Instigarea publică. Art.368 NCP. Sentința nr. 1504/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1504/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 15-12-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 1504/2015
Ședința publică din data de 15.12.2015
Președinte: I. P.
Grefier: D. G.
Din partea Ministerului Public a participat procuror R. Ș. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu-M..
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul T. L. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiuni de instigare publică, faptă prevăzută de art. 368 alin. 1 Cod penal.
În lipsa părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea ședinței din data de 13.08.2015, prin care s-a stabilit pronunțarea pentru data de astăzi, pentru când:
INSTANȚA
I. Situația de fapt reținută prin rechizitoriu
Prin rechizitoriul nr. 1701/P/2013 din data de 29.09.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu M., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 01.10.2015, sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului T. L., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participație improprie, sub forma instigării, la infracțiunea de furt de arbori, faptă prevăzută 52 alin. 3 C. p. raportat la art. 110 alin. 1 lit. d din Legea 46/2008.
Potrivit rechizitoriului, în fapt, s-a reținut în esență că inculpatul ar fi săvârșit următoarea faptă: la data de 05.03.2013, le-a solicitat martorilor P. I., F. M., H. G. și T. I. să se deplaseze pe . S. de M. pentru a încărca material lemnos într-un camion și a-l transporta în ., material lemnos pe care intenționa să-l vândă ., cu toate că provenea de pe o suprafață de pădure care nu îi aparține și nu deținea nicio autorizație în acest sens, iar martorii nu cunoșteau aceste aspecte.
Pentru a stabili situația de fapt, organele de urmărire penală au administrat următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșa fotografică, declarația persoanei vătămate M. I., declarațiile inculpatului T. L., declarația martorului F. M., declarația martorului P. I., declarația martorului H. G., declarația martorului T. I. C., notă de constatare ITRSV, înscrisuri.
II. Procedura camerei preliminare
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 13.11.2015, rămasă definitivă la aceeași dată, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
III. Desfășurarea cercetării judecătorești
La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, instanța a adus la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 374 alin.(4) rap. la art. 396 alin.(10) NCPP, privind judecata în procedură simplificată, precum și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri.
Inculpatul, în prezența apărătorului ales, a arătat că solicită ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin.(4) NCPP. După dezbaterea contradictorie, instanța a încuviințat inculpatul cererea de judecată potrivit procedurii de judecată în cazul recunoașterii învinuirii.
În faza de judecată au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri de către inculpat.
IV. Situația de fapt reținută de către instanță
Instanța reține că, în data de în data de 04.03.2013, inculpatul T. L. a observat că în pădurea situată în ., pădure amplasă tehnic în UP V – Ernei, U.A 84 A și 84 B, se află doborâți un număr de 14 arbori din specia gorun. Inculpatul a luat decizia de a secționa acești arbori și de a-i oferi spre vânzare martorului F. S., administrator al .. În acest sens, a apelat la martorii P. I. și F. M., ambii angajați ai societății ., administrată chiar de către inculpat, care necunoscând faptul că lemnele nu aparțin în realitate inculpatului și că acesta nu deține autorizațiile necesare, au fost de acord să își dea concursul la manipularea materialului lemnos. Martorul P. I. a condus un tractor al societății ., iar martorul F. M. a ajutat fizic la manipularea lemnului.
În jurul orelor 17:30, organele de poliție din . și lucrători din Gruparea Mobilă de Jandarmi Tg M. au descoprit activitatea inculpatului, și i-au solicitat să prezinte documentele necesare pentru a justifica proveniența materialului lemnos tăiat. Inculpatul nu a putut prezenta nici un document.
Ulterior, în prezența reprezentanților Ocolului Silvic Tg M. și a proprietarului pădurii, M. I., s-a procedat la inventarierea materialului lemnos găsit la marginea pădurii și a fost predat în custodie persoanei vătămate M. I..
Pe parcursul procesului penal inculpatul a recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor.
Starea de fapt descrisă mai sus rezultă din coroborarea procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante ( filele 17-19 d.u.p), proces-verbal de cercetare la fața locului ( filele 21-23 d.u.p) declarațiile inculpatului ( filele 28-36 d.u.p) declarațiile martorilor F. M. ( filele 36-38 d.u.p), P. I. ( filele 38-41), Huzxa G. ( filele 41-43 d.u.p), T. I. CFălin ( filele 44-46 d.u.p), actele întocmite de către reprezentanții Ocolului Silvic Târgu M. ( filele 53-59 d.u.p).
