Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr. 84/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 84/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 06-02-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 84
Ședința publică din 06 februarie 2015
P.: D. D.- P.
GREFIER: V. G.
Pe rol se afla judecarea cauzei penale privind pe inculpatul M. I. V., trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor la legea circulatiei, prev de art. 85 alin.1 OUG nr. 195/2002 si art. 86 alin.2 OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal din 1969.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din 04.12.2014, prin care s-a stabilit termen de pronuntare la 12.12.2014, ulterior pronuntarea fiind amanata succesiv la 18.12.2014, 30.12.2014, 08.01.2015, 21.01.2015, 27.01.2015, 30.01.2015, 04.02.2015, 05.02.2015 cand pronuntarea a fost amanata pentru data de azi, 06.02.2015, incheieri ce fac parte integranta din prezenta.
INSTANȚA
I. Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Targu-M. din 24.04.2013, emis in dosarul nr. 1155/P/2012 si inregistrat la Judecatoria Targu-M. in urma sesizarii instantei sub nr._, s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului M. I. V., sub acuza savarsirii a 2 infractiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat, prev si ped de art. 85 alin. 1 OUG nr. 195/2002 republicata si respectiv a 2 infractiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata, prev si ped de art. 86 alin. 2 OUG nr. 195/2002 republicata, cu aplicarea art. 33 lit.a,b Cod penal din 1969, constand in aceea ca a condus autoturismul marca Opel Vectra sub nr proviazoriu MS_ a carui valabilitate expirase din 21.01.2012, avand permisul de conducere retinut din data de 17.12.2011, respectiv in data de 19.02.2012, in jurul orelor 02,30, pe . Sanpaul, jud. M. si in data de 26.02.2012, in jurul orelor 23,00, pe .-M., jud. M..
Au fost intocmite procese-verbale de constatare a efectuarii actelor premergatoare din 30.01.2014, respectiv din 29.03.2012: constatarea presupuselor infractiuni flagrante din 19.02.2012 si 26.02.2012, declaratiile de faptuitor, verificarea adreselor nr._/06.03.2012 si nr._/09.03.2012 ale Institutiei Prefectului si a cazierelor rutier si judiciar ale inculpatului, declaratiile martorilor asistenti Czinkus V. si B. I..
Deasemenea, au fost administrate declaratii de invinuit si declaratiile martorilor Czinkus V. si B. I..
Prin incheierea instantei din 13.02.2014, cauza a fost trimisa judecatorului de camera preliminara.
Prin incheierea judecatorului de camera preliminara din 24.06.2014, s-a constatat legalitatea sesizarii instanței cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecatoria Targu-M., emis in dosarul de urmarire penala si s-a dispus începerea judecatii, fara a fi inlaturata vreo proba pentru motive de nelegalitate.
In faza de judecata, inculpatul a fost audiat si a solicitat sa fie judecat numai in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, sau si a inscrisurilor noi, instanta admitand cererea formulata
La termenul de judecata din 04.12.2014, Ministerul Public a invocat schimbarea incadrarii juridice a faptelor retinute prin rechizitoriu in sarcina inculpatului, in 2 infractiuni de conducere a unui autovehicul neinmatriculat, prev si ped de art. 334 alin. 1 Cod penal si 2 infractiuni de conducere a unui autovehicul fara permis, prev de 335 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 Cod penal si a art. 5 Cod penal.
II. Analizand probele administrate din perspectiva continutului constitutiv al infractiunilor sub aspectul carora a fost sesizata, instanta retine urmatoarele:
In fapt,din punct de vedere al laturii obiective, ca in data de 19.02.2012, in jurul orelor 02,30, pe . Sanpaul, jud. M., respectiv in data de 26.02.2012, in jurul orelor 23,00, pe .-M., jud. M., inculpatul a condus autoturismul marca Opel Vectra, autorizat provizoriu sa circule pe drumurile publice sub nr MS_ pana la data de 21.01.2012, avand permisul de conducere retinut din data de 17.12.2011.
Din punct de vedere al laturii subiective, instanta deduce din circumstantele reale ale savarsirii, ca fapta a fost comisa de inculpat cu vinovatie sub forma intentiei, prevazand si urmarind consecinterle.
Pentru a retine starea de fapt obiectiva si subiectiva mai sus mentionata, instanta s-a intemeiat pe toate probele administrate in faza de urmarire penala si nu a inlaturat niciuna
Astfel, declaratiile de recunoastere a inculpatului privind ambele fapte, sunt concordante cu procesele-verbale de constatare a presupuselor infractiuni flagrante si cu declaratiile martorului asistenti, privind conducerea pe drumurile publice si cunoasterea imprejurarilor privind expirarea autorizatiei de circulatie si suspendarea dreptului sau de conducere, din adresele nr._/06.03.2012 si nr._/09.03.2012 ale Institutiei Prefectului rezulta expirarea autorizarii provizorii de circulatie la 21.01.2012, iar din cazierul rutier, ca permisul de conducere ii era retinut din data de 17.12.2011.
In drept, considerente teoretice preliminare cu caracter general privind solutionarea cauzei
1) Raportul dintre individualizarea pedepsei, legea penala mai favorabila si solutia procesuala:
In privinta legii penale de drept substantial aplicabile, fiind vorba despre un conflict de legi organizate in coduri in timp, legea penala mai favorabila se stabileste in concret, prin compararea ipotetica si globala a legilor succesive, in functie de conditiile incriminare, de conditiile de tragere la raspundere penala si, in sfarsit de criteriul pedepsei, dupa care LPF se aplica global, asa cum statueaza decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale.
La stabilirea LPF se cerceteaza ipotetic conditiile incriminare, conditiile de tragere la raspundere penala si se „pipaie” posibilitatile de individualizare a pedepsei, inclusiv a executarii acesteia, prin compararea globala a codurilor de drept substantial succesive, dupa care Codul stabilit ca LPF se aplica global, inclusiv individualizand pedeapsa daca este cazul, iar in final se pronunta solutia procesuala adecvata, prev de art. 396 Cod de procedura penala.
Distinctia dintre individualizarea executarii pedepsei si solutia procesuala si prioritatea metodologica celei dintai in raport cu cea de-a doua, garanteaza ca aplicarea LPF nu poate conduce la o aplicare autonoma a codurilor penale succesive nici in mod indirect, prin intermediul individualizarii solutiei procesuale si ca gamele de solutii de individualizare prevazute de codurile succesive nu sunt modificate jurisprudential.
