Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 1289/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1289/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 06-11-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 1289
Ședința publică din 06 noiembrie 2015
PREȘEDINTE: D. D.- P.
GREFIER: V. G.
Pe rol se afla judecarea cauzei penale privind pe inculpatul O. E., trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev de art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. p.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din 08.10.2015, prin care s-a stabilit termen de pronunțare la 23.10.2015, când pronunțarea a fost amânată pentru data de azi, 06.11.2015, încheieri ce fac parte integrantă din prezența.
INSTANȚA
I. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Targu-M. din data de 24.06.2015, emis în dosarul nr. 1888/P/2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului O. E., sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev de art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. p., constând în aceea că, în data de 24.03.2015, între orele 14:10-14:20, aflându-se în stația aflată în apropierea magazinului Dărâna de pe bld. 1848 și observând că persoana vătămata H. I., după ce a vorbit la telefonul mobil l-a băgat în buzunarul de la haină, a urmărit-o pe această urcându-se într-un autobuz de linia nr. 5 din Tirgu-M. sosit în stație, după care i-a sustras pe traseu din buzunar telefonul mobil, marca Samsung model Galaxy Coral, estimat la suma de 565 lei.
În faza de urmărire penală probele au fost administrate prin următoarele mijloace: declarații de suspect și inculpat, declarația persoanei vătămate H. I., declarațiile martorilor M. S. A., M. C., R. D. I., procesele-verbale de constatare a presupusei infracțiuni flagrante și de control corporal din aceeași dată.
Judecătorul de camera preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul Parchetului emis în dosarul de urmărire penală privind pe inculpați, a constatat legalitatea administrării probelor, fără a exclude vreuna, ca și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
În faza de judecată, probele au fost administrate prin intermediul următoarelor mijloace: declarații de inculpat și declarații de persoana vătămată.
II. Analizând probele administrate din perspectiva conținutului constitutiv al infracțiunii sub aspectul căreia a fost sesizată, instanță reține următoarele:
În fapt, din punct de vedere al laturii obiective în data de 24.03.2015, între orele 14:10-14:20, aflându-se în stația aflată în apropierea magazinului Dărâna de pe bld. 1848 și observând că persoana vătămata H. I., după ce a vorbit la telefonul mobil l-a băgat în buzunarul de la haină, inculpatului O. E. a urmărit-o pe această urcându-se într-un autobuz de linia nr. 5 din Tirgu-M. sosit în stație, după care i-a sustras din buzunar telefonul mobil marca Samsung model Galaxy Coral, estimat la suma de 565 lei și a coborât, autobuzul fiind oprit imediat la cererea persoanei vătămate, care a coborât în stație și l-a prins în flagrant pe inculpatul care rămăsese acolo și ascunsese telefonul în chiloți, inițial cu ajutorul persoanelor din stație și apoi al polițistului local R. D. I., sosit ulterior.
Din punct de vedere al laturii subiective, instanță deduce din circumstanțele reale ale săvârșirii, ca fapta a fost comisă de inculpat cu intenție, prevăzând și urmărind rezultatul acesteia, în scopul însușirii pe nedrept a bunului sustras.
Pentru a reține starea de fapt obiectivă și subiectivă mai sus menționată, instanță s-a întemeiat pe declarațiile de inculpat, îndepărtând parțial pe de cele date în instanță, privind faptul că nu s-a urcat în autobuz, ci a rămas în stație, unde văzând că persoanei vătămate i-a căzut telefonul l-a luat și l-a ascuns în chiloți, deoarece se întorsese persoana vătămată, care oprise autobuzul și îi cerea restituirea.
Astfel, după ce inițial la fața locului inculpatul relatase varianta găsirii telefonului pe jos, după cum rezultă din declarațiile martorilor M. S. A., M. C., R. D. I., polițiști locali sosiți pe rând la fața locului, ulterior, în calitate de suspect și inculpat în faza de urmărire penală a relatat varianta reținută în Rechizitoriu, respectiv că a urmărit-o pe persoana vătămată, s-a urcat după aceasta, i-a sustras telefonul, după care a coborât
Apoi în instanță a revenit la varianta inițială.
