Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 708/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 708/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 10-07-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
Secția penală
DOSAR NR._
SENTINȚA Nr.708
Ședința publică din data de 10 iulie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. F. D.
GREFIER: B.-M. I.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. D.
de la P. de pe lângă Judecătoria Târgu M.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul R. L., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. de art.228 alin 1- art.229 alin.2 lit.b din Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 06 iulie 2015, cuvântul participanților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța a stabilit termen în vederea deliberării și pronunțării hotărârii pentru astăzi:
INSTANȚA,
Asupra cauzei penale de față;
Prin rechizitoriul din 28 ianuarie 2015, dat în dosarul nr.4506/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu M., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R. L., fiul lui C. și I., născut la data de 23.07.1988, în Târgu M., jud. M., cu domiciliul în com. Râciu ., nr. 152, f.f.l. orașul Ungheni, . B, jud. M. CNP_, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin 1- art. 229 alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal.
În fapt, s-a reținut că, la data de 05.07.2014, în jurul orei 20:30, inculpatul R. L. a pătruns pe poartă în curtea casei de pe ./B, Târgu M. și a sustras un telefon mobil marca Samsung Galaxy Note II, lăsat pe o masă de pe terasă, în timp ce inculpata M. A. F. îl aștepta afară, asigurându-se să nu fie văzut.
Analizând actele și lucrările dosarului se constată ca fiind temeinic dovedită următoarea situație de fapt:
La data de 05.07.2014, în jurul orei 20:30, inculpatul R. L., se deplasa pe . M. spre ., fiind însoțit de concubina sa, numita M. A. F., care avea în brațe copilul lor minor. La un moment dat, inculpatul R. L. a observat că poarta de la imobilul cu nr. 38/B era descuiată, astfel că a pătruns în curtea casei, timp în care M. A. F. aștepta în fața porții, asigurându-se ca R. L. să nu fie văzut de alte persoane. Inculpatul R. L. a sustras un telefon mobil marca Samsung Galaxy Note II, lăsat pe o masă de pe terasă, care aparținea persoanei vătămate B. L. B. și valora 1500 lei.
Auzind un zgomot în curte, martorul M. V.-V., care se afla la domiciliu, s-a uitat pe geam și l-a văzut pe inculpat luând un obiect de pe masa situată pe terasă. Martorul a încercat să-l prindă pe inculpat însă acesta a reușit să fugă, reținând-o doar pe numita M. A. F., ce avea copilul în brațe.
Instanța va reține această situație de fapt și vinovăția inculpatului în temeiul următoarelor mijloace de probă:procesul-verbal de constatare (f.12), declarația persoanei vătămate B. L. B. (f.13), declarațiile inculpatului R. L. (f.15-16, 19-20), declarațiile inculpatei M. A. F. (f.22, 24-25), declarația martorului M. V.-V. (f.26-28), procesul-verbal de recunoaștere după planșa foto (f.29-32).
Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul R. L. a recunoscut că, la data de 05 iulie 2014, în jurul orelor 20.00, se afla împreună cu numita M. A. F. în mun.Târgu M., pe . imobilului cu numărul 38/B, când a văzut că ușa de la portița imobilului era descuiată, astfel că a intrat în curte și, de pe o masă aflată pe terasă, a luat un telefon mobil marca Samsung Galaxy Note II, timp în care M. A. F. stătea la poartă, în stradă și supraveghea zona pentru a nu fi văzut.
Inculpatul a mai declarat că se afla încă în curte după ce a sustras telefonul, când a ieșit din casă o persoană de sex masculin, care a strigat „ce cauți la mine în curte”, după care el a fugit, ieșind din curte și îndreptându-se spre un deal, fiind urmat de bărbatul respectiv, care nu a reușit să-l prindă.
Inculpatul a precizat că, în ziua respectivă, la scurt timp s-a deplasat în ., unde a vândut telefonul sustras unui țigan, care era cu o căruță cu cort, contra sumei de 80 lei, pe care a cheltuit-o împreună cu concubina sa, pe mâncare și pampers pentru copil.
Martorul M. V.-V., audiat în cauză, a arătat că în ziua de 05 iulie 2014, în jurul orei 20.30, se afla la domiciliul situat în mun.Târgu M., ., când a auzit un zgomot în curte și lătratul câinilor. Uitându-se pe ușa bucătăriei, a observat un tânăr luând un bun de pe masa din curte, moment în care a ieșit din locuință, însă nu a reușit să prindă acea persoană.