Astfel, aceasta trec gradual de la cea mai putin severa forma de individualizare prevazuta, pana la executarea efectiva, in raport de criteriile prevazute de codul in chestiune, fara a insa a putea transgresa in celalalt cod, deoarece s-ar ajunge indirect la combinarea solutiilor de individualizare prevazute de ambele coduri si la crearea unei lex tertia, ceea ce este interzis de decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale.
Exceptiile de la globalitate sunt prevazute de legea tranzitorie de drept substantial, respectiv de art. 10, art. 16 alin.2, art. 17, art. 22 din Legea nr. 187/2012 etc, care au caracter autonom si conduc . diversificare a solutiilor in raport de codurile succesive.
Referita diversificare insa nu intra in contradictie cu decizia Curtii Constitutionale deoarece nu rezulta jurisprudential si fiecare exceptie trebuie analizata in concret, in contextul schimbarilor legislative, deoarece initial normele tranzitorii nu au avut caracter de exceptie, fiind gandite ca si institutii autonome.
Sintetizand, Codul penal din 1969 fie se aplica global, sub aspectele interdependente ale individualizarii si aplicarii LPF, presupunand exclusivitatea aplicarii vechilor solutii de drept substantial in individualizarea pedepsei la faptele calificate pe Codul penal din 1969 si totodata excluderea solutiilor de individualizare a pedepsei nou introduse de legea substantiala in vigoare, cu exceptiile prevazute de lege, fie nu se aplica, deschizand posibilitatea aplicarii globale a noului Cod penal, care presupune exclusivitatea aplicarii noilor solutii de drept substantial in individualizarea pedepsei, faptelor calificate pe Codul penal actual, cu exceptiile prevazute de lege.
Aceeasi si pentru aceleasi argumente este solutia si pentru legile speciale contemporane codurilor de drept penal substantial succesive, a caror aplicare atrage obligatoriu aplicarea codului contemporan, sub toate aspectele incidente, cauze de nepedepsire, retinerea de stari sau circumstante la individualizarea pedepsei, etc, fie numai pentru ca regula este ca legile speciale nu prevad criterii de individualizare a pedepsei, asadar se completeaza in mod natural si necesar cu dispozitiile codului contemporan.
Din punct de vedere procesual, aceeasi idee se exprima prin unicitatea solutiei procesuale, de condamnare, faptelor calificate pe Codul penal din 1969 si respectiv prin exclusivitatea aplicarii noilor solutii procesuale, de renuntare, amanare, suspendare sub supraveghere in forma noua, care trimit la noile solutii de individualizare a pedepsei din Codul penal, faptelor calificate pe noul Cod penal, in ambele cazuri exceptiile fiind prevazute de normele tranzitorii, de stricta interpretare si aplicare.
Completand consecintele procesuale ale globalitatii aplicarii legii penale de drept substantial, solutia procesuala veche de SUP, respectiv achitare pentru lipsa caracterului penal, neprevazuta de actualul Cod de procedura penala, se face in temeiul unei norme tranzitorii de procedura - art. 19 din Legea nr. 255/2013.
In consecinta, nu se compara achitarea in conditiile art. 181 Cod penal din 1969, cu renuntarea la aplicarea pedepsei, in conditiile art. 80 si urm. Cod penal, deoarece prima vine printr-o solutie procesuala, prevazuta de art. 19 din Legea nr. 255/2013, careia nu ii este aplicabil art. 5 Cod penal.
Se compara inexistenta infractiunii in conditiile art. 181 Cod penal din 1969, cu suspendarea conditionata, cu suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei (in principiu indiferent daca pe legea veche sau noua) cu executarea efectiva, in procesul individualizarii pedepsei aplicabile faptei calificate pe Codul penal din 1969.
Suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei din legea veche se compara direct cu suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei din legea noua, deoarece exista prevedere legala expresa in acest sens, art. 16 alin.2 din Legea nr. 187/2012, din interpretarea gramatica a caruia rezulta obligativitatea compararii directe a acestor 2 institutii, conform art.5 Cod penal.
Cu toate acestea, in urma publicarii deciziei nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale conformitatea compararii directe cu sensul art.5 Cod penal s-a schimbat, caracterul global al acestuia din urma impunand pastrarea criteriilor prev de art. 16 alin.2 din Legea nr. 187/2012, insa cu folosirea lor in analiza globala.
Dincolo de interpretarea gramaticala si teleologica, alternativa ar consta . a LPF, una cu ocazia stabilirii globale si calificarii faptei, urmata de una cu ocazia individualizarii, care desi posibila, apare ca mai putin preferabila, fiind contradictorie cu sensul globalitatii aplicarii LPF, care prin ipoteza presupune o unica aplicare, rezultata in urma compararii ipotetice sub toate aspectele.
Asadar, nici suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei din legea veche nu se compara direct cu cea din legea noua, nefiind de dorit solutii de suspendare sub supraveghere a executarii pedepsei prev de legea noua, aplicata faptelor calificate pe legea veche, sau reciproc.
Neexistand dispozitie tranzitorie expresa cu caracter autonom, suspendarea conditionata nu se compara direct cu suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei din legea noua, prev de art. 91 si urm Cod penal.
Suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei din legea noua se compara direct cu renuntarea, cu amanarea executarii pedepsei, sau cu executarea efectiva, in procesul individualizarii pedepsei aplicabile, faptei calificate pe actualul Cod penal.
In concluzie, nu se compara direct, ci numai ipotetic si global si in stabilirea LPF: pe de o parte, inexistenta infractiunii, suspendarea conditionata a executarii pedepsei, suspendarea sub supraveghere a executarii a pedepsei din legea veche, toate aplicate la o fapta calificata pe legea veche, cu renuntarea, amanarea executarii pedepsei, sau cu suspendarea sub supraveghere a executarii a pedepsei din legea noua, toate aplicate la o fapta calificata pe aceeasi lege, pe de alta parte.
2) Criterii de comparatie in stabilirea LPF
Analiza comparativa, ipotetica si globala a codurilor succesive, se oprestela momentul aparitiei unor diferente obiective in privinta raportului penal de conflict dedus judecatii.
Aceastea apar in mod obiectiv in urma aplicarii criteriile constitutionale antementionate la probele din cauza, succesiv si in raport de subsidiaritate, cu conditia ca acestea sa fie aplicate in ordine logica: incepand cu conditiile de existenta, continuand cu cele de raspundere si sfarsind cu cele de sanctionare.