V. Încadrarea juridică a faptelor reținută de către instanță
În prezenta cauză, instanța este în primul rând chemată să analizeze aplicarea legii penale mai favorabile în cazul în care de la data săvârșirii faptei și până la judecarea definitivă a acesteia intervin mai multe legi favorabile. Ca atare, se va analiza acest aspect care este indispensabil continuării raționamentului juridic.
Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic a fost republicată în Monitorul Oficial nr. 611/12.08.2015 ca urmare a intrării în vigoare a pct. IV din Legea nr. 133/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 46/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 411/10.06.2015. Însă, având în vedere că judecătorul va aplica global legea veche, raportarea se va face la art. 110 alin 1 lit. d), înainte de modificarea amintită. Raportarea este una strict formală, întrucât nu au fost operate modificări cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii, iar limitele de pedeapsă au rămas aceleași.
În continuare, având în vedere data săvârșirii faptei, instanța arată că sunt aplicabile dispozițiile art. 5 NCP cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei și se va avea în vedere și decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 372/20.05.2014 cu privire la aplicarea legii penale în mod global. Din acest punct de vedere, instanța constată că prev. art. 110 alin 1 lit. d) din Legea nr. 46/2008 reprezintă lege penală mai favorabilă ( limitele de pedeapsă nu au suferit modificări ca urmare a republicării Codului Silvic, astfel cum s-a arătat mai sus).
Fapta inculpatului T. L. care la data de 05.03.2013, a determinat, cu știință pe martorii P. I., F. M., H. G. și T. I. să se deplaseze pe . S. de M. pentru a încărca material lemnos într-un camion și a-l transporta în ., fără ca martorii să cunoască că inculpatul nu deținea documente legale pentru exploatația lemnului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie, sub forma instigării, la infracțiunea furt de arbori, faptă prev. de art. 110 alin. 1 lit. d din Legea nr. 46/2008privind Codul Silvic.
Elementul material al infracțiunii este dat, atât de activitatea de determinare a sustragerii a materialului forestier, în condițiile în care martorii au acționat fără vinovăție, dar și de valoarea totală a pagubei produse prin această infracțiune, legea condiționând pentru existența acesteia ca valoarea cumulată a materialului lemnos să depășească valoarea de 50 de ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Infracțiunea prevăzută de art. 110 din Legea nr. 46/2008 este o infracțiune de rezultat iar, urmarea imediată a infracțiuni este reprezentată de o pagubă într-un anumit cuantum. De valoarea pagubei depinde nu numai existența infracțiunii, dar și încadrarea, valoarea pagubei reprezentând un element constitutiv al infracțiunii, mai exact al laturii obiective a acesteia. Cum valoarea materialului lemnos specificat este de 240 ori mai mare decât prețul mediu al unui mc de masă lemnoasă în vigoare la data constatării faptei, rezultă că agravanta prev. de art. 110 alin. 1 lit. d) este îndeplinită.
Cu privire la latura subiectivă, atitudinea psihică a inculpatului față de fapta săvârșită și urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe, inculpatul cunoscând că lemnul provine din tăieri ilegale, mai ales că societate unde este administrator activează în strânsă legătură cu Ocolul Silvic Târgu M..
De asemenea, infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin sentința penală nr. 1254/04.12.2013 a Judecătoriei Târgu M., definitivă prin decizia penală nr. 112/A/09.04.2014 a Curții de Apel Târgu M., astfel că se va dispune anularea acestei hotărâri, se va constata că cele două fapte sunt în stare de pluralitate și se va aplica tratamentul sancționator specific.
VI. Individualizarea judiciară a pedepsei
Instanța are în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele precum și criterii generale de individualizare prev. de art. 72 C.pen. 1968 stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: dispozițiile părții generale ale codului penal, limitele de pedeapsă din partea specială a codului penal, gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Instanța consideră că faptele contra fondului forestier național reprezintă un atentat la adresa sănătății cetățenilor României, iar defrișările ilegale reprezintă un fenomen extrem de îngrijorător față de care organele judiciare trebuie să ia măsuri ferme. Refacerea fondului forestier afectat de tăieri neautorizate este un proces de durată, iar tăierile nelegale coroborate cu furtul unor asemenea arbori produc prejudicii greu de cuantificat pe termen lung pentru țara noastă.
