4 C.pr.pen in care a solicitat ca judecata să se efectueze în lipsă.
Instanța mai constată că nici in cererea dedusă judecății și nici ulterior, contestatorul nu a indicat motivele pe care se întemeiază contestația la executare ci a indicat cu titlu generic doar dispozițiile art.598 C.pr.pen
Având în vedere pe de o parte ca prezenta contestație la executare este guvernată de principiul disponibilității, contestatorului revenindu-i obligația să indice motivele de fapt și de drept ale cererii, iar pe de altă parte ca până la ultimul termen de judecată contestatorul nu și-a îndeplinit aceasta obligație, Instanța constată că se afla în imposibilitatea analizării temeiniciei contestației .
Față de cele ce preced, va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul Arotariței I. D..
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen, va obliga contestatorul să plătească suma de 200 ron către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 Ron va fi achitat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul Arotariței I. D. (fiul lui D. R. și E., născut la data de 02.09.1986, CNP_, deținut în Penitenciarul Rahova).
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen, obligă contestatorul să plătească suma de 100 ron către stat cu titlu de cheltuieli judiciare. (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria Sectorului 3).
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 Ron va fi achitat din fondul Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi,07.07.2015
Președinte,Grefier,
Red. D.I.G./tehnored. A.C.C.
5 ex./25.07.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