Spre exemplu, in privinta conditiilor de incriminare, diferenta se poate observa in cazul art. 336 alin.1 Cod penal anterior publicarii deciziei CCR nr. 732/2014, in raport cu art. 87 alin.1 OUG nr. 195/2002, sau cu art. 336 alin.1 Cod penal modificat prin decizia CCR nr. 732/2014, daca la momentul recoltarii limita legala nu a fost depasita, desi recalculata retroactiv alcolemia de la momentul actiunii de conducere ar depasi-o – in ultimul caz, daca se vor modifica din nou normele metodologice de recoltare, astfel incat sa permita calculul retroactiv .
Subsidiar, daca nu sunt diferente la primul nivel, diferenta poate aparea in privinta conditiile de tragere la raspundere penala, spre ex in cazul in care ar interveni prescriptia raspunderii penale pe legea noua, sau raspunderea ar fi conditionata de plangerea prealabila, sau impacare, ca si in cazul furtului.
In fine, daca nici la nivelul anterior nu apare vreo diferenta intre coduri, aceasta poate aparea in privinta posibilitatilor de individualizare a pedepsei.
In cazul in care analiza ajunge la nivelul posibilitatilor de individualizare a pedepsei, diferentele obiective apar doar in principiu succesiv sau in raport de subsidiaritate reciproca si se particularizeaza in raport de criteriile de individualizare prevazute lato sensu de codurile succesive, ca: diferente de natura; diferente de cuantum; diferente in posibilitatea individualizarii executarii, incluzand neaplicarea sau consecintele sanctiunilor penale posibil a fi aplicate.
Astfel, in cazul diferentei de natura, pedeapsa inchisorii penale este obiectiv mai grea decat cea a amenzii penale; intre doua pedepse de aceeasi natura este mai grea cea cu cuantumul mai mare; intre 2 pedepse in acelasi cuantum este mai grea cea executabila; intre 2 pedepse in acelasi cuantum, ambele neexecutabile, este mai grea cea pentru care conditiile de neexecutare sunt mai grele, sub aspectul continutului si al duratei de aplicare – particularizat de art. 16 alin.2 din Legea nr. 187/2012.
Cu toate acestea, in cazul pedepselor de aceeasi natura, o pedeapsa mai grea dar fara executare este preferabila in mod obiectiv uneia mai usoare cu executare efectiva, indiferent de conditiile care permit neexecutarea - deoarece prin ipoteza conditiile de neexecutare sunt posibil de indeplinit.
Asadar, la nivelul cercetarii posibilitatilor de individualizare a pedepselor de aceeasi natura, prin exceptie, diferentele de cuantum si conditiile neexecutarii trebuie analizate simultan.
In concluzie, comparatia in stabilirea LPF presupune cercetarea ipotetica si globala a codurilor prin aplicarea succesiva a criteriilor privind conditiile de incriminare, de raspundere penala sau de individualizare a pedepsei.
La ultimul nivel, comparatia se face prin „pipairea” individualizarii pedepselor posibile, distinct pe fiecare dintre codurile succesive, in raport de criteriile de individualizare prevazute lato sensu de fiecare dintre acestea, ca si de probatoriul administrat, fiind semnificative diferentele de natura, respectiv cuantum sau/si individualizare a executarii pedepsei, in aceasta ordine.
Cercetand ultimul nivel de comparatie, al „pipairii” individualizarii pedepselor de aceeasi natura, rezulta diferente intre criteriile de individualizare a pedepsei prevazute de codurile succesive semnificative in stabilirea LPF.
Astfel, art. 72 si urm din Codul penal din 1969 prevede criteriile generale de individualizare a pedepsei lato sensu, incluzand circumstantele si starile privind fapta sau faptuitorul, in timp ce art. 74 si urm din actualul Cod penal le prevede distinct de circumstante si stari, prevazand totodata si 8 subcriterii de evaluare a criteriilor generale de individualizare - 4 privind fapta si 4 privind faptuitorul.
Ultimele 2 subcriterii privesc persoana inculpatului, din perspectiva conduitei din cursul procesului penal, ce constituia circumstanta atenuanta din perspectiva Codului penal din 1969, respectiv a conditiei acestuia, insa nu si a conduitei anterioare savarsirii, care deasemenea constituie circumstanta atenuanta, pe acelasi cod.
In cazul Codului penal din 1969, criteriile de individualizare si circumstantele produc efecte impreuna si global, iar starile privind fapta sau faptuitorul produc fiecare efecte in mod distinct, cu referire la rezultatul global.
Procedeul de stabilire a efectelor criteriilor de individualizare lato sensu este de regula „aprecierea” in cazul Codului penal din 1969, cu exceptia recidivei sau pluralitatii intermediare speciale, care prevad ca procedeu cumulul aritmetic, iar caracterul stabilirii efectelor este facultativ, cu exceptia circumstantelor atenuante, al caror efect este obligatoriu.
Pe actualul Cod penal, subcriteriile de evaluare a faptei si persoanei produc efecte global in raport de limitele speciale, iar circumstantele si starile privind fapta sau faptuitorul produc efecte distinct cu referire la rezultatul global, de regula prin procedeul aplicarii de fractii legale, cu exceptia recidivei postexecutorii si a infractiunii continuate, care prevad procedeul aprecierii.
Asadar, pe Codul penal din 1969, procedeul aprecierii globale permite orientarea pedepselor simple sau rezultante in raport de limitele speciale, inclusiv cu referire la o eventuala stare de recidiva sau pluralitate intermediara, in timp ce pe actualul Cod penal, acelasi procedeu se limiteaza la criteriile de individualizare strictosensu, cu stabilirea posibilitatii individualizarii cuantumului unei pedepse pentru unitatea de infractiune, naturala sau legala.
Deasemenea, deoarecesubcriteriile de evaluare a gravitatii faptei si periculozitatii inculpatului prevazute de actualul Cod penal privesc acelasi lucru ca si Codul penal din 1969, fapta si faptuitorul din perspectiva gravitatii, respectiv a periculozitatii, fara o schimbare a ponderii, fiind insa mai explicite, rezulta 2 consecinte.
In primul rand, orientarea pedepselor aplicabile unitatilor de infractiune este in principiu aceeasi pe ambele coduri succesive.
In al doilea rand, din punct de vedere metodologic se pot folosi subcriteriile de evaluare a gravitatii faptei si periculozitatii inculpatului prevazute de actualul Cod penal si in cazul Codului penal din 1969, cu titlul de criterii de individualizare propriu-zise, insa fara caracter limitativ.
In concluzie, in cercetarea ipotetica a LPF la subnivelul „pipairii” individualizarii pedepselor de aceeasi natura, se aplica criteriile de individualizare propriu-zise la materialul probator si se stabileste, prin apreciere globala, orientarea pedepselor aplicabile unitatilor de infractiune, fata de limitele speciale ale fiecarui cod.