Față de acestea, instanța consideră că pedeapsa pronunțată trebuie să aibă un puternic caracter exemplar, pentru a descuraja atât pe inculpat, dar și pe ceilalți membrii ai societății de a săvârși asemenea fapte prevăzute de legea penală, dar cu respectarea obligatorie a principiului proporționalității dintre gravitatea faptelor și sancțiunea aplicată. Instanța constată că inculpatul cunoștea că arborii provin din tăieri ilegale, întrucât conform extraselor de date de la ORC M., societatea la cărui administrator este inculpatul are ca obiect de activitate exploatația forestieră. De asemenea, din cuprinsul caracterizării depuse la dosar de către inculpat, rezultă că Ocolul Silvic Târgu M. derulează activități în colaborare cu societatea ., participând activ la licitații. Ca atare, inculpatul era o persoană care cunoștea faptul că, nefiind marcați, arborii tăiați nu puteau proveni din tăieri legale. Chiar și dacă ar fi fost respectate prevederile legale, activitate de sustragere exista în continuare. Instanța constată astfel că, cu atât mai mult inculpatul ar fi trebuit să sesizeze organele de poliție cu privire la afectarea fondului forestier, însă inculpatul a luat decizia de a-și însuși arborii tăiați fără nici un fel de reținere. Acesta este motivul pentru care judecătorul nu poate acorda circumstanțe atenuante inculpatului. Faptul că știa foarte bine situația arborilor tăiați, activând în domeniul exploatației forestiere și totuși, fără ezitare a întreprins acțiuni de sustragere a acestora, nu îl califică pe inculpat pentru acordarea de circumstanțe atenuante, mai ales că circumstanțele prevăzute de art. 74 Cpen de la 1969 privesc persoana infractorului și mai puțin fapta comisă.
Mai mult, deși a apelat la proprii angajați pentru a sustrage arborii tăiați, a acceptat extrem de ușor posibilitatea de a-i implica și pe aceștia în activitatea sa infracțională. Practic, inculpatul s-a bazat pe faptul că nu va fi descoperit de către organele publice, iar o asemenea atitudine nu poate fi acceptată de către judecător. Ca atare, inculpatul a fost conștient de faptul că încalcă legea, pe toată perioada desfășurării activității infracționale.
Totuși, instanța va avea în vedere că, la interpelarea organelor de poliție, inculpatul a recunoscut din primul moment faptul că nu deține documente de proveniență, iar această atitudine de cooperare a fost menținută pe tot cursul procesului penal. De asemenea, inculpatul s-a prezentat la termenele de judecată și este o persoană bine ancorată în societate cu perspective reale de a nu mai săvârși alte infracțiuni. De asemenea, pe toată perioada procesului penal, inculpatul a avut o atitudine procesuală corectă, s-a interesat despre mersul procesului. De asemenea, inculpatul a întreprins eforturi de a acoperi prejudiciul, declarația notarială a persoanei vătămate M. I. fiind o dovadă în acest sens.
Astfel, instanța apreciază că față de ansamblul stării de fapt astfel cum a fost descrisă mai sus, aplicarea pedepsei închisorii este necesară pentru preîntâmpinarea comiterii de către inculpat a noi infracțiuni și mai ales pentru atenționarea severă a acestuia cu privire la consecințele săvârșirii de noi infracțiuni.
Pentru faptele săvârșite, instanța va condamna inculpatul la pedeapsa închisorii orientată către minimul prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, respectiv 2 ani închisoare. Pentru dispunerea cuantumului de 2 ani închisoare, instanța a avut în vedere aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, faptul că inculpatul a recunoscut de la început comiterea faptelor și a manifestat în fața instanței de judecată o atitudine vizibilă de regret. Scăderea cuantumului pedepsei sub minimul special nu este considerată oportună de către instanță întrucât gravitatea faptei și conștientizarea acesteia fără dubiu de către inculpat conduce către pericol social cel puțin mediu.