De asemenea, din declarațiile martorilor M. S. A., M. C., care sosiseră la apelul telefonic al colegului lor, rezultă că oamenii din stație i-au relatat că l-au văzut pe inculpat urcând în autobuz și coborând
Deasemenea, s-a întemeiat pe declarațiile persoanei vătămate și ale martorului R. D. I. privind găsirea telefonului asupra inculpatului, care a sunat aflându-se ascuns în chiloții inculpatului și restituit persoanei vătămate, aspecte necontestate nici de inculpat
În drept, fapta inculpatului din data de 24.03.2015, când, aflându-se într-un mijloc de transport în comun, a sustras din posesia persoanei vătămate un telefon mobil, în scopul însușirii pe nedrept, întrunește atât pe latura obiectivă cât și pe latura subiectivă, elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev de art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. a Cod penal.
În privința individualizării pedepsei principale, sunt aplicabile criteriile prev de art. 74 Cod penal.
Din perspectiva art. 74 Cod penal, gravitatea faptei și periculozitatea inculpatului rezulta în principiu în funcție de: împrejurările săvârșirii – pe timp de zi, cu premeditare, urmărind persoana vatamnata și într-un mijloc de tarnsport în comun; modul de săvârșire, utilizând abilități specifice; rezultatul produs, prejudicierea pentru scurt timp a persoanei vătămate; mobilul, starea materială proastă, scopul, atingerea acestuia pe cai nelegale; inculpatul a recunoscut nuanțat săvârșirea faptei, este adult în vârstă de 31 de ani, fără studii, fără profesie, fără ocupație, cu antecedente penale.
În raport de cele antementionate, apreciază ca pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infratiunii de furt calificat, corespunde exigentelor legii penal.
În același sens, pedeapsa rezultantă corespunzătoare stării de recidiva va fi de 1 an, 3 luni și 296 zile închisoare, în urma revocării obligatorii a liberării condiționate a inculpatului din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 872/2014 a Judecătoriei Tirgu-M., cu rest neexecutat de 296 zile închisoare, în temeiul art. 104 alin.2 Cod penal.
În privința individualizării soluției procesuale, întrucât instanță a stabilit pe bază de probe că faptele în urma săvârșirii cărora inculpatul a fost trimis în judecată în prezența cauza exista dincolo de orice dubiu, constituie infracțiunea reținută, care a fost săvârșite de inculpat, se impune aplicarea uneia dintre soluțiile procesuale prevăzute de art. 396 alin. 1-4 Cod de procedura penală, pentru pedepsele simple și rezultante.
Ținând cont de individualizarea executării deja făcută, soluția procesuală nu poate fi decât condamnarea, prev de art. 396 alin. 1,2 Cod de procedura penală, cu executare efectivă a pedepselor principale.
În privința pedepselor complementare aplicabile, în raport cu gravitatea faptei, împrejurărilor cauzei și persoana inculpatului, este necesară suplimentarea represiunii cu interdicția exercițiului drepturilor prev de art. 66 alin.1 lit. a, b Cod penal, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare.
Având în vedere pedeapsa complementară a interdicției exercițiului drepturilor prev de art. 66 alin.1 lit.a,b Cod penal pe o perioadă de 4 ani, suplimentară pedepsei principale cumulate, respectiv restul 296 zile închisoare, se pune problema stabilirii rezultantei pedepselor complementare, în condițiile art. 45 alin.3 lit.b Cod penal, prin adăugarea părții neexecutate din pedeapsa complementară anterioară, celei aplicate
Deoarece la momentul săvârșirii pedeapsa complementară anterioară nu fusese executată în nicio parte, pedepsele fiind de aceaesi natura și conținut, ar rezulta o durată de 7 ani, pentru interdicția exercițiului drepturilor prev de art. 66 alin.1 lit.a,b Cod penal
Or prevederile de la contopire nu pot încălca limitele generale prevăzute de lege în cazul duratei pedepselor accesorii, simple sau rezultante, de 5 ani.
În consecință, pedeapsa complementare rezultanta va fi a interdicției exercițiului drepturilor inculpatului prev de art. 66 alin.1 lit.a,b Cod penal pe o perioadă de 5 ani.
În raport de individualizarea soluției procesuale, pedepsele complementare se vor executa, după executarea, considerarea că executată, sau imposibilitatea executării pedepselor cărora le suplimentează sancțiunea, simple sau rezultante.
În cazul pedepsei complementare, se va executa pe durata de 3 ani, în raport cu pedeapsa principală de 1 an și 3 luni închisoare, dacă aceasta din urmă nu va fi grațiata sau amnistiata.
În cazul pedepsei complementare rezultante, se va executa pe durata de 5 ani, în raport cu pedeapsa principală rezultanta de 1 an, 3 luni și 296 zile închisoare – dacă niciunul dintre componente nu vor fi grațiate sau amnistiate.