In continuare, rezultatele orientative se raporteaza la restul criteriilor de individualizare prevazute lato sensu de fiecare dintre coduri, prin apreciere propriu-zisa, respectiv prin aprecierea efectului general al aplicarii fractiilor legale, cu rezultatul stabilirii unor marje si intervale in care rezultanta poate lua valori pe fiecare cod.
Altfel spus, in functie de orientarile deja stabilite pentru componente, care pot si in forma unitatii naturale sau/si legale, va rezulta orientarea rezultantei in raport cu limitele speciale prevazute de fiecare cod si totodata LPF.
Spre exemplu, daca restul conditiilor sunt comparabile, in cazul unui inculpat cu o conduita anterioara buna, sau o conduita procesuala buna valorificabila, apare in principiu mai favorabil Codul penal din 1969, deoarece retinandu-le ca si circumstante atenuante obliga la coborarea pedepsei sub minimul special, lasand fara efect eventualele stari de agravare, daca fapta sau starile de agravare nu sunt atat de grave incat sa nu se justifice .
3) Analiza individualizarii executarii pedepselor in stabilirea LPF devine utila la ultimul nivel, al compararii individualizarii pedepselor de aceeasi natura si vizeaza 2 aspecte: conditiile neexecutarii si, subsidiar, efectele neexecutarii.
Cercetarea comparativa a conditiilor neexecutarii, respectiv a insasi posibilitatii neexecutarii, este relevanta (dupa cum s-a aratat)pentru stabilirea preferabilitatii stabilirii/aplicarii fara executare a unei pedepse mai mari, in raport cu executarea alteia mai mici de aceeasi natura, pe coduri diferite.
Procedeul ipotetic referit nu se confunda cu posibilitatea de a aprecia in cadrul procesului de individualizare propriu-zisa a pedepsei, prin ipoteza pe acelasi cod, ca o modalitate concreta de individualizare a executarii, spre exemplu supravegherea, ar justifica stabilirea sau aplicarea de pedepse mai mici, deoarece in procesul de individualizare a pedepsei stabilirea sau aplicarea pedepsei precede cercetarii individualizarii executarii acesteia.
In sensul de mai sus, atat Codul penal din 1969 cat si actualul Cod penal ofera alternative pentru executarea efectiva a pedepsei in scopul realizarii preventiei speciale, stabilite pe considerente de oportunitate, apreciate dupa criterii legale privind gravitatea faptei, persoana faptuitorului, cuantumul pedepsei prevazute de lege sau/si stabilite sau aplicate si necesitatea supravegherii conduitei infractorului.
In privinta criteriilor, Codul penal din 1969 distinge intre aplicarea si executarea pedepsei si prin raportare la aceste criterii prevede pentru realizarea preventiei speciale, in afara executarii efective, posibilitatea neretinerii caracterului penal al faptei, a suspendarii executarii pedepsei aplicate, in conditii de supraveghere sau nu, in conditiile aceleiasi legi.
Actualul Cod penal distinge intre stabilirea, aplicarea si executarea pedepsei si prevede in acelasi sens posibilitatile renuntarii la aplicarea pedepsei, constand in neaplicarea acesteia, care exclude supravegherea; amanarii aplicarii pedepsei, constand in stabilirea fara aplicarea acesteia, in conditii de supraveghere; suspendarii executarii pedepsei, constand in aplicarea acesteia in conditii de supraveghere, fara executare.
In concluzie, in „pipairea” individualizarii pedepselor de aceeasi natura pe codurile succesive, concomitent cu stabilirea orientarii cuantumului acestora in raport de limitele speciale, trebuie stabilite si criteriile adecvate de individualizare a executarii dintre cele folosite de ambele coduri, in raport de probele din dosar.
Cercetarea comparativa a efectelor neexecutarii, este relevanta pentru stabilirea preferabilitatii unei modalitati de individualizare a executarii in raport cu alta, pe coduri diferite, daca cumulativ nu apar diferente obiective de cuantum al pedepselor de aceeasi natura si daca neexecutarea este posibila pe ambele coduri si se face potrivit art. 16 alin.2 din Legea nr. 187/2012, in aplicarea art. 5 Cod penal interpretat conform deciziei nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale
Asadar priveste posibilitatea individualizarii propriu-zise a executarii pedepselor pe codurile succesive, din perspectiva necesitatii supravegherii, a obligatiilor impuse si a termenelor de incercare/supraveghere, inclusiv din perspectiva implinirii acestora si devine incidenta, mai probabil, in cazul recalificarii faptei.
In acest sens, in afara criteriilor de individualizare antementionate privind fapta si faptuitorul, actualul Cod penal impune in plus fata de Codul penal din 1969 si respectarea unor conditii de conduita procesuala ca si conditii de neexecutare, in toate cazurile cand se impune stabilirea unei pedepse.
Acestea sunt generale negative: inculpatul sa nu se fi sustras de la proces sau sa nu fi incercat zadarnicirea aflarii adevarului; particulare negative, in cazul renuntarii: sa nu fi beneficiat anterior de masura . pozitive, in cazul amanarii aplicarii si suspendarii executarii: manifestarea acordului de a presta o munca neremunerata in folosul comunitatii.
In privinta supravegherii, numai Codul penal din 1969 prevede posibilitatea neexecutarii fara supraveghere, in cazul suspendarii conditiponate prev de art. 81, 82, cu consecinte indirecte de genul incompatibilitatilor sau decaderilor si posibilitatea intervenirii reabilitarii de drept la implinirea termenului de incercare, in conditiile legii.
In privinta continutului supravegherii, art. 861 si urm Cod penal din 1969 prevede aceleasi masuri ca si Codul penal, mai putin cea privind primirea vizitelor consilierului de probatiune delegat cu supravegherea de catre persoana supravegheata, obligatorie ca orice masura de supraveghere pe durata termenului de supraveghere.
