Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 455/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 455/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 25-05-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

Secția penală

Dosar nr._

SENTINȚA NR. 455

Ședința publică din data de 25 mai 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. F. D.

GREFIER: B.-M. I.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. D.

de la P. de pe lângă Judecătoria Târgu M.

Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect propunerea formulată de Comisia pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Târgu M., privind pe condamnatul G. I..

Potrivit prevederilor art. 358 Cod procedură penală, președintele completului de judecată dispune strigarea cauzei.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-condamnat G. I., aflat în stare de deținere, asistat de avocat C. B., în substituirea avocatului desemnat din oficiu U. R..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că la dosarul cauzei a fost atașată fișa de cazier judiciar a condamnatului și copia sentinței penale nr.21/F/2012 din 29 februarie 2012 a Tribunalului Bistrița Năsăud.

Instanța procedează la identificarea intimatului G. I., în conformitate cu prevederile art. 372 Cod procedură penală.

La interpelarea instanței, reprezentanta Ministerului Public și apărătoarea intimatului arată că nu au alte cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind alte cereri de formulat, în temeiul art.388 Cod procedură penală, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea propunerii formulate și liberarea condiționată a condamnatului G. I. având în vedere că sunt întrunite condițiile prev. de art.59 Cod penal din 1968.

Apărătoarea intimatului consideră că se impune admiterea propunerii de liberare condiționată având în vedere că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege, cu cheltuieli judiciare la stat.

Intimatul, având cuvântul, solicită admiterea propunerii formulate de comisia pentru liberare condiționată.

INSTANȚA,

Asupra cererii de față;

Prin sesizarea comisiei pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Târgu M., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18 mai 2015 sub nr._, s-a propus liberarea condiționată a condamnatul G. I. din executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.21/F/2012 din 29 februarie 2012 a Tribunalului Bistrița Năsăud.

În motivarea propunerii, s-a arătat că în cauză se impune liberarea condiționată a intimatului având în vedere comportamentul pozitiv, conform cu regulamentul de ordine interioară a locului de deținere, participarea la programe educaționale, lipsa antecedentelor penale, precum și implicarea acestuia în activități lucrative.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia s-au atașat la dosar procesul-verbal nr.I2-_/14.05.2015 al comisiei, caracterizarea întocmită cu privire la comportamentul intimatului pe durata detenției, fișa de cazier judiciar a condamnatului, precum și copia sentinței penale nr.21/F/2012 din 29 februarie 2012 a Tribunalului Bistrița Năsăud.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține că persoana condamnată G. I. se află în executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.21/F/2012 din 29 februarie 2012 a Tribunalului Bistrița Năsăud, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, constând în aceea că, în data de 23.09.2010, i-a aplicat mai multe lovituri cu picioarele și un corp contondent părții vătămate, cauzându-i leziuni vindecabile în 44-45 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața.

Executarea acestei pedepse a început la data de 04.04.2012 și urmează să expire la data de 03.04.2017; condamnatul execută pedeapsa în regim deschis. De asemenea, instanța reține că intimatul a lucrat în penitenciar, considerându-i-se executate un număr de 83 zile închisoare ca urmare a muncii prestate, în perioada detenției fiind recompensat de 9 ori.

Liberarea condiționată este un mijloc de individualizare complementară a pedepsei, ce constă în punerea în libertate a condamnatului din locul de deținere mai înainte de executarea în întregime a pedepsei, sub condiția ca până la împlinirea duratei acesteia să nu mai săvârșească alte infracțiuni.

Pentru a fi admisă o cerere de liberare condiționată, conform art.59 alin.1 Cod penal din 1968, instanța trebuie să verifice dacă petentul a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei (în ipoteza pedepselor ce nu depășesc 10 ani), dacă a fost stăruitor în muncă și disciplinat, precum și a împrejurării dacă există dovezi temeinice de îndreptare, ținând cont și de antecedentele penale ale condamnatului. În calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin.1 se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin o treime din durata pedepsei când aceasta nu depășește 10 ani și a cel puțin jumătate când pedeapsa este mai mare de 10 ani.

Instanța apreciază că în cauză se impune a se verifica îndeplinirea condițiilor cerute de art.59 Cod penal din 1968, lege sub imperiul căreia a fost săvârșită infracțiunea pentru care a fost condamnat petentul față de dispozițiile art.5, art.6 Cod penal privind aplicarea legii mai favorabile și ale art.3 Cod penal.

Astfel, analizând condițiile necesare liberării condiționate prevăzute de art.59 alin.1 Cod penal din 1968, instanța constată, în primul rând, că până la data de 14 mai 2015 intimatul a executat în total 1219 zile (83 zile fiind considerate ca executate pe baza muncii prestate) din cele 1826 zile pe care le avea de executat, iar pentru a putea fi liberat condiționat trebuia să execute cel puțin 2/3 din pedeapsă, reprezentând 1217 zile.

În consecință, instanța reține că în prezent intimatul a executat fracțiunea corespunzătoare din pedeapsă pentru a putea beneficia de liberarea condiționată, acesta executând mai mult de 2/3 din pedeapsa de 5 ani închisoare, fiind astfel îndeplinită prima condiție impusă de lege.

Cu privire la celelalte două condiții ale liberării condiționate, stăruința în muncă și disciplina condamnatului, din caracterizarea comportamentului intimatului în perioada analizată a executării pedepsei, instanța reține că deținutul a avut o atitudine decentă și civilizată, a manifestat respect față de cadrele unității unde a fost încarcerat, nu a fost implicat în relații conflictuale cu ceilalți deținuți, a menținut legătura cu mediul de suport.

În ceea ce privește prestarea unei activități lucrative, instanța constată că intimatul a desfășurat o astfel de activitate pe durata detenției, în acest sens fiind evidențiate în procesul-verbal întocmit de comisie un număr de 83 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate.

Referitor la comportamentul condamnatului, instanța observă că acesta nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat de nouă ori, a participat la activități de informare, concursuri tematice, activități religioase, activități de educație, comportamentul manifestat pe perioada detenției fiind în conformitate cu normele de ordine interioară.

Față de cele arătate anterior, în temeiul prevederilor art.587 Cod procedură penală, va admite propunerea comisiei pentru liberare condiționată, privind pe condamnatul G. I., deținut în Penitenciarul Târgu M. în executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.21/F/2012 din 29 februarie 2012 a Tribunalului Bistrița Năsăud.

În temeiul prevederilor art.59 alin.1 și 2 Cod penal din 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal, va dispune liberarea condiționată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr.38/2012 din 16 martie 2012 emis de Tribunalul Bistrița Năsăud și va atrage atenția condamnatului asupra prev. art.61 Cod penal din 1968.

În temeiul prevederilor art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul prevederilor art.587 Cod procedură penală, admite propunerea comisiei pentru liberare condiționată, privind pe condamnatul G. I., fiul lui J. și I., născut la data de 08.12.1978 în loc. Pănet, jud. M., CNP_, deținut în Penitenciarul Târgu M. în executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.21/F/2012 din 29 februarie 2012 a Tribunalului Bistrița Năsăud.

În temeiul prevederilor art.59 alin.1 și 2 Cod penal din 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal, dispune liberarea condiționată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr.38/2012 din 16 martie 2012 emis de Tribunalul Bistrița Năsăud și atrage atenția condamnatului asupra prevederilor art.61 Cod penal din 1968.

În temeiul prevederilor art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 25 mai 2015.

Președinte, Grefier,

Red.C.F.D.

Dact.C.F.D.

4 ex./26.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 455/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