Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Sentința nr. 122/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 122/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 16-02-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 122
Ședința publică din 16 februarie 2014
P.: D. D.- P.
GREFIER: V. G.
Pe rol se afla judecarea cauzei penale privind pe inculpatul J. R., trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, prev de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1lit.a, g, i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal din 1969.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din 11.12.2014, prin care s-a stabilit termen de pronuntare la 18.12.2014, ulterior pronuntarea fiind amanata succesiv la 30.12.2014, 08.01.2015, 21.01.2015, 30.01.2015, 04.02.2015, 05.02.2015, 09.02.2015, cand pronuntarea a fost amanata pentru data de azi, 16.02.2015, incheieri ce fac parte integranta din prezenta.
INSTANȚA
I. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecatoria Targu-M. din data de 07.08.2013, emis in dosarul nr. 7421/P/2010 si inregistrat pe rolul acestei instante sub nr._, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatilor J. R. si B. F., sub aspectul savarsirii in coautorat a infractiunii de furt calificat, prev de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1lit.a, g, i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal din 1969, constand in aceea ca, in baza unei intelegeri prealabile, au patruns in 3 ocazii diferite, prin escaladare si efractie, in 3 case de vacanta de pe raza com Acatari, ., de unde au sustras diferite bunuri, in scopul insusirii pe nedrept, astfel: in data de 07.10.2010, in jurul orelor 23,00, in imobilul cu nr. 53 apartinand persoanei vatamate M. L. Dezideriu, de unde au sustras o cositoare electrica marca Bosch verde si un motofierastrau marca Husqvarna portocaliu apartinand acestuia; in data de 10.10.2010, in jurul orelor 22,00, in imobilul cu nr. 93 apartinand persoanei vatamate M. V., de unde au sustras o roaba metalica cu roata pneumatica si un sul de sarma; in data de 10.10.2010, in jurul orelor 23,00, in imobilul cu nr. 29 apartinand persoanei vatamate O. C., de unde au sustras o soba de gatit din fier.
In faza de urmarire penala, probele au fost administrate prin intermediul urmatoarelor mijloace: procesele-verbale de constatare a actelor premergatoare din 13.01.2011, 14.01.2011 si 14.01.2011, respectiv procesele verbale de cercetare la fata locului celor 3 acte materiale din 10.10.2010, 11.10.2010 si 12.10.2010, insotite de fotografii judiciare, declaratiile faptuitorilor, declaratiile persoanelor vatamate si ale numitilor P. F. J. si F. J. si dovezile de ridicare predare bunuri reclamate ca sustrase.
De asemenea, au fost administrate prin declaratiile de invinuiti, declaratiile de martor ale persoanelor vatamate si declaratiile martorilor P. F. J. si F. J..
Anterior intrarii in vigoare a Codului de procedura penala, inculpatul J. R. a solicitat aplicarea procedurii simplificate de judecata, motiv pentru care cauza s-a disjuns in privinta coinculpatului B. F., formandu-se dosarulnr._ al acestei instante.
Prin incheierea de sedinta din 13._, cauza a fost trimisa judecatorului de camera preliminara.
Prin incheierea judecatorului de camera preliminara din 06.06.2014 s-a constatat legalitatea sesizarii instanței cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecatoria Targu-M., emis in dosarul de urmarire penala privind pe inculpat si s-a dispus începerea judecatii, fara a fi inlaturata vreo proba.
In faza de judecata, inculpatul a fost audiat si a solicitat sa fie judecat numai in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, instanta continuand cercetarea judecatoreasca pe calea speciala prevazuta in cazul recunosterii invinuirii.
La acelasi termen de judecata, inculpatul J. R. si persoana vatamata M. V., prezenti in instanta, au declarat ca se impaca total si neconditionat sub aspectul faptelor cercetate in cauza care ii privesc.