In privinta continutului obligatiilor a caror dispunere este facultativa, Codul penal din 1969 prevede pe durata termenului de incercare a suspendarii sub supraveghere posibilitatea limitarii judiciare a libertatii de miscare in interiorul teritoriului Romaniei, a stabilirii domiciliului, a conducerii de vehicule si a frecventarii anumitor locuri sau persoane, similar cu obligatiile posibil a fi impuse pe durata termenului de supraveghere a amanarii si respectiv ultimele 3 in plus in raport cu obligatiile posibil a fi impuse pe durata termenului de supraveghere a suspendarii sub supraveghere prev de Codul penal
Deasemenea, Codul penal din 1969 prevede in minus prestarea de munca neremunerata in folosul comunitatii, obligatorie pe durata termenului de supraveghere potrivit actualului Cod penal si de cel putin 60 de zile, in raport cu ambele cazuri, de amanare sau suspendare prev de actualul Cod penal
In privinta duratei suspendarii, durata termenului de incercare prev de art. 862 alin.2 si urm Cod penal din 1969 acesta este egala in cuantum cu pedeapsa plus intre 2 si 5 ani inchisoare, la expirare putand interveni reabilitatea de drept, respectiv durata termenului de supraveghere prev de art. 92 alin.1 Cod penal este cuprinsa intre 2 si 4 ani, insa cel putin egala cu durata pedepsei.
In privinta celorlalte efecte ale neexecutarii, art. 866 Cod penal din 1969, similar cu art.98 Cod penal, nu exclude pe durata termenului de incercare expunerea infractorului la consecinte indirecte de genul incompatibilitatilor sau decaderilor prevazute de legi speciale - rezultand din solutia procesuala de condamnare.
Diferenta este ca in cazul Codului penal din 1969, la expirarea termenului exista posibilitatea intervenirii reabilitarii de drept, in conditiile legii, in timp ce in cazul actualului Cod penal la expirare exista numai posibilitatea considerarii executate a pedepsei, pentru reabilitare urmand a curge un termen distinct.
In fine, in cazul renuntarii la aplicarea pedepsei si al amanarii aplicarii pedepsei, Codul penal exclude orice consecinte indirecte de genul incompatibilitatilor sau decaderilor .
Este de precizat ca, comparatia in stabilirea LPF nu priveste consecintele condamnarii, pentru ca LPF nu e aplicabil decat dreptului penal substantial.
Asadar, argumentul incompatibilitatii solutiei de condamnare cu dreptul de conducere auto sau cu eligibilitatea in anumite functii sau profesii nu ar fi relevant, decat daca analiza ar ajunge la ultimul nivel de drept substantial, sub forma lipsei oricarei decaderi.
4) In ipoteza pluralitatii de infractiuni, trebuie identificata in prealabil pluralitatea si stabilita configuratia acesteia, pentru a decela daca are efecte in stabilirea LPF, cum este cazul sesizarii instantei prin rechizitoriu cu mai multe fapte in concurs, sau cu o fapta savarsita in stare de recidiva sau pluralitate intermediara.
In sensul de mai sus, art. 10 din Legea nr.187/2012 permite stabilirea regimului juridic aplicabil tratamentului sanctionator al pluralitatii dupa o lege diferita de legea pedepselor stabilite pe Codul penal din 1969 pentru componentele savarsite sub imperiul acestuia, derogand de la globalitatea aplicarii legii penale de drept substantial sub acest aspect
Deasemenea, articolul referit stabileste totodata si regimul juridic aplicabil tratamentului sanctionator al pluralitatii in cazul definitivarii configuratiei acesteia sub legea noua: Codul penal.
Din interpretarea per a contrario a ambelor prevederi referite ale art. 10 din Legea nr.187/2012, rezulta ca, in cazul definitivarii configuratiei sub legea veche, regimul juridic aplicabil tratamentului sanctionator al pluralitatii ar putea fi atat legea noua, cat si cea veche, indiferent de legea faptelor aplicata la stabilirea pedepselor, derogand din nou de la globalitatea aplicarii legii penale de drept substantial.
Cu toate acestea, analizand raportul dintre globalitatea aplicarii legii penale in situatii tranzitorii, statuata constitutional si exceptiile de la aceasta permise de art. 10 din Legea nr.187/2012, rezulta ca legea faptei ce formeaza obiectul investirii instantei trebuie sa fie in mod necesar aceeasi cu legea tratamentului sanctionator al pluralitatii, inclusiv a subpluralitatilor si ca, in particular, daca pluralitatea s-a definitivat sub legea noua, aceasta lege unica este cea noua.
Motivul este ca exceptarea de la globalitate prevazuta expres de art. 10 din Legea nr.187/2012, privind situatia in care pedepsele au fost deja aplicate dupa legi diferite,datorita duratei diferite a proceselor, se refera numai la pedepsele deja aplicate, nu si la legea faptei obiect al sesizarii prin rechizitoriu sau a tratamentului sanctionator al pluralitatii
Deoarece exceptia este de stricta interpretare si aplicare si alte exceptii intemeiate pe art. 10 al Legii nr.187/2012decat cea prevazuta prin ipoteza nu pot rezulta decat din interpretarea sa extensiva, acestea ar putea fi justificate numai de situatiile in care aplicarea globala a LPF nu ar fi posibila in mod obiectiv si cu conditia ca, indiferent de situatie, sa nu se faca in defavoarea inculpatului.
Astfel, in cazul definitivarii pluralitatii sub legea veche, cand una dintre componente formeaza obiectul sesizarii instantei prin Rechizitoriu, nu se justifica nicio exceptie de la globalitate, deoarece legea faptei si a tratamentului sanctionator, inclusiv al subpluralitatilor se poate intotdeauna stabili ipotetic si aplica global, cu exceptia pedepselor deja aplicate - situatie prevazuta expres de art. 10.
Altfel spus, spre deosebire de situatia unei modificari de pedepse, cand lipsa incidentei art. 6 Cod penal in privinta tuturor acestora atrage imposibilitatea aplicarii tratamentului sanctionator prev de legea noua, in situatia aplicarii LPF . curs de judecata, art. 10 din Legea nr.187/2012 permite pe cale de exceptie, ca inaplicabilitatea art. 6 Cod penal sa nu atraga imposibilitatea aplicarii tratamentului sanctionator al legii noi la pluralitate.
In cazul definitivarii pluralitatii sub legea noua, prin exceptie, regimul juridic al subpluralitatii nu trebuie sa fie acelasi cu al pluralitatii din care face parte, daca ar conduce la aplicarea retroactiva a legii penale in detrimentul subiectului raspunderii penale si ar conduce la un plus nejustificat de sanctiune in cazul savarsirii faptei sub legea noua, atunci cand primul termen este compus si nu a fost stabilit, in raport cu situatia in care acesta ar fi fost deja stabilit in baza legii vechi si exceptarea ar fi rezultat din ipoteza art. 10 .
In concluzie, in situatii tranzitorii de conflict de coduri de drept substantial in timp, LPF aplicabil faptei obiect al sesizarii in caz de pluralitate de infractiuni se stabileste si in functie de configuratia si regimul sanctionator al pluralitatii, pe institutii globale, in aplicarea art. 5 Cod penal, cu exceptiile prevazute de lege.
