Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 2602/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2602/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 16-12-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 2602

Ședința publică de la 16 decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P.

GREFIER: G. V.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. G..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul P. F. și pe intimatul P. R., având ca obiect plângere conform art. 39 din Legea 254/2013 – încheierea nr. 593/2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru petentul lipsă, avocat V. P., în substituirea apărătorului desemnat din oficiu A. E., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie la dosar, lipsă fiind și intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-a depus declarația petentului prin care a arătat că nu dorește să fie prezentat la instanță întemeiată pe disp. art. 364 al. 4 C.p.p, precum și dosarul nr. 630/2015 al Penitenciarului R., după care:

Instanța, din oficiu invocă excepția inadmisibilității cererii.

Apărătorul petentului solicită admiterea excepției și respingerea cererii ca inadmisibilă.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției invocată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin contestația formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, la data de 22.09.2015, sub nr._, contestatorul P. F. a înțeles să conteste încheierea nr. 593/2015, pronunțată în dosarul nr.630/2015 de către judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului R..

În fapt, contestația nu a fost motivată.

Prin adresa nr. I/_/2015 a Penitenciarului R., ca urmare a solicitării instanței, a fost înaintată încheierea nr. 593/2015 pronunțată de judecătorul delegat și copia sentinței penale nr. 1903/2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr.630/2015 al judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului R..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin raportul nr.1629 din 25.05.2015, Comisia privind executarea pedepselor din cadrul Penitenciarului R. a menținut regimul de executare a pedepsei închisorii de 10 ani, aplicată prin s. pen. nr.609/2014 a Judecătoriei sectorului 1 București în regimul închis de executare.

La data de 03.06.2015, petentul a formulat plângere împotriva acestei măsuri, care a fost respinsă de către judecătorul delegat, iar contestația formulată de petent împotriva încheierii anterior menționată a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentința penală nr. 1903/29.09.2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București. Conform disp. art. 40 din Legea nr.254/2013, următoarea analiză a regimului de executare a pedepsei va avea loc la data de 24.05.2016.

La data de 03.06.2015, petentul a formulat prezenta cerere, care a fost respinsă de către judecătorul delegat prin încheierea nr. 593/2015.

Instanța constată că încheierea susmenționată este legală și temeinică, întrucât termenul stabilit pentru o nouă analiză nu s-a împlinit și declasificarea se poate dispune numai de către comisia din cadrul penitenciarului și nu de către judecătorul delegat.

În consecință, existând două impedimente în ceea ce privește analizarea prezentei plângeri, respectiv neîmplinirea termenului de reanalizare și faptul că acesta nu poate fi adresată direct judecătorului delegat, în baza art. 40 din Legea nr. 254/2013, instanța va respinge ca inadmisibilă contestația formulată de contestatorul P. F., împotriva încheierii nr. 593/2015 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de liberate la P. R., în contradictoriu cu P. R..

În baza art.275 alin.2 C.p.p., va obliga contestatorul la plata sumei de 150 Ron, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 lei va fi suportat din fondurile M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția inadmisibilității.

În baza art. 40 din Legea nr. 254/2013, respinge ca inadmisibilă contestația formulată de contestatorul P. F. (fiul lui M. și al lui O., născut la 21 iunie 1981, CNP:_, în prezent deținut în P. București R.) împotriva încheierii nr.593/2015 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de liberate la P. R., în contradictoriu cu P. R..

În baza art.275 alin.2 C.p.p., obligă contestatorul la plata sumei de 150 Ron, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3).

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 lei va fi avansat din fondurile M.J.

Definitiva.

Pronunțată în ședința de la 16.12.2015.

Președinte, Grefier,

M. P. G. V.

Red. M.P.

Tehnored. GV

5ex/30.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 2602/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI