Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 378/2015. Judecătoria TURDA

Sentința nr. 378/2015 pronunțată de Judecătoria TURDA la data de 21-10-2015

R.

JUDECĂTORIA T.

Mun. T., Piața Romană nr.12, jud.Cluj

Operator de date cu caracter personal; cod operator: 3186

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar penal nr. 2350 /328/2015

SENTINȚĂ PENALA NR. 378/2015

Ședința publică de la 21.10.2015

Președinte: C. A.

Grefier: M. B.

Ministerul Public reprezentat de procuror G. A. A., din cadrul parchetului de pe lângă Judecatoria T.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpatul L. E. trimis în judecată pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de furt, prev și ped. de art. 228 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 38 al. 1 și art. 41 al. 1 Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Reprezentanta Parchetului arată că nu au alte cereri prealabile de formulat sau excepții de ridicat.

Nefiind cereri prealabile de formulat instanța procedează la citirea rechizitoriului

La întrebarea instanței, reprezentanta Parchetului arată că nu au are alte probe de solicitat in cauză și că nu solicită readministrarea probelor din cursul urmaririi penale.

Instanta raportat la poziția procesuala a inculpatului din cursul urmaririi penale apreciaza ca nu se impune readministrarea probelor.

Instanta pune in discuție schimbarea încadrării juridice a faptei respectiv din 2 infracțiuni de furt, prev. și ped. de art. 228 al.1 Cod penal, cu aplic. art.38 al.1 și art.41 al.1 Cod penal. in - o infracțiune de furt prev. de art.228 al.1 cod penal cu aplicarea art.41 al.1 rap. la art.43 al.1 cod penal și o infracțiune de furt prev. de art.228 al.1 cod penal cu aplicarea art.41 al.1 rap. la art.43 al.5 cod penal

Reprezentanta Parchetului solicita schimbarea încadrării juridice a faptei

Instanța se va pronunta asupra schimbarii incadrarii juridice a faptei prin hotarare si acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta Parchetului apreciaza vinovatia inculpatului dovedita pentru cele doua infractiuni de furt si solicita condamanarea acestuia la pedeapsa inchisorii iar ca modalitate de executare solicita executarea efectiva.

Totodata solicita obligarea inculpatului la plata cheltuielilor avansate de stat.

I N S T A N T A

Prin rechizitoriul nr. 866/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul L. E. pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de furt, prev. și ped. de art. 228 al.1 Cod penal, cu aplic. art.38 al.1 și art.41 al.1 Cod penal.

În actul de sesizare s-a reținut, că inculpatul L. E. la data de 22.03.2014 a sustras din magazinul K. din mun.T., 18 conserve de pește, cauzând un prejudiciu în sumă de 385,32 lei, iar la data de 19.08.2014 a sustras din magazinul Penny din mun.T., 36 conserve de pește, cauzând un prejudiciu în sumă de 225,00 lei.

Cauza a fost înregistrată în data de 29.04.2015 sub dosar nr._ .

Prin încheierea din 19.08.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 30.09.2015.

Din actele și lucrările de la dosar, precum și din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale instanța reține aceeași stare de fapt ca și în actul de sesizare:

La data de 22.03.2014 agenții de siguranța publică, în timp ce își desfășurau serviciul de patrulare, în jurul orelor 14:00, au fost sesizați de către ofițerul de serviciu din cadrul Poliției municipiului T. despre faptul că o persoană de sex masculin a sustras din supermarketul „ K." mai multe produse.

Deplasându-se la fața locului, patrula de poliție l-a identificat inculpatul L. E. care a relatat că a sustras de pe rafturile supermarketului 10 bucăți conservă de pește marca Rio M. de 240 gr., 5 bucăți conservă de pește marca Rio M. salată ton de 160 gr. și 3 bucăți conservă de pește marca Rio M. salată ton ulei măsline de 160 gr. pe care le-a ascuns sub haină, trecând de linia caselor de marcat a magazinului, fără a achita contravaloarea acestor produse.

Prejudiciul creat în valoare de 385,32 lei a fost recuperat în totalitate, produsele sustrase, respectiv cele 18 bucăți conserve fiind ridicate pe bază de dovadă de la inculpat faptei și predate reprezentantului magazinului.

De asemenea la data de 19.08.2014 agenții de siguranța publică, în timp ce își desfășurau serviciul de patrulare, în jurul orelor 11:00 au fost sesizați de către ofițerul de serviciu din cadrul Poliției municipiului T. despre faptul că o persoană de sex masculin a sustras din supermarketul „ Penny" T., mai multe produse.

Deplasându-se la fața locului, patrula de poliție l-a identificat pe inculpatul L. E. care a relatat că a sustras de pe rafturile supermarketului 9 pachete de pește marca Rio M. ton, fiecare având câte 4 conserve, ascunzând produsele sub haina cu care era îmbrăcat, trecând de linia caselor de marcat a magazinului, fără a achita contravaloarea acestor produse.