5) Din punct de vedere tehnic juridic, globalitatea ipotetica implica ca art. 5 Cod penal se aplica efectiv o singura data, la rezolvarea actiunii penale potrivit art. 396 Cod penal, celelalte dispozitii decurgand din aceasta si nu separat la fiecare mentiune din dispozitiv, decat in masura in care exista dispozitii speciale, care particularizeaza art. 5 Cod penal .
Potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012, stabilirea judiciara a legii penale mai favorabila se refera la pedeapsa principala, si nu la pedepsele complementare sau accesorii, care deriva din aceasta.
In final, inclusiv daca pedeapsa este amenda, stabilirea acesteia se face potrivit dispozitiilor legii penale mai favorabile din aceeasi lege, fara a se putea combina dispozitii din legi diferite, asa cum rezulta implicit si din art. 14 alin 1 lit.b din Legea nr. 187/2012.
6) In privinta infractiunilor concrete din cauza
Infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat, prev si ped de art. 85 alin. 1 OUG nr. 195/2002 republicata cu închisoarea de la unu la 3 ani, a fost preluata in actualul Cod penal de art. 334 alin. 1 Cod penal, sub numele de conducere a unui autovehicul neinmatriculat, fiind pedepsita cu închisoarea de la unu la 3 ani, alternativ cu amenda.
Infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata, prev si ped de art. 86 alin. 2 OUG nr. 195/2002 republicata cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă a fost preluata in actualul Cod penal de art. 335 alin. 2 Cod penal, sub numele de conducere a unui autovehicul fara permis de conducere, cu aceeasi pedeapsa.
In concret
Pentru stabilirea legii penale mai favorabile nu trebuie cercetata incadrarea juridica a faptelor imputate inculpatului, printr-o raportare diferita la situatia de fapt, care in limita sesizarii a fost corect efectuata, ci numai din perspectiva succesiunii in timp a acelorasi incriminari.
Conditiile de tragere la raspundere penala sunt similare pentru ambele tipuri de incriminari, in raport de codurile succesive
Pedepsele prevazute de lege sunt insa diferite, deoarece in cazul infractiunii de conducere a unui autovehicul neinmatriculat actualul Cod penal prevede in plus amenda penala in raport cu Codul penal din 1969 si insasi amenda penala are o modalitate de individualizare diferita.
Asadar, diferenta in stabilirea LPF se face la nivelul „pipairii” ipotetice a individualizarii pedepselorin raport de criteriile de individualizare prevazute lato sensu de codurile penale succesive, cu retinerea pluralitatii de infractiuni, sub forma concursului care rezulta din invinuire.
In sensul de mai sus,in raport de criteriile de individualizare propriu-zise, privind fapta persoana si persoana inculpatului prevazute de actualul Cod penal, se retin, la nivel de principiu: imprejurarile savarsirii, pe timp de noapte si in contextul incetarii cu putin timp inainte a posibilitatii legale de a circula; modul de savarsire, cu usurinta; consecintele privind presupusele infractiuni - periclitarea sigurantei traficului; motivul avut si mobilul urmarit de inculpat, pastrarea ilicita a posibilitatii de a conduce masina pentru a-si usura deplasarile, fara preocupare pentru siguranta traficului; inculpatul are 30 de ani, are studii scoala profesionala, a muncit de curand sau inca munceste in Franta si este cunoscut cu antecedente penale, fiind amendat administrativ pentru fapte penale similare, la legea circulatiei.
Sintetizand din perspectiva Codului penal din 1969, in raport cu orele tarzii in care sunt plasate acuzele, incalcarile regulilor de circulatie apar in principiu si pe ansamblu ca putin periculoase, in timp ce din aceeasi perspectiva a retinerii la nivel de principiu, inculpatul apare ca periculos, strict sub aspectul respectarii regulilor de circulatie, unde pare a prezenta perseverenta in a le incalca.
In consecinta, se exclud in principiu aprecierile ca faptele nu ar constitui infractiuni, ca nu ar fi necesara aplicarea de pedepse pentru sanctionare, ca si orientarea spre pedeapsa amenzii, iar pedepsele inchisorii ar trebui orientate spre minim-mediu in raport de limitele speciale ale codurilor succesive.
Asadar comparatia se face la nivelul compararii cuantumului pedepselor de aceeasi natura, a inchisorii, concomitent cu posibilitatea neexecutarii acestora, posibila in princiu in conditiile orientarii spre cuantumuri mici.
In privinta continutului neexecutarii, fata de natura presupuselor infractiuni si persistenta aparenta de savarsire, incluzand sanctiunile administrative, supravegherea inculpatului apare ca relevanta, din perspectiva obligatiilor ce i-ar putea fi impuse in privinta interdictiei de a conduce vehicule.
Din perspectiva criteriilor de individualizare lato-sensu, din cauza antecedentelor penale ale inculpatului si imposibilitatii dublei valorificari a conduitei procesuale a inculpatului, in principiu nu se pot retine circumstante atenuante pe niciunul dintre coduri.
In privinta concursului, ar putea fi retinut pe ambele coduri penale, sanctionarea sa fiind diferita: cumul aritmetic cu spor facultativ pe Codul penal din 1969, respectiv cumul juridic cu spor obligatoriu de 1/3 din pedepsele care nu se executa direct, ambele in raport de pedeapsa cea mai grea.
Deoarece orientarea potentialelor pedepse in raport cu limitele speciale este similara, acestea din urma fiind identice, deoarece regulile de la concurs ar conduce la un cuantum mai mic in cazul Codului penal din 1969 si deoarece maximul admis pentru neexecutarea rezultantei pe actualul Cod penal in conditii de supraveghere este acelasi, de 3 ani, cu cel permis de Codul penal din 1969, fara a interveni in principiu alte impedimente la neexecutare, rezulta ca Codul penal din 1969 este mai favorabil inculpatului, in conditiile unei posibile suspendari sub supraveghere a rezultantei in conditiile art.861 Cod penal din 1969 si urm necesara realizarii preventiei speciale
Asadar, schimbarea de incadrare invocata este nejustificata .