La data de 07 iulie 2014, martorul l-a recunoscut din planșa fotografică pe inculpatul R. L. ca fiind persoana care, la data de 05 iulie 2014, a pătruns în curtea locuinței sale și a sustras telefonul persoanei vătămate.
În fața instanței, inculpatul a lipsit nejustificat de la judecată, deși a fost legal citat de la adresa de domiciliu. Acesta a fost însă prezent în fața judecătorului de cameră preliminară, când a arătat că a discutat cu persoana vătămată în vederea împăcării.
Astfel, instanța constată că probatoriul administrat dovedește dincolo de orice îndoială rezonabilă cã fapta reținută în sarcina inculpatului există, constituie infracțiune și a fost sãvârșită cu vinovăție de aceasta, motiv pentru care va dispune condamnarea inculpatului R. L..
În drept, fapta inculpatului R. L. care, la data de 05.07.2014, în jurul orei 20:30, a pătruns pe poartă în curtea casei de pe ./B, Târgu M. și a sustras un telefon mobil marca Samsung Galaxy Note II, lăsat pe o masă de pe terasă, în timp ce inculpata M. A. F. îl aștepta afară, asigurându-se să nu fie văzut, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art.228 alin.1, art.229 alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal.
Elementul material al infracțiunii de furt calificat îl reprezintă acțiunea inculpatului R. L. de a sustrage bunul mobil aparținând persoanei vătămate B. L. B., fără consimțământul acesteia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, executare care și-a produs efectul prin aproprierea de către inculpat a telefonului mobil sustras. Urmarea imediată a infracțiunii constă în diminuarea efectivă a patrimoniului victimei. Legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată rezultă în mod clar din materialul probator administrat în cauză, așa cum s-a arătat.
Sub raportul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă întrucât a voit sustragerea bunului, dându-și seama de caracterul nejustificat al acțiunii sale și de faptul că prin aceasta se produce o pagubă în patrimoniul persoanei vătămate, rezultat pe care l-a urmărit.
La stabilirea pedepsei, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, referitor la împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, instanța reține că inculpatul a comis fapta în cursul serii, prin pătrunderea fără drept în curtea imobilului situat pe ./B din mun.Târgu M., pe poarta de acces. Mai mult, acesta a sustras telefonul mobil lăsat pe o masă de pe terasă, fără a se preocupa că ar fi putut fi surprins cu ușurință de persoanele aflate la domiciliu și a părăsit locul faptei în fugă atunci când a fost observat de martorul M. V.-V..
Referitor la natura și gravitatea rezultatului produs, respectiv la consecințele infracțiunii, instanța are în vedere faptul că paguba materială cauzată persoanei vătămate constă în valoarea telefonului mobil sustras, nerecuperat în prezent.
Inculpatul R. L. are vârsta de 26 de ani, nu are studii, nu are loc de muncă, nu este căsătorit, are un copil minor, iar din analiza fișei sale de cazier judiciar rezultă că are antecedente penale, fiind condamnat de nenumărate ori pentru infracțiuni contra patrimoniului, iar prezenta faptă a fost comisă în stare de recidivă postexecutorie.
Astfel, instanța constată că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, prin sentința penală nr.510 din 17 mai 2012 a Judecătoriei Târgu M., definitivă prin decizia penală nr.616/R din 11 octombrie 2012 a Curții de Apel Târgu M., pentru săvârșirea în concurs real, în noaptea de 26 februarie 2012, a infracțiunilor de violare de domiciliu, prev. de art.192 alin.1, 2 Cod penal și furt calificat, prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.g și i Cod penal, ambele cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b Cod penal, art.3201 alin.7 Cod procedură penală, art.74 alin.1 lit.c Cod penal și art.80 alin.1 și 2 Cod penal; inculpatul a început executarea pedepsei la data de 26 februarie 2012 și a fost liberat condiționat la data de 02 octombrie 2013, având un rest neexecutat de 146 zile închisoare (pedeapsa luând sfârșit la 25 februarie 2014). Având în vedere că, până la data comiterii faptei ce face obiectul prezentei cauze, nu s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească pentru condamnarea anterioară, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de furt calificat este mai mare de 1 an închisoare, instanța reține incidența dispozițiilor art.41 Cod penal, referitoare la starea de recidivă.