Prejudiciul creat în valoare de 225,00 lei a fost recuperat în totalitate, produsele sustrase fiind ridicate pe bază de dovadă de la inculpat și predate reprezentantului magazinului.

Audiat în cursul urmăririi penale inculpatul a relatat că recunoaște și regretă faptele comise, justificându-le prin faptul că are o pensie de boală mică și nu se descurcă cu banii.

Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: procesele-verbale de constatare a infracțiunilor flagrante (f.6, 7 d.u.p.), declarațiile inculpatului (f.17-19 d.u.p.), declarațiile martorilor M. Vicenzio E. și Chichinaș V. A. (f.24, 27-28 d.u.p.), dovezi de predare-primire a bunurilor sustrase (f.25-26 d.u.p.), adrese emise de persoanele vătămate (f.30, 32), cazierul judiciar al inculpatului (f. 22,23 d.u.p.).

În fața instanței inculpatul nu s-a mai prezentat deși a fost citat și cu mandat de aducere.

Declarațiile de recunoaștere dată de către inculpat în cursul urmăririi penale se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv declarația dată anterior în cauză de inculpat, declarațiile martorilor M. Vicenzio E. și C. V. A., procesele-verbale de constatare a infracțiunilor flagrante.

Astfel inculpatul L. E. a declarat că la data de 22.03.2014 s-a deplasat la magazinul K. din mun. T. cu intenția de a sustrage produse alimentare pentru consum propriu. Din magazin a luat un număr de 18 conserve de pește pe care le-a ascuns în interiorul gecii cu care era îmbrăcat, iar la casa de marcat a plătit doar doi litri de ulei, fără a achita contravaloarea conservelor. La ieșirea din magazinul K. a fost oprit de un agent de pază în fața căruia a recunoscut că a sustras conservele de pește.

Cu referire la fapta din data de 19.08.2014 inculpatul arată că la acea dată s-a deplasat la magazinul Penny din mun. T. de unde a sustras de pe raft un număr de 36 conserve de pește, tot pentru consum propriu, pe care le-a ascuns în interiorul gecii cu care era îmbrăcat, iar la casa de marcat a plătit doar un litru de ulei, fără a achita contravaloarea conservelor. La ieșirea din magazinul Penny a fost oprit de un agent de pază care a găsit asupra lui produsele sustrase.

Martorul M. Vicenzio E. a declarat că la data de 22.03.2014 se afla de serviciu în calitate de agent de pază la magazinul „K." din mun. T. și a observat pe camerele de supraveghere ale magazinului că o persoană de sex bărbătesc a luat de pe rafturi mai multe produse pe care le-a introdus sub haina cu care era îmbrăcat, apoi a trecut cu aceste produse de linia caselor de marcat a magazinului, neachitând contravaloarea acestora. A procedat la oprirea persoanei la ieșirea din magazin, a invitat-o în camera de control și asupra lui au fost găsite un număr de 10 bucăți conserve de pește marca Rio M., ton măsline de 240 gr., 5 bucăți conserve de pește marca Rio M., ton de 160 gr. și 3 bucăți conserve de pește marca Rio M., ton ulei măsline de 160 gr. La sosirea organelor de poliție persoana în cauză a fost identificată în persoana inculpatul L. E. care a declarat verbal că a sustras produsele pentru că nu are bani.

Martorul C. V. A. a declarat că la data de 19.08.2014 se afla de serviciu în calitate de agent de pază la magazinul „Penny" din mun. T. și a observat pe camerele de supraveghere ale magazinului că o persoană de sex bărbătesc iese din magazin având ascuns ceva la spate. A procedat la oprirea persoanei în fața magazinului, a invitat-o în camera de control unde, asupra lui au fost găsite un număr de număr de 9 pachete de pește marca Rio M. ton, fiecare având câte 4 conserve, pe care persoana le-a sustras din magazin. La sosirea organelor de poliție persoana în cauză a fost identificată, fiind inculpatul L. E., acesta recunoscând că a sustras de pe rafturile supermarketului mai multe conserve de pește pe care le-a ascuns sub haina cu care era îmbrăcat, trecând de linia caselor de marcat a magazinului, fără a le achita.

Din coroborarea tuturor probelor mai sus amintite rezultă în mod cert și fără nici un dubiu se reține că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa,acestea fiind săvârșite cu forma de vinovăție prevăzută de lege și nu există nici o cauză justificativă sau de neimputabilitate care să înlăture caracterul penal al faptelor.

În drept

Fapta inculpatului L. E. care la data de 22.03.2014 a sustras din magazinul K. din mun.T., 18 conserve de pește, cauzând un prejudiciu în sumă de 385,32 lei, iar la data de 19.08.2014 a sustras din magazinul Penny din mun.T., 36 conserve de pește, cauzând un prejudiciu în sumă de 225,00 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt, prev. de art.228 al.1 cod penal.

