Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1600/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1600/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 13-08-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

Sentința penală nr. 1600

Ședința publică de la 13 august 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - A. I.

GREFIER - A. D.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. G..

Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe petentul D. V., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, aflat în stare de detenție, personal și asistat de apărător din oficiu L. G., care depune delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2015 la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, în cadrul căruia învederează instanței atașarea fișei privind situația juridică a petentului din baza de date informatizată a Administrației Naționale a Penitenciarelor, copia sentinței penale nr.426/2013 a Curții de Apel București Secția I Penală, caracterizarea petentului, precum și copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.535/2013 a Curții de Apel București Secția I Penală.

Instanța permite apărătorului din oficiu să ia legătura cu petentul.

Instanța constată că în sistemul informatizat ECRIS prezenta cerere a fost înregistrată din eroare având ca obiect cerere de liberare condiționată, din conținutul cererii petentului rezultând că acesta a formulat în realitate o contestație la executare prin care solicită deducerea a 540 de zile de liberare anticipată câștigate în Italia.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul petentului solicită admiterea contestației la executare, astfel cum a fost formulată.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca inadmisibilă a contestației la executare, întrucât acest beneficiu de liberare anticipată nu are echivalent în legislația română, existând și o decizie a Înaltei Curți de casație și Justiție în care se menționează că nu se poate deduce din pedeapsa aplicată a acestui beneficiu de liberare anticipată câștigată în străinătate.

Petentul, personal, solicită deducerea celor 540 de zile de liberare anticipată câștigate în Italia. Astfel, arată că în minuta nr.18 pronunțată în dosarul nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție se menționează că aceste zile de liberare anticipată nu se deduc din totalul pedepsei, ci din liberarea condiționată. În final, solicită ca aceste zile să fie recunoscute ca fiind zile câștigate ca urmare a muncii prestate.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.07.2015, sub nr._, petentul D. V. a formulat contestație la executare.

În motivarea contestației la executare petentul a arătat că în Italia a beneficiat de 540 de zile de liberare anticipată, perioadă ce dorește să fie recunoscută ca fiind zile câștigate ca urmare a muncii prestate.

În drept, nu a fost invocat niciun temei legal.

La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: fișa privind situația juridică a petentului din baza de date informatizată a Administrației Naționale a Penitenciarelor, copia sentinței penale nr.426/2013 a Curții de Apel București Secția I Penală, caracterizarea petentului, precum și copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.535/2013 a Curții de Apel București Secția I Penală.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Petentul D. V. se află în executarea pedepsei de 13 ani, 6 luni și 20 zile închisoare și 3200 euro amendă, aplicată prin sentința penală nr. 426/17.09.2013 a Curții de Apel București Secția I Penală, definitivă prin dec. pen. 3532/13.11.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția Penală, sentință prin care au fost recunoscute efectele sentinței penale nr.3093/06 Reg. Sent. pronunțată la data de 12.12.2006 de Tribunalul din Monza (definitivă la data de 22.02.2007); ale sentinței penale nr.3887/08 RG trib. pronunțată la data de 19.11.2008 de Tribunalul din Milano; ale sentinței penale nr.3063/09 pronunțată la data de 12.10.2009 de Curtea de Apel din Milano; ale sentinței penale nr.3667 pronunțată la data de 03.10.2011 de Curtea de Apel din Milano (definitivă la data de 07.06.2012) - Republica Italiană, prin care numitul D. V. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 13 ani, 6 luni și 20 zile închisoare, cum și la 3.200 euro amendă.

Prin aceeași sentință s-a dispus transferarea condamnatului D. V., în vederea continuării executării pedepsei principale de 13 ani, 6 luni și 20 zile închisoare, precum și a amenzii de 3.200 euro, în echivalentul în lei la data executării, într-un penitenciar din România, precum și a pedepsei accesorii prevăzută de art.71 Cod penal rap. la art.64 alin.1 lit. a teza a II a, b și e Cod penal și a pedepsei complementare prevăzută de art.65 rap. la art.64 alin.1 lit. a teza a II a, b și e Cod penal, pe o durată de 10 ani, cu respectarea felului și duratei pedepsei aplicate de statul de condamnare.

S-a constatat că prin Ordonanțele Oficiului de Supraveghere din Milano, din datele de 23.06._, 07.11.2011, 04.04.2012 și 11.05.2012, persoana condamnată a beneficiat de 405 zile de eliberare anticipată, astfel că s-a constatat că executarea pedepsei a început la data de 21.04.2007 și se consideră executată la data de 02.10.2019.

S-a dedus din pedeapsă perioada executată, de la data de 21.04.2007 până la zi.

Potrivit deciziei nr. 15/2015 a Înaltei de Curți de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, publicată în Monitorul Oficial aprtea I nr. 455 din_, după transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.

De asemenea din considerentele deciziei mai sus menționate rezultă zilele de liberare anticipată pot fi avute în vedere la examinarea cererii de liberare anticipată,în ceea ce privește conduita persoanei condamnate și eforturile sale de reintegrare, însă nu pot conduce la reducerea termenului pentru examinarea situației petentului cu numărul de zile de liberare anticipată.

Acest lucru se datorează, în opinia instanței, faptului că nu se poate stabili câte zile și câte ore a muncit persoana condamnată, precum și condițiile de muncă în care acesta a prestat munca pentru a le putea echivala potrivit art. 96 din Legea nr. 254/2013.

În consecință, instanța va respinge ca inadmisibilă contestația la executare formulată de petentul condamnat D. V..

În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 300 de lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 de lei rămâne în sarcina statului și urmează a se avansa din fondurile MJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca inadmisibilă contestația la executare formulată de petentul condamnat D. V. (fiul lui N. și Anișoara, ns. la data de 11.09.1987, CNP_, deținut în Penitenciarul Rahova).

În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă contestatorul la plata sumei de 300 de lei cheltuieli judiciare către stat (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3 București). Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 de lei rămâne în sarcina statului și urmează a se avansa din fondurile MJ.

Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 13.08.2015.

Președinte,Grefier,

A. I. A. D.

Red. A.I./tehnored.A.D.

6 ex./16.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1600/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI