Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Sentința nr. 184/2015. Judecătoria TURDA

Sentința nr. 184/2015 pronunțată de Judecătoria TURDA la data de 29-05-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA T.

Mun. T., Piața Romană nr.12, Jud. Cluj

Operator de date cu caracter personal; cod operator: 3186

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ Nr. 184/2015

Ședința publică de la 29 Mai 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE V.-A. L.

Grefier I. B.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria T. reprezentat de procuror L.-M. G.

Pe rol se află pronunțarea soluției în cauza penală privind pe petent B. G., având ca obiect redeschiderea procesului penal (la judecarea în lipsă).

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 20.05.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._, condamnatul B. G., C.N.P._, a solicitat rejudecarea dosarului penal nr._ al Judecătoriei T., motivând că a fost condamnat în lipsă și că a aflat de acest dosar doar în momentul în care a fost reținut de către autoritățile engleze.

Așa cum rezultă din încheierea din data de 20.05.2015, în fața instanței inculpatul a arătat că solicită rejudecarea atât a dosarului penal nr._ cât și a dosarului penal nr._ .

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:

Prin Sentința penală nr. 421 din 05.10.2011, pronunțată de Judecătoria T. în dosarul penal nr._, inculpatul B. G. fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere.

Prin Sentința penală nr. 549 din 19.12.2012 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul penal nr._ s-a dispus revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani susmenționate. Pentru a dispune astfel s-a reținut că inculpatul s-a sustras de la respectarea obligațiilor de supraveghere.

Condamnatul B. G. a fost audiat în cursul urmăririi penale în dosarul penal nr. 577/P/2010(f. 70, 72-73) unde a arătat că are domiciliul stabilit în mun. Câmpia-Turzii, ., . și că locuiește fără forme legale în mun. Câmpia-Turzii, .. G 120, .. Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală(f. 99) inculpatul a arătat că locuiește efectiv în mun. Câmpia-Turzii, .. G 120, ..

Ulterior înregistrării dosarului în instanță(dosar fond - nr._ ) inculpatul a fost citat la ambele adrese și întrucât a plecat din țară a fost citat și prin afișare, conform dispozițiilor legale în vigoare la acea dată.

Din procesele-verbale depuse la dosarul cauzei(dosar_ ) de către S. de Probațiune Cluj(f. 16, 17) rezultă că numitului B. G. i-au fost aduse la cunoștință dispozițiile Sentinței penale nr. 421/2011 acesta confirmând totodată că i-au fost comunicate informațiile transmise prin intermediul părinților săi.

În dosarul penal nr._ inculpatul a fost citat la ambele adrese și întrucât era plecat din țară a fost citat și prin afișare, conform dispozițiilor legale în vigoare la acea dată.

Conform art. 466 din Cod de procedură penală persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal.

Este considerată judecată în lipsă, conform art. 466. alin. 2) din Codul de procedură penală, persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța.

Din prevederile art. 466 din Codul de procedură penală rezultă că o persoană condamnată are deschisă această cale extraordinară de atac dacă sunt îndeplinite cumulativ condiția să nu fi fost citată la proces și condiția să nu fi luat la cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta chiar dacă nu a fost citată.

Analiza condiției privind citarea la proces trebuia efectuată ținând cont de prevederile legale care reglementează procedura citării. Astfel, din moment ce legea(art. 466, alin. 2 din Codul de procedură penală) nu distinge după cum citarea s-a făcut prin înmânarea citației destinatarului, unui reprezentant al acestuia sau prin afișare, singura condiție care se desprinde este aceea ca citarea să se facă în mod legal.

O altă interpretare prin care s-ar distinge între modurile legale de îndeplinire a procedurii de citare ar însemna efectuarea unor distincții acolo unde legea(art. 466, alin. 2 din Codul de procedură penală) nu distinge.

Totodată, dacă s-ar aprecia că doar persoana care a primit citația personal a fost „citată” în sensul art. 466, alin. 2 din Codul de procedură penală ar conduce la totala ineficiență a celorlalte moduri legale de citare și implicit a soluției pronunțate. Astfel, condamnatul ar avea deschisă această calea extraordinară de atac iar soluția pronunțată ar fi desființată de drept în condițiile art. 469, alin. 7 din Codul de procedură penală, atunci când nu a primit personal citația sau atunci când a fost citat prin afișare și, în toate cazurile, a ales să nu se prezinte la proces.

Din cele arătate mai sus rezultă că citarea condamnatului B. G. s-a făcut în mod legal(prin afișare în cursul judecății) în ambele cauze iar acesta a avut cunoștință despre Sentința penală nr. 421/2011.

Astfel, instanța apreciază că B. G. nu îndeplinește condiția prev. de art. 466, alin. 2) din Codul de procedură penală pentru a putea solicita redeschiderea procesului în niciuna dintre cele două cauze, întrucât a fost citat.

În concluzie, în temeiul art. 469, alin. 1 și 4, raportat la art. 466, alin. 2 din Codul de procedură penală va respinge cererea de redeschidere a procesului penal, formulată de condamnatul B. G., fiul lui G. și V., născut la data de 24.03.1988 în mun. Câmpia-Turzii, domiciliat în mun. Câmpia-Turzii, ., ., f.f.l. în mun. Câmpia-Turzii, ., jud. Cluj, C.N.P._, în privința dosarului penal nr._ al Judecătoriei T. în care a fost pronunțată Sentința penală nr. 421/2011 și în privința dosarul penal nr._ al Judecătoriei T. în care a fost pronunțată Sentința penală nr. 549/2012.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga petentul la plata în favoarea statului a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Va încuviința onorariul parțial al avocatului desemnat din oficiu B. C., în cuantum de 100 lei, sumă care va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 469, alin. 1 și 4, raportat la art. 466, alin. 2 din Codul de procedură penală respinge cererea de redeschidere a procesului penal, formulată de condamnatul B. G., fiul lui G. și V., născut la data de 24.03.1988 în mun. Câmpia-Turzii, domiciliat în mun. Câmpia-Turzii, ., ., f.f.l. în mun. Câmpia-Turzii, .. G120, ., C.N.P._, în privința dosarului penal nr. _ al Judecătoriei T. în care a fost pronunțată Sentința penală nr. 421/2011 și în privința dosarul penal nr. _ al Judecătoriei T. în care a fost pronunțată Sentința penală nr. 549/2012.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă petentul la plata în favoarea statului a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Încuviințează onorariul parțial al avocatului desemnat din oficiu B. C., în cuantum de 100 lei, sumă care va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

V.-A. L. I. B.

V.A.L./V.A.L./2ex./09.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Sentința nr. 184/2015. Judecătoria TURDA