In consecinta, instanta a invocat schimbarea incadrarii juridice a faptelor retinute prin Rechizitoriu in sarcina inculpatului, in 3 infractiuni de furt calificat, prev de art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit.b,d Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal si a art. 5 Cod penal, corespunzator faptelor indreptate impotriva persoanelor vatamate M. V., M. L. Dezideriu si O. C., pe care a pus-o in discutie si a admis-o la acelasi termen de judecata.
De asemenea, a disjuns cauza in privinta inculpatului si a persoanei vatamate M. V., formandu-se dosarul nr._/320/2014 al acestei instante.
La termenul acordat pentru depunerea de inscrisuri in circumstantiere, inculpatul J. R. si persoana vatamata M. L. Dezideriu, prezenti in instanta, au declarat ca se impaca total si neconditionat sub aspectul faptelor cercetate in cauza care ii privesc.
II. Analizand probele administrate din perspectiva continutului constitutiv al infractiunii sub aspectul careia a fost sesizata, instanta retine urmatoarele:
In fapt, din punct de vedere al laturii obiective, in data de 10.10.2010, in jurul orelor 23,00, inculpatul J. R., a patruns impreuna cu alta persoana, prin deschiderea lacatului ce asigura usa de acces cu un briceag, in imobilul nr. 29 din com Acatari, ., apartinand persoanei vatamate O. Caloman, de unde a sustras o soba de gatit din fonta, din posesia acesteia, estimata la suma de 300 lei.
Din punct de vedere al laturii subiective, instanta deduce din circumstantele reale ale savarsirii, ca fapta au fost comisa de inculpat cu vinovatie sub forma intentiei, intrucat a prevazut si urmarit rezultatele .
Pentru a retine starea de fapt obiectiva si subiectiva mai sus mentionata, instanta s-a intemeiat pe toate probele administrate in faza de urmarire penala si nu a inlaturat decat partial declaratiile de invinuit ale fostului coinculpat B. F. privind modalitatea efractiei, cu un levier, care nu este concordanta cu rezultatele cercetarii la fata locului, conform careia lacatul asigurator era inchis, insa functiona greu.
In rest, declaratia de recunoastere a inculpatului este concordanta cu declaratia fostului coinculpat B. F. sub toate aspectele privind savarsirea faptei si modalitatea in care s-a procedat, care rezulta si din procesul verbal de cercetare la fata locului.
Acestea sunt concordante si cu declaratiile persoanei vatamate O. Caloman privind bunul sustras.
Ulterior sesizarii instantei, inculpatul si persoana vatamata M. L. Dezideriu au declarat ca se impaca total si neconditionat sub aspectul savarsirii presupusei infractiuni de furt calificat, prev de art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit.b,d Cod penal impotriva acesteia, ceea ce, sub rezerva respingerii cererii de a se lua act de impacare, impiedica cercetarea starii de fapt.
In drept, fapta inculpatului J. R. din noaptea de 10.10.2010, cand, aflandu-se pe raza . a sustras intentionat si in scopul insusirii pe nedrept, prin efractie o soba de gatit din fonta din posesia persoanei vatamate O. Caloman intruneste atat pe latura obiectiva cat si pe latura subiectiva, elementele constitutive a infractiunii de furt calificat prev de art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit.b,d Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.
In privinta individualizarii pedepsei, sunt aplicabile criteriile prev de art. 74 Cod penal.
In sensul de mai sus,se retin: imprejurarile savarsirii, prin folosirea de mijloace rudimentare, un briceag; modul de savarsire, profitand de lipsa proprietarului, usor de stabilit in cazul unei case de vacanta; consecintele, prejudicierea relativ nesemnificativa a persoanei vatamate; motivul avut si mobil urmarit de inculpat, obtinerea de castiguri facile in mod ilicit, pentru nevoile obisnuite; inculpatul este matur, fara studii, ocupatie sau loc de munca, avand 4 copii minori, fiind condamnat penal la 5 ani pentru talharie in 1998 si liberat conditionat la 11.05.2002, cu un rest de 359 zile
In concluzie, tinand cont de gravitatea infractiunii si periculozitatea inculpatului in concordanta cu criteriile legii este necesara aplicarea unei pedepse cu inchisoarea orientate spre minim-mediu.
In concret, in raport de limitele reduse in conditiile art. 396 alin.10 Cod de procedura, de la 8 luni inchisoare, pana la 3 ani si 4 luni inchisoare este adecvata pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare, pentru savarsirea infractiunii retinute.
In privinta individualizarii executarii pedepsei principale aplicabile inculpatului, instanta apreciaza ca, pentru realizarea preventiei speciale este suficienta aplicarea, fara a fi necesara executarea acesteia, in conditii de supraveghere prevazute de art. 91 si urm Cod penal.
Acestea sunt menite sa permita supravegherea conduitei si controlul mijloacelor de existenta ale inculpatului si o mai buna integrare sociala a acestuia, tinand cont de lipsa de studii si ocupatie in contextul in care are o familie numeroasa, permisa de obligatia prev de art. 93 alin.2 lit.b Cod penal, de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare sociala derulate de Serviciul de probatiune M. sau organizate cu institutii din comunitate.
Aceasta masura de individualizare a executarii pedepsei principale este posibila in raport de pedeapsa, mai mica de 3 ani si de persoana inculpatului, pentru care s-a implinit termenul de reabilitare pentru condamnarea suferita anterior si care si-a exprimat acordul de a presta o munca neremunerata in folosul comunitatii
De asemenea, este si justificata, inculpatul avand posibilitati de indreptare in conditii de supraveghere, deoarece a avut o conduita procesuala pozitiva ulterior savarsirii, de recunoastere si este caracterizat pozitiv de vecini, avand si o familie.
In privinta termenului, se impune supendarea executarii sub supraveghere a pedepsei principale pe o perioada de 3 ani de la ramanerea definitiva, apreciata ca suficienta in raport cu timpul deja scurs de la data savarsirii, in conditiile art. 92 alin.1 Cod penal.
In privinta duratei prestarii de munca in folosul comunitatii, in raport cu persoana inculpatului, fara loc de munca si rolul de resocializare avut in vedere, apreciaza ca prestarea a 100 de zile de munca neremunerata in folosul comunitatii, executata in cadrul Consiliului Local M., este adecvata tuturor exigentelor legale.
Din punct de vedere al individualizarii procesuale a pedepsei principale, intrucat instanta a stabilit pe baza de probe ca fapta in urma savarsirii careia inculpatul a fost trimis in judecata in prezenta cauza exista dincolo de orice dubiu, constituie infractiunea defurt calificat care a fost retinuta si care a fost savarsita de acesta, tinand cont de individualizarea executarii pedepselor principale deja efectuata, se impune aplicarea solutiei procesuale prevazute de art. 396 alin. 1, 2 Cod de procedura penala, respectiv condamnarea cu suspendarea executarii sub supraveghere, in conditiile art. 91 si urm Cod penal.
In privinta savarsirii presupusei infractiuni de furt calificat, prev de art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit.b,d Cod penal impotriva persoanei vatamate M. L. Dezideriu, se impune incetarea procesului penal pornit impotriva inculpatului, in temeiul art. 16 alin. 1 lit. g Cod de procedura penala si al art. 396 alin. 1, 6 Cod de procedura penala raportat la art. 159 Cod penal.
Deasemenea, instanta nu mai este investita nici sub aspectul stabilirii starii de fapt, acest lucru fiind posibil doar in conditiile art. 396 alin. 1-5 Cod de procedura penala, in cazul achitarii numai daca fapta este prevazuta de legea penala.
In privinta pedepselor complementare, in aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012, data fiind natura si gravitatea infractiunii si persoana inculpatului si necesitatea de a realiza preventiei speciala, se impune suplimentarea sanctiunii stabilite prin aplicarea pedepsei principale cu pedepsele complementare prev de art. 66 alin.1 lit. a si b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice si dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, pe o perioada de 3 ani, de la ramanerea definitiva a solutiei procesuale de condamnare, conform art.68 alin.1 lit.b Cod penal, apreciata ca fiind adecvata in concret.