În privința pedepsei accesorii, aceasta decurge din executarea pedepsei principale închisorii, consta în interzicerea exercițiului acelorași drepturi interzise ca pedepse complementare, potrivit art. 65 alin.1 Cod penal.
Având în vedere pedeapsa principală cumulata, se impune aplicarea aceleiași pedepse și cu titlul de pedeapsa accesorie rezultantă, raportul de accesorietate fiind în raport cu rezultanta principală, în temeiul art. 45 alin.5 Cod penal.
Pedepsele accesorii se vor executa din momentul rămânerii definitive a pedepselor principale de 1 an și 3 luni închisoare și respectiv de 1 an, 3 luni și 296 zile închisoare, până când acestea au fost executate sau considerate ca executate – pe durata executării pedepselor principale din care decurg, simple sau rezultante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 396 alin. 1, 2 Cod de procedura penală, raportat la art. 228 alin.1 Cod penal, raportat la art. 229 alin.1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal, condamna pe inculpatul O. E., fiul lui natural și M., născut la 11.04.1994 în O.-S., jud. Harghita, CNP_, cu antecedente penale, domiciliat în Tirgu-M., ., jud. M., deținut în Penitenciarul Tirgu- M., la pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În temeiul art. 104 alin.2 Cod penal, revoca liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 872/2014 a Judecătoriei Tirgu-M. și dispune executarea restului neexecutat de 296 zile închisoare
În temeiul art. 43 alin.1 Cod penal, adauga la pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare restul neexecutat de 296 zile închisoare și aplică inculpatului pedeapsa principală rezultanta de 1 an, 3 luni și 296 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidiva poscondamnatorie, pe care o va executa cu privare de libertate.
În temeiul art. 66 alin.1 lit. a, b Cod penal, interzice inculpatului exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale de 1 an și 3 luni închisoare, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării, sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, cu titlul de pedeapsa complementară acesteia.
În temeiul art. 45 alin.3 lit.b Cod penal, adauga la pedeapsă complementară a interdicției exercițiului drepturilor inculpatului prev de art. 66 alin.1 lit.a,b Cod penal pe o perioadă de 3 ani, partea neexecutată din pedeapsa complementară anterioară aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 872/2014 a Judecătoriei Tirgu-M., respectiv interdicția exercițiului drepturilor prev de art. 66 alin.1 lit.a,b Cod penal pe o perioadă de 4 ani și interzice inculpatului exercițiului drepturilor prev de art. 66 alin.1 lit.a,b Cod penal pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale rezultante de 1 an, 3 luni și 296 zile închisoare, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării, sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, cu titlul de pedeapsa complementară rezultanta.
În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului exercițiul acelorași drepturi a căror exercitare i-a fost interzisă ca pedeapsa complementară, respectiv cele prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b Cod penal de la data rămânerii definitive, până la executarea sau considerarea că executată a pedepsei principale de 1 an și 3 luni închisoare, cu titlul de pedeapsa accesorie acesteia.
În temeiul art. 46 alin.5 Cod penal, cu trimitere la art. 45 alin.3 lit.b Cod penal, adauga la pedeapsă accesorie a interdicției exercițiului drepturilor inculpatului prev de art. 66 alin.1 lit.a,b Cod penal, partea neexecutată din pedeapsa accesorie anterioară aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 872/2014 a Judecătoriei Tirgu-M., respectiv interdicția exercițiului drepturilor prev de art. 66 alin.1 lit.a,b Cod penal și interzice inculpatului exercițiului drepturilor prev de art. 66 alin.1 lit.a,b Cod penal, de la data rămânerii definitive, până la executarea sau considerarea că executată a pedepsei principale rezultante de 1 an, 3 luni și 296 zile închisoare, cu titlul de pedeapsa accesorie rezultanta.
În temeiul art. 274 alin.1 Cod de procedura penală, obliga inculpatul la plata sumei totale de 160 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 100 lei sunt aferenți fazei de urmărire penală.
Onorariul avocatului din oficiu, în suma de 520 lei, rămâne în sarcina statului și urmează a se avansa din fondurile Ministerului de Justiție, către Baroul M..
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 06.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. D.-P. V. G.
red/tehnored. D.D.P.
5 ex/19.01.2016
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 324/2015.... | Tâlhărie. Art.233 NCP. Sentința nr. 1283/2015. Judecătoria... → |
|---|