In concluzie, faptele inculpatului din data de 19.02.2012, cand aflandu-se pe raza loc Sanpaul, jud. M. a condus un autovehicul autorizat provizoriu sa circule pe drumurile publice sub nr. MS_ pana la data de 21.01.2012 si avand permisul de conducere retinut din data de 17.12.2011, intrunesc atat pe latura obiectiva cat si pe latura subiectiva, elementele constitutive a infractiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat, prev si ped de art. 85 alin. 1 OUG nr. 195/2002 republicata si conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata, prev si ped de art. 86 alin. 2 OUG nr. 195/2002 republicata, cu aplicarea art. 33 lit.b Cod penal din 1969
Faptele inculpatului din data de 26.02.2012, cand aflandu-se pe raza mun Tirgu-M., jud. M. a condus un autovehicul autorizat provizoriu sa circule pe drumurile publice sub nr MS_ pana la data de 21.01.2012 si avand permisul de conducere retinut din data de 17.12.2011, intrunesc atat pe latura obiectiva cat si pe latura subiectiva, elementele constitutive a infractiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat, prev si ped de art. 85 alin. 1 OUG nr. 195/2002 republicata si conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata, prev si ped de art. 86 alin. 2 OUG nr. 195/2002 republicata, cu aplicarea art. 33 lit.b Cod penal din 1969
In privinta individualizarii pedepselor, sunt aplicabile sunt aplicabile criteriile prev de art. 72 Cod penal din 1969.
Tinand cont de gravitatea infractiunilor si periculozitatea inculpatului in concordanta cu cele prefigurate cu ocazia stabilirii LPF, se mentin concluziile aplicarea unor pedepse cu inchisoarea, care ar trebui orientate spre zona mediu medie a intervalelor de sanctionare, pentru realizarea preventiei speciale.
In concret, in particularizarea acelorasi concluzii, in raport de limitele reduse in conditiile art. 396 alin.10 Cod de procedura penala sunt adecvate pedepsele de 10 luni inchisoare, pentru savarsirea fiecareia dintre cele 4 infractiuni, nefiind justificate diferente nici intre cele de aceeasi natura, nici intre cele de natura diferita, cu un spor de contopire aplicabil de 2 luni si aplicarea unei rezultante de 1 an inchiosoare.
In privinta individualizarii executarii pedepsei rezultante principale, avand in vedere ca este mai mica de 3 ani, datorita faptului ca nu a mai fost avertizat in acest mod, instanta apreciaza ca scopul coercitiv si de prevenire a savarsirii de noi infractiuni de catre inculpat poate fi atins, in conditiile art. 86¹ Cod penal din 1969, chiar fara executarea acesteia, daca vor fi aplicate masurile de supraveghere si va fi obligat sa respecte obligatiile prevazute de lege, in concret cea prev de art. 863 lit. e Cod penal din 1969, de a nu conduce nici un vehicul pe durata termenului de supraveghere minim, de 3 ani de la ramanerea definitiva.
Din punct de vedere al individualizarii procesuale a pedepselor, intrucat instanta a stabilit pe baza de probe ca faptele in urma savarsirii carora inculpatul a fost trimis in judecata in prezenta cauza exista dincolo de orice dubiu, constituie infractiunile cu care a fost sesizata prin rechizitoriu, cu aplicarea art. 5 Cod penal si a fost savarsita de acesta, se impune aplicarea uneia dintre solutiile procesuale prevazute de art. 396 alin 1-4 Cod de procedura penala, pentru pedeapsa principala stabilita.
In functie de individualizarea executarii rezultantei, suspendarea sub supraveghere in conditiile art. 86¹ Cod penal din 1969, solutia procesuala nu poate fi decat de condamnare, prevazute de art. 396 alin 1, 2 Cod de procedura penala
In privinta pedepselor accesorii, rezulta potrivit legii stabilite pentru pedeapsa principala, in conditiile art. 12 din Legea nr.187/2012.
In cazul Cod penal din 1969, desi sunt prevazute in materie substantiala sunt conditionate de solutia procesuala, de comndamnare la pedeapsa inchisorii si se impune aplicarea acestora in temeiul art. 71 Cod penal din 1969, de la data ramanerii definitive pana la terminarea executarii pedepsei, pana la gratierea totala sau a restului de pedeapsa ori pana la implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei, cu titlul de pedeapsa accesorie
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
In temeiul art. 386 alin.1 Cod de procedura penala, respinge ca neintemeiata cererea de schimbare a incadrarii juridice a faptelor retinute in sarcina inculpatului M. I. V., fiul lui I. si S. T., nascut la data de 25.06.1984 in Tirgu-M., jud. M., domiciliat in ., jud. M., ffl in ., .: din 2 infractiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat, prev si ped de art. 85 alin. 1 OUG nr. 195/2002 republicata si 2 infractiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata, prev de art. 86 alin. 2 OUG nr. 195/2002 republicata, cu aplicarea art. 33 lit.a,b Cod penal din 1969, in 2 infractiuni de conducere a unui autovehicul neinmatriculat, prev si ped de art. 334 alin. 1 Cod penal si 2 infractiuni de conducere a unui autovehicul fara permis, prev de 335 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 Cod penal si a art. 5 Cod penal.
In temeiul art. 396 alin. 1,2,10 Cod de procedura penala, raportat la art. 85 alin. 1 OUG nr. 195/2002 republicata, cu aplicare art. 5 Cod penal, condamna pe inculpatul M. I. V., la pedeapsa de 10 luni inchisoare, pentru savarsirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat.
In temeiul art. 396 alin. 1,2,10 Cod de procedura penala, raportat la art. 86 alin.2 OUG nr. 195/2002 republicata, cu aplicare art. 5 Cod penal, condamna pe inculpatul M. I. V., la pedeapsa de 10 luni inchisoare, pentru savarsirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata.
In temeiul art. 396 alin. 1,2,10 Cod de procedura penala, raportat la art. 85 alin. 1 OUG nr. 195/2002 republicata, cu aplicare art. 5 Cod penal, condamna pe inculpatul M. I. V., la pedeapsa de 10 luni inchisoare, pentru savarsirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat.
In temeiul art. 396 alin. 1,2,10 Cod de procedura penala, raportat la art. 86 alin.2 OUG nr. 195/2002 republicata, cu aplicare art. 5 Cod penal, condamna pe inculpatul M. I. V., la pedeapsa de 10 luni inchisoare, pentru savarsirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata.
In temeiul art. 33 lit.a Cod penal din 1969, raportat la art. 34 alin.1 lit.b Cod penal din 1969, contopeste cele 4 pedepse de cate 10 luni aplicate, aplica pedeapsa cea mai grea de 10 luni inchisoare, de 10 luni inchisoare, pe care o sporeste cu 2 luni, aplicand inculpatului pedeapsa rezultanta de 1 an inchisoare.