În ce privește individualizarea executării pedepsei ce se va aplica inculpatului, având în vedere ca este mai mică de 4 ani si acesta nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, instanța apreciază ca scopul coercitiv si de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni de către inculpat poate fi atins, în condițiile art. 86¹ si 86³ Cod penal de la 1969 chiar fără executarea acesteia.
Aprecierea are la bază faptul că stabilirea unui termen de supraveghere apare ca necesar atunci când, astfel cum prevede și art. 86³ alin. 1 C.pen, instanța consideră necesară supravegherea conduitei inculpatului pe o perioadă determinată. Această modalitate de individualizare a fost aleasă de către instanță și din constatările pe care judecătorul le-a făcut personal, prin analiza conduitei și comportamentului inculpatului în sala de judecată, instanța fiind convinsă că inculpatul are nevoie de asistarea organelor de stat pentru îndreptarea conduitei sale. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere potrivit vechii legi penale este mai favorabilă inculpatului față de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit noii reglementări penale datorită lipsei obligației instanței de a impune muncă neremunerată în folosul comunității, de a impune obligații, reabilitare de drept la sfârșitul termenului de supraveghere.
VIII. Cheltuieli judiciare
În baza art. 274 alin.(1) NCPP, instanța va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 500 lei (200 lei cheltuieli judiciare în timpul urmăririi penale, 300 lei cheltuieli judiciare în cursul judecății).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 31 alin 2 Cpen de la 1969 rap. la art. 110 alin 1 lit. d) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic cu aplicarea art. 5 din Cpen, art. 396 alin 10 Cproc pen condamnă la pedeapsa de 2 ani închisoare pe inculpatul T. L., fiul lui I. și E., născut la data de 16.12.1967, domiciliat în ., numărul 15, județul M., CI ._, CNP_, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participație improprie, sub forma instigării la infracțiunea de furt de arbori.
Constată că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin sentința penală nr. 1254/04.12.2013 a Judecătoriei Târgu M., definitivă prin decizia penală nr. 112/A/09.04.2014 a Curții de Apel Târgu M..
În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 și art. 85 alin. 1 Cpen de la 1969 anulează sentința penală nr. 1254/04.12.2013 a Judecătoriei Târgu M., definitivă prin decizia penală nr. 112/A/09.04.2014 a Curții de Apel Târgu M..
În baza art. 85 alin. 1 rap. la art. 34 alin. 1 lit. b) Cpen de la 1969 aplică inculpatului T. L. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 Cpenal de la 1969 cu referire la art. 12 din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cpenal de la 1969 pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 86¹ Cpenal de la 1969 dispune suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani calculat conform dispozițiilor art. 86² Cpenal de la 1969 prin adăugarea unui termen de 2 ani, termen care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 86³ Cpen de la 1969, inculpatul T. L. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune M., la datele stabilite de această instituție;
b) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații și documente de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Un exemplar al prezentei sentințe se comunică Serviciului de Probațiune M..
În baza art. 86³ alin.2 Cod penal de la 1969, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 86³ alin.1 lit. b) – d) se comunică Serviciului de probațiune M..
În baza art. 86 ind. 4 alin.1, 2 Cod penal de la 1969, atrage atenția inculpatului că, în cazul în care nu respectă, cu rea-credință, măsurile de supraveghere, precum și în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, săvârșește o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a aplicat pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.
În baza art. 71 alin. 5 Cpenal de la 1969 constată că pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere este suspendată și executarea pedepselor accesorii.
În temeiul art. 397 alin 1 rap. la art. 20 Cproc pen ia act că în cauză nu există constituire de parte civilă.
În temeiul art. 404 alin 4 lit. f) Cproc pen rap. la art. 255 alin 1 Cproc pen dispune restituirea către persoana vătămată M. I. a materialului lemnos deținut în custodie de către acesta potrivit procesului-verbal din data de 08.03.2013 întocmit de către organele de poliție.
Atrage atenția persoanei vătămate M. I. că are obligația păstrării lemnului până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. 1 Cproc. P. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ( 200 lei pentru faza de urmărire penală și 300 lei pentru faza de judecată).
Ia act că a fost asistat de apărător ales în cursul judecății.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.12.2015.
Președinte Grefier
I. P. D. G.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1505/2015.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|