Fapta inculpatului L. E. care la data de 19.08.2014 a sustras din magazinul Penny din mun.T., 36 conserve de pește, cauzând un prejudiciu în sumă de 225,00 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt, prev. de art.228 al.1 cod penal.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Astfel se va avea în vedere faptul că inculpatul a recunoscut fapta, dar s-a sustras cercetării judecătorești, a săvârșit prima fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, iar cea de a doua în stare de recidivă postexecutorie, prejudiciul a fost recuperat în totalitate, gradul mediu de pericol social al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, modalitatea de comitere a faptei și scopul, respectiv sustragerea dintr-un magazin public pentru consum propriu.

Raportat la aceste elemente instanța apreciază ca pedepsele de 9 luni închisoare, respectiv 1 an închisoare aplicate inculpatului sunt necesare și suficiente pentru atingerea scopurilor educativ și de exemplaritate ale sancțiunilor, dându-i posibilitatea îndreptării atitudinii față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa pozitivă.

Având în vedere că în actul de sesizare al instanței s-a reținut doar generic starea de recidivă, față de mențiunile din cazier de la 19 d.i, respectiv față de pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală 113/04.02.2013 a Judecătoriei Cluj-N., fiind eliberat la data de 12.11.2013 cu un rest de pedeapsă de 155 zile, instanța va reține că fapta din 22.03.2014 a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, iar fapta săvârșită în data de 19.08.2014 a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, motiv pentru care va dispune schimbarea încadrării juridice reținute în sarcina inculpatului în sens anterior arătat.

In baza art.104 al.2 cod penal va revoca restul de 155 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 113/04.02.2013 a Judecătoriei Cluj-N., rest pe care îl contopește cu pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată pentru fapta din 22.03.2014 conform art.43 al.1 cod penal, stabilind o pedeapsă de 1 an 2 luni și 5 zile închisoare.

În temeiul art.38 al.1 cod penal va constată că cele două infracțiuni sunt în concurs real și conform art.39 lit.b cod penal aplică pedeapsa cea mai grea de 1 ani 2 luni și 5 zile închisoare la care se adăugă o treime din cealaltă pedeapsă (4 luni închisoare), urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 1 an 6 luni și 5 zile închisoare.

În baza art.19,25, 397 cod procedură penală va luat act că persoanele vătămate K. R. SCS Filiala T. și R. G. R. nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

În baza art.386 cod procedură penală dispune schimbarea încadrării juridice reținută în sarcina inculpatului L. E. din:

- 2 infracțiuni de furt, prev. și ped. de art. 228 al.1 Cod penal, cu aplic. art.38 al.1 și art.41 al.1 Cod penal.

în

- o infracțiune de furt prev. de art.228 al.1 cod penal cu aplicarea art.41 al.1 rap. la art.43 al.1 cod penal comisă în dauna persoanei vătămată K. R. SCS Filiala T.;

- o infracțiune de furt prev. de art.228 al.1 cod penal cu aplicarea art.41 al.1 rap. la art.43 al.5 cod penal comisă în dauna persoanei vătămată R. G. R., totul cu aplicarea art.38 al.1 cod penal.

În baza art.396 al.2 cod procedură penală condamnă pe inculpatul L. E. - fiul lui C. și P., născut la data de 15.10.1956, în oraș B., jud.V., CNP_, cetățean român, studii primare, necăsătorit, pensionar, domiciliat în mun. Cluj-N., ., ., la pedeapsa de:

- 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. și ped. de art. 228 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 rap. art. 43 alin. 1 din C.p. comisă în dauna persoanei vătămată K. R. SCS Filiala T..

In baza art.104 al.2 cod penal revocă restul de 155 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 113/04.02.2013 a Judecătoriei Cluj-N., rest pe care îl contopește cu pedeapsa aplicată în cauză conform art.43 al.1 cod penal, stabilind o pedeapsă de 1 an 2 luni și 5 zile închisoare.

În baza art.396 al.2 cod procedură penală condamnă pe inculpatul L. E., la pedeapsa de:

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. și ped. de art. 228 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 rap. art. 43 alin. 5 din C.p. comisă în dauna persoanei vătămată R. G. R..

În temeiul art.38 al.1 cod penal constată că cele două infracțiuni sunt în concurs real și conform art.39 lit.b cod penal aplică pedeapsa cea mai grea de 1 ani 2 luni și 5 zile închisoare la care se adăugă o treime din cealaltă pedeapsă (4 luni închisoare), urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 1 an 6 luni și 5 zile închisoare.

În baza art.19,25, 397 cod procedură penală ia act că persoanele vătămate K. R. SCS Filiala T. și R. G. R. nu s-a constituit părți civile.

În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din data de 21.10.2015.

Președinte,GREFIER

C. A. M. B.

Red/ Dact A.C/ A.C/ 27.10.2015 5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 378/2015. Judecătoria TURDA