In temeiul art. 71 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012, interzice inculpatului drepturile prevazute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal din 1969, de la data ramanerii definitive pana la terminarea executarii pedepsei, pana la gratierea totala sau a restului de pedeapsa ori pana la implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei, cu titlul de pedeapsa accesorie.
In temeiul art. 86¹ Cod penal si a art. 71 alin.5 Cod penal din 1969, suspenda sub supraveghere executarea pedepselor aplicate inculpatului, respectiv pedeapsa principala si pedeapsa accesorie acesteia, pe durata termenului de incercare de 3 ani de la ramanerea definitiva, stabilit conform art. 86² Cod penal.
In temeiul art 863 alin.1, alin.3 lit.e Cod penal din 1969, obliga inculpatul ca, pe durata termenului de incercare stabilit de instanta, sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere si sa respecte urmatoarele obligatii: sa se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probatiune M., pe care il desemneaza cu supravegherea sa; sa anunte, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile precum si intoarcerea, organului judiciar desemnat cu supravegherea sa; sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca organului judiciar desemnat cu supravegherea sa; sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele de existenta ale inculpatului organului judiciar desemnat cu supravegherea sa; sa nu conduca nici un vehicul.
In temeiul art. 864 Cod penal din 1969, atrage atentia inculpatului ca savarsirea din nou a unei infractiuni in cursul termenului de incercare, sau nerespectarea masurilor de supraveghere, sau nerespectarea obligatiilor impuse, pot atrage revocarea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei, in conditiile legii.
In temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedura penala, obliga inculpatul la plata sumei totale de 560 lei, reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 lei sunt aferenti fazei de urmarire penala.
Suma totala de 100 lei, reprezentand onorariile partiale cuvenite avocatilor din oficiu, in cuantum de cate 50 lei fiecare, corespunzator delagatiilor avocatiale nr. 2127/2013 si nr. 773/2014, se va avanasa din fondurile Ministerului de Justitie catre Baroul M.
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 06.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. D. P. V. G.
Dosar nr._
HOT.
In temeiul art. 386 alin.1 Cod de procedura penala, respinge ca neintemeiata cererea de schimbare a incadrarii juridice a faptelor retinute in sarcina inculpatului M. I. V., fiul lui I. si S. T., nascut la data de 25.06.1984 in Tirgu-M., jud. M., domiciliat in ., jud. M., ffl in ., .: din 2 infractiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat, prev si ped de art. 85 alin. 1 OUG nr. 195/2002 republicata si 2 infractiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata, prev de art. 86 alin. 2 OUG nr. 195/2002 republicata, cu aplicarea art. 33 lit.a,b Cod penal din 1969, in 2 infractiuni de conducere a unui autovehicul neinmatriculat, prev si ped de art. 334 alin. 1 Cod penal si 2 infractiuni de conducere a unui autovehicul fara permis, prev de 335 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 Cod penal si a art. 5 Cod penal.
In temeiul art. 396 alin. 1,2,10 Cod de procedura penala, raportat la art. 85 alin. 1 OUG nr. 195/2002 republicata, cu aplicare art. 5 Cod penal, condamna pe inculpatul M. I. V., la pedeapsa de 10 luni inchisoare, pentru savarsirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat.
In temeiul art. 396 alin. 1,2,10 Cod de procedura penala, raportat la art. 86 alin.2 OUG nr. 195/2002 republicata, cu aplicare art. 5 Cod penal, condamna pe inculpatul M. I. V., la pedeapsa de 10 luni inchisoare, pentru savarsirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata.
In temeiul art. 396 alin. 1,2,10 Cod de procedura penala, raportat la art. 85 alin. 1 OUG nr. 195/2002 republicata, cu aplicare art. 5 Cod penal, condamna pe inculpatul M. I. V., la pedeapsa de 10 luni inchisoare, pentru savarsirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat.
In temeiul art. 396 alin. 1,2,10 Cod de procedura penala, raportat la art. 86 alin.2 OUG nr. 195/2002 republicata, cu aplicare art. 5 Cod penal, condamna pe inculpatul M. I. V., la pedeapsa de 10 luni inchisoare, pentru savarsirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata.
In temeiul art. 33 lit.a Cod penal din 1969, raportat la art. 34 alin.1 lit.b Cod penal din 1969, contopeste cele 4 pedepse de cate 10 luni aplicate, aplica pedeapsa cea mai grea de 10 luni inchisoare, de 10 luni inchisoare, pe care o sporeste cu 2 luni, aplicand inculpatului pedeapsa rezultanta de 1 an inchisoare.
In temeiul art. 71 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012, interzice inculpatului drepturile prevazute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal din 1969, de la data ramanerii definitive pana la terminarea executarii pedepsei, pana la gratierea totala sau a restului de pedeapsa ori pana la implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei, cu titlul de pedeapsa accesorie.
In temeiul art. 86¹ Cod penal si a art. 71 alin.5 Cod penal din 1969, suspenda sub supraveghere executarea pedepselor aplicate inculpatului, respectiv pedeapsa principala si pedeapsa accesorie acesteia, pe durata termenului de incercare de 3 ani de la ramanerea definitiva, stabilit conform art. 86² Cod penal.
In temeiul art 863 alin.1, alin.3 lit.e Cod penal din 1969, obliga inculpatul ca, pe durata termenului de incercare stabilit de instanta, sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere si sa respecte urmatoarele obligatii: sa se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probatiune M., pe care il desemneaza cu supravegherea sa; sa anunte, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile precum si intoarcerea, organului judiciar desemnat cu supravegherea sa; sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca organului judiciar desemnat cu supravegherea sa; sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele de existenta ale inculpatului organului judiciar desemnat cu supravegherea sa; sa nu conduca nici un vehicul.
In temeiul art. 864 Cod penal din 1969, atrage atentia inculpatului ca savarsirea din nou a unei infractiuni in cursul termenului de incercare, sau nerespectarea masurilor de supraveghere, sau nerespectarea obligatiilor impuse, pot atrage revocarea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei, in conditiile legii.
In temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedura penala, obliga inculpatul la plata sumei totale de 560 lei, reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 lei sunt aferenti fazei de urmarire penala.
Suma totala de 100 lei, reprezentand onorariile partiale cuvenite avocatilor din oficiu, in cuantum de cate 50 lei fiecare, corespunzator delagatiilor avocatiale nr. 2127/2013 si nr. 773/2014, se va avanasa din fondurile Ministerului de Justitie catre Baroul M.
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 06.02.2015.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 296/2015.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|