Așa fiind, instanța urmează să îl condamne pe inculpatul R. L. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare, cu executare în regim de detenție, apreciind că pedeapsa aplicată este echilibrată și că răspunde în concret principiului proporționalității și nevoilor reeducării.
În ce privește latura civilă a cauzei, instanța reține că persoana vătămată B. L. B. a solicitat obligarea inculpatului R. L. la plata sumei de 1.500 lei, reprezentând contravaloarea telefonului mobil sustras și nerestituit.
Potrivit dispozițiilor art. 1349 alin. 1 cod civil ”orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”, iar conform art.1357 Cod civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoara culpă”.
Din prevederile legale menționate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: a) existența unui prejudiciu; b) existența unei fapte ilicite; c) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; d) existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
În ce privește existența unei fapte ilicite a inculpatului R. L., instanța constată că aceasta este reprezentată de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, astfel cum a fost reținută pe baza probelor administrate.
Instanța constată că prejudiciul material suportat de partea civilă B. L. B. a constat în contravaloarea bunului mobil sustras de inculpat și nerecuperat de persoana vătămată.
În concret, soluționarea acțiunii civile în cadrul unui procesul penal comportă unele elemente de specificitate. Astfel, atunci când fapta inculpatului este dovedită dincolo de orice dubiu rezonabil, instanța este obligată să se pronunțe cu privire la despăgubirile la care este îndreptățită partea civilă, chiar în lipsa unor elemente foarte exacte cu privire la cuantificarea acelui prejudiciu.
Astfel, legat de cuantumul pretențiilor formulate de partea civilă, respectiv 1500 lei, instanța reține că inculpatul nu a contestat în cursul urmăririi penale existența prejudiciului, iar evaluarea făcută de persoana vătămată apare ca rezonabilă raportat la natura bunului sustras.
Privitor la condiția ca fapta ilicită să fie săvârșită cu vinovăție, instanța reține că, potrivit art. 1357 alin. 2 Cod civil, autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă. În speță, astfel cum s-a reținut în cadrul analizei laturii penale, inculpatul a comis infracțiunea cu intenție directă, condiția impusă de textul de lege menționat mai sus fiind îndeplinită.
Având în vedere considerentele expuse, instanța constată că în cauza de față sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența faptei ilicite, a prejudiciului cert și nereparat încă, a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și a vinovăției inculpatului, ca atitudine psihică față de faptă și urmările acesteia, motiv pentru care va da eficiență dispozițiilor art.1349 și art.1357 Cod civil, care impun repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită.
Față de cele arătate, în baza art.397 Cod procedură penală, raportat la art.19, art.25 alin.1 Cod procedură penală, instanța va admite acțiunea civilă exercitată de B. L. B. și, în consecință, îl va obliga pe inculpatul R. L. să plătească părții civile suma de 1.500 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material.
În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul R. L. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 600 lei.
În temeiul art. 272 Cod procedură penală, suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru faza judecății (av.L. C. – del. nr.393/2015), va fi acoperită din bugetul Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.396 alin.2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul R. L., porecla „Pitularu”, fiul lui C. și I., născut la data de 23 iulie 1988 în mun.Târgu M., jud.M., cu domiciliul în com.Râciu, ., nr.152, jud.M., CNP_, cetățean român, stagiul militar nesatisfăcut, fără studii, fără ocupație, fără loc de muncă, starea civilă necăsătorit, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.228 alin.1, art.229 alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal.
În baza art.397 Cod procedură penală, raportat la art.19, art.25 alin.1 Cod procedură penală, art.1349 și art.1357 Cod civil, admite acțiunea civilă exercitată de B. L. B., fiica lui F. și L., născută la data de 28 martie 1990 în mun.Târgu M., jud.M., domiciliată în mun.Târgu M., ., . și, în consecință, obligă inculpatul R. L. să plătească părții civile suma de 1.500 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material.
În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul R. L. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 600 lei.
În temeiul art. 272 Cod procedură penală, suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru faza judecății (av.L. C. – del. nr.393/2015), va fi acoperită din bugetul Ministerului Justiției.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 iulie 2015.
Președinte, Grefier,
Red.C.F.D.
Dact.C.F.D.
5 ex./07.08.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 627/2015.... | Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... → |
|---|








