Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat. Sentința nr. 1443/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1443/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 03-12-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 1443/2015
Ședința publică din data de 03.12.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: I. P.
GREFIER: D. G.
Din partea Ministerului Public a participat procuror R. Ș. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu-M..
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe petentul condamnat H. G., având ca obiect contestație împotriva hotărârii judecătorului delegat.
În lipsa părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea ședinței din data de 27.11.2015, prin care s-a stabilit pronunțarea pentru data de 02.11.2015, iar mai apoi pentru data de astăzi, pentru când:
INSTANȚA,
Prin sesizarea înregistrată la Judecătoria Tg. M. la data de 11.11.2015, deținutul H. G. deținut în P. Târgu M. a formulat contestație împotriva încheierii nr. 169/30.10.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului Târgu M. în dosarul cu nr. 199/21.10.2015.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Târgu M. sub nr._ .
Deținutul nu a motivat în fapt și în drept cererea sa, ci a solicitat prezența în fața instanței de judecată pentru a prezenta motivele contestației.
Prin încheierea nr. 169/30.10.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului Târgu M. în dosarul cu nr. 199/21.10.2015 s-a respins cererea condamnatului, în sensul că s-a constatat că cererea acestuia de a presta muncă în cadrul penitenciarului, precum și dreptul de a primi bunuri, nu este întemeiată. S-a considerat că deținutul nu mai muncește întrucât societatea care asigura materiile prime nu mai are activitate, iar capătul de cerere cu referire la dreptul de a primi bunuri este tardiv întrucât privește perioada lunilor august-septembrie 2015.
La termenul de judecată din data de 20.11.2015, condamnatul a formulat o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă. La data de 02.12.2015 deținutul a trimis la dosar prin administrația Penitenciarului Târgu M. o cerere prin care arată că își retrage cerere. Întrucât, chiar dacă această cerere a fost formulată după data închiderii dezbaterilor, având în vedere faptul că deținutul a solicitat judecarea în lipsă, iar procurorul a arătat că nu participă, instanța consideră că poate lua act de manifestarea de voință, reluarea dezbaterilor fiind superfluă, de vreme ce oricum cerere nu are în dezbaterea cui să fie pusă.
Ca urmare a acestui fapt, instanța va lua act de cele arătate de către condamnat și va constata contestația retrasă, fără a mai proceda la analiza temeiniciei cererii condamnatului.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare vor fi suportate de către de contestator.
PENTRU TOATE ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 56 alin 6 lit. c) și art. 39 din Legea nr. 254/2013 ia act de retragerea contestației formulată de deținutul H. G., fiul lui C. și M., născut la data de 22.05.1981 în Suceava, oraș Suceava, domiciliat în Suceava, .. 92, ., apt.6, et. 2, CNP_, în prezent deținut în P. Târgu M..
Cheltuielile judiciare în cuantum de 50 lei vor fi suportate de contestator.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.12.2015.
Președinte Grefier
I. P. D. G.
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 95/2015. Judecătoria... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 1516/2015.... → |
|---|








