Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 834/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 834/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 03-08-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
SENTINȚA NR. 834
Ședința publică din data de 03 august 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: F. D. C.
GREFIER: D. G.
Din partea Ministerului Public a participat procuror B. G.
din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu M.
Pe rol fiind judecarea cererii de liberare condiționată privind pe condamnatul P. G. F..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul P. G. F., în stare de detenție, asistat de avocat din oficiu C. O. în substituirea avocatului titular B. C., cu delegație la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Condamnatul P. G. F. declară în fața instanței că prezenta cerere de liberare condiționată nu îi aparține, nu a împuternicit nici un avocat din D. să o formuleze în numele său, apărătorul său ales fiind din Bistrița, nu cunoaște persoana care ar fi putut angaja un avocat pentru redactarea cererii și nu înțelege să-și însușească această cerere, susținerile sale fiind consemnate în declarația atașată la dosar.
Avocat C. O. solicită a se lua act că numitul P. G. F. nu a formulat cerere de liberare condiționată, solicitând respingerea acesteia ca neînsușită, cu cheltuieli judiciare în sarcina statului.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii ca neînsușită.
Condamnatul solicită a se lua act că nu a formulat cerere de liberare condiționată.
INSTANȚA,
Asupra cauzei penale de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31 iulie 2015 sub numărul_, numitul P. G. F. a solicitat liberarea sa condiționată, motivat de faptul că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea cererii. Astfel, a arătat petentul că a executat până în prezent fracția de pedeapsă și a fost discutat o dată în comisie, primind o amânare prea mare.
Cererea a fost redactată prin avocat și înaintată instanței prin fax, având atașată împuternicirea avocațială nr._ din 31.07.2015 ce nu poartă semnătura clientului.
Din actele dosarului rezultă că, la data formulării cererii, numitul P. G. F. executa în Penitenciarul Târgu M. pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.401 din 06 noiembrie 2012 a Tribunalului Prahova, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.630/2013 din 19 noiembrie 2013; petentul a început executarea la data de 19 noiembrie 2013, pedeapsa urmând a lua sfârșit în termen la 10 octombrie 2016.
La termenul de astăzi, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, condamnatul P. G. F. a arătat că cererea ce formează obiectul dosarului de față nu îi aparține, nu cunoaște persoana care a împuternicit avocatul din D. să redacteze această cerere și nu înțelege să și-o însușească.
Văzând susținerile condamnatului, instanța va constata că numitul P. G. F. nu a formulat cerere de liberare condiționată.
In temeiul art.275 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, în care s-a inclus și suma de 130 lei reprezentând onorar avocat oficiu, vor rămâne în sarcina acestuia.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Constată că numitul P. G. F., fiul lui F. și F., născut la data de 16.08.1980, în prezent deținut în Penitenciarul Găești, nu a formulat cerere pentru liberare condiționată.
În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 03 august 2015.
Președinte, Grefier,
F. D. C. D. G.
Red.C.F.D.
Dact.C.F.D.
4 ex./07.08.2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TG M.
DOSAR NR._
Data emiterii: 10.08.2015
C ă t r e ,
P. G. F.
-PENITENCIARUL GĂEȘTI-
În baza art. 407 alin. (1) C. proc. pen., vă comunicam in extenso copia sentinței penale nr. 834/2015, pronunțată în dosarul sus-menționat, privind pe condamnatul P. G. F., deținut în Penitenciarul Găești.
Președinte Grefier
F. D. C. D. G.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TG M.
DOSAR NR._
Data emiterii: 10.08.2015
C ă t r e ,
P. de pe lângă Judecătoria Tîrgu-M.,
În baza art. 407 alin. (1) C. proc. pen., vă comunicam in extenso copia sentinței penale nr. 834/2015, pronunțată în dosarul sus-menționat, privind pe condamnatul P. G. F., deținut în Penitenciarul Găești.
Președinte Grefier
F. D. C. D. G.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TG M.
DOSAR NR._
Data emiterii: 10.08.2015
C ă t r e ,
P. de pe lângă Judecătoria Tîrgu-M.,
În baza art. 407 alin. (1) C. proc. pen., vă comunicam in extenso copia sentinței penale nr. 834/2015, pronunțată în dosarul sus-menționat, privind pe condamnatul P. G. F., deținut în Penitenciarul Găești.
Președinte Grefier
F. D. C. D. G.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 905/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 838/2015.... → |
|---|