In privinta pedepselor accesorii, in privinta inculpatului s-au stabilit solutia procesuala de condamnare la pedeapsa inchisorii si s-a apreciat necesara aplicarea de pedepse complementare.
Cu toate acestea, deoarece s-a stabilit o solutie de condamnare la pedeapsa inchisorii cu suspendarea executarii sub supraveghere, in conditiile art. 91 si urm Cod penal, asadar neexecutabila si pe a carei durata se executa pedepsele complementare, art. 65 alin.3 Cod penal exclude implicit aplicarea de pedepse accesorii.
In caz contrar, pedepsele accesorii s-ar cumula cu cele complementare, neexistand o dispozitie de suspendare a executarii celor accesorii in caz de neexecutare efectiva.
Asadar, pedepsele accesorii vor putea fi aplicate in ipoteza revocarii sau anularii suspendarii executarii, cu respectiva ocazie, prin lege avand acelasi continut cu cele complementare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
In temeiul art. 396 alin. 1, 6 Cod de procedura penala, raportat la art. 16 alin. 1 lit. g Cod de procedura penala, raportat la art. 159 Cod penal, inceteaza procesul penal pornit impotriva inculpatului J. R., fiul lui M. si L., nascut la 05.12.1978 in Resita, jud. C. S., CNP_, domiciliat in com. Acatari, ., jud. M., sub aspectul savarsirii infractiunii de furt calificat, prev si ped de art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit. b,d Cod penal, cu aplicarea art.4 si 5 Cod penal, impotriva persoanei vatamate M. L. Dezideriu.
In temeiul art. 396 alin. 1, 2 Cod de procedura penala, raportat la art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit.b,d Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamna pe inculpatul J. R. la pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat impotriva persoanei vatamateO. Caloman.
In temeiul art. 66 alin.1 lit. a, b Cod penal, cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012, interzice dreptul inculpatului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat si dreptul de a comunica cu numitul J. R., pe o perioada de 3 ani de la ramanerea definitiva, cu titlul de pedeapsa complementara
In temeiul art. 91 Cod penal, suspenda sub supraveghere executarea pedepsei principale aplicate inculpatului, pe durata termenului de supraveghere de 3 ani de la ramanerea definitiva, stabilit conform art. 92 alin.1,2 Cod penal.
In temeiul art 92 alin.3 Cod penal, raportat la art. 93 alin.1, alin.2 lit.b, alin. 3 Cod penal, obliga inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere stabilit, sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere si sa execute urmatoarele obligatii: să se prezinte la Serviciul de Probatiune M., desemnat cu supravegherea inculpatului, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență; sa frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare sociala derulate de Serviciul de Probatiune M. sau organizate in colaborare cu institutii din comunitate; sa presteze o munca neremunerata in folosul comunitatii pe o perioada de 100 de zile, in cadrul Consiliului Local M.
Atrage atentia inculpatului ca savarsirea din nou a unei infractiuni in cursul termenului de incercare, nerespectarea masurilor de supraveghere, sau neexecutarea obligatiilor impuse, pot atrage revocarea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei principale rezultante, in acest caz urmand sa execute pedeapsa cu privare de libertate, in conditiile legii.
In temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedura penala, obliga inculpatul la plata sumei totale de 480 lei, reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 150 lei sunt aferenti fazei de urmarire penala.
Suma totala de 150 lei, reprezentand onorariile partiale ale avocatilor din oficiu, corespunzator delegatiilor 4156/2013 si 1176/2014, in cuantum de 75 lei fiecare, se va avansa din fondurile Ministerului de Justitie, catre Baroul M..
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 16.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. D.-P. V. G.
red./tehnored. D.D.P.
4 ex/16.02.2015.
Dosar nr._
HOT.

| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat.... → |
|---|